Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

---

Viaţa Mariei Rosetti

Primit pentru publicare: 08.02.2021
Autor: Crina-Otilia MAZAREANU
Publicat: 16 Febr. 2021
© Crina-Otilia Mazareanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

 

Viaţa Mariei Rosetti

 

În 1820 se naşte Maria Grant, la Guernesey, o insula engleza din Canalul Mânecii, lângă coasta Franţei.[1] Tatăl ei Eduard Grant era căpitan de corvetă, iar mama sa Maria Lavasser, era franţuzoaică.De la tatăl său, Maria moşteneşte spiritul întreprinzator, iar de la mama sa înclinaţia spre literatură.

Căpitanul Grant avea mai mulţi copii, şi era nevoiaş, de aceea Maria s-a hotărât să plece în străinatate pentru a-şi câştiga singură existenţa, uşurand viaţa părintilor săi.[2]

Maria pleaca în Ţara Româneasca la fratele sau, Efigham Grand, care era secretar al consulatului Marii Britanii din Bucureşti.Atrasă de poveştile pe care i le spunea fratele său despre România, Maria s-a simţit din prima dată atrasă de meleagurile româneşti, de frumusetea locurilor şi a oamenilor de aici.[3]

Sabina Cantacuzino, fiica lui I.C. Bratianu, a încercat să o descrie pe Maria: ,,Era oacheşa chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expansivă, pasională, artistă. Nu mai vorbesc de farmecul conversaţiei sale, care i-a făcut un cerc de amici distinşi şi în Bucureşti şi în Paris. Scria bine, cu o însufleţire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprindea şi îl împrăştia în jurul ei; cu puţine obiecte rânduia o cameră de-ţi era drag; croia o rochie cântând, parcă se juca, credeai că a prapadit stofa, dar iesea ceva graţios. Ca gospodină oraganiza o masă delicioasă şi invitaţii o mai ruga să-i mai invite…”. Mai spunea că ,,prin cultura ei, prin virtuţile ei, prin iubirea neţărmuită pentru bărbatul ei, a fost un exemplu preţios…’’[4]

Jules Michelet cunoscând-o bine pe Maria Rosetii, spune despre ea că ,,e mică şi oacheşă, nas subţire, păr negru frumos, ochi stralucitori. În privirea şi în gura ei e un fel de nesfârşită bunatate, ceva în acelas timp împaciuitor, atragător şi hotărât.’’[5]

Maria avea pe langă calităţi fizice şi sirituale şi o mare putere de abnegaţie, izvorate din dragostea pentru libertate şi dreptate pentru oameni.

Maria a dorit să rămână în România atât timp cât fratele său era în funcţia de secretar a consulatului Marii Britanii la Bucureşti.

Dupa 1940, la vârsta de 22 de ani, aceasta se angajează ca educatoare la copiii colonelului Ion Odobescu. Maria avea o inimă blândă şi iubitoare, era învăţată şi deşteapta, cucerind inima copiilor colonelului.[6]

La familia Odobescu, venea în vizită Constantin Alexandru Rosetii, tânar prieten al colonelului. Mai târziu Maria a aflat adevaretele intenţii ale lui Constantin Alexandru Rosetti. C.A.Rosetti era în vremea tinereţei negustor.

C.A.Rosetti a cunoscut-o pe Maria prin fratele său Effingram Grant, cu care avea relaţii de prietenie, înainte de venirea sa în casa lui Odobescu. Din jurnalui intim a lui C.A.Rosetii rezultă că în 1845 el şi Maria erau buni prieteni.

Rosetii era cucerit treptat de gingaşia şi inteligenţa tinerei fete incepând să se îndragosteasca de ea. În jurnalul lui Rosetii, găsim locuri, însemnari, păreri şi impresii despre Maria, descoperind pe zi ce trece caliatile ei.Din 1845 C.A.Rosetii îşi exprimă părearea de rău că nu a primit nici o scrisoare de la,, Granta’’-nume pe care îl avea Maria. În următoarele pagini ale însemnărilor sale spune că ,,Am primit răspuns de la Granta. Am citit de doua ori scrisoarea ei, de doua ori am plâns..’’[7]

C.A. Rosetii era o fire pasională. Iubise cu multă patimă femeile, vinul şi lăutarii. Lautarii îi cântau mai mereu urmatoarele versuri:

,,Tu-mi ziceai odata cum că pân la moarte
Dradostea ta toata, mie-mi vei păstra.
M-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate,
Astfel merge lumea, nu e vina ta!’’[8]

În anii următori, Rosetti a început să se liniştească, să-şi analizeze părerile proprii, să se controleze, să se descopere. În 1844 a început sa scrie zilnic un Jurnal, în care se autocritica, descoperind odată cu asternerea acestor rânduri pe foaie că îşi iubeşte şi patria. Rosetti a ajuns fără să vrea să-şi iubească ţara, dar dupa ce a descoperit acest lucru nu a mai putut da înapoi, închinadu-şi toata viaţa patriei.[9]

Era un tânar poet, frumos şi patriot şi acest lucru a facut-o pe Maria să se îndragostească de el. Maria a încercat să-l cucerească, dar acesta era greu de cucerit deoarece, înca era amorezat de multe femei. Dovada sta in Jurnalul său intim în care erau menţionate multe femei cu numele de:Elena, Fany…nefiind hotărât să se despartă de viaţa sa din trecut.

Numele Mariei Grant este întâlnit pentru prima data în Notele lui Rosetti în 4 decembrie 1844: ,,Am trimis bani Elenei şi Brătianului, am fost la Grant, la Mavrocordat, la Campineanu unde am şi prânzit…’’[10]

După 7 decembrie 1844, C.A. Rosetti nu mai aminteşte nimic despre Maria, deoarece se îmbonlaveşte mama sa de pneumonie. La scurtă vreme mama sa moare, fiind îngropată în mănastirea Pasarea,alături de tatăl său.[11]

Din aprilie 1845 şi până în mai 1847, C.A.Rosetii, pleacă la Paris cu gândul de a-şi termina studiile, dar în acelaşi timp, ajută la unirea unei organizaţii a studenţilor români cu ideii democratice, revoluţionare, ajunşi în Franţa. Dar oricât ar fi studiat, gândul său se îndrepta tot spre ţară, la locurile părinteşti şi la Maria iubita sa.

,,Am lucrat toata ziua, căci mâine vine dascălul latin. Socotesc să culeg răsplata muncii mele, adică câteva lacrimi. M-am sculat cu un ceas mai târziu. Nici o scrisoare, nici de la Granta, nici de la Vinterhalder.’’

,,Am primit o scrisoare de la Vinterhalder. În momentul ce am deschis-o, până a nu mă apuca a o citi, a venit englezoica mea. În scrisoare mai vazui şi una mica cu slova Grantei. Ei bine mi-a luat lecţia o ora jumate de ceas, fară ca s-o citesc, şi m-am silit să am şi mintea aici.’’

În 16 noiembrie 1845 C.A. Rosetti se întreabă de ce nu ia răspuns Granta la una dintre scrisorile sale:,,M-am gândit adesea la Granta până şi la neputinţa de a o lua de sotie, din pricina lipsei de avere şi a datoriilor mele, la neştiinţa mea şi la dorinţa de a şti..’’[12]

După câteva zile spune că,, Această seară o trecui lucrând la scrisoarea Grantei. Vremea de învaţatură o pierdui şi nu scrisei ceea ce vroiam…” Abia în 4 decembrie, Rosetti a terminat de scris această misterioasă scrisoare.

Pe 1 ianuarie 1845, Rosetii spunea:,,Bate douasprezece!Sună înca clopotelul de loviturile ciocanului. Bătaia a stătut!În acest moment ce este în lume? Unii se îmbraţişează, alţii cu pahare în mână, se salută, alţii zac bolnavi, alţii stau cu condeiul în mână, alţii blesteamă trecutul, alţii aşteaptă viitorul. Unii se nasc şi alţii mor…Un an numai, cel dintai de care-mi aduc aminte,1833 mi se pare, a fost singurul ce-a ştiut să înşele frumos. Intrasem proaspăt în miliţie! Pe urmă încet încet, fiecare an începu a pleca cu o părticică din fericirea mea, şi cel nou a venit, din ce în ce mai posomorât, şi a plecat rupând din ea înca o bucăţică mai mare…Îmi zicea englezoica:Ce să-ţi urez?  Ciudată soartă!Să nu am ce cere anului acesta!Să-mi dea pe Granta de soţie? Acesta e un bine pe care puteam să-l am şi pe care l-am jertfit, pentru că nu am starea mea, căci a ceea ce am este al mamei mele, adică a Patriei şi a săracilor.‘’[13]

În notele sale intime se întrebă în 26 februarie 1846:,,Cum am petrecut săptămâna asta? Iubind, suferind mult, dorind foarte şi învăţând puţin. ‘’În 4 februarie 1846, C.A.Rosetti primeşte o scrisoare: ,,Am primit o scrisoare de la dânsa, Maria Grant, e rece ca marmota, cu toate că mi-a pricinuit multă durere, mi-a făcut însa şi plăcere, căci mi-a aratat că de voi trai, voi ajunge un om mare, un om adică carele va face mult bine patriei sale.’’[14]

De la prietenii din Romania, C.A.Rosetti primeşte veşti despre Maria: ,,Văzui într-o scrisoare a lui Caracaşcă, Granta plănuieste foarte sufleteşte şi trupeşte şi ceea ce este şi mai rău ca-şi neglijează şi datoriile.”[15]

Din decembrie 1844 şi până în aprilie 1845 Maria şi Costache s-au văzut deseori în casa lui Odobescu. Când Rosetti pleacă la Paris, Maria rămâne singura la Bucureşti, şi de dorul lui mergea la cimitirul mănăstirii Pasărea, culegea flori pe care i le trimitea, şi-i scria scrisori. Într-o zi îsi dădu seama că de fapt dragostea ei e în zadar, şi se hotarâ să rupă legatura cu el.

După câteva luni primeşte o scrisoare de la Paris care o face să se răzgândească, începând iar a iubi nebuneşte.

În 23 august 1846, Costache Rosetti se porneşte de la Paris cu gândul de a rămâne un timp la Bucureşti[16].

În notele de calatorie ale lui Costache Rosetti, se menţionează că a călătorit 7-8 zile de la Paris până la Bucureşti. Dupa ce ajunge la Bucureşti, timp de trei săptămâni nu se întâlneşte cu Maria, având treburi admininstrative de rezolvat:doreşte să-şi vândă mosia, se întâlneşte cu diferiţi prieteni…[17]

Abia în octombrie 1846, Rosetti vine şi la conacul lui Odobescu. A fost o vizită scurtă şi protocolară. Dar în jurnalul său intim spune: ,,O cât de frumoasă este femeia! Cum ştie ea a face ca tot ce ţi-o da să fie cât mai graţios!… Este ciudat că de cate ori văd pe femeia aceasta, neîncetat doresc să mă însor cu ea.’’[18] Acest gând al căsătorie se cuibăreşte în mintea acestuia. În 14 octombrie 1846, Costache scria în jurnalul său: ,,Am fost la Odobescu. Mă iubeşte prea mult acea femeie şi într-adevar că pierd tot neluând-o de soţie. Ah! Căci patria şi averea nu mă lasă a fi fericit!’’[19]

Rosetti tot amână cererea în casatorie a Mariei şi datorită greutaţilor lui materiale, precum şi datorită faptului că avea datorii politice.
În noiembrie 1846, pleacă din nou la Paris. Făcând o vizită la Viena îi trimite Mariei Grant o scrisoare cu cererea în căsătorie.
În 1847, studiile lui Rosetti la Paris erau pe sfârşite. Sutudiase latina, gramatica, istoria, economia politică, drept şi era în cercul tinerilor de la ziarul Les ecoles.[20]
Căsătoria a avut loc în Anglia în orasul Lpymouth, în 31 august 1847, în casa părinţilor Mariei. Au mai ţinut înca o ceremonie cu ocazia căsătorie la Viena, aceasta pe rit ortodox, naşi fiindu-le Alexandru G.Golescu şi Ştefan Golescu.

Cand s-au întors în ţară, tânăra boierine din Bucureşti nu a privit cu ochi buni această căsătorie. Ei criticau ascensiunea tinerei fete, care a ajuns prea repede în societatea de elită, ea fiind doar o simplă educatoare. Maria a înfruntat aceste comentarii cu mult curaj, dovedind tărie de caracter şi rămâne cu bune şi cu rele alături de soţul său iubit.[21]

Începutul căsătorie a fost fericit, dar nu atât pe cât şi-a dorit Maria. Costache Rosetti find obişnuit cu burlăcia, a trebuit să aibe multă răbdare şi întelegere, pentru a-şi crea căminul pe care ea şi-l dorea.
Locuiau în strada Izvor, într-o casă spaţioasa şi primitoare.

În însemnările lui Rosetti se regăseşte o nota intimă care spune aşa:,,Am venit pe la 10 jumate acasă şi la 12 m-am pus în pat, fără să fi făcut alceva decât să fumez şi să îngrijesc de soţia mea care e suferită.’’Maria a rămas însărcinată din prima lună după căsătorie.
,,Am fost la Corneasca să prânzesc. M-a invitat cu soţia mea. I-a dat un dineu în formă.’’

Anul Nou dintre 1847 si 1848 tanâra familie l-a sărbătorit în Bucuresti, in strada Izvorului, cu câţiva prieteni:Eduard Winterhalder,pictorul C.D.Rosenthal şi doctorul Nicolae Creţulescu şi sotia. Maria trebuia să dea dovadă de întreaga ei pricepere în ale gospodarie pentru a-şi primi invitaţii. Amintirea celor prezenti a fost una placută, dovadă că Maria s-a descurcat minunat. Toti şi-au urat La multi ani şi şi-au dorit ca adevaraţi patrioţi ca anul nou să le aducă îmdeplinirea idealurilor de liberate şi dreptate.

,,Astazi soţia mea a fost sublimă, era ca femeia lui Michellet, căci mă îndemna, ma silea să scriu, şi voia sa-mi ajute şi ea.’’

Pentru prima data, pe 19 ianuarie 1848, Rosetti noteaza în jurnalul sau, că a avut o bucurie nemaipomenită, când a simţit pruncul mişcându-se în burta mamei sale.

Maria se preocupa zi de zi, cum să-l facă pe soţul său mai fericit, încercând să raspundă la cerinţele pe care le ridica trecerea timpului.
O găsim în primavara anului 1848 participând la şedinţele unor cercuri organizate de C.A.Rosetti – Comitetul societatii filo dramatice, discutând probleme literare şi politice. Erau prezenţi aici numeroşi oameni de vază ai timpului:Ion Voiculescu II, Constantin Balcescu, Alexandru G.Golescu, Costache Caragiale, Ion Catina, C.D.Rosenthal, I.D.Negulici, E.Winterhalder, doctorul Nicolae Creţulescu cu soţia, precum şi fratele Marie Rosetti – Effingham Grant. Maria era interesată de aceste reuniuni, ceea ce îl face pe C.A.Rosetti să mărturisească în notele sale din 10 februarie 1848:,, Din femei, tot a mea era cea mai buna… Sunt fericit că am de soţie pe asta femeie. Din zi în zi o iubesc mai mult, din cauza bunătăţii ei.”

Zi de zi, Maria era aproape de soţul său, urmărind îndeaproape desfăşurarea evenimentelor revoluţiei de la 1848. I-a cunoscut pe toti revoluţionarii:Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ghica, fraţii Golescu, precum şi pe I.C.Bratianu prietenul lui C.A.Rosetti. Jules Michelet spunea cu admiratie că mulţi patrioţi erau primiţi în casa familiei Rosetti. În această casă au avut loc multe întruniri pentru pregătirea revolutiei, Maria luând parte la acest important eveniment istoric.

Pe 6 iunie Maria a născut o fată cu numele de Libertate –Sofia.[22]
Maria a pus suflet în această căsătorie, ştiind să fie mama pentru toţi copii ei:Libertatea –Sofia, Mircea, Vintilă şi Horia.
Ea a fost alături de Rosetti aproape patru decenii, şi activitatea ei s-a contopit cu viaţa lui Costache Rosetti, fiindu-i o soţie iubitoare şi curajoasa. [23]

Liby a fost născută odata cu izbucnirea revoluţie de la 1848. Michelet scria în 6 iunie 1848:,, Doamna Rosetti se afla în durerile facerii. Barbatul ei, la picioarele patului, aşteapta îngrijorat şi nerăbdator, se uita mereu la ceas. Femeia sa ştia pentru ce Rosetti trebuia să însoţeasca pe cei doi prieteni, care plecau să ridice ţara. Patria îl cheamă, ţipetele femeii sale îl ţineau pe loc. Nu mai puţin îngrijorată de întârziere, ea voia din toate puterile ca el sa fie liber, şi fu. La orele 6 copilul era născut.- Multumesc lui Dumnezeu. Saruta-l şi pleacă! acesta-i fură cele d’intai cuvinte, şi zâmbi fericită, măcar că întaia sărutare ce primi de la el ca mama, fu un sărut de adio.’’[24]

După acele zile grele, în care Maria era ţinută la pat, în ţară izbucnise revolutia. Din toţi cei ce o vizitaseră, nimeni nu o lămurea în legătură cu ce se întamplase în oraş. Toţi cei din Bucureşti ştiau că în casa lui Rosetti se pregăteşte revoluţia. Casa Rosetti era supravegheată de Prefectura de politie din Bucureşti, care avea drept spioni servitorii ce o îngrijeau pe Maria.

În aceste zile, Maria a luat parte la un eveniment importatnt: apariţia ziarului ,,Pruncul Român’’, prima publicaţie a revoluţiei din 12 iunie 1848. C.A. Rosetti a participat intens, prin munca şi perseverenţă la publicarea acestu-i ziar.Cine citea acest ziar găsea în el putenicul răsunet al inimii tinerei luptătoare.

Din acest moment Maria Rosetti devine o eroină, una din marele figuri ale Istoriei Nationale.
Tot Michelet spunea că:,,Într-o dimineata, o prietenă bine informată, intră în odaie zicând: Costachi ar trebui să se ascundă. Scurtă vreme după aceea se auzi un zgomot de pinteni, de arme.Un om întra galben la faţă: Rosetti e arestat! La această veste Maria nu arată nici o emoţiune, nici o teamă; ea îşi încrucişa mâinele sub plapomă, ca pentru o rugăciune.”[25]

În acest timp Rosetti scapă. Cei care erau entuziasmaţi de ideea revoluţiei, nu au suporatat ca liderii săi să fie închisi, şi au spart porţile poliţiei şi i-au eliberat.

Dupa eliberare Rosetti trece să-şi sărute copilul şi să-şi mâgâie soţia. Apoi pleacă la Bibescu Vodă să-i înfăţişeze Constituţia, care garanta drepturile şi libertăţile poporului.Acesta semnează actul.

Cu câteva zile îninte, în 9 iunie se redactează Proclamaţia de la Islaz. Veştile au ajuns prea târziu în capitala şi de aceea nu s-a putut începe revoluţia la data stabilită.

În 11 iunie a izbucnit revoluţia cu o violenţa neaşteptată.Autorităţile au chemat ajutoare din toate părţile: turci, ruşi, austrieci stăteau gata să înabuşească aceasta revoltă. Toţi românii aşteptau ajutor din partea Franţei, ceea în care au înviat pentru prima data idei de egaliate, toleranţa şi libertate.

Bibescu Voda primeşte Constitutia cerută de popor, şi formează un nou guvern revoluţionar format din: Nicolae şi Ştefan Golescu, Eliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, Odobescu, G.Magheru şi C.A.Rosetti. S-a format o contra-revoluţie militară, împotriva Guvernului revolutionar. Poporul nu şi-a pierdut încrederea şi nu voia să-şi piardă speranţele într-o singura zi.

Pe 12 iunie mulţimea furioasă, deşi nu avea nici un reprezentant în spate, s-au înarmat şi au dat jos contra -revoluţionarii.
În această forfotă, Doamna Rosetti pleacă în oras şi intră în mijlocul mulţimii. Purta cu ea o eşarfa cu tricolorul românesc, pe care soţul ei a purtat-o în primele zile ale revoluţiei, şi, în semn de patriotism, taie din ea bucăţi mici de tricolor, pe care le împarte mulţimi.

În acest timp oamenii se adunaseră din toate părţile, atât din Bucureşti cât şi de la sate.
Rusia a fost înştiinţată în momentul în care revoluţia a izbucnit, dar aceasta nu şi-a băgat oştile în lupta pentru a înăbuşi revolta, ci a încercat pe cai paralele să pună capăt.În schimb turcii au intrat în ţară.

În jurul Bucureştiului erau, pe de o parte armata turcească, care ameninţa orasul, pe de altă parte 150.000 de români care aşteptau cu nerabdare schimbarea puteri şi adoptarea noii Constituţii. Cum era de aşteptat turcii au cerut pe cale paşnică să se încheie conflictul, astfel încât reprezentanţii poporului au fost chemaţi pentru a se ajunge la o întelegere cu turcii.

Rosetti şi ceilalţi au fost chemaţi în tabăra adversă.Turcii i-au înconjurat şi i-au arestat.
Bibescu abdică şi părăseşte ţara, rămânând secretari C.A.Rosetti şi Ioan Brătianu. Constitutia e proclamată, Regulamentul Organic este ars. Însa puterile protectoare, Rusia şi Turcia aveau un cuvant de spus în cadrul revoluţiei. Printre cei care au fost exilaţi, se numărau şi:Eliade-Rădulescu, Cristian-Tell, fraţii Golescu, C.A.Rosetti,Cezar Boliac, Dumitru Bolintineanu, Gradişteanu, Voinescu. Dupa cum se vede numele celor surghiuniţi erau politiceni, istorici, ziarişti, poeţi.[26]

După ce sunt exilaţi Bălcescu, Golescu şi Rosetti împărtăşeau românilor urmatoarele sfaturi: ,,Credinţa inimă şi răbdare, iată tot ce vă cerem în numele libertaţii şi a României.Staţi liniştiţi, căci tiranii vă întind curse. Suferiţi durerile, suferiţi să vă împungă coastele, să vă adape cu fiere. Va trece şi paharul ăsta şi izbanda a voastră va fi. Iar noi nu vom lepada din mână toiagul pelerinului, până nu-şi vor da toţi românii sărutarea învierii.”[27]

În 19 septembrie, Maria Rosetti află ca surghiuniţii s-au pornit spre Giurgiu. Se credea că vor trece în Brasov, ceea ce o face pe Maria să stea în cumpănă. Au urmat momente grele pentru Maria, deoarece avea un copil de 3 luni şi soţul exilat. În faţa acestei situaţii tânăra îl însoţeşte pe Costache în exil. Obţine în grabă un paşaport pentru Orşova şi porneşte pe urmele revoluţionarilor cu fruntea sus, cu dârzenie în suflet, cu convingeri puternice în victoria idealului de lupta. Dorea cu tot sufletul să îi ajute pe revoluţionari. Jules Michelet în lucrarea sa Maria Rosetti spune că Maria pleacă pe urmele revoluţionarilor,, neluându-şi nimic alceva decât hainelede pe sine şi un mantel pentru a înveli copilul..’’[28] Pleacă pe înserate şi porniră la drum fără a ţine cont de frig şi de hurducăielile trăsurii, de acest lucru suferă copilul ei care plânge neîncetat. La un punct de posta găseşte lapte proaspat şi îşi hrăneşte fetiţa. Dimineaţa ajunge la Giurgiu şi vede pe Dunare, doua vase turceşti pe care erau îmbarcaţi revoluţionarii. Aceste doua corabii, care erau arcele sfinte din vremurile frumoase, erau pline cu mai mulţi revoluţionari:Aristia, Balcescu, Boliac, Bolintineanu, Ion Brătianu, cei trei Golesti, Gradişteanu, Ionescu, Ipatescu, Mavrogheni, Rosetti, Voinescu, Zane şi alţi. [29]

Întâlnirea cu revoluţionarii a avut loc deabia in septembrie.Cu copilul în braţe s-a dus la autoritaţile otomane şi a cerut să împartă captivitatea împreună cu soţul său.Cererea i-a fost respinsă, dar i se accepta să-i faca o vizita soţului său. Printre cei arestaţi erau şi oameni bolnavi, care sufereau datorită frigului, unul chiar şi murind – Bălcescu. Liby trecuseră din braţe în braţe de la Maria la Costache, de la Rosetti la Brătianu, de la Bratianu la Voiculescu…până în braţele paznicilor turci, care o legăneseră pe genunchii lor.[30] Rosetti îşi primeşte soţia cu caldura şi dragoste în tabara de revoluţionari. Doamna Rosetti află ca vor fi dusi la Orşova, primul oraş austriac şi acolo vor fi puşi în liberatate. Maria îi dăduse lui Costache o scrisoare din partea consului englez la Bucureşti, prin care îi comunicase faptul că primise asigurări de la Faud Efendi Paşa, că prizonierii nu vor fi duşi până la graniţă cu Austria. În scutecele fetiţei sale strecoară o protestaţie a celor arestati către Constantinopol. Revoluţionarii părăsesc oraşul Giurgiu plecând la Vidin pe Dunare.

Maria îi însoţea de-a lungul apei, într-o căruţa simpla din partea locului. De multe ori datorită drumului foarte stâncos şi plin de râpi, se cobora şi mergea pe jos pe lângă căruţă, făcând semne prizonierilor şi aducându-le flori.Mergea cu Liby în brate şi cu credinţa de a-şi revedea soţul. Ceea ce îi era mai greu era faptul că, nu putea comunica cu arestaţii.Pe tărâmul Austriei era o carantină cruntă şi pe lângă ea mergea mereu un agent de poliţie care o împiedica să vadă prizonierii.

Dupa 12 zile se reîntâlnesc iar. Scena reîntanliri a fost înduioşătoare. Toata lumea, dintre cei arestaţi era bucuroasă de revederea cu Maria. Se întrebau cum a reuşit să intre în fortăreaţa turcă… Toţi aşteptau sprijinul Franţei. La orice mişcare din afara fortăreţei, arestaţii fugeau la parapete să vadă dacă nu cumva le vine salvarea. Dupa o vreme această bucurie se transformă în tristeţe şi nu le mai rămânea decât să plănuiască să fugă. Revoluţionarii primesc exemplare din ziarul,, Vestitorul romanesc’’.

În 10 octombrie revoluţionarii arestaţi ajung la Fetislam.Maria îi însoţea în continuare îmbracata în haine ţărăneşti şi cu copila în braţe, fiind însoţită de D.Filipescu. Odată cu trecerea timpului vremea se răcea, de aceea Maria aduce haine de schimb revoluţionarilor, precum şi alimente proaspete.

Vasele cu detinuţii s-au oprit şi au debarcat pe malul unui sat austriac.Aici sătenii, auzind de suferinţa arestaţilor îi compatimeau şi au hotărât să-i ajute să evadeze. Armata turcească neavând curajul să se lupte cu un sat întreg, da răgaz prizonierilor să evadeze. Aceştia fug la trăsura doamnei Rosetti, se grupeză şi plecă toţi.

Au fost urmariţi de turci în continuare. Drumul de-a lungul Dunării era prăpăstios, căruţele erau greoaie şi hodorogite. Maria nu a putut să-i ajute din cauza fetiţei care nu se liniştea decât la sânul mamei.

Ajunseseră într-un sat, în care rămăsese numai o coliba. Populaţia austriaca se răsculase, ţara fiind în jaf şi sânge.Aici fugarii au avut multe primejdii de întampinat: din partea ungurilor, a ruşilor, dar şi din partea unor romani care-i priveau ca pe nişte fugari din calea revoluţiei.

În drumul lor, fugarii întâlneau oameni înarmaţi, şanţuri pline de cadavre, case jefuite, arse şi pustiite, cu lucrurile stricate şi aruncate.Când traversau Banatul se întâlniră şi îi opriră pâlcuri de călăreţi. Au fost arestaţi într-o tabară sârbească, dar după multe stăruinţe îi eliberaseră.

Datorita debandadei din toata ţara, răsculaţii puteau fi omorâţi în orice loc. Unii s-au îmbarcat pe un vaporaş care mergea pe raul Sava. Ajungand la Viena, au fost cuprinşi de o mare disperare şi mâhnire deoarece aceasta era bombardată complet.

În scurt timp fugarii ajung în Germania, dar şi aici revoluţia a fost înăbuşită de autoritaţi.
Aici erau în siguranţă, dar sunt mistuiţi de amărăciunea exilului.

C.D. Rosenthal a fost cel care o însoţit-o pe Maria în toate demersurile sale.Acesta, impresionat de atitudinea Mariei o imortalizeaza în doua tablouri:unul surprinde o scenă de familie înfăţişând pe soţii Rosetti şi pe cei doi fii ai săi Liby şi Mircea, si al doilea intitulat Romania Revolutionara.
Curajul acestei femei a fost apreciat de mulţi contemporani, în jurul său creîndu-se o adevarată legendă. Ne aflam în secolul în care abia se conturează o mişcare de emancipare a femeii, pentru cucerirea de drepturi şi libertăţi.

Jules Michelet înfăţişează rolul tinerei femei în timpul evenimentelor de la 1848.El spunea ca,, Ea a fost aleasă să simbolizeze abnegaţia şi puterea de sacrificiu a revoluţionarului devotat.’’

În condiţiile în care nu putea ajunge în ţară, Maria îndeamnă pe revoluţionari să lupte pentru a-şi recăpăta libertăţile. ,,Da.Asta este calea:vom lupta şi nu vom mai avea linişte până nu vom avea din nou pământul patriei!’’
Revoluţionarii ajung la Sviniţa şi reuşesc cu ajutorul Mariei să scape de supravegherea turcilor.Odată cu scăparea revoluţionarilor începe o noua etapa din viaţa Mariei.[31]

Acest exil a durat 9 ani, revoluţionarii fiind împărţiţi în toata lumea: Franţa, Turcia, Anglia, Austria, Italia.
Cum Franţa nu a intervenit deloc în Răsărit, soldaţii ruşi au înabuşit revoluţiile din Moldova şi Ţara Românească. Ruşii pe unde treceu nu rămânea nimic în urma lor.,,Lăcustele’’ cum îi numeau românii, au jefuit tot ce le-a stat în cale, atât pentru hrana soldaţilor cât şi pentru uzul lor personal:,,Şi-l întâlneşti în toate părţile, pe calul lui mic şi slăbănog, fură şi înjura, înfingându-şi suliţa în vita nenorocitului ţăran. Şi acesta să se plângă?  Cui? Ofiţerul e milos, el citeşte pe Lamartinesi pe Byron- dar ce sa facă? Aşa e armata rusească, zice el, şi cum să facem, cum să lucram noi, pentru ca să nu fie cazacul cazac şi vulturul vultur.’’[32]

În noiembrie 1848, tânăra familie ajunge la Paris, trebuie să-şi întemeieze un camin şi să se adapteze modului de viaţă parizian. Familia Rosetti nu a reuşit să se adapteze noului stil de viaţa din cauza problemelor materiale, dar şi din cauza dorului de patrie.

Aici duceau un trai casnic şi liniştit cu cei trei copii ai săi, dar gândul lui Rosetti tot la ţara îi era.Se apucă iar de studii, făcea cursuri la Sorbona, apoi politică cu revoluţionarii români şi francezi. Ajută la apariţia ziarului,, România Viitoare ‘’la Paris. Dorul de ţară îl face pe Rosetti nervos şi îşi supăra soţia foarte des.,,Soţia mea are toate darurile, este sublima.Dupa mine unul singurul defect ce are este că nu poate citi destul şi,desi vioaie şi activa, nu are experienţă casnica.’’[33]

În Franţa, Rosetti a închegat relaţii de prietenie cu revoluţionarii şi personaliataţile propagandiste franceze, precum şi cu revoluţionarii polonezi şi ruşi.
Maria fiind o fire plăcuta a legat multe prietenii: cu Mina Quinet, soţia lui Etgar Quinet, cu soţia lui Alfred Dumesnil, Adele. Între familia Rosetti şi Dumesnil a existat o mare prietenie. Corespondenţa dintre ele descrie perfect viaţa Mariei Rosetti în aceşti ani.

Maria deşi trecea prin clipe grele, confruntându-se cu greutăţi de ordin financiar, şi prin momente în care trebuia să dea dovadă de tărie de caracter,era totuşi o femeie sensibilă.Se bucura nespus de plimbările pe care le facea cu Adele Dumesnil, sau de buchetele de liliac pe care i le oferea aceasta.

Maria în aceasta perioadă se gândea la realizarea unei lucrări,, Mama si copilul”, lucrare pe care o realizează mai târziu. În 19 octombrie 1852, Maria îi trimite o scrisoare Adelei Dumesnil prin care îşi exprimă dorinţa de a realiza această lucrare.

Maria organizează reuniuni în casa ei şi se face apreciată prin conversaţii atrăgătoare şi inteligenţa ei, sau prin sustinerea unor recitaluri literare şi muzicale.Cânta la pian şi la voce.Ştia multe cântece româneşti şi, deşi cei prezenţi nu înţelegeau limba, îi face pe mulţi să tresară.Pe unele le interpreta cu ochii în lacrimi şi inima bătând tare, fiindu-i foarte dor de pământul românesc.

Prietenii o admirau datorită faptelor sale din timpul revoluţiei, mai ales prin ajutoarele pe care le-a dat celor trimişi în exil, dar şi pentru strădaniile ei de a fi eliberaţi.
Într-o scrisoare trimisă de Alfred Dumesnil lui Charles Michelet, Maria Rosetti se găsea în centrul atenţiei cercurilor şi saloanelor revoluţionare pariziene. Edgar Quinet consemneaza şi el că, Maria era în mijlocul invitaţilor, , ea le ţinea o lecţie de patriotism, povestindu-le peripeţiile şi calvarul luptei românilor.’’

La aceste serate se reuneau mulţi revoluţionari, care vorbeau cu stimă şi admiraţie despre români şi respectau jertfele pentru luptele popoarelor. Pentru românii veniţi în Franţa, casa Rosetti era un adevarăt loc de găzduire:,,căci suntem, în străinătate, numai în familia dumneavoastra am simţit acea veselie sufletească ce o gustam odata în patrie cu maica, surorile şi fraţii noştri la o asemenea zi.’’Această mărturie a ramăs pe o felicitare trimisă de C.G.Florescu către familia Roaetti, cu prilejul Anului Nou 1850.

De multe ori Familia Rosetii oferea sprijinul moral şi material, după posibilităţi, tuturor celor ce le calca pragul.
Maria în acest timp, a început să audieze prelegerile istoricului Jules Michelet la College de France.Aici se împrieteneşte cu el şi poartă discuţii despre istorie universală, istoria modernă a Franţei, şi desigur despre istoria Românilor.

Sabina Cantacuzino fata lui I.C. Brătianu stia de la mama ei urmatoarele: ,,Farmecul conversaţiei Mariei Rosetti i-a făcut un cerc de prieteni distinşi în Bucureşti şi la Paris…Scotea frumosul din orice lucru întreprindea şi-l împrăştia împrejurul ei.” Doamna Cantacuzino adauga: ,,Această femeie superioară a avut înrăurirea hotărâtoare asupra vieţii mamei mele.’’[34]

Rosetii după doi ani şi jumătate de căsnicie îşi trimite soţia la părinţii ei, împreună cu fetiţa. Rosetti dorea să îşi recapete libertatea de a lupta alături de revoluţionari. O luna mai tarziu, Maria se întoarce acasa cu fetiţa. La întoarcerea ei Rosetti nota în jurnalul său: ,,Vineri noapte, pe la douăsprezece noaptea, copila a început să plângă, şi o ţineam în braţe, zicând maicii sale să o lase să plangă vre-un sfert de ceas, doar s-o linişti singură.Ea n-a putut sa aibe aceasta răbdare şi eu m-am mâniat. M-am sculat din pat şi i-am spus că aşa nu merge! Dupa ce a adormit fetiţa, a venit blândă ca întotdeauna, să mă roage să vin să ma culc, să-mi ceara ca să zic aşa, un fel de iertare, mie carele eram cel mai vinovat. Eu i-am zis că trebuie să se întoarcă la maică-sa până va mai creşte copila. Eram aspru, crud în vorbele mele. În sfârşit
m-am dus şi m-am culcat, iar ea din nou a început să mă mângăie şi să mă roage s-o sărut. Am sarutat-o şi apoi am plâns.Acestea sunt fericirile ce dau eu celor ce mă iubesc. Ea e bună şi blândă, săraca…”. Dupa doua luni şi jumătate, Rosetti nota ,,Mesajul meu din zi în zi se face mai trist. Eu mârâi mereu, ea tace şi tace. Femeia asta este un înger.’’[35]

Cu toate greutăţile pe care le întampinau în familie, Maria naşte pe Mircea la 28 ianuarie 1850, în 17 mai 1851 pe Ion-Tudor, următorul a fost Vintilă la 23 ianuarie 1853, apoi Horia în 14 iunie 1855 şi Elena – Maria în 6 octombrie 1859.

La naşterea lui Mircea, C.A. Rosetti îi ura din toata inima: ,,Fii dragul fiu, român adevărat!… Facă cerul să-ţi iubeşti naţia ta precum o iubesc eu, să nu faci greşelile mele, să ai toate virtuţile unui român.’’ Tot cu această ocazie Maria primeşte o felicitare de la Ion C. Brătianu care îi ura noului născut: ,,Să ne trăiască dar pruncul român, să ne trăiască şi
maica-sa fiinca ni-l nascu,insa pruncul sa ne traiasca nu ca o sarla,ci ca un Mircea, ca un Mihai,ca un Stefan,fiinca nu mai este iertat unui român să traiască într-astfel.’’

Rosetti nota cand s-a născut al doilea copil: ,,Trăiască Romania Liberă! Fiul meu, am lacrimi în ochi. Abia sunt 6 minute de când te născuşi! Nu-ţi zic în momentul acesta solemn alt nimic, decât că patria mea a fost o adevarată mama, şi eu de n-am alt merit, dar cel puţin am iubit-o şi-o iubesc.’’ La naşterea lui Vintilă în 1853 nota: ,,Ieri am botezat la Mairie (primarie) pe pruncul carele avu drept martori sau mai bine zis naşi pe Michelet şi pe un medic proscris polon. Numele lui sunt: Vintilă, Juliu, Ştefan. Vintila fiincă este un nume antic al nostru şi mai pierdut:înviază-l cu glorie fiul meu. Juliu este numele lui Michelet, el i la dat.Fii mare ca dânsul fiul meu! Fii român precum el e francez!Ştefan este un nume drag românilor. Fii viteaz ca dânsul dragul meu român!Mai este înca numele iubitului mei Ştefan Golescu, fii ca dânsul devotat României. Celălalt este un polon proscris. Iubeşte-ţi patria şi jertfeşte totul pentru dânsa, ca dânsul!’’[36]

Copii lui au primit o educaţie patriotică.Deşi născuţi departe de patrie, ei ştiau că şederea în Franţa era vremelnică. Mama sa le-a oferit o educaţie deosebită în toate domeniile: istorie, geografie şi literatură.

Datorită greutaţilor materiale familia Rosetti se mută la Nantes, însă provizoriu deoarece locuinţele erau foarte scumpe.În această perioadă şi prietenul său J. Michelet era la Nantes, de care ei erau foarte ataşaţi. Făceau împreună plimbări în oraş şi cu acest prilej Maria îşi îmbogăţea cunoştinţele despre istoria Franţei şi se interesa de trecutul orasului Nantes. Şi aici viaţa fiind destul de scumpă, familia Rosetti hotărăsc să se mute în satul Douet, comuna Sf. Sebastian, din apropiere de Nantes, găsind o locuinţa mai ieftină.

C.A Rosetti trece acum printr-o depresie sufletească, având greutăţi materiale, iar dorul de ţara îl chinuie teribil.
Nici Maria nu i-a fost uşor să treacă prin această perioadă, deoarece îi moare un copil pe nume Ion, în februarie 1851.

Cât timp au stat în Franţa, familia Rosetti a încercat să facă cunoscut noilor săi prieteni, ca românii îşi iubesc ţara mai mult ca orice, şi ca această iubire îşi are originile din cele mai vechi timpuri.
_____
Note:

[1]Constantin Gane, Amărâte şi vesele vieţi de jupânese şi cucoane, Editura Modernă, Bucureşti, f.a., p.397.

[2] Ibidem,p.398.

[3] Elisabeta Ioniţă,Maria Rosetii,Editura Militară,Bucureşti,1979,p. 7.

[4] Ibidem,p.8.

[5] Constantin Gane,op.cit.,p.397.

[6] Ibidem,p.398.

[7] C.A.Rosetii către Maria Rosetii, Corespondenta,vol I, Editura Minerva,Bucureşti, 1968,p.27.

[8] Ibidem, p.28.

[9] Constantin Gane, op.cit.,pp.398-399.

[10] Ibidem, p.399.

[11] Ibidem, p.400.

[12] Radu Rosetti, Familia Rosetti, Academia Româna, Bucureşti, 1940, p.87.

[13] Vasile Netea, C.A.Rosetti, Editura Ştiinţifica, Bucureşti, 1970, p.113.

[14] C.A.Rosetii către Maria Rosetii,Corespondenţa, vol.II, Editura Minerva, Bucureşti, 1968, p.29.

[15]Alexandru Rosetti, Maria Rosetti pemtru cei ce n- au cunoscut-o,Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1963, p.56.

[16] Constantin Gane, op.cit., p.408.

[17] Radu Rosetti, op.cit., p.23.

[18] C.A.Rosetti, Note intime, 1844-1859, Pagini adunate de Vintilă C.A. Rosetti, vol.I, Bucureşti, 1902, p.24.

[19] C.A.Rosetii către Maria Rosetii, op.cit.,vol.I,p.30.

[20]        Constantin Gane,op.cit.,414.

[21]        Elisabeta Ionita, op.cit., p.13.

[22] Constantin Gane, op. cit., pp.416-417.

[23] Elisabeta Ioniţă, op.cit., p.14.

[24] Jules Michelet, Doamna Rosetti, Trad. Dumitru Munteanu Râmnic, Tipografia Neamului Românesc, Vălenii de Munte, 1909, p.8.

[25] Ibidem, p.9.

[26] Elisabeta Ioniţă, op.cit.,p.422.

[27] C.A.Rosetti, Note intime, p.24.

[28] Jules Michelet, op.cit., p.17.

[29] Ibidem, p.18.

[30] Constantin Gane, op.cit., p.428.

[31] Elisabeta Ioniţă, op.cit.,pp.28-29.

[32] Jules Michelet, Principautes Danubienne-Madame Rosetti,Libraire-editeur,Paris,1853,p.30.

[33] C.A. Rosetti, Note intime,p.34.

[34]        Sabina Cantacuzino,Din viaţa familiei I.C.Brătianu,1821-1891,vol.I,Bucureşti,1933,p.237.

[35]        Marin Bucur, C.A.Rosetti-mesianism şi donquijotism revolţionar,Editura Minerva, Bucureşti, 1970,p.56.

[36] C.A.Rosetti, Jurnalul meu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974, p.56.