Primit pentru publicare: 11 ian. 2017
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 12 ian. 2017
Editor: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI ARON PUMNUL

    Printre personalităţile de seamă, care şi-au pus o puternică amprentă asupra evoluţiei poetice a lui Mihai Eminescu, a fost şi Aron Pumnul, revoluţionarul transilvănean şi profesorul de limba română a poetului.

    Aron Pumnul s-a născut pe 27 noiembrie 1818 în satul Cuciulata, judeţul Braşov. Fiu de ţărani, Aron Pumnul a urmat şcoala primară în Odorhei, gimnaziul greco- catolic din Blaj şi cursul de filozofie a lui Simeon Bărnuţiu din Blaj. Obţine o bursă de studii la teologie, la Colegiul ,,Sfânta Barbara” din Viena.

    În anul 1846, Aron Pumnul este numit profesor de filozofie la Gimnaziul din Blaj, până în anul 1848, când participă la revoluţia din Ardeal, alcătuind ,,Proclamaţiunea” prin care cheamă românii la Adunarea Naţională de la Blaj.

    În perioada 5/15- 5/17 mai 1848 are loc pe Câmpia Libertăţii Marea Adunare Naţională, unde, Aron Pumnul este ales membru în Comitetul românesc permanent. Pe 1 august 1848, împreună cu alţi revoluţionari transilvăneni, trece munţii în Ţara Românească, el fiind numit ,,comisar de propagandă” în judeţul Râmnicu- Sărat. Trupele otomane asediază Bucureştiul pentru înăbuşirea revoluţiei, la 13 septembrie 1848, iar Aron Pumnul este prins, arestat şi trimis la Iaşi în închisoare. De aici reuşeşte să evadeze, în octombrie 1848, şi fuge trecând ,,cordunul” în Bucovina, ajungând la Cernăuţi.

    La Cernăuţi, Aron Pumnul intră în legătură cu Iraclie Porumbescu, care îl prezintă lui Doxache Hurmuzachi, cel care îi adăpostea pe revoluţionarii din Ardeal, Moldova şi Ţara Românească, refugiaţi aici. Doxachi Hurmuzachi îl ajută şi pe Aron Pumnul cu cazare şi masă, iar la 28 februarie 1849, se prezintă la examen şi obţine catedra de limba şi literatura română la Ober- Gymnasium din Cernăuţi, după ce semnase jurământul de credinţă faţă de împăratul Austro- Ungariei.

    Deşi este invitat, în repetate rânduri, să vină profesor la Universitatea din Iaşi, Aron Pumnul refuză propunerea, el dându-şi seama că la Cernăuţi are de îndeplinit o datorie faţă de românii din Bucovina ocupată, pentru cultivarea limbii române şi a valorilor culturii româneşti, pentru emanciparea tineretului care studia în capitala Bucovinei.                                

    Aron Pumnul va colabora la ziarul ,,Bucovina” cu diverse articole, publică în 1850 ,,Convorbire între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literaturii rumăneşti”, tipografia Eckhardt, Cernăuţi.

      În 1862, fraţii Hurmuzachi, Aron Pumnul şi I.G. Sbiera întemeiază ,,Reuniunea română de leptură din Cernăuţi”, organizând întruniri unde se citeau cărţi româneşti, gazete şi reviste. Alecu Hurmuzachi a fost ales, la 19 aprilie 1862, vicepreşedinte. Autorităţile austriece au aprobat această societate sub denumirea ,,Soţietatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina în Cernăuţi”, inaugurată la 11 ianuarie 1865, având ca preşedinte pe Gheorghe Hurmuzachi, până la moartea acestuia în 1882. Noul comitet mai cuprindea pe Aron Pumnul, I.G. Sbiera, Silvestru Morariu, Miron Călinescu, Vladimir de Repta, etc. În martie 1865 apare ,,Foaea Soţietăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina”, având ca redactor prim pe Ambrosiu Dumitroviţă, urmat de I.G. Sbiera, la care a adus o contribuţie importantă şi Aron Pumnul.

     Cea mai importantă contribuţie a lui Aron Pumnul, la promovarea şi limbii şi culturii române, este constituirea unei biblioteci de carte românească pentru elevii români şi întocmirea celor patru volume din ,,Lepturariul românesc”, cu 2200 de pagini, la care elevul Mihail Eminovici a avut acces şi care au contribuit la formarea viitorului poet.

   În 1856, Aron Pumnul îşi pierde singurul său fiu, Ioan şi cunoscându-l pe Mihai, în 1858,  văzând aplecarea acestuia pentru citit şi cunoaştere se ataşează de el şi-l ia ,,copil de suflet”, declarat în Condica bisericii  Sfântul Nicolae, unde slujea preotul Leon Popescu. Acest gest denotă afecţiunea pe care i-o purta Pumnul lui Mihai Eminescu, fiind impresionat de cunoştinţele căpătate şi înclinaţia elevului pentru studiu şi lectură.

    La Aron Pumnul au stat în gazdă fraţii mai mari ai lui Mihai şi, în anul 1858, când acesta se înscrie în clasa III-a primară, la National Hauptschule, locuieşte împreună cu fraţii săi mai mari. În această perioadă 1858-1860 se cimentează o legătură strânsă între tânărul elev şi profesorul Pumnul, deşi acesta nu preda cursuri la şcoala primară. Mihai ia cunoştinţă de biblioteca gimnaziştilor, citeşte din scriitorii români îmbogăţindu-şi bagajul de cunoştinţe în domeniul literaturii române, mai ales pe Eliade, Bolintineanu şi Alecsandri, opere care l-au influenţat în primele lui încercări poetice.

    Cele patru tomuri ale ,,Lepturariului românesc”, scrise şi tipărite de Pumnul în perioada 1862-65, au constituit pentru elevii români şi pentru Mihai Eminescu cărţi de căpătâi, unde aceştia au luat cunoştinţă cu scriitorii români şi operele lor. Eminescu, în urma citiri acestor Lepturare, va scrie în anul 1870 poezia ,,Epigonii”, în care preamăreşte scriitorii de început din literatura română, care şi-au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea limbii şi literaturii române:,,Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară, Beldiman vestind din stihuri pe războiul inimic, Liră de argint, Sihleanu, Donici cuib de-nţelepciune, continuând cu Anton Pann, Eliade Rădulescu, Cezar Bolliac, Grigore Alexandrescu, Bolintineanu, Mureşan, Negruzzi şi Alecsandri.

Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;

    Referindu-se, mai târziu, la ,,Lepturariul românesc”, Eminescu spunea:,,Nu râdeţi, domnilor de Lepturariu. Dacă a exagerat în laude asupra unor oameni ce nu mai sunt, apoi aceia, mulţi din ei, au fost pioneri perseverenţi ai naţionalităţii şi ai românismului, care însă de nu erau genii, erau cel puţin oameni de o erudiţiune vastă, aşa precum nu există în capetele junilor noştri dandy” (Ion Scurtu- Scrieri politice şi literare– Ed. Minerva Bucureşti, 1905). Lepturariul românesc a fost scos la Viena, cu aprobarea ministerului de instrucţiune, dar a fost interzisă în Ardeal deoarece ,,ceea ce la Viena nu-i periculos, în Ungaria e, din contra, un sâmbure de distrugere a statului unguresc, când, precum se ştie, Lepturariul, în aparenţă inocent, al lui Pumnul îi opreşte pe românii din Transilvania şi Ungaria de-a se face maghiari” (Idem).

    În 1869, Dimitrie Petrino publică broşura ,,Puţine cuvinte despre coruperea limbei române în Bucovina”, în care îl critică pe Aron Pumnul pentru limba folosită în editarea ,,Lepturariului românesc”, la care Eminescu răspunde prin articolul ,,O scriere critică”, în Albina nr.3 din ianuarie 1870, în care ia apărarea profesorului său:,, Persoana asupra căreia aveţi bunătatea a face alusiuni, atât de delicate, domul meu, a încetat de mult de a mai fi o persoană simplă. Nu mai e muritorul slab, muritorul plin de defecte pământeşti, nelimpezit încă de eterul opiniunei publice,- nu! el e personificarea unui principiu, sufletul- nemuritoriu neapărat- care a dat consistenţa şi conştiinţa naţională maselor şi a făcut din ele o naţiune”.

    Aron Pumnul întemeiază o bibliotecă a gimnaziştilor, prin donaţii şi achiziţionare de carte românească, bibliotecă particulară ce funcţiona în casele sale, ferit de ochiul vigilent al autorităţilor, care ar fi confiscat biblioteca. Pumnul întocmeşte un Catalog intitulat ,,Consemnăciunariul venitului, cheltuielilor şi al avutului Bibliotecei învăţăceilor rumâni gimnasiali cernăuţeni”, elevul Mihail Eminovici fiind, din noiembrie 1865 bibliotecarul care împrumuta şi ţinea evidenţa cărţilor, el locuind în aceeaşi încăpere. Mihai însuşi a donat acestei biblioteci zece cărţi, pe care le înregistrează, însoţite de câte o dedicaţie.

   Trei dintre cărţile (din cele zece) donate de Eminescu bibliotecii gimnaziştilor în 1865: Theodor Korners vermischte Gedichte und Erzahlungen, Wien, 1815 ( nr.71); Mytologie fur Nichtssudierende von G. Reinbeck, Wien (nr.72) şi Lecturariu latinu pentru a două clase gimnaziale după M. Schinnagl de I.M. Moldovanu, Blasiu, 1864 [M.E..I,1], poartă, pe lângă an şi numărul de ordine şi dedicaţia: ,,Dăruită bibliotecei gymnaziştilor Români de’n Cernăuţi de M.G. Eminoviciu”. Este prima semnătură a lui Eminescu unde apare şi iniţiala tatălui şi numele de Eminoviciu.

  Cărţile de la numărul 71 şi 72 au aceeaşi dedicaţie:,, 1865/71, respectiv 1865/72 dăruită bibliotecei gimnasiştilor Români de’n Cernăuţi de M.G. Eminoviciu”. Al treilea autograf cunoscut este dat pe cartea ,,Lecţionariu latin” a lui Ion M. Moldovan şi apare la nr.76, înregistrat în Cunsemnăciuna-riul…de mâna lui Mihai Eminescu. Autograful poetului diferă de celelalte două şi are conţinutul scris pe patru rânduri :,,1865/76 dăruită bibliotecii/ gimnasiştilor Ro/mâni de’n Cernă/uţi de/ M.G. Eminoviciu”.

    Mihai studia şi citea multe din cărţile de istorie, de literatură, cărţi aflate în biblioteca lui A. Pumnul, ceea ce-l face pe A. Ştefanovici să afirme: „Pe când noi, iştilalţi, duminicile şi în ceasurile slobode mergeam adeseori să batem mingea pe câmpul de exerciţii din dosul grădinii publice, Eminescu prefera să stea acasă şi să citească felurite cărţi, care se găseau în biblioteca liceului…iar când ne întorceam seara acasă el avea obiceiul de a ne povesti din cele citite”.

    Din 6 noiembrie 1865 şi până la moartea lui Pumnul, Mihai Eminescu locuieşte la acesta, ocupându-se cu multă pricepere şi devotament de biblioteca gimnaziştilor, punând ordine în cărţi şi reviste, înregistrând cărţile intrate şi ţinând evidenţa împrumuturilor. Pumnul era mai mult bolnav şi Eminescu îl ajuta cu ce era necesar, îl aducea acasă când acesta se simţea rău şi îl îngrijea ca pe propriul său părinte.

    Pe 12/24 ianuarie 1866 se stinge din viaţă Aron Pumnul, spre deznădejdea lui Mihai Eminescu, care participă la înmormântare şi, împreună cu alţi colegi, scoate o broşură intitulată ,,Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti din Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul, răpausat într-a 12/24 Ianuarie 1866”, Cernăuţi, Tip. R. Eckhardt, 1866. Broşura conţine şi poezia lui Mihai Eminescu ,,La mormântul lui Aron Pumnul”, a doua poezie din broşură, ce constituie debutul literar al poetului.

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
Acum din pleiada-ţi auroasă şi senină,
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
                Se stinse-o dalbă stea!

    Se presupune că şi prima poezie din broşură, nesemnată, ar aparţine tot lui Mihai Eminescu, după părerea unor critici literari.

    Mihai Eminescu rămâne în casa lui Pumnul şi bibliotecar până după moartea acestuia, pe 12 ianuarie 1866, deşi Aurel Vasiliu în ,,Bucovina în viaţa şi opera lui M. Eminescu”, afirmă că Eminescu înregistra şi în anul 1870 cărţile din ,,Consemnăciunariu…”, cu toate că Mihai se mutase după moartea profesorului pe strada Câmpului (Feldgasse) nr.11, aşa cum susţine bucovineanul Gh. Albescu:,,Eu (Gh. Albescu), un biet băiat cum eram, îi duceam lui Eminescu în fiecare zi mâncarea (amiaza) de la Vasilică (Vasile Morariu, fiul Mitropolitului Silvestru). Era vara şi umblam desculţ. Până’n Feldgasse făceam o bucată bună de drum. Eminescu- parcă-l văd: oacheş, păr negru, musteaţa neagră şi’n straie cam sărăcuţe- i s’o fi făcut milă de mine, că odată zice:- Săracu băiat!- Şi-mi dădu un bacşiş. Treaba asta a ţinut mai multe săptămâni. Şi eu mă trăgeam bucuros la bacşişul meu, ba odată îmi trebuia te-miri-ce caiet, şi uitând, nemernicul de mine, că nu’n fiecare zi îs Paştele, îmi pusesem toată nădejdea în agonisita mea” (Revista ,,Făt- frumos”, 1929).

     Ne punem întrebarea de ce nu a mai rămas Eminescu în casa lui Pumnul şi după moartea profesorului, ştiind că acesta îi era ,,copil de suflet”? Presupun că soţia lui Aron Pumnul, Catinca, spre deosebire de soţul său, nu pre-l avea la suflet pe Mihai şi dorea să desfiinţeze biblioteca, lucru care se produce în 1868, când este cedată ,,Soţietăţei pentru cultura şi literatura română în Bucovina” (165 opuri în 141 de tomuri şi 62 făscioare), în grija profesorului I. G. Sbiera. Probabil că Mihai nu plătea chiria la Pumnul, fiind şi bibliotecar, lucru ce nu-i convenea Catincăi şi l-a determinat să plece la altă gazdă. Cu plecarea lui Mihai Eminescu din casa lui Pumnul, este de presupus că el nu mai era cel care administra biblioteca gimnaziştilor şi nu mai avea cum să înregistreze în ,,Consemnăciunariu…”, cărţile donate sau cumpărate şi se gândeşte să plece la Blaj să-şi dea examenele restante, ştiind că la Cernăuţi nu avea şanse să le treacă. Aşa că:,, Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi o luai la picior pe drumul cel mare- mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde… Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui… Eu îmi pusesem pălăria-n vârful capului, astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton…”(M. Eminescu). Ajuns la teiul de pe vârful Hulei, colină a Blajului, poetul a exclamat:,,Te salut din inimă, Romă mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că mi-ai ajutat s-o pot vedea!”.

Perioada celor opt ani, cât M. Eminescu a fost elev la Cernăuţi şi apoi legăturile sale cu aceste locuri l-au făcut să afirme că: ,,Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu este bucovinean”. Această afirmaţie a lui Eminescu este făcută pentru a sublinia preocuparea poetului faţă de această provincie românească, aflată sub ocupaţie străină şi a întări, încă odată, apartenenţa românească a acestei provincii încărcată de istorie.

Mergând astăzi la Cernăuţi, pe urmele lui Mihai Eminescu şi Aron Pumnul, putem vizita casa lui Aron Pumnul, unde a locuit şi poetul o bună perioadă de timp, în faţa căreia este amplasat şi bustul poetului, realizat de sculptorul Marcel Guguianu. O statuie a poetului este amplasată în centrul istoric al oraşului, operă a sculptorului D. Gorşcovschi.

Pe faţada Gimnaziului din Cernăuţi, unde a învăţat Eminescu, este amplasată o placă memorială, din păcate scrisă în limba rusă. Din 1921, clădirea devine ,,Liceul Aron Pumnul”.  

Mormântul profesorului Aron Pumnul este o adevărată operă de artă monumentală, unde, pe 15 ianuarie şi 15 iunie, românii trăitori în acest oraş aduc jerbe de flori, ca şi la cele două statui ale poetului.

La 4/16 iulie 1888, s-a amplasat un bust la mormântul lui Pumnul. Pe piatra funerară este inscripţia:,,Marelui bărbat al naţiunii, Aron Pumnul, profesor c.r. de limba şi literatura română la Gimnaziul Superior din Cernăuţi- 27 noiembrie 1818, + 12/24 ianuarie 1866. Recunoştinţă eternă! Soţietatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, în numele conaţionalilor, 1886”. Într-un cadru festiv, au luat cuvântul Vasile Mitrofanovici, I. G. Sbiera, Ion I. Bumbac, iar corul Societăţii ,,Armonia” a cântat un ,,Imn festiv” de Vasile Bumbac:

,,Din ţara Oltului vestită,
Ce mari bărbaţi ne-a dăruit,
În ziua cea de cer vestită,
O, Pumne, tu ni te-ai ivit”.

BIBLIOGRAFIE:

1.Eminescu şi Bucovina– Editura ,,Mitropolitul Silvestru”, Cernăuţi, 1943
2.Petru Rezuş- Aron Pumnul– ,,Trinitas”-Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994;
3.George Călinescu- Viaţa lui Mihai Eminescu– Editura Junimea Iaşi, 1964;
4.T.V. Ştefanelli, R.I. Sbiera –Amintiri despre Eminescu –Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1996;
5.Convorbiri literare– Nr. 6,7,8,9-iunie-sept.-1939, Ed. Bucovina, I.E.Torouţiu, Bucureşti;
6.Pavel Ţugui-Eminescu-Creangă-Documente biografice inedite –Ed. Vestala, Buccuresti, 1999;
7.Ilie Rad- Aromn Pumnul 1818- 1866– Editura Şcoala ardeleană, Cluj- Napoca, 2016