La Crişeni-Atid-Harghita, 17-19 octombrie 2014
Cea de-a treia Reuniune Naţională a Muzeografilor şi Colecţionarilor Particulari din România

3

 Muzeul Pălăriilor de Paie, Crişeni-Harghita

…”Duminică, 19 octombrie 2014, la Crişeni, ne întâlnim din nou la cantina-restaurant, într-un dejun de lucru, în care se stabileşte că viitoarea întâlnire  să aibă loc la colega noastră Mulineac Elena, care este proprietara unei valoroase colecţii etnografice din municipiul Petroşani.

Însoţiţi de un ghid generos,  ne îndreptăm  spre  un alt important obiectiv al întâlnirii noastre – vizitarea Muzeului Pălăriilor de Paie, a cărui însoţitor  ne informează despre  unul dintre pliante, în care textul aparţine lui Adrian Dimcea”:

Despre zonă

„Satul Crişeni este situat pe valea pârâului Cuşmed, la 6 kilometri de Atid, la hotarul dintre judeţul Mureş şi judeţul Harghita. Se  poate ajunge în sat pe drumul judeţean Sângeorgiu de Pădure – Atid – Cristuru Secuiesc.

       Ţinut încărcat de istorie

…Despre oportunităţile turistice pe care le oferă judeţul Harghita ştie tot neamul. Munţii Ciucului, Hăşmaş sau  Masivul Ciomatul, Băile Tuşnad, Lacul Roşu sau Cheile Bicazului, Borsec, Topliţa sau Praid, Sovata, Şimleu sau Corund sunt mărturii ale unui ţinut încărcat de istorie, în care cultura populară, datinile şi meşteşugurile populare au fost şi rămân prezente. Aici veţi redescoperi, cu siguranţă, portul popular românesc, secuiesc sau pe cel al  ceangăilor, arhitectura şi ceramica populară, porţile sculptate, ouăle încondeiate, covoarele ţărăneşti şi dantelele.

Cu toate acestea, puţină lume a auzit de satul Crişeni, din comuna Atid, un loc parcă uitat de Dumnezeu, cu mai puţin de 700 de suflete, dar locuit încă din epoca bronzului şi, pe vremuri, o aşezare cunoscută. Dacă totuşi paşii sau roţile unei maşini vă îndreaptă spre acest sat, dinspre Sângeorgiu de Pădure, trebuie să fiţi cu ochii în patru, deoarece vă aflaţi pe Drumul Zânelor, care au obiceiul de a speria şi de a ademeni călătorii cu cântecele lor angelice.

Pe drumul vălurit către sat ne însoţeşte lacul Bezid, obiectiv turistic misterios,  pe ale cărui maluri se iţesc acoperişurile roşii ale cabanelor şi ale căsuţelor de vacanţă care au luat locul  caselor din satul Bezid, acoperit de ape comuniste, chiar înainte de căderea regimului. Turla de biserică care se zăreşte undeva în mijlocul apei anunţă că suntem aproape de Crişeni. Nu trece prea mult şi casele cu porţi frumos sculptate ne asigură că am ajuns în ţinutul pălăriilor de paie. un sat curat, înconjurat de dealuri, cu oameni care te întâmpină cu o privire caldă, care parcă spune: „Bine aţi venit!”

În sat se mai pot vizita două biserici: una reformată şi o biserică unitariană. Biserica  reformată a fost construită în 1820, pe locul unei vechi biserici în stil gotic, care a ars în 1773. Casa parohială a fost clădită între 1844 şi 1861. Biserica unitariană, datând din 1815, a fost construită împreună cu clopotniţa pe un locaş din 1670. Crişeniul  dispune de o  diversitate religioasă deosebită, majoritatea fiind reformaţi, urmând unitarienii, aproximativ 150, romano-catolici şi neoprotestanţii.

Muzeul unei ocupaţii vechi

Mai înainte de intrarea în sat, indicatoare cu litere albastre pe fond galben ne îndrumă spre Muzeul Pălăriilor de Paie sau Szalmakalap Muzeum. Un muzeu al pălăriilor de paie nu putea apărea din senin. Tradiţia împletirii paielor şi a confecţionării pălăriilor are o vechime de peste un secol în satul Crişeni.

Meşteşug practicat de toţi sătenii de la mic la mare, împletirea paielor de grâu este un mod de viaţă. Copiii organizează concursuri de împletit, cei bătrâni se relaxează împletind paiele în timp  ce se uită la televizor sau stau la taifas. Deseori se întâmplă să vezi câte un localnic împletind paie în timp ce merge prin sat. La rădăcina acestui meşteşug se pare că se află o  învăţătoare din Ungaria, care s-a stabilit aici, în urmă cu două secole. S-a căsătorit cu un localnic şi a învăţat toate rudele acestuia cum să împletească paie de grâu.

Una dintre familiile cu vechime în confecţionarea pălăriilor este cea a lui Szocs Lajos, care se ocupă de patru generaţii de acest meşteşug. „Părinţii mei, bunicii, străbunicii, toţi au fost împletitori şi confecţioneri de pălării de paie şi aşa am moştenit şi noi tradiţia acesta”, spune Szocs Lajos.

Muzeul poate fi vizitat zilnic, iar dacă este închis nu trebuie decât să vă întoarceţi puţin din drum şi să întrebaţi la barul din centru de un ghid. Vizitarea muzeului este gratuită, dar o donaţie, cât de mică, nu strică niciodată, mai ales că toate donaţiile vor fi investite în susţinerea muzeului. Muzeul pălăriilor de paie este amenajat într-o casă ţărănească renovată, veche de mai bine de un secol, iar în cele trei camere sunt expuse aproape 200 de pălării din întreaga ţară, diverse ornamente confecţionate din paie. Într-o cameră este  prezentată tehnica de fabricare a pălăriilor, de la seceratul paielor, până la pălăria gata făcută.

Odată intrat în curtea muzeului, rămâi surprins, în primul rând, de numărul mare de indicatoare cu numele unor localităţi din Europa, Australia, Cuba, Canada sau China. Totul a pornit de la două-trei indicatoare puse de Lajos cu gândul să apropie muzeul de câteva oraşe importante din preajmă, dar pe parcurs, oaspeţii au dorit să pună şi ei un indicator cu numele localităţii de unde au venit. Aşa s-a ajuns ca în prezent curtea să fie împânzită de indicatoare ce semnalează locuri îndepărtate.

Următorul lucru care ne surprinde sunt pietrele aşezate frumos pe lângă casă şi gard, pietre care par că au încătuşat sub coaja lor fiinţe şi lucruri: raţe, ciuperci, iepuraşi, o pâine sau chiar o şapcă.

Nu orice fel de şapcă, ci chiar cea purtată de Lenin. “Numai la noi vă puteţi întâlni cu şapca lui Lenin » ne spune Lajos zâmbind, după care continuă : « Avem  o colecţie minunată de pietre cioplite, şlefuite de natură, pe care le-am adunat din albia pârâului Cuşmed, din Crişeni. Acum avem cam 2000 de pietre. Astfel,  în muzeu turiştii văd pălăriile şi procesul de confecţionare a lor, deci mâna omului, iar în curte se întâlnesc cu mâna naturii ». Tot în curtea muzeului există o pălărie uriaşă, cu diametrul de 5 metri, sub care turiştii se pot odihni. Această pălărie este de fapt un foişor, al cărui acoperiş din paie este aşezat pe 6 stâlpi. Pe fiecare stâlp putem găsi un proverb legat de pălării: „Pune-ţi pălăria, gazdă, şi fii tu stăpân acasă”, „Cine, ce pălărie poartă, cu acea pălărie salută” sau „Toate lucrurile se rezolvă sub o pălărie”

O ocupaţie de viitor

Capul familiei Szocs, Lajos senior, a considerat că ar fi un mare păcat să se piardă o tradiţie atât de veche. Prin urmare, primul pas pe care l-a făcut a fost instituirea unei asociaţii, ACPPPT – Asociaţia Confecţionerilor pălăriilor din Paie şi pentru Păstrarea Tradiţiilor. Urmarea firească a acestui demers a fost înfiinţarea unui muzeu, în care pălăriile purtate de românii, ungurii sau saşii din toate colţurile ţării să îşi găsească loc sub acelaşi acoperiş. „Ne-am gândit că, dacă avem o tradiţie aşa de veche, să înfiinţăm un muzeu, pentru că ar fi mare păcat să se piardă această tradiţie. Eu cred că este ceva cu care să ne mândrim, să ne lăudăm şi noi că avem o tradiţie”, afirmă Szocs Lajos senior.

Paiele transformate în mâinile dibace ale localnicilor îşi găsesc loc în magazinul de artizanat al muzeului de pălării. Banii câştigaţi din vânzări sunt numiţi „bani de bucătărie”, pentru că din  aceşti bani mulţi îşi cumpără ulei sau zahăr. Câţiva săteni mai temerari au dezvoltat chiar o reţea de distribuţie în ţară şi străinătate. Astfel, pălăriile şi ornamentele din paie din Crişeni ajung în ţări precum Franţa, Ungaria sau Olanda.

Anual, în satul Crişeni, la Muzeul Pălăriilor de Paie, se organizează tabere de copii;  timp de o săptămână, cei mici  au posibilitatea de a lua contact cu universul  satului şi pot deprinde meşteşugul împletitului paielor. Cursurile se ţin în atelierul din curtea muzeului, iar în timpul taberelor, pe lângă confecţionarea pălăriilor de paie, a podoabelor de Crăciun sau ale altor obiecte din paie, se organizează şi alte programe sau excursii în împrejurimi.

Turismul rural a prins rădăcini adânci la Crişeni. Anual vin aici peste 8000 de turişti, din toate colţurile ţării, dar mai ales din străinătate. De  aceea, familiei Szocs îi este din ce în ce mai greu să ofere ghidaj grupurilor de turişti. Îşi doresc foarte mult unul sau doi ghizi, care să fie dispuşi să stea în Crişeni  şi să facă această muncă. Au instalat un sistem de ghidaj interactiv, totuşi acesta nu poate înlocui un ghid profesionist, care să răspundă la eventualele întrebări ale vizitatorilor. Majoritatea turiştilor sunt curioşi să afle mai multe despre tradiţia pălăriilor din ţară şi nu se mulţumesc doar să admire exponatele.

După ce a descoperit că meşteşugul împletirii paielor atrage foarte mulţi turişti, Szocs Lajos şi ceilalţi membri ai familiei şi-au spus că ar fi bine să construiască şi o pensiune pe lângă Muzeul Pălăriilor de Paie, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor turiştilor. Aşadar, dacă vă hotărâţi să petreceţi noaptea în  Crişeni, nu ezitaţi să cereţi găzduire în pensiune sau în căsuţele de camping cu două sau trei paturi, care dispun în total de aproximativ 50 de locuri de cazare. Aici, întreprinzătorii noştri colecţionari oferă cazare oricărui turist dornic să-şi petreacă noaptea în sat, care a doua zi poate pleca spre multe alte locuri atrăgătoare din apropiere, precum staţiunile Sovata sau Praid.  De asemenea, poate să aleagă să viziteze satele dimprejurul Crişeniului, iar pescarii împătimiţi pot campa pe malul lacului Bezid, în ale cărui ape se găseşte o mare varietate de peşti”.

…„Cea de a treia zi a statului nostru la comuna Atid-Harghita ne-a servit şi pentru alte concluzii, îşi încheie Ioan Grămada eseul prietenesc. În primul rând, ne-am putut da seama de câtă mare ospitalitate şi disponibilitate au dat dovadă toţi membrii familiei gazdă, pentru ca noi să ne simţim cât mai bine. Tot  timpul am fost înconjuraţi cu mult respect şi atenţie de către săteni care ne , salutau prieteneşte şi numai în limba română, deşi, ei în majoritate sunt maghiari.

Mi-am amintit că în urmă cu mulţi ani am văzut un film intitulat „Am întâlnit ţigani fericiţi”, parafrazând aici am întâlnit maghiari diferiţi, oameni deosebiţi care vin să contrazică acele guri rele care susţin că ei îi urăsc pe români, că ei nu ştiu şi  nu vor să folosească  limba română… Nimic din toate acestea. Ei, maghiarii, toţi locuitorii comunei, sunt oameni harnici, întreprinzători, pe care atunci i-am găsit în plină campanie de recoltarea porumbului şi a celorlalte produse de pe câmp, dar care, ca şi restul ţăranilor au drumuri foarte proaste. Dar ştiu să se distreze, să facă şi umor pe chestia asta!

Din respect pentru noi, nu am auzit niciodată ca în prezenţa noastră, membrii familiei gazdă sau locuitorii satului să vorbească între ei ungureşte.

Şi încă o dovadă a bunăvoinţei şi ospitalităţii, la plecare, colegul nostru, muzeograful Szocs Lajos ne-a dăruit la fiecare câte un suvenir deosebit. Şi, în fine, prin  bunăvoinţa colegului nostru Nechita şi a fiului său, muzeografi din Bistriţa-Năsăud, ne-au luat cu maşina, pe mine şi pe colegul Olenici, până la oraşul lor, de unde ne-am despărţit şi îndreptat către casele noastre.

O altă concluzie, de fapt un punct de vedere personal, eu cred că unii politicieni alimentează în mod nu gratuit unele stări tensionate în teritoriul cu mai multe etnii, întrucât cu totul alta e realitatea în convieţuirea în omenie şi înţelegere a românilor cu cei de etnie maghiară, în special”.