Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
METAFORA
Primit pentru publicare: 4 mai 2016
Autor: prof. Cristina MAXIM, redactor – Rev. Luceafărul (Bt)
Autor: prof. Cristina MAXIM, redactor – Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 25 iunie 2016
Editor: Olivian IVANICIUC
Editor: Olivian IVANICIUC
Metafora constă în schimbarea numelui unui obiect prin numele altuia pentru care trebuie să existe o asemănare cât de mică.
Spre deosebire de metonimie și de sinecdotă unde raportul este de corespondență calitativă și respectiv de cuprindere,pentru metaforă este necesară numai analogia.
Pentru stabilirea tipurilor de metafore se ține seama de înlocuirea unui nume cu altul,psihologia ei- pentru că asemănările dintre obiecte sunt relevate de tertium comparationis.
Analiza psihologică a metaforelor vizează cercetarea efectelor acestui trop asupra interlocutorului,iar pentru aprofundarea lor este necesar să se recurgă la sociologie și estetică.
,,Dacă în clasificarea care privește locul într-un ansamblu al obiectelor comparate cu ajutorul metaforei se face apel la o logică empirică,la un mod de a înțelege acest loc în funcție
de experiență,neavând prea mare importanță dacă diverse științe o contrazic,când se cercetează psihologia metaforei la emițător sau la receptor,când se pune accentul pe situația socială
și social-istorică a apariției unei metafore sau a alteia,cadrul stadiului întreprins se schimbă.”
În prelucrarea unei metafore intervin modificări și în interiorul cuvântului.Pentru a stabili dacă un cuvânt este sau nu metaforă,se pune condiția ca acesta să fie utilizat
și cu sensul său propriu.El trebuie să-și mențină puterea de a denumi obiectul care stă la baza analogiei.
În planul sincronic al limbii nu există sens metaforic dacă nu există și sens propriu,deoarece metafora se întemeiază pe opoziția generală dintre propriu și figurat,valabilă pentru orice trop!
În sincronie,un cuvânt este sau nu metaforă,indiferent de capacitatea noastră de a descoperi,care depinde de cunoaștere.De exemplu,cuvântul: silă are înțelesul de forță,putere în unele enunțuri
iar în altele de dezgust,scârbă.
,,Metafora implică existența sensului propriu în conținutul semantic al cuvântului este o regulă foarte importantă,care evidențiază transferul potrivit cu raportul
general animat-inanimat.
Când vorbim despre raportul general animat-inanimat vorbim despre o determinare a subdiviziunilor,după cum se prezintă asemănarea,care privește forma,calitatea obiectelor
comparate,funcția lor,o senzație plăcută sau neplăcută provocată de contactul cu cele două obiecte.”
Analiza elementelor care sugerează comparația reprezintă alt mod de clasificare.
Metafora ,,Animat pentru animat”
Domeniile metaforei animat pentru animat apar cel mai des în:
a)cuvintele care denumesc activități sau însușiri ale omului,dar aplicate la animale;
b)nume de animale,de însușiri și activități caracteristice animalelor dar atribute oamenilor;
c)nume de animale,activități și însușiri caracteristice animalelor atribute altor animale;
d),,cuvintele caracteristice activității și calității unor oameni atribute altor oameni,care se presupune că nu le au în mod curent „
Metafora ,,Inanimat Pentru Animat „-este foarte frecventă,apare în diverse domenii (plante:lăcrămioara,
gulerul unei halbe).
Personificarea diferită atât de metaforă,cât și de metonimie și de sinecdotă.Ea poate să însoțească pe oricare dintre cei trei tropi,de exemplu:
metonimie+personificare:,,tot satul ieșise pe ulițe;”sinecdotă+
Termenul mediu al metaforei (Tertium comparationis)
Termenul mediei indică cel puțin o însușire care trebuie să apară în ambele obiecte comparate.Aceasta este și singura condiție a metaforei.
În privința termenului mediu,se pune o singură problemă:în ce măsură el este o însușire unică,evidentă și simplă sau constituie un lanț de reprezentări,de însușiri
legate între ele cu alte cuvinte.
Din punct de vedere al termenului mediu,metaforele pot f împărțite:
a)metafore cu termen mediu exprimă o însușire unică evidentă și simplă ;
b)metafore cu termen mediu care exprimă o serie de însușiri asociate,uneori ele îseși prin metaforă.
Metaforele sporesc bogăția și frumusețea limbii,dând o nuanță nouă și creativă.Ele nu dau un grad în plus de dificultate lecturii,ci atrag atenția asupra invocării
folosirii limbii române.
Bibliografie:
1. ,,Limba română contemporană.Vol a-II-a.Vocabularul; Ion Coteanu A. Bidu-Vrânceanu, Editura Didactică și Pedagogică.București.
autor:prof.Cristina Maxim
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania