Joshua Abraham Norton s-a născut la 4 februarie 1818, în orășelul Kentish, districtul Deptford (astăzi, cartier al Londrei), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și a murit la 8 ianuarie 1880, la San Francisco, statul California, S.U.A. A fost înmormântat în Cimitirul Masonic din același oraș și reînhumat, în anul 1934, în cimitirul „Woodlawn Memorial Park” din orășelul Coma, comitatul San Mateo, statul California. Nu a fost căsătorit și nu a avut copii. A fost un om de afaceri american și pretendent la tronul fictiv al S.U.A. La 17 septembrie 1859, s-a autoproclamat „Norton I, Împărat al Statelor Unite ale Americii”, iar, în anul 1863, și-a luat și titlul de „Protector al Mexicului”. A fost sursă de inspirație pentru personaje din creațiile literare ale mai multor scriitori, între care Mark Twain, Robert Louis Stevenson, Selma Lagerlöf, Christopher Moore și Neil Richard Gaiman.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața ciudată a lui Joshua Abraham Norton, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cine a fost Joshua Abraham Norton?

– S-a născut într-o familie de evrei – tatăl, John Norton, fermier și comerciant, iar mama, Sarah Norden, fiica unui comerciant de succes. Aceștia au plecat, în 1820, din Londra pentru a deschide o afacere comercială la Cape Town, în Africa de Sud, care a rentat până în 1840, când a dat faliment. După moartea părinților și a celor doi frați ai săi, Norton a ajuns, în 1846, în Statele Unite, la Boston, pentru ca, în 1849, să se stabilească definitiv la San Francisco. Aici, a înființat firma Joshua Norton & Company, și a inițiat o afacere de succes pe piețele de mărfuri și în speculații imobiliare, devenind un personaj prosper, respectat și acceptat în lumea bună. Ulterior, și-a pierdut averea investind neprofitabil în importul unei mari cantități de orez din Peru; în 1852, a falimentat și, din 1858, a trăit în sărăcie până la sfârșitul vieții.

– Cum și-a dobândit, totuși, celebritatea?

– Povestea notorietății sale a început în toamna anului 1859, când Norton a mers la redacția ziarului Clarion din San Francisco. Aici, redactorul-șef, Sam Ficht, își frământa mintea să găsească noi idei pentru a crește vânzările publicației. Când s-a deschis ușa, în birou a intrat un bărbat timid și prost îmbrăcat, ce a scos din buzunarul hainei o bucată de hârtie conținând un comunicat pe care l-a rugat să-l publice. Aproape plictisit, Ficht a luat hârtia și și-a aruncat ochii pe ea; după ce a citit câteva rânduri, a simțit că nu mai are aer… Iată conținutul ei: „La solicitarea imperativă și la dorința marii majorități a cetățenilor țării, eu, Joshua Abraham Norton, anterior din Golful Algoa, Capul Bunei Speranțe, și, în ultimii nouă ani și zece luni, din San Francisco, California, mă declar și mă proclam Împăratul Statelor Unite ale Americii. În virtutea autorității investite în mine în această privință, ordon reprezentanților statelor uniunii să se adune în sala muzicală din oraș, la 1 februarie 1860, pentru a aduce modificări legilor existente, care ar putea ameliora răul din țară, crescând, astfel, încrederea, atât la nivel intern, cât și în străinătate, în stabilitatea și integritatea noastră. Norton I, Împăratul Statelor Unite ale Americii.” Omul din fața sa a rămas un timp nemișcat, neștiind ce să facă; deodată, chipul său s-a luminat, venindu-i ideea salvatoare pentru ziar. A hotărât să publice comunicatul, iar apariția acestuia a stârnit senzație în întreaga Americă. Firește, tirajul publicației a crescut vertiginos. Complet nemulțumit de ceea ce el considera inadvertențe ale structurilor juridice și politice din țară, Norton a început să trimită scrisori similare la ziarele din oraș, care au fost publicate imediat. Pentru efect comic, anunțul a fost tipărit și de către editorul de la San Francisco Bulletin. Astfel, „împăratul” și-a început „domnia” fără precedent de 21 de ani peste America, după patru ani adăugându-și și titlul de „Protector al Mexicului”. Lumea se amuza copios și aștepta cu nerăbdare noi decrete de la „Majestatea Sa Împăratul Norton I”, care erau emise unul după altul. Prin următorul, el a abolit, formal, la 12 octombrie 1859, Congresul Statelor Unite ale Americii, scriind: „Frauda și corupția împiedică o exprimare corectă și propice a vocii publice; se produc în mod constant încălcări ale legilor, cauzate de mulțimi, partide, fracțiuni și de influența necuvenită a sectelor politice, iar cetățeanul nu are protecția sa și a bunurilor lui.” Printr-un decret din martie 1860, Norton a chemat armata să-i detroneze pe congresmenii aleși: „Întrucât un grup de oameni care se numesc Congresul Național sunt acum în ședință la Washington City, încălcând edictul nostru Imperial din 12 octombrie, ce declara că acest congres a fost anulat, și întrucât, pentru liniștea Imperiului nostru, este necesar ca decretul menționat să fie respectat cu strictețe, ordonăm generalului-maior Scott, comandantul armatei noastre, să golească imediat sala Congresului.” Ordinele „împăratului” au fost ignorate, iar Congresul și-a continuat activitatea fără recunoașterea oficială a documentului. Prin alte decrete, el a ordonat, în 1860, dizolvarea republicii și a interzis adunarea congresmenilor. Lupta lui împotriva liderilor aleși în America a persistat în tot restul vieții sale. În speranța de a rezolva nenumăratele dispute ce au dus la Războiul Civil, Norton a emis, în 1862, un mandat prin care a cerut Bisericii Romano-Catolice și celei Protestante rânduirea sa publică drept „împărat”. După ce încercările lui de a răsturna guvernul ales au fost ignorate, și-a îndreptat atenția spre alte aspecte, atât politice, cât și sociale. La 12 august 1869, „fiind dornic de atenuarea conflictelor de partid existente pe tărâmul nostru”, a declarat abolirea partidelor Democrat și Republican. Norton a fost și un vizionar, emițând instrucțiuni pentru a forma o Ligă a Națiunilor și interzicând orice conflict între religii sau secte. De asemenea, a mai dat un decret pentru construirea unui pod care să lege San Francisco de Oakland și a unui tunel sub Golful San Francisco. Norton a devenit extrem de popular, iar acest fapt nu a scăpat comercianților, care, în schimbul unei sume de bani sau a unor mese gratuite la un restaurant, își puneau firma „Furnizor al Majestății Sale Împăratul Norton I”. El nu avea nicio putere politică efectivă, dar, cu toate acestea, era tratat cu tot respectul în oraș; emisese o monedă proprie pe numele său, care a fost acceptată în San Francisco, fiind onorată în unitățile pe care le frecventa. Deși unii l-au considerat nebun sau excentric, cetățenii din oraș sărbătoreau prezența lui „regală” și numeroasele sale proclamații. În 1867, un polițist l-a arestat pentru a-l interna forțat într-o unitate psihiatrică pe motiv de tulburare mintală. Reținerea sa i-a indignat pe cetățeni și a stârnit editoriale usturătoare în ziare, după care el i-a acordat polițistului „rătăcitor” o iertare „imperială”.

– Care a fost sfârșitul carierei sale „regale”?

– În urma falimentului afacerilor lui, a trăit în condiții precare, locuind într-un hotel de mâna a treia și luând masa la cantine gratuite. Și-a continuat existența nesigură până într-o seară de la începutul anului 1880, când s-a prăbușit în stradă, murind într-o sărăcie deplină, în timp ce mergea la o prelegere de la Academia de Științe din California. La înmormântarea sa, au participat peste 10.000 de oameni, iar ziarul San Francisco Chronicle a publicat un articol intitulat L’empereur est mort [Împăratul a murit].

Florin Bălănescu