IOAN VASIU: Numele Liliana Trocan este bine cunoscut printre jurnaliștii din vestul țării.  Când și unde ai debutat, ca jurnalist?
LILIANA  TROCAN: – Am debutat în presă în perioada în care eram studentă la Facultatea de mecanică din Timișoara. Era în toamna anului 1985, eram studentă în anul al doilea la o specializare grea, TCM și am decis că a venit momentul să mă implic în presa studențească. Așa am debutat la „Forum studențesc”, care la momentul respectiv era considerată cea mai importantă revistă studențească din România deoarece era creată în totalitate doar de studenți. Atunci, eram Liliana Brad. „Forum studențesc” a fost  pe atunci o adevărată școală de presă. Poate, multora li se va părea ciudat cum eu, o tânără care doream să ajung inginer și era clar că aveam aptitudini tehnice, am ajuns să public într-o revistă studențească. Eram mulți studenți de la Politehnică, de la Medicină care am fost redactori la „Forum studențesc”. Poate, faptul că aveam o gândire logică inclusiv în relatarea unor evenimente a fost un atu important. Erau vremuri grele pentru noi, ca tineri studenți, care aveam de altfel puțin timp liber. Dar, pasiunea pentru scris a făcut ca majoritatea timpului liber să mi-l dedic presei studențești. Am colaborat cu „Viața studențească” și am ajuns șef de subredacție a acestui săptămânal. Am relatat diverse aspecte din viața studenților din Centrul Universitar Timișoara. În anul 1987, am fost distinsă cu Premiul III pentru creație literar-artistică oferit de Consiliul UASCR și al revistei „Amfiteatru”. A fost un premiu important pentru mine deoarece a fost o recunoaștere la nivel național a activității publicistice desfășurate în acea perioadă. „Forum studențesc” nu a fost numai o redacție, a fost locul unde s-au format generații întregi de jurnaliști. Chiar dacă, la momentul respectiv, știam cu toții că șansa de a deveni ziarist este mică, deoarece după finalizarea studiilor toți plecam la posturile unde eram repartizați, am sperat totuși că va veni o vreme în care vom putea să scriem în presa de atunci. În toamna anului 2024, la aniversarea a 50 de ani de la apariția revistei „Forum studențesc”, eveniment care a avut loc la Timișoara datorită implicării lui Gheorghe Crișan, fost redactor șef al revistei în vremea studenției, am constatat că mulți dintre noi, redactorii de la „Forum studențesc” au devenit ziariști cunoscuți și respectați în presa  românească. Pentru mine, „Forum studențesc” a fost locul unde am putut să-mi urmez pasiunea, scrisul, dar și locul unde mi-am cunoscut viitorul soț, pe Sorin Trocan, colegul meu de redacție și redactor-șef adjunct al revistei studențești. 

  I.V.: –  Unde ai practicat gazetăria?
L.T: – Deși am fost redactor la „Forum studențesc”, în perioada studenției am colaborat  cu „Viața studențească”, dar și cu „Scânteia tineretului” și cu ziarul  local  de la vremea aceea, „Drapelul roșu”. După finalizarea Facultății de Mecanică, în anul 1989, a trebuit să merg la postul unde am fost repartizată. A fost mai greu atunci, soțul meu era inginer stagiar la Anina, iar eu, inginer la Bocșa. Însă, la scurt timp, a venit revoluția și am ajuns acasă, la Arad. În anul 1991, deși eram însărcinată cu primul copil, alături de alți foști colegi din redacția „Forum studențesc”, desigur, soțul meu Sorin Trocan, Adrian Ioanăș (care, din păcate, nu mai este printre noi) și Daniel Ognean, am înființat săptămânalul „Știrea”, unde am fost secretar general de redacție. Alături de noi a mai venit un „forumist”, Dan Pârvulescu și am înființat „Știrea Expres” și „Publi Știrea Expres”, ziare care au fost apreciate la vremea respectivă de arădeni. În 1992, când concediul meu de maternitate era pe sfârșit am decis să nu mă mai întorc în fabrică, mai ales că era perioada în care inginerii nu erau considerați necesari. Soțul meu era deja redactor la „Evenimentul zilei”, unul dintre cele mai mari cotidiene naționale ale acelor vremuri. Atunci, dintr-o întâmplare, Marius Ghilezan care căuta pentru cotidianul „România liberă” corespondenți de Arad, mi-a propus să încerc. Mi-a plăcut și în scurt timp am fost angajata acestui cotidian național, unde am scris peste două decenii. În acea perioadă nu am renunțat să semnez cu numele meu cu care m-am lansat în presă, Liliana Brad pentru că l-am considerat un brand. Am colaborat cu televiziuni, cu ProTV, cu TVR, ceea ce a fost o adevărată provocare pentru că tehnica era departe de ceea ce este astăzi. Cu fiecare știre trebuia mers la Timișoara, de unde era transmisă în redacție prin sistemul de relee de televiziune. Și era o adevărată competiție, cu cine ajunge primul la releu, ca să își transmită știrea, pentru ca postul pentru care muncea să o difuzeze primul. Au fost provocări multiple, iar fiica mea, Maura, ne însoțea de multe ori la știri și a crescut în acest mediu, al știrilor. Apoi, timp de opt ani de zile am fost redactor, numărându-mă de fapt printre fondatorii revistei „Cronica”, o publicație periodică în limba română, editată de Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria. Am făcut parte din prima echipă de jurnaliști de la cotidianul „Glasul Aradului”, unde  m-am ocupat de pagina politică. „Ziua de vest” a fost și este mereu o colaborare plăcută, Lia Lucia Epure  fiind  o prietenă apropiată a familiei noastre. O provocare pentru mine a fost „AgroTV”, unde am fost redactor-corespondent de Arad. Deși cunoșteam realitatea din vestul țării, nu am crezut că agricultura s-a dezvoltat și modernizat într-un ritm atât de alert la vremea respectivă. De asemenea, am colaborat cu „Transilvania Business”, una dintre cele mai importante reviste de business din România. Practic, am început cu mașina de scris și m-am readaptat continuu. În 1991, am fost printre primii ziariști care am trecut la scrisul la calculator. În 2014, dintr-o provocare, împreună cu soțul meu, am înființat site-ul https://arad24.net/. Arad 24 completează, în stil propriu, piața media arădeană, aducând noi moduri de abordare, noi perspective și alte modalități de a reflecta realitatea  imediată a Aradului de astăzi. Din 2019, am decis să-mi extind activitatea  cu  încă un site de știri, https://www.putereaapatra.ro/. De-a lungul celor 40 de ani de presă am avut colaborări numeroase, dar le-am amintit doar pe cele care consider eu că mi-au marcat cariera.

  I.V.: –  Amintește  numele  unor  apreciați  jurnaliști, alături  de  care  ai  lucrat.
L.T.: – De-a lungul timpului am cunoscut și am lucrat cu mari jurnaliști. În presa studențească, la Cercul de presă de la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, au fost alături de noi Constantin Mărăscu, Dana Dinu Gheorghiu, Viorel Marineasa. Tot în perioada aceea, am colaborat cu Gheorghe Crișan care era redactor la „Scânteia tineretului” și poate ne înțelegea cel mai bine, ca tineri ziariști, deoarece a fost înainte redactor șef „Forum studențesc”. La fostul ziar   „Drapelul roșu”, am scris alături de Dumitru Oprișor și Vartiade Ștefan, iar la „Viața studențească”, au fost Florin Pasnicu și Grațiela Bîrlă. Apoi, a venit revoluția și am ajuns redactor la „România liberă”. Acolo, Petre Mihai Băcanu a avut o influență pozitivă asupra noastră, a tinerilor jurnaliști. Aici, au fost ziariști consacrați, printre care îi amintesc pe regretatul Virgil Lazăr, pe Ion Medoia, Petre Ignat, Eugen Șerbănescu, Eliade Bălan, dar și mai tinerii Marius Ghilezan sau Claudiu  Pădurean. „Ziua de vest” este una dintre colaborările frumoase pe care le-am avut ca jurnalist, unde Lia Lucia Epure reprezintă un model pentru mulți tineri oameni de presă. A fost o perioadă în care presa era într-adevăr importantă în viața românilor, iar articolele pe care le scriam, erau dezbătute în societate. 

  I.V.: – Ai regretat cândva pentru că nu ai practicat o altă profesie ?
L.T.: – Nu am avut nici un regret, deoarece am făcut ceea ce mi-a plăcut și mi-am asumat mereu acest lucru. Desigur, dacă urmam o carieră în inginerie, probabil, viața mea ar fi fost altfel. Meseria de jurnalist este frumoasă, este într-o continuă adaptare și te forțează să te reinventezi în permanență. La „Forum studențesc”, scriam articolele la mașina de scris. Eram corespondent la „România liberă” și ani de zile articolele le trimiteam pe fax, iar fotografiile seara cu trenul sau avionul, urmând ca șoferul redacției să le preia dimineața. Apoi, a urmat pagerul prin care primeam  informații,  după care telefonul mobil. Am fost primul ziarist arădean care în 1991 nu numai că și-a scris articolele la calculator, ci am făcut și paginație de ziar. Apoi, ne-am mutat în online. Deci, totul este o provocare, dar o provocare care mi-a plăcut. Este o adevărată școală a vieții. Alături de soțul meu ne-am asumat această meserie, cu toate avantajele și mai ales dezavantajele ei, însă libertatea costă și noi ne-am asumat din plin aceste costuri.

I.V.: – Dacă ești membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, te rog să mărturisești de ce ai aderat la această breaslă ?
L.T.: – Sigur că sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România deoarece eu consider că este important să aparții unei organizații profesionale. Regretatul profesor Pamfil Nichițelea, care mi-a fost profesor la un master în jurnalism și apoi îndrumătorul lucrării mele de disertație, mi-a recomandat să mă înscriu în UZPR. Nu am făcut-o atunci, dar, în urmă cu câțiva ani am crezut că este momentul  și astfel am devenit membru în această uniune care a reușit să coaguleze elita presei românești. 

  I.V.: – Va  reuși  la  un  moment  dat  presa  online  să  determine  dispariția  presei tipărite?
L.T.: – Deși cititorii s-au mutat în online, pentru că este gratis și pentru că se pot informa mult mai simplu, de pe telefon, nu cred că presa scrisă va dispărea. Am văzut în campania electorală atât cea de la alegerile locale, cât și pentru parlamentare, deși au existat candidați care s-au promovat excesiv în mediul online, totuși  cei care au apelat și la presa scrisă au fost bine percepuți de electorat. Am văzut oameni care au primit ziare și nu le-au luat doar pentru a împacheta  slănina  sau  a  aprinde focul. Atunci, am realizat că presa tipărită ar mai avea o șansă. Dar, există problemele financiare cu care se confruntă orice firmă: costurile pentru un ziar tipărit sunt mari, iar cititorii nu prea au bani ca să cumpere ziarele. Am văzut țări în care presa scrisă este căutată de către cititori, în care există chioșcuri de ziare, unde oamenii își cumpără ziarul și cafeaua dimineața, în drum spre serviciu.

  I.V.: –  Cu  ce  te  ocupi  în  prezent  și  ce  proiecte  ai  pentru  viitorul  mai apropiat  sau  mai  îndepărtat?
L.T.: – În prezent sunt jurnalist, ceea ce nu este o meserie deloc ușoară. Nu poți avea un program fix, deoarece evenimentele nu se întâmplă într-un interval orar prestabilit. Am colaborări pe linie de consultanță de comunicare pe linie politică, economică. Alături de soțul meu, Sorin Trocan, ne dezvoltăm site-urile, urmăm cursuri, participăm la workshop-uri pentru a fi mereu conectați la cele mai moderne  concepte  și de aici, la oportunitățile care se creează. Microbul, în familie, s-a  transmis și la fiica noastră, Maura care are site-ul propriu și un podcast. Proiectele de viitor sunt multe, însă rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul. Până când voi reuși să le transpun în realitate, mă bucur din plin de nepoțelul Damian Dorian, care mă motivează în plus să-mi ating visele. 

                                                                 Interviu de Ioan Vasiu/ UZPR