Primit pentru publicare: 22 iul.2015
Autor: Nicolae IOSUB, redactor la Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 22 iul.2015

MIHAI EMINESCU ÎN AMINTIREA BOTOŞĂNENILOR

CONSTANTIN CEHAN- RACOVIŢĂ

Constantin Cehan-Racoviţă (n. 1882, Botoşani – m.?) a fost un publicist şi prozator important din literatura română. Şi-a făcut studiile liceale în oraşul natal Botoşani şi la Iaşi, dedicându-se apoi gazetăriei, ocupaţie de care era atras de tânăr. Din 1905, timp de aproape patru decenii, Cehan-Racoviţă a fost redactor la o serie de ziare şi reviste :„Mihai Eminescu” din Botoşani, „Tribuna” din Arad, „Cuvântul” şi „Drapelul” din Iaşi, „Patria” şi „Cultura poporului” din Cluj, „Bucovina” din Cernăuţi; director şi membru fondator la altele:„Moldova de Sus” din Botoşani, „Timpul” din Cernăuţi, ori colaborator la: „Epoca”, „Gazeta Transilvaniei”, „Evenimentul”, „Universul literar”, „Politica” etc.

În toate aceste periodice, a semnat uneori cu iniţiale, prescurtări (Ceh.) ori numai Const. Cihan, numeroase articole sociale, culturale şi literare, însemnări despre teatru, drame, proză scurtă, precum şi romanul foileton Acelaşi drum.  A publicat volumele de povestiri: Doamna elegantă, În urma frontului (1918), În cerdacul casei bătrâneşti (1926) şi romanul Săraca ţară a Moldovei… (1939).

Cehan-Racoviţă a cultivat o literatură în manieră sămănătoristă, cu personaje urgisite de soartă, purtând în suflet amintirea nostalgică a unui trecut patriarhal (Un boier moldovean, Dezrădăcinatul). Deşi naraţiunilor nu le lipseşte o anume sobrietate, acestea rămân, totuşi, marcate de autoritatea modelului, care poate fi identificat în proza lui I. Al. Brătescu-Voineşti.

Când îşi ia ca punct de plecare istoria, prozatorul dă unele pagini frumoase, cu parfum cronicăresc, dar în pofida intenţiilor sale, romanul Săraca ţară a Moldovei… este o realizare modestă. Dintre piesele de teatru (rămase în cea mai mare parte în manuscris), i-au fost reprezentate şi publicate drama Ardealul (1919) şi Femeia care s-a vândut (1929).

    Cehan Racoviţă a scris: Doamna elegantă,  În urma frontului, Turnu Severin, 1918; Ardealul, Cernăuţi, 1919; În cerdacul casei bătrâneşti, Arad, 1926; Femeia care s-a vândut, Cluj, 1929; Săraca ţară a Moldovei…, Bucureşti, 1939.

Nu se ştie dacă Cehan -Racoviţă l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, dar în anii 1887-88, când poetul locuia la Botoşani, Racoviţă, în vârstă de 6 ani, s-ar fi putut să-l întâlnească pe poet pe străzile oraşului sau în parcul Vârnav.

Mai târziu, în anul 1929, Cehan- Racoviţă participă la comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, consemnând acest lucru într-un articol intitulat ,,Trista comemorare a lui Mihai Eminescu”.

Scriitorul Constantin Cehan- Racoviţă a participat la comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la Botoşani şi Ipoteşti, manifestări organizate de oficialităţile locale şi de Protoeria judeţului, ocazie cu care s-a pus piatra de temelie pentru biserica nouă. Manifestarea a avut loc în 28 iunie 1929, ora 10, cu o participare redusă.

Într-un articol publicat în ziarul ,,Suceava”, nr.132, 16 iunie 1939, p.3, la zece ani de la eveniment, Cehan- Racoviţă descrie manifestarea desfăşurată la Botoşani şi Ipoteşti. Originar din Botoşani, scriitorul descrie oraşul pe care-l regăseşte după 30 de ani, astfel:,, Pribeag sau poate dezrădăcinat am străbătut pe jos uliţele. Case tihnite, cu grădiniţe cu flori în faţă şi cu livezi. O viaţă de demult ironizată parcă de spiritul vremii de acum. Botoşanii au rămas ca nişte moldoveni de odinioară. Am zărit merii cu fructele de aur din poveştile spuse de bunica, am zărit ochii albaştri de duduie purtată în caretă, am înţeles farmecul ferestrelor visătoare şi al cerdacului sfătos alintat de liliecii înfloriţi şi nucii din trei bătrâni. Mă mângâia gândul că dacă Botoşanii au rămas aşa cum sunt, uitaţi pe nedrept, au rămas cu tradiţia culturală ce nu o poate lua nimeni”.

Scriitorul se îndreaptă spre Şcoala Marchian, unde se aştepta să se desfăşoare manifestările:,,Chipul de bronz din faţa şcoalei Marchian aştepta întâlnirea botoşănenilor după cum era fixată în programul comemorării, ca de aici, cu toţii să plecăm la Ipoteşti. Nimeni. Nu ştiam ce să cred. Să gândesc de rău la botoşăneni? Şi totuşi în oraşul florilor nici una persoană la statuie. Nici una! Şi mă durea impietatea aceasta. Pe fruntea nemuritoare şi rece a bronzului am înţeles adevărul fără noroc la viaţă şi uitat după moarte…În sfârşit, s-au adunat câţiva admiratori. Tăceau buzele noastre şi privirile căutau să se ferească. Am plecat la parastas, la Ipoteşti- departe de vreo 6 kilometri de oraş. Poate acolo…În zadar…Nici un pelerinaj. Şoseaua pustie, doar câteva automobile se îndreptau înspre locul scump. Îmi tremura şi inima, şi sufletul, şi gândul”.

În continuare scriitorul descrie starea locurilor natale ale poetului şi a împrejurimilor unde Eminescu şi-a petrecut copilăria:,,Satul cel mai uitat şi lăsat în părăsire. Aici a copilărit Eminescu. Numai pădurea rămăsese aceeaşi şi soarele şi frumuseţea naturii. Încolo, o biserică mică, ctitoria mamei lui Eminescu, cu păreţii crăpaţi, gata să se năruie şi ea. O clopotniţă aparte de lemn, strâmbă şi şubredă. Pe aici, prin iarba din jurul bisericii s-a jucat copilul genial. Pe aici a prins fluturi şi l-a chemat pădurea. Dar unde e casa părintească a poetului? Câte secole au trecut de nu se mai vede nici urmă din ce-a fost. Nici un părete, nici un stâlp de cerdac, nimic. Să fie numai patruzeci de ani de la moartea lui Eminescu! Şi la câţiva paşi de biserică, moloz. Pe locul acesta cu câţiva ani în urmă încă dăinuia casa în care a trăit căminarul Eminovici şi coana Raluca, şi fraţii şi sora lui Eminescu. Barbaria grecoteiului Papadopol a dărâmat-o şi impietatea unei naţiuni care a putut îngădui aşa ceva. Tăiaţi şi teii din jurul casei; mai rămăseseră doar câţiva pomi (oare şi salcâmii de la intrare, care mai sunt şi astăzi?)…

Şi un sobor de preoţi au oficiat parastasul. Arama clopotului trist plângea în lumina de vară. Dar unde erau botoşănenii, atâţia intelectuali pe care-i are acest oraş? Unde era tradiţia culturală? Veniseră doar câţiva. Armata n-a lipsit.

Puţini ţărani şi ţărance holbau ochii nedumeriţi: ce-o fi şi asta? Şi s-a pus piatra fundamentală a bisericii nouă ce se va ridica lângă cea veche. Când va fi şi minunea asta? Apoi un muzeu Eminescu. Vorbe late ţinute la discursuri. În viaţa mea nu am văzut o sărbătoare mai fadă. Vinovată era şi oficialitatea şi indolenţa botoşănenilor. Casa părintească a lui Eminescu au ar fi fost dărâmată, dacă botoşănenii cei mai în drept nu ar fi apelat la suflarea românească pentru strângerea fondurilor cu care să răscumpere relicva sfântă din mâna grecoteiului Papadopol”.

În final autorul se întreabă:,,În satul Ipoteşti nu există şcoală! Dar câte pelerinaje fuseseră până acum aici? Venit-au vreodată Societatea Scriitorilor Români sau alte societăţi culturale?”.

Şi încheie articolul cu următoarea informaţie:,,Singură numai presa din Botoşani îşi făcuse datoria. Doi oameni dezinteresaţi, d-nii Ciuta şi Ţupa (Mihail Ciutea şi Mihail Ţupa), trecuseră la fapte şi au tipărit o broşură frumoasă, Cuvântul nostru, închinat memoriei lui Eminescu. E tot ce-a fost mai de seamă. Şi în aceeaşi zi, în amurg, intelectualii Botoşanilor, cu automobilele, se repeziră la Bucecea şi la marginea târgului, la mese rustice, cucoane şi domni râdeau cu vin dinainte”.

Aceste informaţii date de Cehan Racoviţă sunt întărite de un reporter de la ziarul ,,Ştirea” din Botoşani,  care consemnează şi el:,,La ora fixată, lângă bustul de la Şcoala Marchian, nu era nici o persoană! Vânt şi pulbere izbeau de astă dată bustul lui Eminescu. Ceva mai târziu au început să sosească participanţii: Tiberiu Crudu şi un sergent de stradă. Apoi, tocmai aproape de nouă, se puteau număra 50- 60 de persoane, întrebate mereu de trecători: Ce e? Ce s-a întâmplat?”.

Ne întrebăm: Oare în Botoşani nu erau elevi care să fie aduşi de profesori la comemorarea lui Eminescu? Observăm că nici dascălii nu-şi făceau datoria, de a sădi în rândul elevilor, dragostea şi preţuirea pentru cel mai mare poet pe care l-a dat oraşul lor.

La Ipoteşti a participat Protoiereul Iconom Al. Simionescu cu mai mulţi preoţi din parohiile vecine Ipoteştilor şi armata cu muzica militară.

Acelaşi reporter de la ,,Ştirea”scrie în continuarea articolului său:,,Au pornit apoi cu toţii la Ipoteşti, unde s-a oficiat un parastas, de un sobor impozant de preoţi. S-a pus piatra fundamentală a bisericii. Apoi au vorbit: părintele protoiereu Simionescu, d-l P. Irimescu şi d-l Cehan- Racoviţă, din partea sindicatului presei române, din Ardeal şi Banat. Acesta a vorbit aşa că un ţăran de lângă mine exclamă la sfârşit: Măi, da bine i-o mai ars aista!. Iar o femeie i-a răspuns: Apoi aista nu-i di pi la noi. Singura participare efectivă- continuă reporterul- se poate spune că a fost armata. În frunte cu comandanţii respectivi, companii din fiecare regiment local, ofiţeri şi trupă, cu muzică militară, au dat un spectacol de sărbătoare comemorării de azi” (I. D. Marin- La Ipoteşti, pentru Eminescu– Editura AGATA, 2005).

La patru decenii de la moartea poetului, doi dascăli botoşăneni Mihail Ciutea şi Mihail Ţupa, îi dedică lui Mihai Eminescu un număr special din broşura „Cuvântul Nostru” în care semnează N. Iorga, Dumitru Anghel şi Şt. O. Iosif cu o poezie dedicată poetului: „Abia ne dăm noi seama ce sfânt, ce mare eşti / Ce sus, tot mai puternic, mai mândru străluceşti”, Leca Morariu, Cezar Petrescu, Artur Gorovei, Barbu Lăzăreanu, dr. Elie Dăianu („Eminescu la Blaj”), Tiberiu Crudu, Vladimir Şardin şi alţii. Este o broşură dedicată lui Mihai Eminescu care se găseşte foarte greu.

Articolul lui Cehan Racoviţă, participant la comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, vine să lămurească, încă odată, indiferenţa şi nepăsarea autorităţilor şi intelectualităţii botoşănene, faţă de cel mai mare poet al românilor, care se născuse pe aceste meleaguri şi care le-au  făcut o atât de mare cinste.

BIBLIOGRAFIE:

1.I. D. Marin- La Ipoteşti, pentru Eminescu– Editura AGATA, 2005
2.Constantin Cehan- Racoviţă- Trista comemorare a lui Mihai Eminescu- ,,Suceava”, nr.132, 16 iunie 1939

Plic filatelic- Constantin Cehan Racoviţă- Realizat de Dr. G. Mariţanu