Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Lirica lui Valeriu Marius Ciungan sau Valențele (pro)moderne ale ubicuului sacrificiu uman (Sisif pe casa scărilor, Adenium, Iași, 2013)

Primit pentru publicare: 06 aug.2015
Autor: Gheorghe A. Stroia, Membru al ARA
Publicat: 07 aug.2015

 

Lirica lui Valeriu Marius Ciungan sau Valențele (pro)moderne ale ubicuului sacrificiu uman

(Sisif pe casa scărilor, Adenium, Iași, 2013)

Cu certitudine, SISIF, ca personaj mitologic, a stârnit de-a lungul timpului o multitudine de controverse legate de sacrificiul său interminabil, de necesitatea și nu unnamed[2]în ultimă instanță, de rezultatul acestuia. La baza sa se găsește blestemul sinistru, acela de a căra în spinare un bolovan, până în vârf de munte, care apoi să se rostogolească la poalele acestuia, munca începând iarăși, însă cu aceeași putere, aceeași neclintită voință, cu aceeași ubicuă stăpânire de sine și resemnare. Mitul lui Sisif nu mai este astăzi privit ca un supliciu. În dragoste, de pildă, acest antic ”sport” s-ar traduce prin fidelitate, iubire declarată pe veci, uniune atemporală a două suflete. În materie de sinceritate, de pildă, acest străvechi ”privilegiu” s-ar interpreta prin rostirea la nesfârșit a unui adevăr, însă și riscul de a nu fi crezut. În materie de război, de pildă, această perpetuă ”bătălie” s-ar traduce prin nesfârșita luptă cu sinele, încercarea corectării erorilor propriei constituții, aplecarea spre precaritatea existențială a acestei lumi, fapt care ar implica o multitudine de valențe, o serie întreagă de răsturnări de situație, polemici (tactici sau strategii) uneori cu/ alteori fără… rezultat.

Pornind de la aceste considerente, fără a încerca să fațeteze mitul originar, conferindu-i nuanțe multiple de alb (romantism diafan), roșu (modernism pasional), albastru (extrapolări meditative) sau verde (contrarii retorice), Valeriu Marius Ciungan abordează Mitul lui Sisif… (prezentul volum fiind al patrulea titlu propriu de carte) din nevoia de a ”mima” înțelegerea încastrării propriei existențe în cea generală, de a-și insera jocurile semantice într-o lirică venală, de a-și conferi aura sacrificiului – pe care poetul în genere și-l atribuie – în înțelegerea rostului existenței umane în ecuația subcuantică a vieții. Pornind de a un concept simplu, acela de a ”desena” cercuri în ”lanuri de porumb”, poetul se întoarce de fiecare dată, printr-o ciclicitate a lexicului, în lumea plină de paradoxuri, dar bine ascunsă în eposul unei povești reinventate: Știam ce ea n-avea/ Știa ce îmi lipsea/ Știam ce își dorea/ Știam ce îmi doresc/ Știa că eu sunt ea//… Ci nu știam cum este/ Ci nu știam să aflu/ Ci nu știam de e poveste/ Sau doar un cântec sacru/ Iubirea ce ți-o cânt în versuri/ ꞌmi este

Lucid – dar visător, mucalit – dar grav prin exprimare, eul liric tinde să devină el însuși un mit al lui Sisif, în sensul completării anamnezice a întregului, de fiecare dată potent fiind în a-și devoala noi crâmpeie existențiale, dacă nu contrarii, măcar extinderi ale celor anterior însușite. Lirica din Sisif pe casa scărilor este concentrică, exploziile de lirism fiind undele concentrice ale picăturii (chinezești) căzută într-un creuzet cu distilări retorice. În această concentricitate a formelor și geometriilor lexicale, apare ea – iubita/iubirea, căreia poetul îi atribuie caracteristicile unui joc (”mima”, ”ploaia de stele”, ”exercițiul”) în care actorii sunt veșnicii ”doi”, iar cadrul general se derulează secvențial (centrifug/centripet), uneori lent, alteori rapid: mă crezi/un basm/ între zăpezi/ te cred/ o noapte/ ꞌntre amiezi/ te văd/ vedeai/ așa frumos/ cum trec/ mă vezi!

Unele titluri sunt surprinzătoare (Scurt studiu ortopedic, Șotron, Cuvânt nesătul), parcă descinse dintr-o extragere dadaistă. Valeriu Marius Ciungan are, ”la purtător” o lejeritate senzorială, o detașare care-l face fie să vadă lucrurile într-un mod sinergic propriu – dar mereu din altă și altă perspectivă, fie să dobândească o capacitate specială de a transforma banalul cotidian în acel ”ceva” de ținut minte: mă plămădea/ cană de cafea/ conturul ei/ rotund/ cu buzele fierbinți/ la mic dejun/ mă-mpresura/ eram/ o creație/ trupul meu/ în rotație/ și-n fugă-mișcarea/ mâinii tale/ mă forța/ cu-o forță// ba centripetă dimineața/ ba seara centrifugă!

Dacă, printre rânduri, regăsim ca și principii de lucru ale autorului – negarea oricăror constrângeri formale, proclamarea subiectivităţii absolute a artistului, dinamismul, libertatea absolută de creaţie, ce permite abaterea (controlată, totuși) de la estetica tradiţională şi de la normele lingvistice generale – atunci lirica poetului medieșean este de tip avangardist. Ea aparține unui nou val, cu incizii adânci asupra semnificațiilor cotidianului și amplificarea valențelor socio-umane ale poeziei. În acest nou ”seism” liric îi întâlnim și pe Radu Andriescu și Traian Rotărescu.

Fără nicio umbră de îndoială, prin acest nou volum de versuri, Valeriu Marius Ciungan își consolidează stilul liric, își definește definitiv și irevocabil amprenta auctorială, dar își rezervă dreptul de a se reinventa cu fiecare ”aruncătură” de peniță. Un poet în plină ascensiune valorică, poezia sa, desprinsă din cotidian, fiind convertită în mod constant în poveste, cu nuanțe uneori romantice/ idilice, alteori acide/ ludice. Dacă POEZIA este – în genere – …un mod ceremonial, ineficient de a comunica iraţionalul, este forma goală a activităţii intelectuale. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii, atunci, prin sinceritatea și expresivitatea actului artistic incumbat, Sisif pe casa scărilor se conformează întrutotul acestei sintetizări protazice. Cât despre autorul său, suntem ferm convinși că vom mai auzi.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5