Muzeul Judeţean Argeş, moştenire culturală, istorie şi continuitate
– Un Album care face dovada că adevărul literar nu-i întotdeauna şi realitatea istorică –

   Autor: Ion.N.Oprea                       (comentarii)

                                            III   

                           România de azi

 Referitor la bogăţiile şi situaţia economică a României de astăzi, câteva semnale ale inginerului Valeriu Popovici sunt semnificative: în primăvara anului 1989, Ceauşescu a anunţat că România nu mai are nici o datorie. Cum se face că astăzi, după 24 de ani de conducere post-decembristă – total democrată, cu un parlament care depăşeşte o jumătate de mie  de oameni, mai toţi cu doctorate luate –    datoria externă a Statului român se ridică la suma de peste 150 de miliarde de euro? Şi enumeră: un profesor universitar din Timişoara a semnalat că statul german datorează României pentru livrări de petrol şi alimente în timpul celui de al doilea război mondial suma de 19 miliarde de euro, dar nu s-a luat decât măsura destituirii celui care a făcut publică descoperirea sa; la sfârşitul anului 1989, foarte multe ţări din lumea a treia, dar şi altele, datorau României, zeci şi sute de milioane de dolari, despre care, cu toată diplomaţia românească, bine plătită, nu se ştie nimic dacă s-a recuperat ceva; s-a spus că Ceauşescu a deţinut şi a avut valori depuse în băncile străine pe numele unor oameni de încredere, dintre  care, o persoană care a asistat la procesul de lichidare a cuplului, ea însăşi culpabilă, deţinută penal, cu cca. 400 milioane dolari USA în cont, prea mulţi ca să-i poată justifica legal, nici nu-i întrebată;  se reaminteşte, lucru , incredibil, alte 22 de persoane împuternicite legal, au negociat şi recuperat diplomatic şi legal din datoriile către România a  sumei de 4.100 miliarde de euro pe care i-au uitat să-i verse în tezaurul ţării, însuşindu-şi-i, fără să fie chemaţi la ordine de organele de stat abilitate…

De asemenea, se evidenţiază ceea ce a scris presa: în luna februarie 2012 s-a semnalat că o echipă româno-canadiană de geologi a descoperit într-o galerie din Roşia Montană, cu o vechime de cca. 5500 de ani (3500 î. Hr.), o lespede perfect şlefuită, cântărind 1.700 tone, din care 900 tone de aur şi 500 tone wolfram. Lespedea a fost găsită în galeria 13, Galeria Hiperboreană,  aflată sub satul  Cornea. În urma analizelor de laborator a rezultat că lespedea are compoziţia din amestecul a 55% pulbere de aur de 50 carate, 30% wolfram şi 15 % praf de granit. La fabricarea lespedei respective, s-ar fi folosit o tehnologie necunoscută şi imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale. Dimensiunile lespezii: 12x6x3. În anul 1976, deasupra lespezii – care avea gravate litere în relief a unui scris nedescifrat, fotografiat de un istoric şi ţinut secret – a fost găsit scheletul uriaş, 10 m. înălţime,  al unui strămoş de-al nostru, care a fost transportat urgent şi în mare secret la Moscova, după Tezaur, n.n., după care intrarea în galerie a fost bine închisă şi camuflată. În ziua de 23 iunie 2012, spune deţinătorul informaţiei, în urma săpării unui puţ cu diametrul de 12m., lespedea a fost scoasă în secret la suprafaţă, tăiată în 80 de calupuri, încărcată în containere şi transportată în mare taină, sub pază (înseamnă că nu de oricine! n.n.),după unele surse la Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi, unde calupurile au fost transformate în lingouri de aur şi wolfram, după care nu se ştie ce destinaţie au luat. Valoarea lor depăşeşte 200 miliarde euro, mai mult decât datoria actuală a României către FMI şi Banca Mondială! Să nu fi ştiind autorităţile statului despre asta, ne întrebăm, noi dar şi cititorii?!

Este pusă în discuţie şi încălcarea  celei mai vechi legi a poporului nostru, legea pământului, să nu înstrăinăm nici un petic de pământ către străini, dar noi îl vindem cu acte, şi încă foarte ieftin!

Dacă în ţările vecine nouă totul se gospodăreşte în folosul localnicilor, în România, un Alexandru Vulpe, fost director al Înstitutului de Arheologie din Bucureşti, a ajuns un protector al distrugerilor valorilor inestimabile de la Roşia-Montană, un istoric ca Răzvan Teodorescu, susţinător al afacerilor Companiei Gold Corporation, un Sabin  Luca, directorul Muzeului de istorie din Sibiu, care s-a entuziasmat de valoarea europeană a  oraşului roman „Şibot 3”, descoperit pe traseul autostrăzii Deva-Nădlac, dar, în cele din urmă, umil, a acceptat distrugerea lui de către compania Strabag.

Şi toate cele de mai sus nu întâmplător. „…Deşi există pilde demne de urmat, la noi arheologii au lucrat şi lucrează mai mult cu lopata şi metrul, şi lucrul acesta duce la interpretări naţional-romanţate ale vestigiilor, interpretări care nu trezesc interesul oamenilor de ştiinţă din lume. Deschideţi oarecare enciclopedie străină a civilizaţiilor trecute. Veţi găsi descrierea chiţibuşurilor celor mai  nesemnificative din  Egipt, Grecia, Israel, India, China, Roma, Imperiul Incas sau Astec, veţi putea citi tomuri despre Stonehenge sau cutare templu budist, despre curganele sciţilor sau mormintele etruscilor, şi nici un cuvânt despre măreţul edificiu de la Grădiştea Muncelului, nimic despre perfecţiunea matematică (şi matematica este un colosal pas înainte a lui Homo Sapiens) a sanctuarelor,  despre marele spaţiu pe care îl ocupă (10.320 m.p), despre pietrele de câte 3-5 tone, cioplite perfect şi aduse pe vârf de munte (nu se ştie cum) de la mare depărtare (80 km.), despre vârfurile de munţi înconjurate cu ziduri de incintă cărora aproape că nu se găsesc urme de viaţă, despre sutele de mii de metri cubi de argilă adunată maiestuos pe aceste vârfuri de munţi cu mijloace tehnice necunoscute (cu sita şi targa, cu sacul în spate?) şi pentru scopuri neclare.

La Grădiştea Muncelului, la Blidaru, Feţele Albe, Costeşti, Piatra Roşie, pe Dealul Vârtoaselor, în alte locuri bătute de repezite ploi de munte, de umezeală, vegetaţie abundentă, de îngheţuri şi vânturi, cineva a construit un sistem de drenare a apei care lucrează perfect şi astăzi, un sistem imens, frumos, în care apa se duce ca în burete, iar enciclopediile tac…

Tac, însă, nu numai enciclopediile străine. Tac şi cele româneşti. S-au scris în România numeroase cărţi despre enigmele civilizaţiilor trecute. Nicăieri n-am întâlnit cercetări despre măreţele sanctuare din  munţii Orăştiei comparate cu alte construcţii antice. S-au scris în România cărţi despre numărul 3,14, s-a vorbit în ele despre toate cercurile pe care le-a zidit omul (inclusiv cele de la Stonehenge) şi nici un  cuvânt despre precisele cercuri de pe Muntele Grădiştei… nici un cuvânt despre bucata de elipsă măsurată cu 21 stâlpi…

Nimic despre Muntele Tâmpu, despre Vârful Omu, despre cuiele dacice care nu ruginesc, deşi au peste 2000  de ani, petrecuţi în zloata munţilor  Carpaţi. Nimic senzaţional despre faptul că la Sarmisegetuza Regia arheologul Ioan Glodariu (tot el a descoperit şi cuiele dacice care nu ruginesc) a descoperit cele mai mari cantităţi de fier metalurgic din lume (kg. pe spaţiu săpat).

Nimic despre misterioasa mască  a dacului zâmbăreţ de la Buridava, dac care, (de ce oare?) şi-a coafat pe frunte şase bucle şigubeţe…”(Ospeţele Nemuririi, p.265 ş. u.).

Şi, tot aşa, scrie Andrei Vartic despre ce nu au spus românii, oamenii de ştiinţă români, despre Tropaeumul lui Traian din România, Monumentul de la Adamclissi, despre Heliul ca element material cu proprietăţi matematice, despre Săgeata Timpului sau Timpul Săgeţii, despre   Ieroglifele lui Cantemir, Triunghiul lui Thales…  

În Bulgaria, de exemplu, relatează Ion Longin Popescu într-o discuţie cu prof. dr. Nikolai Ovcharov, arheolog, supranumit „Indiana Jones din Balcani” (revista Formula As. nr. 1110, martie 2014)   un hotel de cinci stele este amplasat şi funcţionează pe un sit roman impresionant… Întreg centrul istoric al Sofiei, capitală ţării, stă pe oraşul roman Serdica (capitala provinciei Dacia Inferior, fondată în anul 272 d. Hr.), pe o suprafaţă de 16.500 metri patraţi.     

Descoperite cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia hotelului, zidurile oraşului au determinat proiectantul să  integreze vestigiile antice în structura actuală arhitectonică. Acum turiştii – şi în Bulgaria se face turism – în drum spre bazinele de apă minerală şi sălile de tratamente, masaj şi fitness, trec printre zidurile care datează de secole. Amfiteatrul în cauză este al treilea ca mărime în Europa, el găzduia în vremea împăratului Traian peste 25.000 de spectatori. Cuceritorul Daciei îi dăduse titlul de „Ulpia Serdica”, iar ca semn al autonomie administrative de care dispunea, oraşul era numit „Cel mai strălucit oraş al serdilor”. „Roma mea”, l-a denumit Constantin cel Mare, împăratul Bizanţului (272-337).

Serdica, astăzi Sofia, aşa reînvie, spune arheologul Nikolai Ovcharov. Cel care crede că „în regiunea balcanică este loc şi pentru traci, şi pentru daci”, şi ne întreabă: „de ce n-ar fi organizate excursii culturale între Sarmizegetusa, Perperikon şi Abdera, din Grecia?”

Vorbele de mai sus le rosteşte un specialist dintr-o ţară vecină nouă, Bulgaria, unde în 2013, circa 7 milioane de străini au fost în excursii, faţă de cinci ori mai puţini la noi, ţară în care turiştii au ce vedea şi unde pot cheltui.

Bulgaria, spune Ion Longin Popescu, are o experienţă nebănuită în turism, ştie să-şi primească oaspeţii, să-i atragă ca un magnet. Ştie să facă nu numai turism de iarnă şi de vară; ştie să facă turism cultural, având o bază impresionantă de circa 40.000 de monumente istorice listate, 36 de rezervaţii culturale, 330 de muzee şi galerii de artă. Aici s-au descoperit 25 cavouri din vremea tracilor, pe valea Regilor traci. În necropola de la Varna a fost descoperită cea mai veche comoară de podoabe de aur prelucrat din lume. A fost descoperit sanctuarul  zeului Dionis, la Perperikon, şi tot acolo a fost găsit mormântul lui Orfeu… Pe insula „Sveti Ivan” au fost descoperite şi confirmate ştiinţific moaştele Sfântului Ioan Botezătorul!…

La noi se trece cu buldozerul peste valori mult mai mari… La Roşia Montană Compania RMGC are interesul metalelor rare, ale căror valoare, pe puţin, se ridică la 6.300 miliarde dolari  USA. Wolframul este mai scump chiar decât aurul de cam patru ori…

Reluând ceea ce scrie inginerul Valeriu Popovici-Paris aflăm că Ministerul Culturii a solicitat unor experţi ai Universităţii Oxford şi Leicester să analizeze dacă situl de la Roşia Montană prezintă inters patrimonial şi pentru UNESCO, dar rezultatul investigaţiilor nu s-a comunicat în presă. Trei profesori universitari, dinte investigatori, Andrew Wilson, David Mallingly şi Michael Dawson în raportul lor întocmit scriu ceea ce ne interesează: „Roşia Montană, ca regiune şi ca subsol de exploatare, îndeplineşte nu numai o condiţie, ci patru condiţii pentru a fi declarat ca monument al patrimoniului universal şi naţional”, nominalizându-le. 

Important  este faptul că Ştefan Marincea, noul director al Institutului Geologic al României, a declarat că proiectul Roşia Montană “nu este în avantajul Statului Român”, o precizare  pentru parlamentarii din Comisia specială că avizul favorabil dat de fostul director general este „un fals grosolan”.

Atenţionând şi asupra marelui pericol al dezastrului ecologic, semnatarul materialului-protest încheie cu chemarea: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte La care te-adânciră barbarii de tirani!”

În legătură nu numai cu ecologia aducem în discuţie şi problema gazelor de şist, o falsă făgăduială a bunăstării făcută chiar de guvernanţii noştri, deşi şi oamenii de ştiinţă atrag atenţia că ceea ce se face la Pungeşti-Vaslui nu-i o treabă de loc corectă, în favoarea ţăranilor, a locuitorilor nu numai de acolo.

Un om de ştiinţă, Ovidiu Hurduzeu, doctor în ştiinţe umaniste, critic social, scriitor, un american,  din California,  de origine română, a tradus şi publicat în româneşte la Editura Logos din Bucureşti cartea intitulată „Ulei de Şarpe” de Richard Heinberg care are ca subtitlu zicerea: „Cum ne pune fracturarea hidraulică viitorul în pericol, prin promisiunile ei deşarte de câştig şi bunăstare”, un adevăr despre gazele de şist: un mare pericol pentru vieţuire.
                                      *
Despre Andrei Vartic, Alexe Rău scrie pe coperta IV a volumului Ospeţele Nemuririi, editura Vicovia-Babel, Bacău, 2012: „Am zis mai sus de Andrei Vartic că e un dezminţitor nedeclarat, dar el este, de fapt, un luptător făţiş pentru adevărul istoric. Şi multe din acţiunile, din cărţile sale şi-au avut drept imbold dezacordul cu ceva sau cu cineva: lui S. Kramer, de exemplu, care a scris că istoria a început la Sumer, îi răspunde cu studiul „Istoria a început la Mitoc”, afirmaţiilor lui Daicoviciu şi ale altor arheologi despre necioplitismul şi analfabetismul dacilor, le răspunde cu o suită întreagă de cărţi în care dovedeşte cu forţă de persuasiune superioritatea civilizaţiei geto-dace în contextul  timpului ei. Aceasta e tema vieţii sale”.

Andrei Vartic (n. 21 octombrie 1948, Dănceni, Ialoveni; d. 2 iunie 2009, Chişinău), fizician (USM, 1971), scriitor, publicist, cercetător al vechilor culturi Carpato-Dunărene, regizor de teatru şi film, orator, deputat în primul parlament al Republicii Moldova 1990-1993, coiniţiator al Mişcării Democratice din Moldova (27 mai-3 iunie 1988), fondator şi director al revistelor „Quo Vadis” şi „Fără machiaj”, a Fundaţiei culturale „Basarabia”, Teatrului poetic, Institutului Civilizaţiei Daciei,  revistei de studii Carpato-Dunărene  „Dava International”, autor a peste 20 de cărţi, unele apărute  samezat (copii clandestine, făcute de mână), cât şi a numeroase studii şi articole, publicate în reviste şi ziare, atât în Basarabia, România cât şi în alte ţări.

La 10 iunie 2007 Andrei Vartic a fost ales prim-vicepreşedintele Frontului Democrat al Românilor din Basarabia.

Printre cărţile lui Andrei Vartic  amintim: Drum prin rime 1972, Pod peste fluviu 1973, Arta iubirii 1974, Scrisori din Bizanţ 1975, Ospeţele Nemuririi 1994 şi 2012, Catastrofa eliberării 1996, Fierul-Piatra, Dacii-Timpul 1997, Magistralele tehnologice ale civilizaţiei dacice 1997, O istorie geometrică a lui Homo 2000, Întrebarea cu privire la paleoinformatică 2006, Cealaltă Românie 2007.    

                        Cu porţile deschise, totuşi…

Aflu cu bucurie că Asociaţia Alburnus Maior împreună cu Asociaţia Bucureşti au lansat oferta publică, turistică, sub deviza „Vizitaţi Roşia Montană!” în care susţinătorii localităţii, a numelui şi bogăţiilor sale materiale şi spirituale, sunt invitaţi să-şi sărbătorească anul acesta Paştele, 18-21 aprilie, şi pe cele de 1 Mai (1-4 mai) la Roşia Montană. Să viziteze ceea ce şi noi insistăm să o facă, obiectivele naturale şi de patrimoniu, cum sunt: satul vechi, unde multe case sunt declarate monumente istorice şi de arhitectură, bisericile seculare ortodoxă, unitariană, greco-catolică, monumentele naturale – Piatra Corbului, Piatra Despicată şi Sfinxul, Târgul ţărănesc tradiţional, peisajul, Galeriile daco-romane, unice în Europa…

Poate, acest program de promovare a turismului autohton, în prezenţa localnicilor care nu şi-au vândut încă proprietăţile,  este şi o deschiere durabilă pentru dezvoltarea de viitor a zonei mult disputate şi nu numai a ei…