ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 08 Iul. 2018
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 08 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Pledoarie pentru elevii care deja trăiesc într-o școală politizată (II)

     Am primit un text care ar trebuie să dea peste cap tot Ministerul Învățământului și (Re)Educației Naționale. Un text fulminant, drept prin descriere, prin stil, credibil sută la sută. Nu-l voi face public fără aprobarea autorului. Înțeleg totul pentru că, la vremea mea, nu am iubit școala din cauza sistemului și a unor ”cadre didactice” parașutate în sistem. Ca elev, după clasa a V-a, am avut probleme permanente cu ”profesorii”. Profesorul de istorie, un babac de vreo sută și jumătate de kile, mă lua de perciuni și mă ridica zeci de centimetri deasupra parchetului. Chiar dacă eram elev de nota 10 la istorie, iar el îmi spunea că sunt cel mai bun elev al său, comparându-mă cu Herodot. În timpul liber, această canalie, cânta la vioară. Avea sentimente. Am auzit că niște copii l-au așteptat în afara satului, și i-au mutilat inclusiv vioara și bicicleta. Nenorocitul făcea naveta, locuia undeva în comuna Ziduri, loc din care au venit în învățământ și alte catastrofe județene și nu numai. Viitorul țării e în școli, iar școlile sunt pline de ”cadre” acoperite. Mai departe, la română am avut o profesoară fabuloasă, Maria Dinu, căreia îi sunt recunoscător până la lacrimi. Era singura profesoară normală dintr-o școală în care premianții erau numai și numai copiii ”cadrelor didactice”. La matematică, am avut de-a face cu cifrele unui nene din sat, băiat bătrân cu familie multă, bun la suflet dar rău în obiceiuri. De regulă, cu mare dărnicie, îmi dădea câte o notă între 4 și 5. Într-o zi am ieșit cu toți mușchii la tablă, am topit creta și am rezolvat o ”ecuație”, chestiile alea chinezești sau japoneze care nu mi-au folosit la nimic. Nefiind un copil de înalt rang comunal, am câștigat campionatul de șah pe școală, ceva organizat în cadrul ”Daciadei”. În finală, l-am învins pe ”favorit”, copilul profesorului de sport. Trebuia să ajungem la ”faza județeană”. Tatăl celui trecut de mine pe locul doi a insistat să se mistifice rezultatele concursului. Spre cinstea lor, toate cadrele didactice au fost împotriva voinței sale paranoice. Am plecat la Buzău, la faza județeană, primii trei clasați la tenis de masă și la șah. Toți au dispărut din primul tur. Am învins atunci patru adversari, fiind eliminat de câștigătorul concursului. Am fost întâmpinat în cancelaria școlii mele cu aplauze. Erau aplauze împotriva sistemului de atunci, la fel de toxic ca și acum. O muiere cu ifose de șef de lagăr școlar face legea într-o școală. E ajutată și de noua miliție. Copiii sunt pur și simplu interogați. Învățământul românesc a produs și dedus actuala ”clasă politică”. Copiii lor, a acestor căcăreze de iepure, își pot lua doctoratele încă de la grădiniță. Mi-am propus să ajung la Ministrul Învățământului și (Re)Educației Naționale. Vreau să discut cu ministrul față în față, pe text și cu dovezi, despre tragedia la care pune benzină pe foc. Sunt foarte motivat, am un copil afectat grav de acest sistem de învățământ nazist. Merg până la CEDO. Scroafele nu pot naște reforme în învățământ, ele au în vedere doar scaunul pe care stau cu voie de la impostură. Nu mai merge cum mergea. Că tot îmi aduc aminte. Un handicapat, profesor de fizică, o figură de film horror, când eram elev de gimnaziu, m-a bătut, în canlcelarie, de față cu toți profesorii  lași de la natură. M-a lovit peste tot, m-a aruncat în ușa cancelarie ca pe un ghem, o minge. Toți tăceau. Am fost bătut de învățământul românesc, de un anume Nițu, profesor de chimie sau fizică, doar pentru că eram un copil care nu ținea cont de ”normele lor”. Ei nu pot suporta copiii veniți la școală doar formal. Copii cu genetică sigură. Nu trebuie să mai privim politicienii și nici sistemele lor cufurite. Trebuie să avem încrede în copiii noștri, indiferent cât școala ar vrea să-i sluțească. Mi-am făcut încă o dată de lucru. În clipa de față caut un milițian care l-a speriat pe unul dintre copiii mei în prezența și la insistența unei doamne cu arsenal metodic în jur. Nu vreau decât să se facă lumină. Încă o dată: jos labele voastre jegoase de pe fruntea copiilor noștri!