OPINII… de MARIN  IFRIM

Din istoria Teatrului “George Ciprian”

În rolul principal, Fănuş Neagu de la Teatrul Naţional Bucureşti !

 Prin 1998, Paul Ioachim m-a luat cu el  la Teatrul Naţional Bucureşti pentru a verifica starea unui decor nou, făcut pentru o piesă la premierea căreia nu s-au prezentat decât foarte puţini spectatori. După încă o reprezentaţie, de această dată, numărul spectatorilor fiind şi mai mic, conducerea teatrului a renunţat la piesa respectivă. Era o perioadă de criză generală în teatre. Am intrat în imensele ateliere ale Teatrului Naţional şi am rămas impresionat de activitatea muncitorilor. Era o atmosferă specifică marilor fabrici de prin zonele industriale. Dacă ajungeam la concluzia că ne trebuie, am fi luat la Buzău măcar o parte din decorul respectiv, ceea ce, după câteva zile,am şi făcut. Era aproximativ ora 10,00 dimineaţa. Aşteptam o maşină de-a noastră, în faţa Teatrului Naţional, nu şi pe directorul acestei instituţii, la acea vreme, nimeni altul decât inimitabilul scriitor Fănuş Neagu. Ne-am pomenit cu ditamai ursul, morocănos, ca de obicei, urcând scările de la intrarea în teatru. Eu nu am făcut decât să-l salut, deschis şi fără nici o mimică de cititor sau ascultător al „strigătelor” sale de înger. Pur şi simplu îi datoram respect pentru  opera sa. Mai actor, mai familiar, mai persiflant, dar şi dornic să-mi arate ce înseamnă să fii coleg cu clasicii în viaţă, domnul Ioachim i s-a adresat maestrului, strângându-i mâna şi neuitând să-l bată diafan pe umăr:  „Ce mai faci, măi Fănuş?”. Simulând o mimică de om uimit, dar şi de ins iritat, Fănuş Neagu se opreşte în loc, de parcă i-am auzit scrâşnetul pantofilor, ridică capul dintre umeri, îl pătrunde insistent cu privirea pe interlocutor, şi i se adresează cu o seriozitate maximă: „Paule, de când îţi permiţi să vorbeşti cu mine la per tu?”. În acea secundă, am avut impresia că eu îl cunoşteam pe Fănuş Neagu mult mai bine decât Paul Ioachim. Am înţeles asta când am văzut faţa lui Paul Ioachim. Replica lui Fănuş i-a spart zâmbetul de pe faţa sa mai mereu senină, arăta ca şi cum ar fi primit un pumn în nas. Pentru o fracţiune de secundă, Fănuş Neagu l-a tras pe sfoară pe actorul şi dramaturgul Paul Ioachim, apoi s-au amuzat şi totul a reintrat în normal. La plecare, l-am consolat pe directorul Teatrului „George Ciprian”: „Era de aşteptat să se poarte aşa, ca un actor, că nu degeaba e directorul celui mai important teatru românesc”. Paul Ioachim a fost de acord, însă, simţeam în comportamentul său, încă îl frământa viteza cu care Fănuş Neagu îl lăsase fără rolul principal!