ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 26 Mart. 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 26 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Marea Britanie, de la o insuliță – Imperiu care s-a prăbușit, rămânând o țară a cărei majoritate islamică mâine  i- ar putea hotărî alt destin

Lista imperiilor e lungă, nici toți geografii nu o cunosc,  eu am să mă ocup de cel al Marii Britanii care prin 1922 se întindea pe mai multe continente și ocupa 12 milioane de mile pătrate, aproximativ 33,6 milioane Km. p., încât pe bună dreptate era justificată zicerea despre el și altele asemenea lui, în cuprinsul lui soarele nu apunea niciodată, tocmai din cauza întinderii pe care o ocupa…

Imperii au fost, imperii s-au prăbușit și au dispărut, imperii mai există și se vor mai naște…

La aceasta m-am gândit când am aflat și m-am interesat despre volumul „IMPERIUL. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă”, de Niall Ferguson, traducerea Cornelia Marinescu, despre care, scrie mass-media, va apărea în curând și la Iași, la Polirom, în colecția Historia, un fragment a publicat și Suplimentul de cultură în avanpremieră,nr. 594, 10-16 februarie 2018.
Ingenios, sintetic și cu  profunzime prezintă redactorii Săptămânalului cartea pe care vor oferi-o cititorilor: ”Cândva suprafețe vaste de pe tot cuprinsul globului erau marcate cu roșu imperial și Marea Britanie stăpânea nu doar întinsul mărilor, ci și preriile Americii, stepele Asiei, junglele Africii și deșerturile Arabiei. Cum  a reușit o insuliță ploioasă din nordul Atlanticului să conducă lumea? Și de ce imperiul său, unde soarele nu apunea niciodată, a intrat în declin și, în cele din urmă, s-a prăbușit? Apreciatul volum al lui Niall Ferguson deapănă povestea acestuia în toată măreția și misterul său, arătând cum o mână de corsari și căutători de aur au sădit sămânța celui mai mare imperiu din istorie – și au așezat lumea pe făgașul modernității”.
Cum s-au  întâmplat toate acestea explică însuși fragmentul din carte publicat în revistă, din această cauză am spus că s-a procedat ingenios și cu folos, mai adaug.
„Britanicii construiseră căi ferate pe tot întinsul imperiului cu ajutorul mâinii de lucru a culilor asiatici. Acum, în cadrul uneia dintre cele mai mari răsturnări simbolice de situație din istoria mondială, japonezii au silit 60.000 de prizonieri de război britanici și australieni – precum și prizonieri olandezi și lucrători indieni cu contract-obligatoriu – să construiască 400 de kilometri de cale ferată prin jungla montană de la granița dintre Thailanda și Birmania. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, una dintre cele mai mari mândrii ale englezilor a fost  că „britanicii nu vor fi niciodată, nicicum, sclavi”. Dar prizonierii de război de la calea ferată exact asta au fost. Așa cum remarca cu amărăciune un prizonier englez: „Probabil că e destul de amuzant pentru japonezi să-i vadă pe „lorzii albi” târșindu-și pașii pe drum, cu coșurile grele puse cobiliță pe umeri, în timp ce japonezii trec pe lângă ei în camioane”. Jack Chalker, care fusese student la arte plastice înainte de război, a făcut în secret, riscându-și viața, schițe realiste ce arată felul în care erau tratați el și camarazii săi. Epuizați și în pragul inaniției, erau forțați să muncească chiar și atunci când erau bolnavi de malarie, dizenterie și,  cele mai rele dintre toate, de ulcerațiile tropicale care puteau descompune carnea omului până la os: „Somnul era mereu agitat și niciodată profund. Puteam fi scoși afară din colibele noastre la orice oră, aliniați pentru apel, adunați într-o echipă de muncă sau ca să fim bătuți, chiar și cei îngrozitor de bolnavi trebuiau să participe, indiferent de starea lor. Astfel de adunări puteau dura ore, chiar și o zi sau o noapte întreagă… uneori, cei bolnavi mureau”.
Deci, așa au procedat britanicii ca să devină și  cât timp au fost imperiu, așa suportau chinurile de prizonierat, martie 1943, din războiul care își trăia consecințele, când spune Ferguson, prin personajele sale, în lagărul de la Hintok, între aprilie 1943 și ianuarie 1944, numărul morților au ajuns la „un total de 676 – unul din  zece australieni și doi din fiecare trei prizonier britanici. Cu totul 9000 de britanici nu au supraviețuit perioadei de detenție la japonezi – alt fost imperiu n. n.-, aproximativ un sfert din totalul celor capturați”.

       Acestea au fost Patimile Imperiului, crucificarea lui. După aceasta, oare mai putea fi înviat? Este întrebarea cu care se încheie fragmentul publicat, mai extins decât l-am redat.
         Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici, profesor de istorie la Harvard University şi Harvard Business School, Senior Research Fellow la Jesus College (Oxford University), Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University) şi profesor de istorie şi relaţii internaţionale la London School of Economics, este autorul și a altor lucrări mult apreciate. Despre aceasta apărută deja la Polirom am recepționat:  „O lectură nemaipomenită, un amestec uimitor de istorie politică, militară, socială şi economică, însufleţită cu personaje fascinante şi anecdote” zice New York Review of Books); „Un rezumat remarcabil al întregii istorii imperiale britanice – victorii, trădări, realizări, decenţă, bunăvoinţă, cruzimi şi tot restul” este părerea lui Jan Morris; „Fascinant. O poveste extraordinară”, aflăm de la  Daily Mail.

Ce se întâmplă cu Marea Britanie astăzi, care i-a fost activitatea și aportul în cadrul UE – unde-i era locul, cum s-a iscat și a reușit BREXIT, cu consecințele viitoare, un lucru rămâne de lămurit, în condițiile când în Londra, ca urmare a noii majorități locale, cetățenii și-au ales primarul dintre islamiști, nu s-ar putea ca mâine destinul teritoriului țării să fie cu totul altul, unul de declin a europenilor și prin consecință a mândriei locale, tradiționale?

26 martie 2018