Primit pentru publicare: 14 mart. 2016
MARIN  IFRIM  DESPRE  TEATRUL  „GEORGE CIPRIAN”
Publicat: 14 mart. 2017
Redactor ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

Regizorul întunericului alb. Un interviu de răscruce

În februarie 1995 am citit un anunţ pe ecranul fostului post de televiziune Mega TV. Teatrul “George Ciprian” din Buzău, încă neînfiinţat la acea oră, angaja personal tehnic: organizator de spectacole, maşinişti, secretară, electricieni, plasatoare, femei de serviciu etc. Eram redactor la ziarul “Muntenia”, scârbit de scris şi de alergat, decis să-mi schimb ambientul. L-am căutat pe Ionel Stănuţă, fost şef de-al meu de câteva ori, atunci consilier la Cultură. Sunt sigur că, atunci, Ionel Stănuţă a crezut în decizia pe care o luasem. Am depus o cerere în care solicitam înscrierea la concurs pentru ocuparea postului de organizator de spectacole sau de maşinist. A venit ziua concursului. Am intrat “la comisie”, am răspuns la toate întrebările, am fost asigurat “pe loc”, de actorul şi dramaturgul Paul Ioachim, primul director artistic al teatrului, că sunt primul angajat, rămânând să mi se stabilească funcţia. Nu mai ţin minte ce am fost întrebat şi ce răspunsuri am dat. Paul Ioachim pusese ochii pe mine. M-am simţit măgulit şi înfricoşat de flerul său. M-am întors la ziar. Patronul acestuia făcea eforturi elegante să mă convingă că greşesc plecând “în culise”. De le 1 martie trebuia să mă transfer la teatru. Renunţasem cu totul la ideea de a-mi lua transferul. În una din zilele de după “examen” am fost sunat la redacţie de Mihai Adamescu. Aproape că mă ruga să mă prezint la serviciu. I-am spus că m-am răzgândit. M-a sunat încă de vreo trei patru ori. Îmi era jenă şi teamă de necunoscut. am acceptat să mă duc până la sediul noului teatru,  în incinta Muzeului Judeţean, pentru o simplă discuţie. L-am luat cu mine pe unul dintre nepoţii mei, un junior din Limpeziş, care tocmai terminase o şcoală profesională, şi l-am prezentat lui Adamescu spunându-i că l-am dus, că îl propun “în locul meu”. Acesta nici nu a vrut să audă. Avea ordin clar de la Paul Ioachim să mă aducă la teatru. Mă simţeam un pic gâdilat în orgoliu, ca un fotbalist de la Cochirleanca pipăit la talpă de antrenorii Gloriei Buzău. În fine, pe 15 martie m-am transferat la Teatrul “George Ciprian”, ca simplu muncitor maşinist, făcut a doua zi şef de echipă (maşinist şef) şi a treia zi regizor tehnic cu hârtii în regulă abia după aproape un an şi jumătate. Am lucrat la teatru din ziua de 15 martie 1996 până în ziua de 15 ianuarie 2000. Am fost primul regizor tehnic al primului teatru profesionist din istoria culturală a Buzăului. A început cea mai importantă aventură a vieţii mele. Am trecut printr-un veritabil iad fizic. Dar și printr-un rai spiritual incredibil. Am câştigat enorm în plan spiritual şi am devenit un om cu accente puternice în comportament, şi în bine şi în rău. Nu deschid o cortină, ci vă invit în culisele unei profesii în care spectacolul are alte conotaţii. Am muncit cu pasiune şi nerv, am avut mari bucurii şi mici tristeți. Lucrurile şi întâmplările mici s-au dus undeva în subconştient. Mă simt aşa de bătrân, după o aşa experienţă unică, încât îmi este imposibil să-mi pierd amintirile.