Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Marinică Popescu: „El S-a făcut blestem pentru noi”

Primit pentru publicare: 19 aug.2015
Autor:Marinică POPESCU
Publicat: 19 aug.2015

 

„El S-a făcut blestem pentru noi”

 

Poetul Vasile Popovici este un pământean astral. Prin poezia sa te poți uita în soare până se face mai întâi o păpădie galben înflorită, apoi se face puful unei păpădii cât noaptea, plutind dând să ajungă în blânda lună.

Prin cuvinte adesea specioase (de la fizică la metafizică şi teologie) numeşte nu atât „întregul”, cât starea de a fi „între”. Desigur, arta e articulare şi deopotrivă complementaritate, e „întrebare” ce-şi  dă prin uimire – sublimat travaliu de naştere şi totodată memorie și sensibilitate – sieşi răspunsul.

Cu ființa sa, poetul mijlocește între viață şi moarte, între bine şi rău, între lumină şi întuneric. Nu frecventează postura de sacerdot sau de justițiar infailibil, se simt mai degrabă parte în care întregul intră întreg fără a fi confiscat; referim astfel despre întregul sensibil, estetic. Referim despre întregul viu-sensibil, estetic, despre o logică a sensibilului.

De aici, acuitatea spiritului de observație, analitica baterii în cuie fără a răstigni, fără a condamna, damna. Surprinzătoare şi memorabile sunt „formulările de caz” ale poetului între generații, între divinitate şi om, între tineri, între bogați şi săraci, între noi şi străini, între bunul simț şi câştigul obținut cu prețul semenului, între universalitate și diferitele regnuri.

Cu conştiinţa se face „blestematul” de serviciu în stare să sufere cu tot trupul şi sufletul şi pentru unii, şi pentru ceilalți spre a reda unimea sfântă ca lumea să existe pur şi simplu. Un gest de sacrificiu, mântuitor. Aici, pentru om se poate vorbi (fără a face apăsat apel la gnosticism) despre blestemul întrupării; fiind numai materie – din ce pe pământ a fost creat până la creația omului – ori numai suflet suflat şi insuflat de Creatorul. Am putea deci vorbi despre ştiințe, ca ştiințe ale trupului sau ale sufletului, iar nu despre conştiinţă – condiție proprie, ipostas de felul celui întrupat; fără căderea materiei nu am putea simți zborul binecuvântat al sufletului.

Poetul experimentează acea împărțire care nu desparte, întrepătrundere perihoretică, la bază având părțile în care după o formulă enunțată „întregul intră întreg în fiecare parte”, fără a fi confiscat. În fiece poem sunt definiri şi redefiniri ale acestui exercițiu de demnitate şi libertate propriu staturii de persoană. Creatorul se manifestă ca mijlocitor din conştiință, iar nu impus de un sistem care deseori urmăreşte sistarea persoanei. El ia anume distanță față de mijlocitorii profesionişti, oficiali. Stoicismul propriu elitei iese la veală urmărind între părți, antagonice chiar, întregul viu. Cu-adevărat „liber este e cel ce poate transforma răul în bine”, care nu are doar cunoştințe, nepreocupat de sumă doar, ci de asumare.

Volumul de poezii „Blestemul conștiinței” are drept temă a temelor „entitatea” conștiinței, acestui singular căruia nimeni nu-i ştie pluralul. Dar tocmai pentru aceasta conştiința se dovedește liberă şi deopotrivă edificatoare până la sacrificiul, până la a transforma răul în blestemul lumi, neghina în grâu. Ca purtător de conştiință, pentru a descoperi tema hristică a divinului uman e a te face pe tine blestem; răsplata omologată: faci bine pentru a primi opusul. O carte-corolar, de maturitate creatoare. Temele, subiectele țin de anume timp, de întâmplări ori de cugetul cercetător al autorului ce se constituie în montura muzical-ideatică a unor poezii cu sunet şi duh propriu, de pecete. Frapează de anume redundanță folosirea unor idei, concepte abstracte şi deopotrivă îngemănarea, întruparea lor în carnea, sângele, viul concret al lumii-omului. Miezul pulsând al fiecărei poezii este o întâlnire adesea pe coordonatele intim-cosmice, traversări dincolo de ritual, convenții.

Cu deosebire realul şi bunul simț au deseori ultimul cuvânt. Pentru ca un copac să se înalțe, el trebuie mai întâi să se oprească. În evul evaluator al lumii în care trăim avem nevoie nu atât de opere care să ne consoleze, cât să ne consolideze pe fiorul unei autentice incantații cu putere soteriologică. Orice operă se dovedește profundă meditație asupra vieții, ea implică o vastă şi responsabilă experiență. În sens larg, poezia lui Vasile Popovici este religioasă, se află impregnată de taine şi fantastic sub aspectul cel mai concret, domestic chiar.

Ca orice „dincolo” de succesivă zi, în câmpul aşteptării, poetul tinde a intra în ziua Luceafărului – al cărei răsărit e amurgul fără de amurg dar cu cosmică anvergură.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …,,În sens larg, poezia lui Vasile Popovici este religioasă, se află impregnată de taine şi fantastic sub aspectul cel mai concret, domestic chiar.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5