Sunt o fire emoțională. Citesc poezie. Nu neapărat profundă, nu neapărat bună, nu neapărat artă, dar să fie cuvinte. Am învățat să citesc citind poezie. Am învățat să gândesc în cuvinte.
Am citit asta ieri…

„Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să fii implicat.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…”
— Rudyard Kipling

…Și am scris asta:

Mijloacele de analiză moderne și entuziasmul unor oameni de știință în a ajuta la evoluția omenirii se diminuează semnificativ când omul obișnuit nu vrea (sau nu înțelege) să evolueze. Binele nu se face cu forța. Dar nici nu vine de la sine. La fel cum răul nu trece de la sine.

Nivelul de dezvoltare morală al unei persoane are,  indiscutabil, și o componentă cognitivă.
Nu ești bun sau rău de la natură, ești atât cât îți permite nivelul dezvoltării psihice, orientarea intereselor și posibilitatea de a te informa independent. Latura intelectuală a personalității asigură omului posibilități nelimitate de cunoaștere și acțiune.  Cu cât ești mai „dotat” intelectual, cu atât vei fi mai bun, mai empatic, mai tolerant, mai răbdător…
Flexibilitatea mentală nu se dobândește în cercuri închise. Expresia „Ferește-te de cel care a citit o singură carte!” ilustrează perfect tipologia popoarelor primitive care duc războaie în numele religiei. Educația făcută cu parul, utilizând doar argumentul autorității („Este așa cum spun eu!”), dar și educația care critică și etichetează (reproșuri și pedepse) nu „cresc” oameni buni!

#haicueducația