Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Masoneria și  progresistul Ionică Tăutu

Autor: Dorina RODU, redactor șef – Revista Luceafărul
Publicat: 23 Sept. 2019
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Expoziția Muzeală Scriitori Botoșăneni
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani

Masoneria și  progresistul Ionică Tăutu

Masoneria a fost prezentă pe meleagurile botoșănene încă de pe la începuturile apariției sale pe teritoriul românesc, iar Vasile Balș a fost primul mason botoșănean după cum afirmă și jurnalistul Ioan Rotundu: „Fără îndoială, primul botoșănean devenit mason este căpitanul Vasile Balș, aflat în serviciul militar la Curtea Domnească din Iași. […] Cu certitudine că intrarea sa în masonerie s-a produs înaintea anului 1740. Și când fac această afirmație mă bazez pe consemnarea istoricului Horia Nestorescu Bălcești, în volumul său intitulat Ordinul masonic român, care a stabilit că la 1740 loja din Iași l-a avut ca prim venerabil pe căpitanul Vasile Balș”[1]. Având în vedere masoneria de pe plaiurile moldave, care într-o vreme destul de agitată și aglomerată „[…] ca fenomen, cu ceva secole la activ, atrage, este drept, mai mult ca un mister, dar și timorează și înfricoșează, totodată, dată fiind apăsătoarea stare de ignoranță în care se complace marea majoritate a românilor”[2], astfel, acest fenomen tot atrăgând noi membri, în masoneria de pe teritoriul Moldovei au fost incluși destul de mulți botoșăneni de-a lungul vremii, așadar având „de-a face cu o adevărată pleiadă de valori botoșănene, cuprinzând mai toate domeniile […]”[3], printre aceste valori botoșănene s-a aflat și nimeni altul decât Ionică Tăutu (Tăutul) (1795 / 1798 – 1830), acesta fiind un exemplu de boier cu o gândire deosebită care putea înțelege evoluția timpurilor și societății, dar și nevoia schimbării atunci când era necesar.

Astfel marele reformator Ioncă Tăutu „născut în 1795 la Cerchejeni – Botoșani, care s-a afirmat ca inginer hotarnic. A lucrat, mai întâi, la cancelaria Episcopiei de Huși. În 1822 îl găsim în cancelaria domnitorului Sandu Sturdza, ca grămatic. Din 1824 este trimis al Moldovei la Înalta Poartă. Ionică Tăutu și-a înscris numele în istoria Moldovei ca fiind un pamfletar de forță și un critic vehement al regimului social-politic din Moldova. Este cunoscut ca fiind autorul Constituției „Cărvunarilor”, elaborată la 1822, un proiect de renaștere a țării.

Tăutu a devenit mason de tânăr, de vreme ce la 1807 avea gr. III ca membru fondator al lojii Memphis din Iași, lojă întemeiată de principele Alexandru Moruzi, iar la 1813 figurează deja ca venerabilal unei alte loji din Iași. Numai că ceva nu pare a fi în regulă. Este certă data nașterii de 1795, indicată și în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (Bucureșt, Editura Academiei Române, 2002) așa că nu putea fi mason de gr III în 1807, adică la numai 12 ani. Cred că este o eroare de an comisă de istoricul Horia Nestorescu-Bălcești, în mențiunea făcută în Enciclopedia la care am mai am făcut referire. […]

Potrivit lui Teșu Solomovici, autorul volumului România masonică, Ioniță Tăutu a devenit mason alături de Gheorghe Bibescu, viitor domn al Țării Românești.”[4], într-adevăr o eroare de an, căci conform lui Titi Tudorache, în biografia lui Ionică Tăutu este consemnat faptul că a înființat în anul 1825 loja masonică intitulată „Moldova”, la Iași, pe când avea 30 de ani, însă până în acest an nu se face o referire certă ca și cum ar fi fost inițiat ca mason, sau ca făcând parte din vreo lojă masonică. Însă informațiile și datele despre acest lucru fiind aproape inexistente, nu putem decât spera faptul că se vor descoperi noi informații veridice în legătură cu inițierea sa ca mason.

Conform prof. Dragoș Pârcălabu pe teritoriul Moldovei „spiritul revoluționar naționalist va fi identificat cu mișcare cărvunarilor. Astfel, istoria României cunoaște un episod carbonar autentic, prin această mișcare și prin Constituția ei din 1822. Ei încercau să unească ideologia Revoluției Franceze cu concepția poloneză despre misiunea nobilimii, voind să stabilească egalitatea între nobili. […] Carbonarismul nu trebuie disociat de masonerie, față de care ar fi urmat un drum paralel plini de similitudini sau ar fi cunoscut un proces de contopire. Cea mai răspândită versiune în privința acestei mișcări spune că se trage din mișcarea naționalistă italiană declanșată în secolul al X-lea […]

O problemă importantă privind înțelegerea tipului de francmasonerie în care au intrat studenții români de la Paris precum și originea bipolară francmasonerie – carbonarism a ideilor sub care au acționat în țară, o constituie tipul de carbonarism din primele decenii ale secolului al XIX-lea. Acesta era caracterizat de infuzia masivă de masoni francezi refugiați după eșecul mișcării insurgente de la 1820 […].

În Moldova, influența carbonară a fost primită de către boierii progresiști prin intermediul refugiaților polonezi și ruși francofoni, precum și prin profesorii francezi veniți aici. Boierii cărvunari aveau dreptul să se întrunească, să discute și apoi să întocmească proiecte de legi. Din această activitate a rezultat Constituția Moldovei  din 1822 atribuită inginerului Ionică Tăutu, act care stă la baza sistemului democratic român. Ideea principală a acestei constituții, formată din 77 de articole era principiul conducerii poporului prin elite, idee din cadrul ideologiei liberale de dreapta. Un alt principiul al aceleași ideologii este enunțat foarte precis: lozinca republicană Libertate și egalitate este o anomalie socială și trebuie respinsă. Noțiunea de egalitate civilă este la fel de extinsă ca și în codul napoleonian. Articolele 8, 12, 18, 65 proclamă egalitatea tuturor înaintea legilor, selecția urmând a se face după merit. Constituția cărvunarilor de la 1822 duce spre concluzia că, dacă a existat o influență masonică sau carbonară asupra boierilor ce au elaborat-o, atunci aceasta a fost una curată, specifică vechii masonerii operative”[5].

Așadar, majoritatea boierilor care au luptat pentru unirea Moldovei cu Țara Românească au fost masoni, cu toate că rolul masoneriei a fost negat în perioadă interbelică, dar și în timpul comunismului. Printre boierii progresiști care și-au dorit unirea celor două Principate s-a numărat și unionistul Ionică Tăutu. „Nu Masoneria, ca organizație, a făcut Unirea, ci masonii din cele două Principate, cu ajutorul masonilor din Europa. Nu înseamnă că toți cei care au fost unioniști erau masoni, dar nu putem scrie istoria Unirii de la 1859 fără să nu amintim eforturile duse de Lojile masonice din Moldova și Țara Românească, începând cu loja înființată de Ionică Tăutu la Iași în 1825, cu Frăția lui Nicolae Bălcescu și culminând cu cele trei Loji fondate de masonul francez Auguste Carace, la Iași, București și Galați, pentru a sprijini înfăptuirea Unirii. Sunt realități pe care nimeni nu le poate contesta, ne-a spus Olimpian Ungherea, Maestru Venerabil în cadrul Marii Loje Naționale a României (MLNR) și specialist în istoria Masoneriei. Din cauza unei literaturi apocrife, care a exagerat rolul Masoneriei, dar mai ales a prejudecăților, de un veac și jumătate, istoriografia românească refuză oficial să consemneze contribuția masonilor europeni și a Lojilor masonice din țările Române la realizarea unirii Moldovei cu Țara Românească: în perioada interbelică și în timpul dictaturilor carlisto-antonesciene, din cauza puternicului curent naționalist antisemit și antimasonic, iar în timpul comunismului din cauza aversiunii regimului față de o organizație ce nu putea fi controlotă ideologic.”[6] Întemeietorul primei loji masonice române (intitulată „Moldova”, înființată la Iași în anul 1825), Ionică Tăutu mai este cunoscut și ca scriitor, „poet și traducător, adept al mesianismului iluminist, precursor al pașoptismului. În dorința sa de a face dreptate poporului, de a-i apăra interesele, comisul a avut și o încercare de a obține tronul Moldovei, încercare eșuată în 1829, cu numai un an înaintea morții.”[7]

În volumul „Formele fără fond, un brand românesc” semnat de Constantin Schifirneț, apărut la Editura Comunicare.ro, București, în anul 2007, autorul surprinde gândirea progresistă și perspectiva filosofică a lui Ionică Tăutu, astfel, susține Constantin Schifirneț faptul că, comisul I. Tăutu „este un exemplu de boier cu o gândire adaptată la realitățile timpului. Schimbarea socială o concepe pe calea emancipării politice, iar acțiunea politică trebuiie să fie pașnică, politico-diplomatică. Concepția lui are ca premisă ideea că lumea este guvernată de legi imuabile și universale, și evoluția societății urmează același curs, dar când se învechește, trebuie produsă schimbarea, întrucât numai astfel se poate reveni la echilibrul social originar.

Din această perspectivă filosofică, Tăutu îi critică aspru pe boieri și condamnă privilegiile fiscale: <Negreșit în staturile voastre nu s-au văzut nicăiure atăte dări fără pricină, atăte răli întrebuințări în ivală, cumpărări de slujbile patriei, vânzări de cinuri, răli potriviri în rânduieli, prunci giudecători celor bătrâni, prădăciuni de cătră însuși păzitorii nației, lipsa de istov a pravililor, giudecăți strâmbi, hatăr, părtiniri și mită, piedici a științii și a învățăturii și câte altele!> (Tăutu, 83). La rezistența boierilor față de introducerea noilor orânduieli, Tăutu răspunde: <Trebue a lua samă că toate staturile cu cât schimbă năravurile și obiceiurile, pășind pe scara vremii cu atâta să priface paravilele și orânduielile, pentru a le avea totdeauna potrivite cu chipul ce vrea a trăi> (Tăutu, 122).”[8]

Fiind adeptul conduitei moderne, Ionică Tăutu, evidențiază și sancționează dezinteresul boierilor față de activitățile productive ale noii epoci, aceștia fiind interesați să acapareze titluri care le creau / dădeau privilegii și le creșteau influența față de alte clase sociale din acea vreme și tot la acest boier regăsim și ideea aplicării politicii moderne; Comisul progresist I. Tăutu știind că pasivitatea moldovenilor și dezinteresul boierilor nu vor face ca societatea în care trăiește să devină una evoluată, îi critică cu asprime pe cei din clasa boierimii, dar și viciile acelei vremi. „Comisul nu ezită a descrie, realist, conduita antimodernă a boierilor și observă dezinteresul lor pentru activități productive specifice noii epoci: <Că noi, boerii, cu pilda noastră, la toți am lăsat a pofti numai trândăvirea și șiderea boerimii fără nici un lucru. De aceia, nici un moldovean nu-i neguțătoriu, mai nici-unul nu-i iconom> (Tăutu, 127). Goana boierilor după titluri dătătoare de privilegii, abuzurile lor în administrație, influența excesivă a boierilor asupra altor clase sociale le sancționează ca fapte anacronice, iar înlăturarea lor este cu putință numai prin noi instituții: <Noi avem trebuință de așezăminturi>. Instituțiile oricărui stat nu pot fi adoptate oricum, ci în raport cu poziția sa geopolitică: <Învecinarea Rosiei, a Austriei, a Turchiei, nu poate primi aceliaș lucruri ce să pot așeza în America, în Anglia, în Franța. Deci care moldovan au făcut o procetire adâncă ca să afle unde se hotărăște constituția cu regulamentul, slobozănia cu liberalismul?> (Tăutu, 162). La Ionică Tăutu găsim ideea aplicării principiilor politice moderne în funcție de situația concretă, de acordul dintre scop și mijloace, dintre lucrul de „cuviință” și cel „putincios”. Compară pe moldoveni, care dau dovadă de pasivitate față de abuzurile stăpânirii, cu alte popoare europene care se revoltau <cu armile în mâini, pentru pricini puțin atingătoare de adevăratul folos>.

Boierul moldovean critică viciile epocii fanariote – sistemul vânzării dregătoriilor statului și deasa lor schimbare, privilegiile fiscale, schimbarea vechilor pravile cu pravile străine. În timpul fanarioților, instituțiile <nu numai s-au hrențuit și s-au stricat, dar încă au luat o formă agiutătoare scoposului lor> (Tăutu, 205)”[9].

Note:
[1] Ioan Rotundu-Dângeanu: „Botoșăneni masoni” (fragment), articol publicat pe site-ul jurnalulbtd.ro, la data de 29 apr. 2008;
[2] Ionel Bejenaru: Cuvânt înainte la vol. „Masoneria botoșăneană – scurt istoric”, autor Ioan Rotundu-Dângeanu, Editura Agata, Botoșani, 2009, pag. 5;
[3] Ibidem, pag. 6;
[4] Ioan Rotundu-Dângeanu: „Masoneria botoșăneană – scurt istoric” Editura Agata, Botoșani, 2009, pag. 25;
[5] Dragoș Pârcălabu: Organizațiile secrete și Francmasoneria din Țările Române în secolul XIX, articol publicat în revista „Didactica Genesis”, format online genesis.ro, 26 febr. 2016;
[6] Valentin Muscă: Masonii și Unirea, articol publicat în „Ziarul de Vrancea”, format online ziaruldevrancea.ro, 24 ian. 2008;
[7] Ioan Rotundu-Dângeanu: „Masoneria botoșăneană – scurt istoric” Editura Agata, Botoșani, 2009, pag. 25;
[8] Constantin Schifirneț: „Formele fără fond, un brand românesc”, editura Comunicare.ro, București, 2007, format pdf., pag. 17;
[9] Constantin Schifirneț: „Formele fără fond, un brand românesc”, editura Comunicare.ro, București, 2007, format pdf., pag. 17.