ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 22 Apr. 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 22 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Mark Twain la 106 ani de la moarte

Reeditarea terapiei prin râs

Am avut șansa generației mele de până prin 1989 că biblioteca familiei nu a dus lipsa unor cărți semnate Mark Twain, în fapt autorul american se numea Samuel Langhorne Clemens și, pentru că, undeva,  era considerat unul dintre criticii capitalismului, la noi ajuns în fază de muribund, popula în bine sentimentul de autor îndrgit al copiilor, cărțile sale desfătându-ne: „Aventurile lui Tom sawyer”, „Prinț și cerșetor”, „Un yancheu la curtea regelui Arthur”, „Aventurile lui Tom Sawyer”…

       De altfel, după cum își aduc aminte, sper, foștii colegi, deveniți și părinți, cele de mai sus erau și cărțile  care constituiau lecturile obligatorii, pe atunci recomandate de profesorii care voiau să facă literatură imagistică… Deci lectură împreună cu copiii noștri… distracție, ca în cazul unor ilustrații din…„Aventurile lui Huckleberry  Finn”, cu pantalonii umflați într-un loc..

       Mark Twain facea parte din iubirile noastre, tineri și mai vârstnici,alături de I.L. Caragiale al nostru, de Hasek, Ilf și Petrov… De aici, poate,recenta bucurie, când librăriile pun la dispoziție volumul, scris de Samuel Langhorne Clemens, semnat Mark Twain, „Capitole din autobiografia mea”, traducere de Sorin Moisescu, Editura Herald, și ea iubitoare a memorialisticii, carte recomandată de mai mulți cititori selecți, critici literari, vedeți mass-media, de tot felul…Am înțeles, evenimetul nu-i întâmplător, Mark Twain a trăit în perioada 1835-1910, a murit  la 21 aprilie, avea 74 de ani, și, la 108 ani de la moarte, cum spune și Adriana Bittel în Selecția sa, Carte, în Formula As, merită să putem să auzim vocea scriitorului povestindu-și fragmente de viață.

    Spun „vocea”, fiindcă mare parte din capitole au fost dictate, nu scrise, în ultimii lui ani, în vederea unui volum autobiografic postum (totuși, unele au fost publicate în 1906 și 1907 în „North American Review”), ne precizează recenzent, ca să ne precizeze apoi că „din rememorările lui, rezultă, că marele umorist, în ciuda notorietății imense de care s-a bucurat încă din timpul vieții, n-a avut o existență fericită”. Și paginile autobiografice o confirmă…

      În 1907, despre care ni se vorbește, Twain ajunsese la apogeu, umorul și buna lui dispoziție devenise nu doar molipsitoare, dar îl situa printre cei mai populari creatori. „La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme”, crede Wichipedia…  în 1907, publicul s-a înghesuit la Expoziția Jamestown doar ca să-l zărească pe Mark Twain. S-a bucurat de prietenia mai multor celebrități, între care autorul și criticul literar William Dean Howells, politicianul și autorul Booker T. Washington, inginerul și inventatorul Nikola Tesla, scriitoarea Helen  Keller și magnatul Henry Huttleston Rogers, cu unii dintre ei ne-am întâlnit și noi în relatările de jurnalist. Autorul american William Faullkner a scris despre Twain că a fost „părintele literaturii americane”.

    Samuel Langhome Clemens, născut în localitatea Hannibal, statul Missouri, într-un hambar, era fiul lui John Marshall Clemens și Jane Lampton Clemens, cel de-al șaselea fiu al lor, se afirmă că a avut o copilărie nefericită. Doar un frate și o soră au ajuns anii maturității,  iar când avea unsprezece ani, tatăl său s-a îmbolnăvit și a decedat,

     Twain a trebuit și și-a găsit de lucru ca ucenic la un tipograf, că la vârsta de șaisprezece ani a început să scrie articole amuzante și schițe, la optsprezece ani a plecat din Hannibal și a lucrat tipograf, la 22 de ani s-a întors în Missouri și a devenit pilot pe vasul care l-a adus, meserie care pe atunci era una din cele mai bine plătite.

       O experiență de viață i-a folosit în activitatea literară. La   ziarul din Virginia City numit „the Daily Territorial Enterprise” a început el să folosească pseudonimul literar „Mark Twain”. În 1867 l-a cunoscut pe Charles Langdon și prin el pe sora lui, Olivia,de care se va îndrăgosti, logodindu-se în 1869, s-au căsătorit în februarie 1870, iar după ce se stabilesc la Buffalo încep să vină copiii…Langdon și trei fiice, Susy,Clara și Jean Clement.

      Căsnicia soților a durat timp de 34 de ani, până la decesul Oliviei în 1904. Între timp le murise băiatul, în 1896 fiica , favorita lui Susy, apoi soția, altă fiică Jean la 24 decembrie 1909, fapt care îl adâncește într-o pustiitoare depresie care îl fac să scrie: „Am sosit cu Cometa Halley în 1835. Va apărea din nou la anul, și mă aștept să mă duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamăgire a vieții mele dacă nu mă duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fără îndoială: «Aici sunt ciudații ăștia doi, fără rost; au sosit împreună, trebuie să plece împreună».”

     Samuel Langhorne Clemens – Mark Twain – a murit de angină pectorală la 21 aprilie 1910, președintele Statelor Unite, William Howard Taft declarând la aflarea veștii: „Mark Twain a dat bucurie – distracție cu adevărat intelectuală – la milioane de oameni, iar operele sale vor continua să facă plăcere altor milioane din generațiile următoare… Umorul său a fost american, dar el a fost aproape la fel de apreciat de englezi și alte nații ca și de conaționalii săi. El a creat o parte trainică a literaturii americane.” A  fost înmormântat lângă soția sa în cimitirul Woodlawn din Elmira, statul New York, pe unde a umblat mai apoi și prietenul meu, doctorul Aurel Constantin Panfil ca să scrie cartea Dincolo de Europa…, Editura Performantica, 2018.

     In autobiografie, Mark Twain se prezintă cititorului într-o lumină inedită, o proză spumoasă, plină de ironie și autoironie, în care scriitorul  povestește cu naturalețe evenimente stânjenitoare ori neobișnuite din propria copilărie și tinerețe, își admite neajunsurile și defectele, zugrăvește caracterul pitoresc al locuitorilor din zonele rurale americane. El se dezvăluie atât ca om de lume și prieten, cât și ca soț și tată iubitor, iar pasajele din jurnalul fiicei sale favorite, pe care autorul le include în volumul de față, sunt mărturii prețioase și emoționante despre viața intimă a unui autor american legendar. „Biografia pe care, spune Adriana Bittel,  Susi o alcătuia pe viu, de la 14 ani, tatălui deja celebru, pasaje comentate de el la apusul vieții cu o nostalgie atenuată de umor”. Exact cum a scris și autorul: „In Capitole din autobiografia mea strălucește mai puțin scriitorul Twain și se conturează  mai mult omul Twain, care nu și-a pierdut niciodată latura ludică, ba chiar a îmbrățișat-o, transformând-o în vocație”

     Opera sa, făcând să coexiste visul și coșmarul, alternanța de sărăcie și prosperitate, de hedonism și dezastru îl fac și ne face să-i înțelegem propriile spuse: autobiografia  îi este „o cantitate de natură umană în stare pură”. Iat-o: .

    „Pisicile mele se mai aseamană cu ființele umane și într-un alt fel: când Cenușa începe să facă  paradă cu sentimentele sale prefăcute, celelalte din gașcă se iau după ea, ca să fie și ele în rând cu lumea. La fel fac și oamenii care se tem să nu rămână  în afara grupului; oricare ar fi moda, ei se conformează, fie că le place acea modă, fie că nu, pentru că le lipsește curajul de a o ignora și de a-și croi propriul drum. Tuturor le-ar plăcea să îmbrace haine largi și confortabile, colorate și spectaculoase, și așa au și făcut până acum un secol, când un rege sau un alt măgar cu influență a introdus nuanțele sobre, disconfortul și urâțenia în îmbrăcămintea masculină. Publicul docil a capitulat în fața acestui afront; în consecință, încă ne aflăm în această odioasă captivitate și probabil că tot aici vom rămâne pentru mult timp.”

      „In ceea ce privește imitația slugarnică, omul întrece maimuța de fiecare dată. Omul de rând este lipsit de opinii independente. Nu e interesat să născocească o părere proprie, prin analiză și reflecție, ci e doar nerăbdător să afle ce părere are vecinul său și să o adopte cu slugărnicie.” Uneori, fără a ține seama de Copyrignt se dă și drept autorul ei…

     „Mama a avut destul de multă bătaie de cap cu mine, dar cred că i-a plăcut. Fratele meu, Henry, nu-i făcea nicio problemă. El era mai mic cu doi ani decât mine și cred că monotonia neîntreruptă  a bunătății, sincerității și supunerii sale ar fi fost un calvar pentru ea, dacă nu aș fi asigurat eu diversitatea, trăgând spre cealaltă direcție. Eram un tonic prețios pentru ea.”

   „Am fost întotdeauna un om distrat. M-am născut așa; de aceea, comiteam constant, aproape fără să-mi dau seama, tot felul de delicte minore care aduceau asupra mea umilințe. Acestea ar fi trebuit să mă umilească, dar nu o făceau, pentru că nu realizam ce se întâmplă.”

      Și de aici înțelegem rostul intrării în legendă, dar și a reconsiderării scriitorului practician al terapiei prin râs, de care în 2018 avem atâta nevoie, mai ales că îl cunoaștem de multă vreme.

21 aprilie 2018