Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

---

Opera Mariei Rosetti

Primit pentru publicare: 08.02.2021
Autor: Crina-Otilia MAZAREANU
Publicat: 17 Febr. 2021
© Crina-Otilia Mazareanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

 

Opera Marie Rosetti

 

Între 1853-1854, Maria a rămas singură cu copii. Acest lucru, deoarece începerea razboiului între Rusia şi Turcia în 1853, dă ocazia exilaţilor români din Franţa să poată clarifica situaţia Principatelor Române. Mai târziu C.A.Rosetti mărturiseşte:,,Când văzurăm că se deschide resbelul vroia, sau mai bine, ne crezurăm datori de a merge şi noi pe hoatrele ţării’’[1]

De aceea Ion Brătianu alcătuieşte memorii către Împaratul Napoleon al III -lea. Rosetii şi fraţii Golescu pleacă la Constantinopol pentru a cere sprijin.

Maria Rosetti a acceptat cu greu plecarea soţului, dar şi acesta a înţeles greutatea ce o aşteapta: ,,Durerea este că las pe soţia mea singură cu 3 prunci, fară mijloace de trai.”[2]

După plecarea soţului sau Maria scrie sub forme unor scrisori fără adresă notele ei zilnice: „Iată 24 de ceasuri de când m-ai părăsit, Roz al meu! Te sărut cum te iubesc… Unde eşti tu acum? La Lyon? Dormi, prietene căci trebuie să fii foarte obosit. Nu ţi-a fost frig? Poate eşti bolnav!’’

Maria l-a însoţit pe Rosetti până la Marsilia, unde grupul se îmbarcă la 27 noiembrie 1853.Era pentru prima dată când se despărţea o perioadă mai lungă de soţul său. Aproape jumătate de an trebuia să îngrijeacsă copiii fară prea mult sprijin financiar. [3]

În 23 octombrie 1853 scria: ,,Eşti acum la Marsilia, Roz, şi eu tot aici. Până acum am putut cel puţin să te urmăresc în călătoria ta, dar de acum, nici macăr atât. Nu voi putea decât să mă uit la hartă şi atât:e între punctul cutare şi cutare!Sunt mai tristă azi însa n-am plâns.Sunt foarte răcită, şi tu nu mai eşti aici să mă cauţi sau să mă cerţi…. A bătut ceasul 8, o să mai deriticesc prin casă şi o să mă culc. Boliac şi nevasta-sa au fost să mă vadă.Încă odata:te iubesc din tot sufletul.Bună seara, la revedere, fii binecuvantat, sa ne iubim!’’ Cu toate grijile şi greutăţile casei în 14 decembrie 1853, Maria îşi notează în jurnalul ei: ,,S-a trecut multă vreme de când n-am mai venit să vorbesc cu tine, Roz al meu iubit!Pricina e că am avut mult de suferit, şi seara mă găsesc istovită, prea bolnavă, pentru a-ţi scrie chiar ţie.Tus trei copii au fost cuprinşi de febra şi de gripă, nu prea ştiu cum să-i spun, care, mai ales la cei doi mai mari, a fost foarte puternică…’’ Maria primeşte în 16 decembrie 1853 o scrisoare de la Rosetti, şi a doua zi notează: ,,Ieri am primit scrisorile tale din Malta, cu vorbe atât de bune. Esti trist, Roz draga. Şi pe urmă iată chiar acum o scrisoare de la Nicolae care se isprăveşte cu urmatoarele cuvinte: Românii de aici spun că s-a dat ordinul ca Rosetti şi Firfirică să fie arestaţi cum vor călca pe pamânt turcesc!Întelegi ce am eu în suflet! Ar fi atât de departe, atât de departe! Oh! Roz dragă, să te ocrotească soarta. Voi încerca sa mă rog.’’

În seara lui 25 decembrie 1853 Maria nota: ,,Astăzi e ziua doliului tău, Roz! Te-ai întors azi cu gândul la ziua aceea când ai pierdut pe biata ta mama, aceea mama atât de vrednică de tine. Mi-am spus ieri că dacă ar trăi, ar fi aici – însa ce mari ar fi fost suferinţele ei!Poate că e bine aşa cum este!… Nu cunosc pe nimeni, şi bietul Frandisc, prin care credeam că voi face cunoştinţe, e la închisoare – biata sa nevastă a fost ameninţată de Brault. Se arestează femeile acum! O biată tânără femeie, ibovnica lui Hubbard, arestată! Femeia lui Huret, la fel! Boliac mă asigură ca ai săi vor scapa pe Beppo… Ştiai că în Franţa, de ajunul Craciunului, copii îşi pun pantofii în cămin, pentru a primi jucării de la Moş Crăciun. Or ai noştri de 15 zile tot întreabă când va veni aceea fericită zi.Aşa dar ieri, după o zi îngrozitoare, i-am scăldat, i-am culcat, şi pantofi au pus bine aşezaţi în camin. Am fost jos la prăvălie, fericire de trei lei, şi am pus toate aceste înlauntru şi împrejurul pantofilor.Am adaugat doua scrisori de la tata. Ah! Ce fericire. Astfel mă sculam şi altă dată, în ziua aceea, dar îmi pun copilaria în copii mei, şi ziua aceasta e foarte întunecoasă în ast an.’’[4]

Notele Mariei se opresc aici, deşi bărbatul ei nu s-a întors decât dupa vreo 6 luni, în vara lui 1854. În acest timp Maria a purtat o frumoasă corespondenţă cu soţul ei, ceea ce dezvaluie frumuseţea şi trainicia dragostei între cei doi. În 2 iulie 1954, C.A. Rosetti îi descrie Mariei cu câtă ardoare îi aşteaptă scrisoarea: ,,Alerg în port… Ard de nerăbdare dar sunt fericit, deoarece reuşesc să sosesc cel dintâi la ghiseu. Mi se pare ca e o dovadă de iubire de a învinge şi de a întrece pe toata lumea asta care aşteapta acolo! Căci ei aşteaptă scrisori pentru stăpânul lor, pe când eu viu să le caut pe cele de la iubita mea. Îmi iau în sfârşit scrisoarea, şi sunt atât de fericit…’’[5] Acum Maria primeşte circa 30 de scrisori de la soţul său, din diferite locuri unde acesta poposea. În jurnalul ei intim notează fiecare deplasare a soţului: Marsilia, Malta Belgrad, Vidin şi Constantinopol. A fost cu sufletul alături de revoluţionari, de soţul său şi de România.[6]Cei plecaţi se apropiau de România, iar acest lucru trezeşte în C.A.Rosetti patriotismul şi dragostea neţărmuită de ţară.În februarie 1854 ajunge la Calafat. Aflând aceste veşti, Maria vrea să-şi ia copii şi să se întoarcă în ţară, dar misiunea revoluţionarilor eşuează şi este obligată să rămână la Paris.

În septembrie 1854, Rosetti se întoarce la Paris mânat de dorul de copii şi soţie.[7] În această vreme, războiul Crimeii s-a terminat cu izbânda armatelor franco-turcă împotriva Rusiei. Prin Tratatul de la Paris, soarta Principatelor Române s-a îmbunătăţit, ieşind de sub tutela marilor puteri şi continuându-şi drumul spre independenţă.

Cu toate acestea, cei exilaţi nu se puteau întoarce în Romania. Acest lucru se întamplă abia dupa trei ani. Maria nădăjduia ca de acum înainte să nu mai fie despărţită de soţul ei. În notele sale Maria îşi exprimă dezamăgirea pe care trebuia s-o îndure: ,,Înca o plecare! Şi nu mă pot obişnui. Sunt Slavă Domnului, toate şansele ca această despărţire să nu mai ţie mai mult de o lună, însă ea are drept pricină şubreda sănătate a scumpului meu Mir –şi nici tu nu eşti bine. Tot am nădejde şi nu sufăr prea mult, decât atunci când trec prin odaia ta şi găsesc paturile voastre goale. E întuneric azi în odaie, nu este candela. Adineauri a fost aici Grădianu, care a venit să stea un ceas cu mine, şi când a plecat şi l-am dus până la ieşire,
m-am oprit la uşa sufrageriei, care duce acolo. Am făcut o mişcare înspre uşa, dar văzând odaia atât de întunecoasă, n-am putut intra şi m-am întors în salon… N-am făcut azi nimic alceva decât m-am uitat la ceas şi la foaia de drum. Vă întovărăşeam astfel din staţie în staţie şi la 7 am răsuflat: Au sosit, spuneam copiilor şi la toţi cei ce voiau să mă audă.Pe urmă i-am culcat; acuma ei dorm şi eu sunt singură. Mărturisesc că sufar.Unde eşti tu, Roz iubite?…’’[8]

În iulie 1857 refugiaţii se reîntorc în ţara. Lupta nu se terminase, ea intră în faza a doua:unirea Principatelor şi cucerirea de stat a României.În această luptă C.A. Rosetti s-a implicat activ fiind un aprig luptător. Şi alături de el i-a sprijinit demersurile sale, soţia sa.

Costache Rosetti este amestecat în toată viaţa publică politică a României: Divanul Add-Hoc, Unirea, detronarea lui Cuza, războiul, Regatul… Între 1859-1960 este director al Teatrului Naţional, în 1866, Ministru al Cultelor sub Carol I, în 1881-1882 Ministru de Interne.

Rosetti este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi a liberalismului modern, este fondatorul ziarului,, Romanul’’, pe care l-a condus cu râvnă şi pricepere.

Începând cu 1859, Maria a cunoscut îndeaproape activitatea umoristică care s-a desfasurat în casa sa. C.A. Rosetti a făcut parte din delegaţia munteana. În 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domnitor al Ţării Româneşti şi Moldova. În discursul său C.A.Rosetti mărturisea: ,,Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci măreţe, principii de viaţă ale naţionalităţii nostre… Atât timp cât Tu vei purta stindardul Unirii, al justiţie şi ale libertaţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om.’’

În viaţa personală Maria Rosetti îşi dărui toată caldura copiilor săi. Odată cu trecerea anilor copii îi vor aduce şi bucurii, dar şi tristeţi. Le-a dat o educaţie aleasă, dar n-au răspuns toţi precum se aşteptau părinţii. Liby a fost răsfăţa de familia Michelet, fiind cea mai mare între copii. Maria a iubit-o foarte mult şi de aceea a sperat că odată cu trecerea anilor, va rămâne ataşată de părinţi. Ea a fost căsătorită de două ori, a doua oară cu generalul Constantin Pilat. A dus o viaţa modernă, aflându-se destul de puţin în preajma mamei. Maria se bucura de orice atenţie făcută din partea fiicei sale. Le-a povestit fraţiolor săi de la Paris că Liby i-a ţinut de urât, bucurându-se mult de acest lucru.

1. Costinescu biograful lui Mircea Rosetti îl vedea astfel: ,,acest tânăr cu o faţă atât de simpatică, cu ochiul atât de expresiv, îndoit sub greutatea suferinţei lui, respirând cu mare anevoinţă şi totuşi aplecat spre cartea sa şi studiind neîncetat.’’ Pentru a se însănătoşi, mama sa, îl duce pe meleagurile însorite ale Italiei. Maria îşi împarţea atenţia în trei locuri:în Bucureşti unde se afla soţul său, în Italia unde trebuia să-l îngrijească pe Mircea şi la Paris unde cei doi fii ai săi, Horia şi Vintilă studiau.

Mircea avea o strânsă legatură cu mama sa, care a făcut un sacrificiu pentru a-l însănatoşi. Biograful său spunea că ,,în nuvelele sale, caracterul cel mai înalt, natura cea mai aleasă este întotdeauna mama, această mama este numai iubire şi devotament, ea este capabilă de orice sacrificiu, căci viaţa nu i se pare a fi a ei, ci a copiilor ei.’’ Ultima lui nuvelă se intitulează Lacrimi de mama.

Vintilă şi Horia, au îndeplinit visul părinţilor săi, Horia, dar mai ales Vintilă, s-au lansat în viaţa politică. Vintilă ajunge în 1886 preşedintele onorific al Societaţii lucrătorilor curelari,a contribuit la înfiinţarea revistei ,,Dacia viitoare’’ în 1 ianuarie 1883 la Paris, a fost în Cercul de studii sociale la Bucureşti. În 1894 a condus ca preşedinte secţia Bucureşti a Ligii pentru unitatea culturală a românilor. După ce tatal său se retrage din viaţa politică, lasă în mâinile lui Vintilă direcţia ziarului ,,Românul”.

Mariei, reîntoarcerea din exil, ia adus adevarata împlinire şi afirmare în diverse activitaţi.[9]

Maria Rosetti colabora şi ea cu ziarul ,,Românul’’, în unele cazuri cu critici literare, în alte cazuri concepţii despre educaţie, şi se semna cu Florica sau Elena. În revista ,,Mama şi fiul’’ ea scria: ,,Ce este neaparat să aibe cineva? Un zâmbet pentru cel fericit, o lacrima pentru cel ce suferă,o laudă pentru cel drept, o scuză pentru cel nedrept, o mângâiere pentru copii, respect pentru bătrâni, indulgenţa faţă de altul, dar asprime faţă de sine însuşi, îndoială petru cel ce te laudă, ascultare celui ce te ceartă, linişte în bucurie, curaj în necaz, munca obştească, iubire pentru toţi, credinţa cuvantului dat şi pace în sufletul tău!’’[10]

În 1864, se adopta legea învăţământului în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a impulsionat creşterea numărului şcolilor primare şi secundare, învăţământul universitar, prin înfiinţarea celei de-a doua Universităţi la Bucureşti, prima fiind înfiinţată la Iaşi în 1860. Maria a salutat aceasta îmbunătăţire a sistemului de învăţământ românesc şi a luptat pentru înfiinţarea unei scoli de fete.

În ,,Monitorul oficial” se aminteşte numele ei, ca fiind membră în comisia constituită de către Consiliul permanent al Instrucţiunii publice, cu scopul de a organiza cât mai bine şcoala de fete din Bucureşti. Tot acum o găsim pe Maria ca făcând parte din Comitetul pentru ajutorul celor în lipsă de hrană, alaturi de Elena Oteteleşanu, Alexandrina Ghica, Maria Cantacuzino. Acest comitet s-a ocupat de strângere de fonduri. În comisie au fost alese ,,nume de familii care s-au distins mai mult prin educaţiunea solida ce au dat copiilor lor.”

Activitatea sa, a fost sprijinită de cei din familie. Curajul dovedit în perioada revoluţiei de la 1848, şi în perioada exilului, erau bine preţuite şi apreciate.În 1868 în revista,, Albina Pinului’’ au apărut şi versuri dedicate ei: ,,Sonet la doamna Maria C.A. Rosetti” care exprima admiraţia autorului faţă de Maria.

Contemporanii, care i-au citit opera, apreciau că ,,articolele sale sunt clare, concise şi pline de idei, fără fraze multe, şi fără afecţiuni…

Poezia sa era simplă şi naturală precum era şi stilul. Când citeai ceva de Maria Rosetti, nu mai lăsai din mână.Dupa ce teminai găseai o satisfacţie, simteai o consolaţie, îţi rămanea o dulceaţa în inima şi o plăcere în suflet.’’

În 1858 publică în ,,Românul’’ un roman de epistole intitulat ,,Ziarul Inimi’’ sau,, Epistole şi suvenire’’.

Pe plan social activitatea Mariei se îndreaptă spre acte de caritate, organizând o loterie, în folosul a 70 de familii din Plumbuiata.

În ,,Ziarul de Duminica’’, Maria se adresează unei tinere: ,,Iubeşte omenirea precum iubeşti pe fraţii tăi, şi nu uita că este peste putinţa să fie o femeie bună, de nu va fi, şi bună cetaţeana.’’

Poziţia sa înainta progresist, prin participarea la numeroase evenimente importante ale timpului. Ea se adresează noii generaţii învăţându-i să fie buni patrioţi. Un exemplu este în nuvela,, Zicataorea moşului meu’’: ,,Doamne!Cat iubeam pe moşul meu! Şi barba lui ce-a lungă, şi părul său cel alb, şi surâsul său cel dulce, şi floricica ce ţinea în gura, şi firul de iarba ce ţinea loc floricelei când campiile nu mai aveau puţina iarba.’’ Peste decenii această publicaţie a fost apreciată. În paginile ei se scriau mici povestioare, pe care Maria le spunea la Paris copiilor ei. Sprijind-o în acest sens C.A. Rosetti şi Mircea Rosetti, au publicat şi ei câte ceva pentru cei mici: ,,A făcut un mare serviciu tinerimii de pe atunci prin consiliile înţelepte ce continea fiecare număr şi prin ideile liberale, umanitare şi morale ce cuprindea.’’ Mai târziu N.Iorga în volumul Viaţa femeilor în trecutul românesc, apreciază activitatea Mariei Rosetti datorită faptului că ,,începuse a edita o foaie pentru tineret.’’

Editorialul primului număr era adresat mamelor: ,,Voua mame române, închin întâile coloane ale ziarului copiilor, căci prin a voastra mijlocire trebuie să le parvie, şi numai prin ajutorul vostru pot spera că le voi putea face, să le fie folositoare. Sunteţi mame, sunt şi eu. Copiii voştrii sunt români – ai mei deasemenea, şi ai voştri şi ai mei au o mama comuna România.’’

Scopul pe care-l urmarea îl mărturiseşte astfel: ,,Eu cred că trebuie să fie buni, că trebuie a aibe cunoştinte de datoria lor, căci ei înşişi şi către ceilalţi şi să îndeplinească acele datorii, şi drept ambiţie le-aş dori aceea de a vedea Patria lor astfel, ca pretutindeni şi totdeauna să poată ţine capul sus zicând:Sunt român!A lucra pentru aceasta şi a vă ajuta în lucrarea voastră, iată dorinţa mea, ţinta mea publicând acest mic ziar.’’

În 1859, este martora la evenimentul Unirii Principatelor, fiind conştientă de noul drum deschis al ţării. Era preocupată de locul în lume a noilor generaţii care urmau procesul de independenţa al României.

Maria ţine foarte mult la cum sunt alcătuite sumarele revistei. Un exemplu fiind un număr al revistei ,,Mama şi fiul’’, din 8 august 1865 care cuprinde:

–Convorbiri despre univers –Lumea
–Istoria universală –Despre progresul şi întinderea Imperiului Roman
–Istoria românilor –Lupta lui Mihai Viteazu la Călugăreni
–Povestiri moralizatoare –Urciorul de argint
–Rubrica ,,Partea Mamelor’’

Maria acorda o atentie deosebită revistelor pentru care lucra, scopul urmărit era realizarea, printr-o prezentare variabilă, a unui text cu stil atrăgător şi diferenţiat, ţinând cont ca se adresa copiilor şi mamelor. Maria a scris adevarate lecţii destinate copiilor preşcolari din primele clase, dovedindu-se un bun pedagog prin micile povestiri moralizatoare cu sfaturi pentru copii.

În paginile revistei „Smeul şi copilul’’, Maria Rosetti descrie situaţia precară a copiilor români, condiţiile grele în care trăiau, faptul ca mamele lor trebuiau să lucreze din zi până în seara pogoarele boiereşti: ,,femeile muncitoare din sat sau din oras, să se însoţească către 6 familii, şi pe fiecare zi una din ele s-adune copilaşii celorlalte şi să-i ingrijeasca.’’[11] Multe articole pe care le-a publicat Maria Rosetti, sunt pline de patriotism.

Odată cu evenimentele din Polonia din anul 1865, Maria a încercat să-i facă pe copii să înţeleagă despre aceste evenimente prin procedee literale şi prin comparaţie. Dezmembrarea Poloniei este comparată cu casa parinţilor lor, ocupată de străini şi împărţită între ei: ,,Patria este mama tuturor şi mama fără de moarte. O naţiune nu poate trăi prin sângele altei naţiuni, va fi în lanţuri.’’Încheie sinteza cu cateva cuvinte emoţionante: ,,Iubeşte-ţi ţara ca pe tatal tău, ca suvenirea mamei sale, şi respectă întotdeauna iubirea ce au ceilalţi pentru patrie.”[12]

Ca şi revoluţionarii paşoptişti, Maria considera că,, Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni. Este foarte de dorit şi foarte folositor a cunoaşte bine istoria tuturor ţărilor, dar este mult mai de dorit şi mai folositor a cunoaşte şi pe a ţării tale. A-şi aduce aminte de gloria trecutului este a lucra pentru a viitorului.’’[13]

În lectiile sale despre istorie povestite copiilor, îi îndeamnă întotdeauna, să iubeasca şi să preţuiască istoria ţării.În articolul scris de ea, numit Istoria Noastra, se arată indignată de faptul că oamenii literaţi şi de arta nu se inspiră din istoria patriei: ,,Când, dar, vedeţi la voi sau alta undeva un domn despre care vi se spune că este artist, spre exemplu pictor, întreabă-l cu respect:

-Domnule ai făcut vreun tablou istoric naţional? ceva despre Mihai, Ştefan, Lazar, domnul Tudor?’’

Sau referitor la un scriitor care cerceteaza dar nu publica nimic: ,,el a citit în bibliotecile Europei, tot ce se atinge de aceasta ţara.Ce foloseşte această cercetare în cărţile cele vechi şi prăfuite, de nu publicat una pentru propria sa ţara?”[14]

Odată cu împlinirea în august 1865, a 270 de ani de la bătălia de la Călugareni a lui Mihai Viteazu, Maria publică în revistă, un fragment din Istoria Românilor sau Mihai Voievod Viteazu a lui N.Balcescu. Ea considera opera lui N. Balcescu, ca fiind temelia istorie naţionale, neconcepând ca tinerii contemporani ei, sa nu cunoască aceste evenimente: ,,Aş voi dori, să vă dau biografia unui erou (Mihai Viteaza), una din stelele cele mai lucitoare ale acestei ţări; dar mai bine copiez pentru voi şi reproduc mai la vale câteva pagini din Istoria Romanilor din timpurile acestei domnii de catre Nicolae Balcescu, publicate în ,,Revista Româna’’. Istoria unui erou deschisă de un martir, este peste putinţă de a nu vă interesa. Nicolae Balcescu a murit în exil pentru că a apărat aceeaşi cauză pentru care Mihai s-a combătut la Călugăreni.’’[15]

Faptul că N.Balcescu nu era înmormântat în ţară, in inimile celor ce l-au cunoscut era o rană deschisă. Acest lucru o întrista şi pe Maria Rosetti.

Maria Rosetti a avut ca scop implicarea ei în activitatea gazetărească: educarea unei generaţii capabile să înteleagă noua societate cu schimbările ei, şi să răspundă la noile nevoi ale societăţii. A avut o muncă grea, dar a fost preţuita de mulţi tineri care i-au citit revista. Maria a primit multe scrisori de multumire pentru munca ei gazetărească: ,,A vorbi copiilor
a-i face să înteleaga şi a-i distra totodata, sarcina este grea şi numai domnia ta, femeie, mamă şi soţie, domnia ta care ai trait ce o da amorea soţului şi a copiilor, puteai lua misiunea măreaţă de a arăta mamelor, frumoasa cale ce au a urma şi copiilor viitorul, săpându-le în inima iubirea de ţară, religiunea binelui şi cultul onoarei.’’[16]

Multe din nuvele şi istorioarele sale au aparut în revista,, Mama şi copilul’’ publicate în ziarele ,,Românul’’ şi ,,Românul literar’’. Aceste scrieri au fost adunate de fiul său Vintilă, după moartea sa, într-un volum cu numele de Maria C.A. Rosetti – Scrieri din 1864-1865 cu o introducere de Jules Michelet.

Renumele pe care şi-l făcuse Maria a ajuns şi la Donitorul Romaniei Carol I, care în 9 ianuarie 1868, îi trimite un frumos portret al mamei sale:

,,Doamnă
Vă trimit portretul iubitei mele mame, care a fost făcut în timpul când mă purta înca în braţe, dar nu cu acea nelinişte pe care aţi încercat-o Dv., Doamnă, în timpurile de grele cumpănă cu primul copil. Dumneavoastră ca mama ve-ţi înţelege mai bine că oricine cât de mult trebuie să sufere astăzi buna mea mama de a fi desparţită de un copil, pe care se obişnuise să-l vadă întotdeuna lângă dânsa. Jertfa pe care o face este destul de mare, dar ea
l-ar suporta cu bucurie, dar ar fi sigură ca fiul ei va face fericirea poporului ce ia încredinţat destinele sale.

Vă rog să credeţi doamna, în sentimentele mele.

Al Dv.Carol.’’

Maria îi răspunde pe 11 februarie 1868:

,,Prea Înaltate Doamne

A-şi vrea să găsesc, în limba îngăduită celui ce vorbeşte Suveranului său, cuvinte care să arate ceea ce simt faţă de Alteţa Voastră pentru preţiosul dar pe care m-aţi cinstit şi pentru nobilele şi mişcătoarele cuvinte care au întovărăşit acest dar…Onorându-mă şi cu o scrisoare de mână Doamnei Voastre, ce vă rămâne pentru totdeauna o nepreţuită moştenire copiilor mei, V-aţi adresat unei mame şi i-aţi vorbit de-a Voastră, în fiu supus şi iubitor. Lasaţi-mă deci Maria Voastra, să vă vorbesc ca o mama, pentru că iubirea voastră de fiu să facă să se şteargă depărtarea ce este între noi. Mi-a părut de atâteaori rău de aceasta depărtare..care nu mi-a îngăduit a Vă spune, acele lucruri ce merg la inimă şi uşurează acele lucruri simple şi adevărate de care inimile mamelor sunt pline de a vă vorbi de Mama Voastră, de Patria Voastra cea d-întâi – Voua, care uscaţi atâtea lacrimi, să vă fac să vărsaţi la randul Vostru o lacrima de înduioşare, supunându-vă cât de mult sunteţi iubit şi binecuvântat în Noua Voastră Patrie… Dar dacă respectul m-a împiedicat să vin şi eu la Alteţa Voastră pentru a Vă spune aceste vorebe, bunele Voastre cuvinte au venit ele la mine! Sunt fericită şi mândră!Fii Bine Cuvântat, Măria Ta, pentru această buna atenţie. Portretul Augustei Voastre Mame va rămâne în caminul nostru obiectul oneraţiunii celui mai respectos şi duios cult, şi daca Dumnezeu, pe care-l implor, va darui viaţa copiilor mei, înaintea acestui portret vor vorbi şi ei despre Istoria Neamului copiilor lor şi-i vor învăţa să iubească pe ai Măriei Tale…’’[17]

În 1870, Maria împlineşte vârsta de 50 de ani. Traia la Bucureşti în strada Academiei, nr.22, bucurându-se de o viaţa liniştită, fiind stimată de cei din jur. Etatea ei nu este o problema, ea continuându-şi lupta pentru patrie. A dovedit de-a lungul vieţii că este o tovaraşă de viaţă şi de luptă a soţului, o mama bună şi iubitoare, o adevărată patrioată.

Maria Rosetti a demonstrat ataşamentul faţă de ţara care-i dăduse sens vieţii sale.

În 1871, Maria Rosetti a fost învitată să contribuie la organizarea importantei manifestări de la Putna. La îndemnul lui Mihai Eminescu, Societatea România Juna, studenţi precum şi intelectuali, au adus la Putna un omagiu de recunoştinţă faţă de marele voievod Ştefan cel Mare, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la construirea mănăstirii.

În urmă cu un an, în 1870, Comitetul de organizare, trimite un apel spre Maria Rosetti în Bucureşti şi altul către Comitetul femeilor române din Bucovina. ,,Ziarul Românul’’ a publicat această scrisoare adresată Mariei: ,,Junimea academică română de la 17 academii aflatoare parte în Austria, parte în străinătate, după cum poate sti deja, a decis a realiza în anul acesta, în ziua de Sf. Maria, o sărbatoare la mormântul nemuritorului şi gloriosului nostru erou Ştefan cel Mare, ale cărei oseminte zac în Bucovina la mănăstirea Putna. Cu această ocazie se va depune pe un mormânt o urnă votivă din argint. Urna va fi adorată cu o învelitoare decorativă.’’ Maria este rugată ,,ca pe o adevarată matroana română’’. ,,Doamnele române din Bucureşti nu vor întarzia un singur moment de a îmbraţişa cu caldura această propunere, ce le oferă ocazia favorabilă de a-şi manifesta dragostea de patrie şi cunoştinţa sublimei misiuni, ce o au ca femeie adevărate române, de a proba în faţa lumii întregi că femeia româna de astăzi mai păstrează încă suvenirea străbunelor sale…’’

Maria a primit această invitaţie cu mult entuziasm. A răspuns invitaţie printr-o scrisoare în care aminteşte legământul lăsat de Ştefan cel Mare urmaşilor săi: ,,de a muri mai bine cu spada în mână pentru apărarea religiei şi libertăţii patriei sale, decât să lăsăm şi una şi alta pradă inamicilor noştri.’’[18]

Cu mult entuziasm Maria adună fondurile necesare pentru a realiza obiectul cerut. Pentru a ieşi bine evenimentul, Maria apelează la mai multe personaliatăţi, printre care poetul Grigore Alexandrescu, pictorul Nicolae Grigorescu, istoricul V.A. Urechia şi Alexandru Papiu-Ilarian. Maria Rosetti a fost susţinută la aceast eveniment de ziarul,, Telegraful Roman’’ din Sibiu.Cel mai important membru care a sprijinit activitatea femeilor din Bucureşti a fost Ioan Slavici. În mai 1871, învelitoarea a fost gata să plece spre destinaţie. Confecţionarea acestui obiect a fost mai mult decât un act de sprijin, acesta reflectă în mod semnificativ caracterul patriotic al tuturor celor care au ajutat la realizarea lui.[19] Maria salută generaţia Asociaţia Academiei Romane de la Viena: ,,În mijlocul ororilor şi-n facia desperări care ne cuprinde, îmi pare rău că văd România înfiorându-se de ruşine, trăgându-se cu groază că pentru a scăpa de spaţiu şi de sineşi, în momentul d-a s-aruncă pentru a scapă de vederea monştrilor care o numesc Mamă, zărind înainte-i junimea academică româna, şi îndata, regăsindu-şi vechea putere şi restrălucind de speranţa şi de credinţă, reintorcându-se pentru a vă binecuvânta se va zice:Iacă fiii mei!Da, voi sunteţi adevaraţi şi demnii ei fii, n-o uitaţi, şi pentru totdeauna veţi fi.”[20]

În toamna lui 1869, Emilia Ratiu, soţia lui Ioan Ratiu ii adresează o epistolă care apare în ziarul,, Românul’’ sub titlul Din România de peste Carpaţi, Doamna E.către Maria Rosetti.În această epistolă Emilia Ratiu îi descrie situaţia grea în învîţământul din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş şi de maghearizarea forţata a scolilor. Aceasta aprecia munca deosebită depusă de Maria Rosetti pentru educarea patriotică a noii generaţii.

Dar această viaţa plină de activităţi patriotice nu era lipsită şi de greutăţi. Datorita spiritului şi temperamentului activ al lui Rosetti, în 1871, acesta se ceartă cu Guvernul Lascar Catargiu şi în semn de protest, părăsesc România şi pleacă la Paris. Aici se reîntâlneşte cu foştii revoluţionari exilaţi la Paris, prilejuindu-i multe emoţii.Acum reiau frumoasele legăturile cu Jules Michelet şi acestea vor continua până la sfârşitul vieţii marelui istoric, în 1874.

După aceste perioade de frămâtări, C.A. Rosetti încearcă să organizeze o şcoală particulară de baieţi în sudul Franţei.

În 1875, Maria Rosetti trăieşte o bucurie deodebită, datorită faptului că are o nepoată, fiind iubitoare de copii.În aprilie 1875 îi scrie din Botoşani, lui C.A. Rosetti că fiica lor Liby devenise mama unei fetiţe.

Deşi anii pe care îi poartă pe umeri îşi spun cuvântul,cu puterile sporite şi întinerite de apropiata încununarea a luptei multiseculare a poporului nostru, Maria luptă pentru independenţa României. În minte înca îi răsunau proaspete revendicările revoluţionarilor paşoptişti citite la Izlaz şi pe Câmpia Libertăţii din Bucureşti: ,,Independenţa admininstrativă şi legislativă, pe temeiul tratatelor lui Mircea şi Vlad al IV şi neamestec a nici unei puteri din afara în cele interne.’’[21]

După atâţia ani de suferinţă venise momentul marilor împliniri. Românii noştrii, au plătit tribut în sânge atâtea veacuri, şi acum au reuşit să înlăture dominaţia otamană şi să-şi proclame independenţa. Oştile române au avut tăria de a lupta pentru Plevana, Griviţa, Rahova şi Smârdan şi de a învinge superioritatea oştilor otomane. Fii de ţărani, muncitori, intelectuali, lucratori şi târgoveţi au luptat şi au impresionat întreaga suflare românească, precum şi toată Europa. După cruntele lupte, poporul român a scris în hrisovul de căpătâi cu litere de aur Independenţa.

C.A. Rosetti anunţă marele eveniment în casa din strada Academiei, în ziua de 9 mai 1877 ,,suntem independenţi, suntem naţiune de sine statatoare.’’[22]

Deşi, cu 30 de ani mai în varsta, odata cu războiul de independenţă, în sufletul Mariei renaşte sentimentele de odinioară.

În acea vreme, Maria avea vârsta de 58 de ani. A avut ocazia să vadă independenţa acestei ţări.[23]

Aflând de acest importat eveniment, Maria ia iniţiativa de a organiza în casa ei unele întruniri, la care erau invitate şi femei, dovedind în aceste împrejurări abnegaţie şi patriotism.

În capitala Moldovei se constituie Comitetul Central al Doamnelor din Iaşi, cu scopul de a ajuta şi sprijini răniţii români veniţi de pe front. Această iniţiativă a femeilor are loc în majoritatea provinciilor româneşti. În spetembrie 1877 ,,România Liberă’’ remarca: ,,Nu ne îndoim că femeia care a ştiut întotdeauna să fie la înălţimea datoriilor frumoase ce-i incumba ştie şi de această dată să se achite în mod demn şi patriotic de acea datorie. Proba despre aceasta sunt ajutoarele ce înregistrăm zilnic cu muţumiri.’’

Maria s-a înscris împreună cu alte femei cum ar fi: Elena Cantacuzino, Elena Rafoveanu, Maria Bibescu, Maria Cernat, Maria Falcoianu, Eliza Şuţu, Ana Calendero, Adela Felix, Caterina Polihrenie în cadrul Crucei Roşii din România.

Maria ia iniţiativa de a invita în casa ei mai mulţi medici şi femei, care şi-au oferit voluntariatul în legătură cu răniţii români veniţi de pe front. În ziarul ,,Românul’’, Maria face un apel de strângere de fonduri la populaţie: ,,se va osteni de-a da cât stie că dă pentru asigurarea independenţei ţării, adica pentru liberatea noastra, pentru prosperitatea comerţului, pentru asistenţa naţiunii şi a statului român. Guvernul lucrează, să lucrăm şi noi.” Pentru a strânge aceste fonduri s-a făcut o adevarată propagandă, prin distribuierea unor liste de subscriere de bani sau obiecte, organizarea unor loterii cu obiecte aduse de membrii comitetului: ,,La lucru fraţi şi surori, daţi, adunaţi, trimiteţi, ca să vă putem aduce grabnic vindecarea, tot ceea ce poate aduce alinare şi mângâiere. Toţi trebuie să fim, cum am zis, uniţi, toate spiritele trebuie să fie unul singur, căci una este şi inima, şi iubirea şi datoria, ca şi Patria.’’[24]

În 10 iulie, Teofil Francu, corespondent în Bucureşti al ,,Gazetei Transilvaniei’’, scria o scrisoare către Comitetul de Femei condus de Maria Rosetti, prin care prezenta plecarea ambulanţei Crucii Roşii: ,,Cred că asemenea va pleca în curând şi ambulanţa înfiinţată sub conducerea onorabilei Doamnei Maria Rosetti, care lucrează neîncetat pentru completarea acestei ambulanţe, cu tot felul de ustensile şi care va purta denumirea de Ambulanţa Comerţului.

În 13 mai 1877, Maria Rosetti multumeşte tuturor celor care au răspuns apelului său de strângere de obiecte pentru soldaţi care au apărat patria. În iunie 1877, înfiinţează un spital, cu ajutorul multor medici şi voluntari:Lajos Fialla, Iacob Felix, Calendero, Sergiu şi Râmniceanu. S-a ajuns la concluzia că,, micul spital pentru răniţi care se va înfiinţa prin strădaniile doamnei Maria Rosetti în asociaţiune cu alte doamne, să fie instalat în oraşul Craiova, sub numele de Ospiciul Independentei.’’[25] În iunie Maria pleacă la Craiova şi se implică activ în organizarea spitalului. Muncea cot la cot cu ceilalţi fără a-i fi frică de contaminarea cu tifos. A adus cu ea suma de 12630,55 lei, bani adunaţi prin subscrieri şi numeroase obiecte de care spitalul era indispensabil.

În 3 noiembrie 1877, Maria Rosetti împreuna cu Comitetul Femeilor din Localitate, părăsesc Spitalul din Craiova şi se îndreaptă spre cel din Turnu Magurele.Aici era nevoie de voluntare, deoarece trebuiau îngrijiţi mai mulţi răniţi. Acum Maria mai face un apel către populaţie ,,Rog pe toţi şi pe toate, câţi şi câte au încredere în mine, să nu înceteze a mai trimite la redacţia acestui ziar sau de-a dreptul la Măgurele tot ce se va putea: pături, cameşi, flanele, pânză, scamă, cearşafuri, tutun, bani, vin…’’. Oamnenii au donat la aceste îndemnuri mulţi bani şi obiecte care au venit din diverse localiaţi ale ţării. Toate aceste donaţii reprezentau sprijinul pentru soldaţii români care au luptat pentru independenţa ţării. S-au făcut donaţii şi din partea Băncii României, a Societăţii Transilvania, a Primăriei Bucureşti.

Un important ajutor au primit femeile conduse de Maria Rosetti, din partea locuitorilor din sate, atât din partea bărbaţilor, dar mai ales din partea femeilor care munceau din greu pe moşiile boiereşti. Ţăranii din comuna Grozeşti, Judetul Putna scriau: ,,A ajuns ştirea în cătunul nostru, că onorabila doamna Maria Rosetti înfiinţează un spital pentru soldaţii noştri răniţi. Dumnezeu sa o Binecuvânteze! Inima ne spune că atunci când această bună româncă, când această vrednică soţie, va rosti cuvintele i de mândrie la căpătâiul fratelui nostru… durerea lui va fi alinată.’’

Manole Diamonde cunoscutul initiator al sprijinirii oştaşilor români venit de pe front, odata cu donaţia Mariei de 500 de lei pentru un spital din Braşov, îi trimite acesteia o scrisoare de recunoştinţă: ,,Femeile române din întrega Românie, părăsindu-şi căminul şi famiile lor şi alergând să aline durerile bravilor soldaţi răniţi în lupta pentru independenţa patriei şi pentru onoarea şi reînălţarea neamului românesc, au dat asemene lumii dovadă că românii au mame, fiice şi surori cu inimi nobile şi simţăminte patriotice. Initiativa domniei tale Ospiciul Independentei a devenit azi Azil, unde mulţi bravi soldaţi raniţi află, sub îngrijirea domniei tale, a doamnelor Cantacuzino şi Câmpeanu şi a altor doamne distincte române, alinare şi mângâiere.”[26]

Mulţi tineri care au ascultat îndemnul ei, printre care şi elevii liceului Matei Basarab din Bucureşti, au ajutat la strângerea de fonduri în scopuri caritabile. Preşedintele asociaţie elevilor a adresat în numele colegilor o scrisoare către Maria Rosetti: ,,Şcolarii liceului Matei Basarab pătrunşi de gravitarea situaţie, convinşi că momentul în care orice suflet românesc, e dator a depune obolul său pe altarul patriei, a sosit, şi dorind din toata inima, a veni şi dânşii dupa puteri în ajutorul eroicilor apărători, ai independenţei ţării lor, căzuţi pe câmpul de glorie naţională, au constituit spre acest scop un comitet care să jireze lucrările asociaţiunii ce dânşii formează şi care poartă numele de Asociaţia şolarilor de la Matei Basarab, pentru ajutorul răniţilor români. Subsemnatul având onoarea de a fi ales preşedinte al acestui comitet simt o deosebită plăcere înaintându-vă suma de 500 de lei ce s-au adunat într-un foarte scurt timp prin liste de subscrieri cu destinaţiunea pentru Ospiciul Independentei, ce dumneavoastră patronaţi. Suma ce oferim e în adevăr mică, bunavointă însă cu care conşcolarii mei au contribuit fiind foarte mare, ne da curajul a merge înainte.’’

Maria a plecat la Tunu Măgurele, fiind urmată apoi de celalte doamne, supraveghind din prima zi desfăşurarea lucrărilor pentru amenajarea unei cladiri cu două etaje. În acelaşi timp se preocupă de primirea răniţilor şi alinarea suferinţelor lor. Despre aceasta ampla activitate ne-a rămas o amintire a doctorului Lajos Fialla care a lucrat în spitalul din Turnu Măgurele: ,,Pe lângă aceste pregatiri toate societatile s-au silit a face ceva în folosul general, şi astfel s-au adunat o serie de domane la Domiciliul lui C.A. Rosetti şi, aminte fiind de amorul Patriei, au început a face colecte de bani, cari au prosperat cu rapiditate. Doamnele ezitau daca trebuiesc făcute baracele aici la sosea, sau mai bine să mergă la Turnu Măgurele, unde probabil vom fi mai aproape de câmpul luptelor.’’ Acesta îşi exiprimă admiraţia pentru activitatea patriotică pe care Maria Rosetti o desfăşura: ,,Avem atunci cunoştinţa domnului şi doamnei C.A. Rosetti, fiind mai adeseori în contact cu dumnealor, le-am admirat simplitatea obiceiurilor în casă şi amabilitatea lor, dar am fost surprins de vigoarea şi impetuozitatea convincţiunilor lor, întru a proceda repede în actiune, ca evenimentele să ne găsească pregătiţi. Domnul Rosetti a avut şi aici o inspiraţiune profetică, şi cu vorbe înfocate ieşite din inima a miscat pe toti participanţi, după ce a declarat că soţia sa, doamna Rosetti, pleaca la Turnu Măgurele, toate obiecţiunile au căzut şi s-au decis a se înfiinţa Spitalul Independenţei la Turnu Măgurele.Atât eu cât şi alţi confrundaţi au promis a face tot ce vom putea în favorul Spitalului Independenţei.’’[27] ,,Doamna Maria Rosetti locuia alături de spital:o solicitudine şi o iubire maternă au condus pe această doamnă la fapte incomparabile. Zile şi nopţi le-a consacrat spre a alina suferinţele răniţilor. Doamana Elena Cantacuzino însoţea pe doamna Rosetti. Orele matinale, doamna Rosetti le petrecea la bucătărie, ordonând cele necesare… A mulţumi doamnei C.A. Rosetti pentru ostenelile sale nu poate să fie sarcina mea, ci a tuturor care s-au bucurat de solicitudinea domniei sale, mie mi s-au întipărit grija şi abnegaţiunea cu care s-a devotat omenirei suferinde, şi mie, unui fidel adept al filantropiei, să-mi fie permis
a-i arata admiraţiunea mea.” În ,,Ziarul Românul’’ din16 septembrie 1877, se publică o corespondenţa a lui Fialla: ,,Serviciul admininstrativ, sau mai bine zis serviciul menajului, se face prin doamna Rosetti, doamna Cantacuzino şi doamna Câmpeanu. Am văzut pe doamna Rosetti cu multă abnegaţie lucrând în bucătărie, stăruind, trăind şi împarţind carnea pentru diferite preparate culinare, şi pe lângă aceste mai preumblându-se lângă răniţi, întrebându-i de dorinţele lor. Toate exigenţele, tot ce concerne atât pe raniţi şi ospiciul se adresează tot dumneaei, astfel că este continu într-o activitate ostenitoare, care o suporta cu multă placere afabilitate.’’[28]

În ,,Jurnalele Societatii Crucii Roşii” din România, între 1876-1878 se consemna: ,,Doamna Maria C.A. Rosetti a organizat în Turnu Măgurele spitalele numarul 2 şi 3 cu numirea Ospiciul Independenţei, şi nu numai că a fost admininstratoarea acestor spitale, dar în tot timpul războiului a îndeplinit cu neobosire şi admirabil devotament sarcina de sora de caritate îngrijind de răniţi şi bolnavii ce i se trimitea.’’[29]

Maria stătea adesea la paturile soldaţilor suferinzi, îndeplinind cu devotament sarcina de sora de caritate, stătea de vorbă cu ei, le scria scrisori pentru cei de acasă, le uşura durerea, căutând să le aducă un zâmbet pe faţă.

Activitatea sa de la Turnu Măgurele a fost sprijinită şi de soţul sau C.A. Rosetti. Acesta o întreabă printr-o scrisoare din 6 septembrie 1878, de ce mai are nevoie pentru bunul mers al lucrurilor: ,,Ce vrei pentru tine şi pentru spital.Ieri ţi-am expediat 50 de cearşafuri, joi îţi voi trimite 40 de halate, si, cred, cămăşi pentru a le da celorlaţi, daca ai avea prea mulţi. Vrei ceai, ciocolată?  Cere chiar prin telegramă. La fel pentru bani. Spune-mi, să-ţi trimit? 10.000-20.000. Cere. Îţi scriu rar, fiincă nu pot scrie. Sunt zdrobit şi nu pot lua parte la razboi, decât în imaginaţie. Vai!Cu fiii mei!’’ La această scrisoare Maria îi răspunde: ,,Numai Spitalul Independenţei stă bine, fiinca nimeni nu e plătit, nimeni nu e interesat. Carada (Eugen) mi-a zis că Beppo (I.C.Brătianu) care ne vizitează la 2, 3 zile vrea să nu ni se trimite decât ofiţeri, pentru că aici sunt bine hrăniţi. Am protestat! Să ni se dea din aceştia, primesc, dar vreau mai cu seama pe săracul soldat. Eram atat de fericită azi dimineaţă când ni s-a spus că mă solicită stăruitor.’’

Maria a evitat să-l întrebe pe soţul sau despre cei doi fii Horia şi Vintilă, care s-au înrolat ca voluntari pe câmpul de luptă, de teama să nu-i dea o veste tristă.Fii săi au fost chemaţi de la studii de la Paris de tatal său, aceştia înrolându-se voluntar, Horia în Regimentul 2 Roşiori şi Vintilă în Batalionul 1 Vânători, remârcându-se în luptele de la Plevna şi Opanez. Iosif Vulcan după caţiva ani spunea: ,,La trecerea armatei române peste Dunăre, unde alergase părinţii şi rudele din toata ţara, spre a-şi mai vedea odata copii soldaţi, Rosetti şi doamna Rosetti înca erau amstecaţi prin compania în care era Vintilă, ţinându-şi de după cap copilul şi îmbrăţişând şi sărutând pe soţii lui de arme, soldaţi ţărani români, împărţindu-le bani, tutun şi tratându-i întocmai ca pe fiul lor.’’[30]

Inima de mama a Mariei batea alaturi de celelalte mame a soldaţilor români. Cu cei doi fii ai săi, Maria a avut un intens schimb de scrisori. Ea se interesa de viaţa lor, pe câmpul de luptă, dându-le curaj şi îmbărbătându-i: ,,Dragii mei copii, v-am scris cateva cuvinte aseară ca să vi le aducă domnul Uzescu, un tânăr sergent care trebuia să vină. Apoi v-am trimis, prin soldaţi, cu căruţa, doua pachete cu acelaşi conţinut, unul pentru Vintilă, unul pentru Horia, conţinând branză, ciocolată, coniac, rahat şi lamai, sarmale. Dacă se iveşte o ocazie voi expedia lucruri pe parcurs –cojocel, coniac, astazi flanela pentru mantale; dublura de vată pentru mâneci sunt pe drum. Cel ce va primi aceasta scrisoare s-o transmită celuilalt. Eu sunt la Turnu şi organizez spitalul. Scrieţi-mi, aşadar, aici prin intermediul prefectului.Vă strâng în braţe, imbraţişându-vă, bunii, dragii, vitejii mei copii. Mama voastră.’’[31]

Maria Rosetti îi scrie lui Vintilă şi despre amănuntele referitoare la activitatea desfaşurată în cadrul spitalului din Turnu Măgurele: ,,trăsurile ambulanţei erau jos… ni se aduceau 11 raniţi. Un moment am fost laşa, voiam totuşi să-i primesc cu un cuvânt matern, cu asigurarea că intrau în casa lor şi că vor ieşi în curând vindecaţi. Stăpânindu-mi laşitatea
m-am dus înaintea lor. Cel dintâi era un curcan. Susţinut de doctori, înainta penibil fără să geamă. Sănătate, baiete! aici sunt ca la dumneata acasa. Al doilea, tot un curcan. Al treilea, ah! un vânător! Am închis ochii şi punându-mi tot sufletul, tot calmul în glas… nu ştiu ce
i-am spus. Nu răspundea, deci nu era el (Vintilă). Prind curaj şi privesc capela: al doilea. Era sergentul Iliescu, plecat ieri cu mişcătoare recunoştinţa. Va veni să te vada. Şi aşa până la al 11-lea. I-am mângâiat pe cei loviti! Nu eram încă organizaţi, fără personal, numai doua infirmiere şi interni, deci fără bucătărie. Stacey aleargă din restaurant în restaurant, şi după ce primiseră primele îngrijiri şi rufărie alba, culcaţi într-un pat curat, le-am dat un pahar de Bordeaux, apoi o supă şi friptură. Au mancat cu pofta şi fiecare îşi exprimă bucuria şi recunoştinţa. Era târziu când i-am dat pe mâna internilor şi a medicilor care au venit din nou să-i vadă. Noaptea a mai sosit vreo 20. Nu mă aflam acolo, dar,vizitându-i la 7 şi jumatate dimineaţa, am făcut cunoştinţa. Le-am pregătit ciocolată, stând de vorba cu fiecare. Dejunul, cina, la fel.A doua zi am avut o ajutare care-şi zicea bucătăreasa. Vreme de 9 zile am făcut…bucatarie, lengerie, independenţa, toate deodata. Era greu, dar am reuşit şi medicii au fost la rândul lor meseria… În a cincea zi, am putut să evacuam la Craiova sau Slatina 10 restabiliţi; fiecaruia i-am dat la plecare camaşe şi izmene, un pachet de tutun, 50 de bani şi, după o masă bună, o pâine pentru drum. Ce bucurie,şi de-o parte şi de alta! A doua zi au venit alţii!”.

Familia Rosetti primeşte mai multe scrisori care exprimau admiraţia faţă de comportamentul fiilor săi: ,,Deşi am 6 baieţi, însa nefiind nici unul în etate de a purta armele pentru apararea şi gloria iubitei noastrei noastre patrii, găsesc că sunteţi mai fericită decat mine, căci fii voştri sunt astazi sub arme.”

Maria Rosetti a fost un bun exemplu pentru posteritate. A fost caracterizată de contemporani ca o ,,soţie devotată, a făcut din cauza România, cauza sa.’’ A manifestat sprijin pentru războiul de independenţa din 1877-1878. Pentru activitatea desfăşurată i-a fost atribuita diploma Societati nationale a Crucii Rosii din Belgia, fiind declarată membră de onoare.[32]

Dupa 1880, viaţa ei se schimbă. În 1881, ziarul ,,Românul’’ împlineste 25 de ani de la înfiinţare, un moment emoţionant pentru C.A. Rosetti şi desigur şi pentru soţia sa. În cinstea lui C.A. Rosetti s-a organizat un mare banchet în foaierul Teatrului Naţional, instituţie legată de activitatea sa. Au fost prezenţi sute de invitaţi şi a primit numeroase cadouri, printre care o masă de stejar sculptată pe care erau inscripţionate numele ziarelor înfiinţate de C.A.Rosetti: ,,Românul’’, ,,Pruncul Român’’, ,,Liberatatea’’, ,,Conştiinţa’’. La loc de cinste la acest eveniment îl are familia şi soţia sa. Soţiei sale Maria i-a fost înmânat un buchet mare de flori, pe care ea l-a oferit lui C.A. Rosetti, arătând astfel dragostea faţă de tovarăşul ei de viaţa. Prezent la eveniment Ioan Câmpeanu i se adresa Mariei: ,,Nu a-şi voi, să vă mărginesc a vorbi de dumneata fără a vorbi şi de altă persoana scumpa inimi dumitale, scumpă noua tuturor, care prin virtuţile, devotamentul şi amorul său a fost un element pe cât de modest pe atât de puternic, în întreaga opera a dumitale.’’[33] C.A. Rosetti aflat lângă acesta, aduce un cald omagiu cu cuvinte pline de iubire: ,,Mi-aţi vorbi de virtute, de iubire… Nici aceasta nu e meritul meu; iubirea am învăţat-o de la dânsa!’’, arătând spre Maria.[34]

Acest banchet a fost o dovada grăitoare a aprecieri activitaţii politice şi publicistice a lui C.A. Rosetti pentru o durata de 5 decenii. Acum a mulţumit tuturor, făcând o analiză critică a activităţi desfăşurate şi încurajand pe colaboratorii săi tineri cărora le recomandă modestie şi-i îndeamna să ajute populaţia spre ridicarea nivelului lor de trai.[35]

În ultimi ani, viaţa i-a rezervat, Mariei, grele şi durerose încercări. La doar 32 de ani, fiul său Mircea se stinge din viaţa în braţele mamei sale, în 1882. C.A. Rosetti datorita acestui tragic eveniment se retrage din viaţa politcă, certându-se chiar cu cel mai bun prieten şi tovaraş de idei Ion Brătianu.[36]

În 1884 o alta nenorocire se abate asupra familie Rosetti. Un groaznic incendiu îi mistuie casa. Era o noapte geroasă de ianuarie, când deodata izbucni focul, care cuprinse toată casa. Odata cu ea a ars şi redacţia şi tipografia ziarului ,,Românul’’, împreună cu biblioteca, arhiva, colecţiile ziarului, corespondenţe şi manuscrise. Manuscrisele arse cuprindeau întreaga lor viaţa cu speranţe şi deziluzii, cu dragoste şi certuri. Acum au ars şi scrierile Mariei Rosetti, însemnările sale intime.

Se crede că acest incendiu a pornit din cauza fiicei sale Liby, care, venise târziu de la bal şi care dintr-o neatenţie a aprins casa. Sabina Cantacuzino spunea că ,,scapă abia cu viaţa abea îmbrăcaţi. Maria într-o rochiţa de lâna veche, iar C.A. Rosetti cu o haină.’’ ,,Tablourile, cărţile, mobila şi mai ales documentele, corespondenţa, aşa de voluminoasă şi interesantă, numai în parte şi în foarte proastă stare putuseră să fie salvate, aruncându-le pe fereastră.’’[37]

Această situaţie tragică pentru familia Rosetti i-a adapostit în hotelul Bulevard. Tot oraşul le-a sărit în ajutor, primind lucruri de necesitate maximă. Camera vota le-a oferit un sprijin de 150.000 lei pentru ridicarea altei case, dar Rosetti îi refuză dând dovadă mare de sacrificiu.De aici înainte au o situaţie materială groaznică, zbătându-se mereu în datorii, toata viaţa fiind un cuplu ,,ce nu a ştiut ce este luxul.’’

În 1885 îi moare bărbatul în casa din strada Dorobanţilor, casă pe care o avea în chirie.Propriul său ziar îi anunţa decesul pe o coloana de pagina: ,,Viaţa sa este viaţa noatra de 50 de ani încoace.”[38] A trăit fără prea multe suferinţe şi moare din picoare.

Ultimele lui cuvinte au fost: ,,mângâiaţi pe soţia mea.’’ Comercianţii industriaşi din Bucureşti i-au trimis o scrisoare: ,,regrete eterne şi Maria e dată uitări. Îi arde casa cu aproape cu tot ce avea înlăuntru, îi mor copii, Mircea şi Bişeta, rămânând, din cei 8 copii ce avusese, numai cu doi:Vintilă şi Horia. E săracă uitată, părăsită. Astfel merge lumea, nu e vina ta.’’

Rosetti descrie în testamentul său, situaţia grea în care o lasă pe soţia sa: ,,Acum am dureroasă situaţie materială. Am datorii. Sper ca amicii care voiră după incendiu să facă o subscripţie pentru a-mi dărui o casă, vor face ceva pentru a se plăti aceste datorii. Dacă nu, soţia şi fiii mei vor tipări câte vor găsi din scrisorile mele şi poate că publicul le va cumpara pentru ca să plătească datoriile ce cu adâncă durere silit am fost a face.’’[39]

Maria a suportat greu desparţirea de soţul său, pe care îl iubise atât de mult de-a lungul a patru decenii. ,,Mama Rose’’,cum îi zicea Rosetti, toata viaţa ei il adorase, l-a sprijinit şi a ramas singură şi dezorientată.[40]

Testametul lui C.A. Rosetti a lăsat întreaga avere soţiei sale, gest de recunoştinţă pentru familia sa. [41]

În ultimele sale clipe C.A. Rosetti, a avut cele mai frumoase gânduri pentru Maria: ,,Exprim soţiei mele simţămintele mele de recunoştinţa pentru fericirile de tot felul ce mi-a dat pe toata ziua şi pe toata ora de la 31 august 1847 şi până acum.’’ ,,Totdeauna bună şi dulce pentru toţi, totdeauna iertatoare pentru toţi, totdeauna senină, a răspândit în juru-i lumina şi căldură adevarate-i virtuţi şi adevarate-i fericiri; aceea d-a lucra, d-a iubi, d-a ierta, d-a se sacrifica… Ea m-a facut să iubesc viaţa pentru a putea ca prin fapte să fac să merit a fi iubit de dânsa…’’

,,Dacă sufăr de plecarea mea este numai pentru durerea ce-i va da această despărţire… Cred că fiii şi fiica ei vor lupta cu tărie pentru a o face să nu simtă un minut măcar ca nu mai sunt lângă dânsa…’’[42]

C.A. Rosetti în redactarea testamentului stipulează: ,,Dacă Guvernul şi Camerile vor voi a plăti datoriile sau a face un dar soţiei mele, o rog să-l primească, căci calomnia nu va mai avea nici o putere când eu nu voi mai fi.’’[43]

O boala grea o cuprinde pe Maria spre sfârşitul vieţii.

Moare în 14 februarie 1893, după o grea suferinţă, la vârsta de 74 de ani. E îngropată la cimitirul Belu din Bucureşti, lângă soţul ei.

La înmormântarea ei nu au fost invitaţi prea multe personalităţi, dar cei care au condus-o pe ultimul drum au fost mulţi: fii lui I.C. Brătianu, Dr.Cantacuzino, V.A. Urechia, N.Fleva, G.Ghica, Al. Macedonski, P.S. Aurelian, P.Carp, Barbu Ştefănescu –Delavrancea, Tache Ionescu, V.G. Mortun, C.Mille, Robescu, Râmniceanu, Severeanu, Bibescu, Comitetul de femei din diferite localitaţi şi multţ alţii care o plăngeau.

După înmormantare, multe ziare au comsemnat în paginile lor, mult respect pentru cea disparută: ,,Maria Rosetti a fost şi va rămâne o femeie model de iubire,de devotamnet şi de patriotism, în istoria patriei noastre, cum a fost şi soţul său C.A.Rosetti.’’[44]

,,Pe timpurile cele mai grele ale luptei noastre politice şi sociale, de mai multe ori ne prindea descurajarea. Ea era însă totdeauna aici să ne îmbărbăteze, să ne scoată din calea scepticismului prin consiliile sale, prin învăţământele sale care pentru noi deveniseră o lege.Cât pentru femeile române, ele sunt datoare să o aibă de model dacă voiesc să fie preţuite şi respectate în toata calea vieţii lor.’’[45] ,,Deşi de mult se prevedea această catrastofă, totuşi ea a izbit întreaga capitală,căci toţi ştiau şi admirau în Maria Rosetti pe mama iubitoare, pe soţia devotată şi pe femeia entuziasmată pentru binele ţării.’’[46] ,,În mijlocul acestei constelaţiuni de oameni mari, de bărbaţi mari, de bărbaţi politici deosebiţi, de patrioţi eminenţi, un loc de onoare l-a ocupat, fără şovăiere cu o energie rară în momentele luptelor cele mai grele, o femeie, doamna Maria Rosetti.’’[47] ,,Ne amintim că de câte ori presa era încătuşată, doamana Maria Rosetti, sub forma unor ziare prin care se adresa copiilor, mamelor, famiilor, întreţinea nestins focul patriotismului şi conducea ea mai departe lupta; ceea ce nu era permis soţului, sotia scria sub alte forme, şi reproducea fidel gândirea luptătorilor de la 1848.’’[48], ,Maria Rosetti a luptat şi a suferit pentru dezrobirea şi înălţarea României.’’[49]

O stradă a capitalei îi poarta numele: Maria C.A. Rosetti.[50]

Maria Rosetti a luptat pentru mişcarea de emancipare a femeii din a doua jumatate a secolului al XIX-lea fiind, dupa cum zicea Emilia Raţiu în 1893 ,,luceafarul întru femeile române.’’[51]
____
Note:

[1] Marin Bucur, Documente inedite din arhivele franceze privitoare la românii din sec XIX, vol.I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p.124.

[2] C.A.Rosetti, Note intime, p.57.

[3] Elisabeta Ioniţă, op.cit., p.42.

[4] Ibidem, p.44.

[5] C.A.Rosetti, Note intime, p.43.

[6] Elisabeta Ioniţă, op.cit., p.43.

[7] Ibidem, p.44.

[8] Constantin Gane, op.cit., p.449.

[9] Elisabeta Ioniţă, op.cit.,p.51.

[10] Constantin Gane,op.cit.,p. 451.

[11] Elisabeta Ioniţă, op.cit.,pp.58-59.

[12] Maria C.A. Rosetti, Scrieri din 1864-1865, Bucureşti, 1893, p.98.

[13] Elisabeta Ioniţă, op.cit., p.88.

[14] Ibidem, p.89.

[15] Ibidem, p.90.

[16] Vintilă C.A.Rosetti,Pagini din trecut, Corespondenţă,Bucureşti,1902,p.148.

[17] Constantin Gane,op.cit.,p.454.

[18] T.Bălan,Serbarea de la Putna din 1871, Cernăuţi,1932,p.34.

[19] Ibidem,p. 35.

[20] Marin Bucur, C.A.Rosetti-mercantilism şi donquijuanism revoluţionar, p.252.

[21] Dimitrie Bolintineanu, Opere alese, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1951, p. 76.

[22]Marin Bucur, C.A.Rosetti la ziarul, ,Românul’’,în,, Revista de Istorie şi teorie literară’’, Tom 16, nr.2, Editura Academiei Republici Socialiste Roamânia, 1967.p.6.

[23] Constantin Gane, op.cit., p.456.

[24]Maria Rosetti, Albumul tinerelor fete,Fete de azi,femei de mâine,Bucureşti,1948,p.58.

[25] Elisabeta Ioniţă,op.cit.,p.74.

[26] Ibidem, p.77.

[27] Ibidem, p.80.

[28] Ibidem, p.81.

[29] Ibidem, p.82.

[30] Ibidem,p.83.

[31] Ibidem,p.84.

[32] Ibidem,p.86.

[33]Marin Bucur, C.A.Rosetti la ziarul, ,Românul’’,p.7.

[34] Radu Rosett, op.cit., p.45.

[35] Aurel Rotaru, C.A. Rosetti, 1816-1885, Tipografia Nouă Chiriac, Vaslui, 1939, p.18.

[36] Ibidem, p.19.

[37] Sabina Cantacuzino, op.cit.,vol. I,( 1821-1891), Editura Universul,Bucureşti, 1933,p.43.

[38] „Roamnia Libera’’, anu IX, 1885, nr.2317, 9 aprilie, p.3 si nr.2318, 10 aprilie, p.1.

[39] C.Mile,C.A.Rosetti, în ,,Drepturile omului’’,an I, nr.57, 11 aprilie, 1885, p. 2.

[40] ,,Gazeta Transilvaniei’’, Înmormantarea lui C.A.Rosetti, an XLVIII, nr.83,din 13/25 aprilie 1885,p.12.

[41] C.Mile, op.cit.,p. 1.

[42]Elisabeta Ioniţă, op.cit.,p.91.

[43] Ibidem, p.92.

[44],,Românul’’, an XXVIII, 28 februarie, 1893, p.76.

[45],,Românul Literar’’, nr.11din 21 februarie 1893, p.6.

[46],,Adevărul’’, An.6,nr.1525,16/18 Februarie, 1893, p.45.

[47],,Voinţa Naţională’’, II,nr.178 din 16/28 februarie 1893, p.3.

[48],,Vocea Botoşanilor’’, nr.345 din 18 Februarie 1893, p.34.

[49],,Lupta’’, nr.54,din 16/18 Februarie 1893, p.6.

[50] Constantin Gane, op.cit., p.457.

[51] Ibidem, p.458.