Prof. Vasile Găurean
Încolo de cuvinte, orgoliul
Tot timpul mie mi-a fost frică de Dumnezeu De mic copil crescut la țară, am aflat că totul depinde de bunăvoința sau mânia Domnului. Grâul semănat creștea dacă „ovvrea Domnul”. Ploaia necesară răsăririi plantelor cădea „dacă Dumnezeu o va da”, tata și mama vor putea lucra pământul dacă le va da Domnul Iisus sănătate. Toate-s în mâna Domnului. Omul era neputincios pe pământ. Mereu aștepta mila și bunăvoința divinității… Totul venea de la Dumnezeu. Această teamă chinuitoare, că totul depinde de altceva sau altcineva, iar de om aproape nimic, m-a făcut să-mi trăiesc viața la cote reduse, stânjenitoare, să-mi reprim mereu pornirile legitime demne, să fiu un obedient. Mereu mi-a pus frâne, și m-am abținut de la manifestări expansive. Chiar și în liceu mă stăpânea frica de Dumnezeu. N-ajunsesem încă să citesc poezia lui Eminescu “Rugăciunea unui dac” de Mihai Eminescu și să pătrund minunatul vers adresat Atotputernicului: „Să cer a Tale daruri, genunchi și frunte nu plec” Am crescut mereu prin internate. Dumnezeu mi-a dat numai internate pe cap. Internatele mi-au restrâns libertatea între niște granițe foarte înguste. Mi-au tăiat aripile
„Dumnezeu nu te ajută, dacă nu te ajuți singur!”.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania