Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PUŢINĂ ISTORIE

                                     PUŢINĂ ISTORIE
Autor, Ion N. Oprea, 21 aprilie 2014

 Toată istoria noastră a fost o luptă permanentă pentru existenţă şi păstrarea neamului, după atâtea lovituri, „este un miracol că mai avem un steag căruia să ne închinăm” spunea marele Nicolae Iorga. Prinşi între năvălitori, cuceritori şi imperii, călcaţi din toate părţile, am supravieţuit ca neam şi popor acolo unde alţii au dispărut.
          Doi piloni de granit au fost cei care ne-au menţinut peste veacuri, credinţa şi sabia. Credinţa în Dumnezeu, biserica, credinţa în neam, în limbă şi tradiţii, credinţa în dreptatea lui Dumnezeu care nu se putea până la urmă să nu-şi întoarcă faţa către români. Şi sabia, puterea armată, forţa brută cu care stăteam în faţa forţei, tăria cu care ne ridicam de fiecare dată pentru a lovi din nou în duşman, făcându-l să muşte ţărâna sfântă a patriei, şi să ne respecte. Iar când venea din nou, să-l lovim din nou. Două milenii de existenţă, câte popoare se pot lăuda cu asta?

          Pentru asta, cred că sunt necesare câteva cuvinte despre braţul înarmat al ţării, armata, începând de pe vremea când aceasta se numea simplu oaste. Oastea română !
           Primele confruntări militare înregistrate de istorici pe teritoriul nostru ne duc departe în timp, în secolul V. î. Cr., în timpul lui Darius, atunci când regiunea era populată de strămoşii noştri daci. În toate înscrisurile istorice, chiar şi la istoricii contemporani, dacii sau geţii erau văzuţi ca şi un popor războinic care lupta cu dispreţ faţă de moarte. Au luptat şi împotriva lui Alexandru Macedon, cel mai mare cuceritor al antichităţii. În timpul lui Burebista, au creat prin forţa armelor un imperiu imens ce se întindea din Balcani în Carpaţii Păduroşi şi de la Bug în Germania de astăzi. Mai târziu, dacii vor duce războaie cumplite împotriva celei mai mari puteri militare a lumii antice, Imperiul Roman. Douăzeci de ani i-au trebuit celei mai mari puteri militare a lumii pentru a-i învinge, dar nu definitiv. Decebal se sinucide în 106, Dacia devine în parte provincie romană, dar romanii nu au avut linişte. Prima răscoală a avut loc în 117, la moartea lui Traian. Au mai urmat şi altele, cea mai mare fiind cea din anii 166-168, ajutată şi de năvălirile dacilor liberi. Până la urmă, romanii se retrag lăsând germenii creării poporului român.
              Izvoarele vremurilor următoare sunt sărace, dar putem trage unele concluzii, românii au existat şi contat şi în acele vremuri ca şi forţă militară. În Cântecul Nibelungilor, printre invitaţii la nunta lui Attila, regele hunilor (mijlocul secolului V), cu Krimhilda, s-a aflat şi Ramunk (Radu sau Roman) de Valahia, care nu putea fi menţionat dacă nu ar fi fost un lider militar important. La fel sunt alte documente bizantine, ca şi ambasadele lui Priscus, care atestă existenţa românilor în acele zone. Invazia maghiarilor spre vest este oprită cu greu, după ce aceştia pustiiseră deja mare parte din Europa, la Lechfeld în anul 955. Dar în calea lor spre est a stat Gelu şi mulţi alţii, ungurii impunându-şi dominaţia asupra Transilvaniei abia după câteva sute de ani, dar şi atunci având de luptat contra voievozilor români cum a fost cazul lui Litovoi. Între timp, Asăneştii constituiau un imperiu vlaho-bulgar care învingea Bizanţul şi zdrobea la 1205 prin Ioniţă Asan armatele cruciaţilor care ocupaseră Constantinopolele, inclusiv primul împărat cruciat al Constantinopolelui, Balduin de Flandra, găsindu-şi sfârşitul în închisoarea de la Târnovo. Alte fapte de arme, atacurile maghiare asupra Munteniei şi Moldovei, zdrobite la Posada sau Ghindăoani, luptele cu tătarii, cu turcii, cu polonezii

          O altă probă de foc a fost al doilea război mondial, când din nou a trebuit să ne bazăm pe forţa armatei pentru a ne păstra existenţa ameninţată. Anul 1940 a fost momentul în care toată lumea a înţeles că diplomaţii şi politicienii au eşuat. România Mare, clădită pe sângele şi jertfa înaintaşilor, încetase să mai existe. Armele vor vorbi, din nou. Am pornit la război nu pentru spaţiu vital, nu pentru cuceriri, ci pentru a ne recupera teritoriile pierdute prin ultimatumuri şi dictate. Armata s-a bătut cu mult curaj, în Basarabia, Bucovina, Transnistria, Odessa, Crimeea, Caucaz, Cotul Donului, Stepa Kalmukă, Stalingrad, în multe bătălii împotriva unor forţe superioare şi sorţi potrivnici. Am fost principala forţă militară a Axei pe frontul de est după germani. Pe frontul de vest, de asemenea, ne-am bătut pentru Transilvania, în Ungaria şi Cehoslovacia, a patra forţă militară a aliaţilor, după URSS, SUA, Marea Britanie şi înaintea Franţei. Ceea ce am obţinut şi ceea ce nu am obţinut nu i se poate imputa sub nicio formă armatei, ea şi-a făcut datoria, a urmat ordinele, cu ce dotări a avut. Nu ne puteam opri pe Nistru în 1941 (Ne puteam opri pe Nistru?) cum nu ne-am putut opri la graniţa maghiară în 1944. Armata a plătit cu mult sânge, pierderile româneşti fiind mari, dar armata s-a bătut cu curaj, dovadă fiind numeroasele aprecieri ale aliaţilor şi chiar ale adversarilor.
Dumnezeu să ocrotească România şi armata ei!, am redat din ce mi-a transmis domnul profesor Păncescu la 9 octombrie 2013, orele 12,56.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5