Publicat de Ionel Novac, 14 febr.2014

 

 

Eminescu şi Beiuşul

A fost sau nu Eminescu la Beiuş? În scurta dar zbuciumata sa viaţă, fie pentru a-şi desăvârşi studiile, fie urmând diferitelor locuri de muncă, la o serie de publicaţii ale vremii sau însoţind renumite trupe de teatru, “Luceafărul” poeziei româneşti a străbătut, aproape toate zonele ţării. Neîndoielnic, drumurile sale l-au condus şi pe meleagurile bihorene, dar, din nefericire, dovezi concrete ale trecerii sale prin aceste locuri nu au răzbătut până la noi. Cu toate acestea, nu putem exclude prezenţa lui Mihai Eminescu în Bihor, mai ales la Beiuş, localitate de care îl leagă câteva dintre mărturiile contemporanilor săi.

Astfel, Ioan Slavici, răspunzându-i din Bucureşti lui Teodor V. Ştefanelli la solicitarea acestuia de a-i trimite amintirile sale legate de Eminescu, scria: “Nu ştiu dacă a avut ori nu Eminescu bacalaureatul, cred, însă că nu l-a avut. Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la Beiuş (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am găsit atunci”.

La 20 de ani de la trecerea poetului în nefiinţă, evocând momentul în care l-a cunoscut pe Eminescu, Ioan Slavici arăta că “deşi tânăr de abia douăzeci de ani, el avusese până atunci o viaţă zbuciumată, umblase ani de zile de-a rândul răzleţ ca un copil pierdut, se zbătuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiuş şi ca sufleur la trupe călătoare în fel de fel de mizerii, cunoştea în toate amănuntele ei partea urâtă a vieţii omeneşti şi era oarecum copt înainte de vreme.”

În acelaşi an 1909, Ioan Slavici scria în “Tribuna” de la Arad: “După testimonialul şcolar, pe care l-am găsit între hârtiile lui, el a trecut a treia clasă gimnazială la Sibiu, de unde a trecut apoi la Blaj. În urmă fratele său s-a mutat la Timişoara, ca avocat, şi nu mai încape îndoială că Eminescu a trăit un timp oarecare şi în Banat. Mai târziu a stat câtva timp la Beiuş”.

Din păcate, în ciuda unor asidue verificări în matricolele liceului de la Beiuş, aferente anilor 1865-1870, testimonialul amintit de Slavici nu a mai fost găsit. Ca urmare, se cuvine, aşa cum sugera cu câţiva ani în urmă regretatul Constantin Mălinaş, continuarea cercetării arhivelor de la Beiuş, care “ar putea da la iveală vreo petiţie, depusă de tânărul Eminescu, în acele ipotetice zile sau săptămâni.”

Continuându-şi amintirile despre Eminescu, Ioan Slavici revine, în 1914, cu o nouă mărturie a prezenţei poetului la Beiuş, precizând că “în urma stăruinţelor fratelui său, el a trecut apoi la Blaj şi mai târziu la Beiuş, unde-şi urmau pe timpul acela studiile câţiva bucovineni şi unde avea de gând să treacă examene, ca privatist, adică pregătit în particular”.

Potrivit memoriilor gimnazistului Aurel C. Domşa, când a sosit la Blaj, tânărul Mihai Eminescu a vorbit cu acesta despre unii dintre cernăuţenii ajunşi la Beiuş: “îl întrebai despre nişte cunoscuţi ai mei, foşti studenţi la Beiuş, unde am fost şi eu un an; întrebam, anume despre un Ciupercovici şi despre un Epaminonda Bucescu, fost pictor. Băiatul Eminescu spunea că i-a cunoscut.”

Mărturia lui Aurel C. Domşa vine în sprijinul supoziţiei că Eminescu nu era străin de Beiuş, ba, mai mult, afirmaţiile sale că i-ar cunoaşte pe cei doi amici ai gimnazistului întărind posibila prezenţă a poetului în oraşul natal al lui Miron Pompiliu.

Trecerea poetului prin Beiuş a fost însă contestată de unii critici literari. Între aceştia se numără G. Bogdan-Duică, care susţinea că “într-un singur loc, numai o dată, d. Ioan Slavici a pomenit că Eminescu ar fi fost şi în Beiuş. De atunci nimeni nu a mai spus nimic despre aceasta… Până acum eu pot dovedi numai o legătură sufletească cu Beiuşul. Dar ea este interesantă”.

În fapt era vorba de un … cântec, o „legătură” despre care, la rândul său, Teodor V. Ştefanelli, vorbind despre „Eminescu cântăreţ”, îşi aminteşte cum „cântecul … îl impresiona deosebit de mult; parcă-l văd, când l-a cântat întâiaşi dată în prezenţa mea: cu capul ridicat, cu ochii scânteietori, în atitudine dramatică şi cuprins de un adânc sentiment, el intonă cântecul… Odată l-am întrebat cine e autorul acestui cântec şi mi-a răspuns: <Ia, un biet tânăr transilvănean, care avea durere de inimă pentru nenorocitul său popor; am auzit că l-a compus, l-a cântat şi a murit după ce-l cântase>.”

Autorul cântecului era tânărul bihorean, Dumitru Sfura, autorul unor poezii publicate în „Zorile Bihorului” şi în „Gazeta Transilvaniei”, stins din viaţă la numai 23 de ani. „Din toate acestea, fireşte, nu urmează că Eminescu a fost la Beiuş, afirmă G.B-Duică. Cântecul lui D. Sfura, continuă acesta, l-a putut învăţa de la bihorenii citaţi mai sus (M. Pompiliu, I. Scipione-Bădescu), cu care era prieten, din Bucureşti, dinainte de a pleca la Viena, unde-l cânta mai departe, să-l înveţe şi Ştefanelli.”

Mult mai aproape de zilele noastre, tema prezenţei lui Mihai Eminescu la Beiuş a fost reluată cu insistenţă de către Nicolae Trifoiu, conducător al Cenaclului turistic de pe lângă Biblioteca judeţeană din Cluj-Napoca, care, într-o serie de articole, a reconstituit posibilele călătorii ale lui Eminescu, efectuate mai ales în partea de nord a Transilvaniei. De asemenea, în 1978, chiar la Beiuş, Nicolae Trifoiu a lansat ipoteza că, în 1865, tânărul Eminescu a parcurs itinerariul Braşov-Sibiu-Deva-Abrud-Câmpeni-Beiuş-Huedin-Cluj-Năsăud-Rădăuţi-Cernăuţi. Ulterior a scris şi o carte prin care îşi susţinea ipoteza şi mai adăuga încă una, că Eminescu, în a patra sa călătorie pe jos prin Transilvania, a străbătut traseul Timişoara-Arad-Oradea-Carei-Satu Mare-Baia Mare-Borşa-Putna-Cernăuţi. Demers lipsit de argumente care să susţină ipotezele lansate.

Continuând cercetările acestuia, Victor Crăciun susţine că “dacă nu în 1865, atunci în primăvara anului 1867 Eminescu va fi trecut prin locurile presupuse de Nicoale Trifoiu în urma atestărilor orale, aşadar, de la Năsăud, la Beiuş şi Timişoara, de unde era lesne drumul, în acea vreme, spre Baziaş şi pe Dunăre, la Giurgiu, loc în care este găsit de trupa lui Iorgu Caragiale. Astfel, concluzionează Victor Crăciun, apreciem existenţa a două drumuri distincte: unul, cel făcut spre Blaj, în primăvara anului 1866, şi altul, prin alte locuri transilvane, în căutarea – poate – a umbrei lui Avram Iancu, pe care l-a venerat şi evocat în Geniu pustiu, fie la reîntoarcerea la Botoşani, la 1866, fie la venirea spre Beiuş-Transilvania, la 1867.”

La centenarul din 1989, Victor Crăciun şi Vasile Smărăndescu publică o lucrare, însoţită de o hartă, în care prezintă drumurile şi popasurile poetului prin ţară, în care înscriu şi o linie pe traseul Iacobeni-Năsăud-Beclean-Dej-Huedin-Aleşd-Beiuş-Oradea. Din păcate, fără a prezenta documente în acest sens.

Victor Crăciun îşi intensifică studiile dedicate poetului naţional, susţinând în continuare ideea prezenţei lui Mihai Eminescu la Beiuş: “De la Sibiu, unde este posibil să-şi fi încercat aşadar şansa trecerii unor examene, era lesne să ajungă la Beiuş, alt centru al învăţământului în limba română, unde se aflau câţiva dintre studenţii bucovineni, cunoscuţi îndeaproape la Cernăuţi, şi de acolo, străbătând partea de nord a provinciei, să se reîntoarcă, poate fără rezultate înscrise în testimonii, la Aron Pumnul, căci toate documentele arată clar că într-adevăr se află aici la începutul iernii 1865-1866.”

Cu toate că, în ciuda a numeroase căutări în arhive, până în prezent nu au fost găsite documente care să ateste acest lucru, nu excludem posibilitatea ca, totuşi, tânărul Eminescu să fi păşit în Beiuş, fie şi numai pentru câteva zile sau săptămâni.

Dar legăturile lui Mihai Eminescu cu Beiuşul nu sunt reprezentate numai de posibila sa trecere prin oraş, ci şi de marea sa prietenie cu Miron Pompiliu, “bunul Mirune”, care se stabilise la Iaşi şi îi oferise lui Eminescu posibilitatea de a cunoaşte folclorul bihorean, a cărui influenţă se resimte cel puţin în poezia “Ce te legeni codrule” şi în basmul “Făt Frumos din lacrimă”.

La 1897, profesorul Ioan Cheri din Beiuş publica manualul de lectură “Legendar de poetică română”, o antologie din cei mai de seamă scriitori români, între care, fireşte, Eminescu, din a cărui operă se reproduc poeziile: Peste vârfuri, Somnoroase păsărele, Mai am un singur dor, Speranţa, O, mamă…, Revedere, La Veneţia mult duioasă, Odă, La Heliade, Epigonii, Sonet, Strigoii şi Satira I.

Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş

De asemenea, în anul 1934, la Paris, profesorul Ludovic Barral, originar din Beiuş, un îndrăgostit de frumosul eminescian, a realizat o traducere a poeziilor lui Eminescu în franceză, carte care s-a bucurat de numeroase elogii.

Cu timpul, a devenit o tradiţie ca cele două date legate de naşterea şi, respectiv, moartea poetului, să fie marcate printr-o serie de manifestări dedicate acestuia, atât la Beiuş (concursuri, spectacole, mese rotunde), cât şi în alte localităţi bihorene. Mai mult, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, pe zidul liceului ce poartă numele episcopului şi

cărturarului iluminist Samuil Vulcan, unde se crede că acesta ar fi intenţionat să-şi dea examenul ca privatist, a fost amplasată o placă memorială care să amintească acest eveniment.

 Placa memorială montată pe zidul Liceului “Samuil Vulcan”

Având în vedere presupusele legături ale oraşului cu marele poet naţional şi faptul că Beiuşul era văduvit de un monument care să-l reprezinte, din iniţiativa Asociaţiei Culturale “Lioara”, la 15 octombrie 2008 a avut loc o dezbatere publică asupra proiectelor unui complex monumental “Constelaţia Eminescu”, care urma să fie amplasat în parcul ce poartă numele “Luceafărului” poeziei româneşti.

Sculptorul Ioan Mihele a propus trei variante (prima, un monument focalizat în jurul poetului Mihai Eminescu, care să integreze şi alte personalităţi culturale locale – Iosif Vulcan, Miron Pompiliu, Alexandru Andriţoiu, Gheorghe Pituţ şi Viorel Horj; a doua, un zid cu bustul poetului amplasat într-o nişă, basoreliefuri aplicate şi fântâni şi a treia, un grup de pietre cu forme neregulate pe care să fie aplicate basoreliefuri ale poeţilor amintiţi), dintre care urma să fie aleasă varianta finală.

Bustul lui Mihai Eminescu în Muzeul din Beiuș

După trei ani de la dezbaterea amintită, la 20 octombrie 2011, Beiuşul s-a înscris printre aşezările care se mândresc cu un monument închinat poetului Mihai Eminescu. Dezvelirea bustului, soluţia aleasă în cele din urmă, a avut loc în prezenţa câtorva sute de localnici, majoritatea elevi, cadre didactice şi oameni de cultură, precum şi a unor invitaţi din Oradea şi din alte localităţi bihorene.

După slujba de binecuvântare a monumentului şi de pomenire a lui Mihai Eminescu, primarul urbei a ţinut o scurtă cuvântare în care a arătat că opera de artă menţionată îşi găseşte locul într-un spaţiu complet modernizat, parcul ce poartă numele poetului fiind reabilitat în urmă cu puţin timp, iar bustului i-a fost destinat chiar de atunci un loc special în imaginea finală a acestui loc de recreere drag beiuşenilor.

În continuare, poeţii Paşcu Balaci şi Nicolae Brânda şi-au adus prinosul lor de omagiu, dând glas propriilor creaţii închinate marelui înaintaş. Li s-au alăturat o serie de artişti bihoreni, care au pus în evidenţă lirismul operei eminesciene, precum şi sculptorul Ioan Mihele, autorul bustului, cel care a făcut câteva precizări la soluţia aleasă.

Că, în peregrinările sale, a fost sau nu Eminescu la Beiuş, încă nu putem afirma cu tărie. Lăsăm ca timpul şi viitoarele cercetări să lămurească această problemă. Însă susţinem cu mândrie că de acum înainte, atât cât va dura neamul şi pământul românesc, Beiuşul va ocupa un loc de cinste pe “harta Eminescu”.

Bibliografie:

1.* *  *   Omagiu lui Mihail Eminescu, Atelierele grafice Socec&co, Societate anonimă, Bucureşti,1909

2. V. Cordoş, Bihorul şi Eminescu, în „Omagiu lui Mihai Eminescu”, Tipografia ziarului “Universul”, Bucureşti, 1934

3. I. Slavici, Amintiri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967

4.  I. Slavici, Cutreierările lui Eminescu, în “Opere”, vol. 9, Editura Minerva, Bucureşti, 1978

5. G. Bogdan-Duică, Eminescu– Studii şi articole, Editura Junimea, Iaşi, 1981

6. Teodor V. Ştefanelli, Amintiri despre Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 1983

7. Cristiana Crăciun, V. Crăciun, Ei l-au văzut pe Eminescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989

8. V. Crăciun, V. Smărăndescu, Eminescu pe pământ românesc şi în durata eternă, Editura Carpaţi-Publiturism, Bucureşti, 1989

9. N. Trifoiu, Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania,  în „Studii şi articole”, Editura Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 1998

10.V. Crăciun, Eminescu regăsit, Editura Semne, Bucureşti, 1998

11.  C. Mălinaş, Eminescu şi Oradea, Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”, Oradea, 2000

12. D. Ispas, Constelaţia Eminescu străluceşte la Beiuş, în ziarul “Crişana”, ediţia din 21.10.2011

  

(Articol publicat in Buletinul informativ nr. 30/2012, Gruparea Colectionarilor « Mihai Eminescu », Botosani)