LUMEA ÎN CARE TRĂIESC

M-am născut într-o vreme care a devenit deja istorie, dar crâmpeie din imaginea locului unde am văzut lumina zilei şi a satului de-atunci şi de mai târziu, a casei părinteşti şi, cu deosebire chipurile celor dragi şi ale multor oameni care s-au trecut ca florile câmpului, le păstrez neşterse în memorie şi le port cu sfinţenie cu mine, oriunde mă găsesc.

Încercând o retrospectivă asupra celor mult peste 70 de ani de când mă consider „prezent” în viaţa satului meu, mi se dezvăluie o panoramă în care se pot remarca principalele momente ale evoluţiei lui până astăzi, implicit contribuţia şi sacrificiile generaţiilor care s-au succedat şi rolul autorităţilor conducătoare în năzuinţa lor continuă de a prospera viaţa comunităţii, cu opinteli, izbânzi şi bucurii, dar şi cu eşecuri.

Revăd ca într-o oglindă dezvoltarea pe care a cunoscut-o satul nostru după război, de când predominante în el erau casele acoperite cu paie şi stuf, gardurile din beţe de floarea soarelui, stuf ori nuiele şi drumurile desfundate, mai tot timpul anului pline de gropi şi băltoace, … până acum, când toate semnele înapoierii şi sărăciei au dispărut şi au şi trecut în uitare pentru generaţiile care le-au şi trăit, iar copiii şi tineretul greu şi le imaginează atunci când li se vorbeşte de ele.

Asupra mutaţiilor care au avut loc în economia, cultura, în general, în viaţa satelor, un efect important l-au avut dezvoltările din industria materialelor de construcţie şi a aparatelor de uz casnic, electrificarea, ŞCOALA, legislaţia adecvată nevoilor reale ale lumii rurale şi, mai presus, MUNCA de la care nu se tocmai putea sustrage nimeni până de curând, şi DISCIPLINA, în toate sferele vieţii.

În pofida unor dificultăţi capitale cu care s-a confruntat, la început, învăţământul – insuficienţa spaţiilor de şcolarizare şi a personalului didactic cu pregătire corespunzătoare – pentru prima dată în istoria şcolii româneşti, în temeiul LEGII din 1948, au fost cuprinşi în sistemul de învăţământ toţi copiii de vârstă şcolară; mai întâi, s-au improvizat săli de clasă şi în case închiriate şi, concomitent, s-au construit localuri de şcoli, iar personalul didactic necalificat a fost insistent reciclat şi s-a pus accent pe pregătirea învăţătorilor, educatoarelor şi profesorilor în instituţii de profil, astfel în câţiva ani asigurându-se aproape integral necesarul de cadre pentru învăţământul rural, iar copiii veneau cu plăcere la şcoală, îşi dădeau silinţa să înveţe carte şi aveau mult respect pentru cadrele didactice.

Şcoala din satul nostru a ajuns repede furnizoare de candidaţi pentru învăţământul postgeneral şi s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin numărul mare al absolvenţilor care ulterior au promovat diverse facultăţi, situându-se în topul celor care, în perioada de după război, până în prezent, îşi poate număra sute de absolvenţi ajunşi ingineri, profesori, economişti, medici, învăţători, jurişti şi alţi specialişti cu studii superioare.

Mulţi dintre aceştia au lucrat şi încă mai lucrează în comuna noastră: Velniciuc Vasile, Bouariu Andrei, Cricleviţ Paul, Macsiniuc Lidia, Ciucălău Livia, Trufin Andreea, şi încă… (!).

Printre ei se numără şi ING. LUCIAN TRUFIN, primarul actual al comunei, care constituie un strălucit exemplu de competenţă, iniţiativă şi hărnicie şi continuă să promoveze o salutară politică de încadrare a tinerilor titraţi din satele noastre în posturile locale vacante pentru care au pregătirea necesară, iar pentru alte categorii de tineri, absolvenţi ai învăţământului general obligatoriu, tot din iniţiativa Sa, începând chiar cu anul şcolar următor, se va înfiinţa, în cadrul Şcolii locale, o clasă profesională cu profil „mecanică agricolă”, vizând calificarea şi stabilizarea în locul de baştină a viitorilor absolvenţi.

Aşadar, privind la ce s-a mai făcut admirabil şi util în comuna noastră, şi înainte de 1989, şi, mai ales, după şi recent (Monumentul Eroilor, asfaltarea a 10 km de drumuri publice în comună, Căminul Cultural şi Grădiniţa din Sîrbi, Baza sportivă, reabilitarea şi modernizarea localurilor de şcoli, ca şi noile proiecte (alimentarea cu apă şi canalizarea …), măsurile de rentabilizare a agriculturii şi, înainte de toate OAMENII LOCULUI, mai bine şcoliţi şi devotaţi satelor lor, sunt argumente care atestă că lumea în care trăim nu e chiar rea, iar LUMEA ÎN CARE VOM TRĂI va fi şi MAI BUNĂ.