Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Magia cuvântului, din ,,Zâmbete și ziduri”

Primit pentru publicare, 15 martie 2014
Editor: Ana Maria Maluș, 16 martie 2014

Magia cuvântului        

                        Poezia reprezintă treapta cea mai înaltă a creaţiilor literare, necesitând multă introspecţie interioară şi mai cu seamă eforturi asidue pâna la transpiraţia care inspiră, cum ar fi spus Tudor Arghezi. Iar Liliana Petcu aflată la cea de a- II- a apariţie editorială prin volumul LiPetcu [640x480]Zâmbete şi ziduri ne demonstrează din plin acest lucru:  Între noi şi EL stă scris cuvântul/ ce s-a desprins din gând vibrant/ a străbătut în sunet timpul/ clar, în lumină s-a-ntrupat. (Între noi şi EL).

Autoarea impresionează în primul rând prin acurateţea şi sinceritatea rostirilor sufleteşti, printr-o magie a cuvântului care depăşeşte ariditatea conceptuală, dându-ne de înţeles că putem fi soldaţi ai iubirii şi a frumuseţii abstruse a sufletului: Flori şi arme învelite-n strai de vise/ cad pe trupuri renăscute din cărbuni/ dăruite sau trimise de ispite/ în iubire, împăcare sau…nebuni,/ îşi arată frumuseţea lor suavă/ ori îşi zornăie armura din infern/  doar  mirosul este cel ce face punte/ între praf de puşcă ucigaşă şi parfum. ( Flori şi arme).

Mărturisesc că sunt un împătimit al lecturilor poetice, tocmai ca urmare a dorinţei mele nespuse de a fi în permanenţă conectat la energiile revigoratoare şi revelatorii ale jocului de-a v-aţi ascunselea. Însă, nu atât de multe poezii mi-au oferit o asemenea stare de transcendenţă metafizică, aşa cum a reuşit poezia Lilianei Petcu, întrucât autoarea ştie să surprindă cititorul printr-un farmec alegoric ale cărui rădăcini sunt, fără discuţie, de natură sapienţială: Rosturi născute la ţărm de început/ pe care-n timp dorim să le descoasem/ pentru a-nţelege de ce suntem pământ/ iar la final de drum, cuminţi să le recoasem. ( Rosturi (ne)înţelese).

Lucian Blaga spunea că natura omului constă în faptul de a se afla în orizontul întru concret şi pentru revelare. Se pare că acest orizont este o stare de fapt poetică pentru autoarea volumului Zâmbete şi Ziduri, care nu uită nicicând că: Pe riduri fine mi-am ţesut urcare/ Cioplite-n anii de pe propriu-mi chip/ În zile, luni şi ani mi-a fost lucrarea/ De-a înţelege cine şi cât…sunt/ Le sunt datoare ăstor riduri fine/ Să nu-mi opresc urcarea spre zenit/ Să am curaj atunci când noaptea vine/ Căci am sfârşit urcarea lor din infinit. ( Riduri).

Recomand călduros cititorilor să parcurgă versurile cuprinse între paginile volumului de faţă, descoperind în acest fel natura afectivă a conştiinţei filosofice, a chipului poetic ce se lasă dus de val de flacăra intuiţiei.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.619 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5