Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Muzica străbate istoria în frac

DIGITAL CAMERASursa primară:http://www.monitorulbt.ro/

Autor: Lucia Olaru Nenati

Unele popoare dăruiesc lumii, în momente cunoscute doar de Atotştiutorul, creatori trimişi parcă de acesta să amintească semenilor de existenţa lumii celeste. Ca pentru a-i selecta pentru aceasta, creaţiile lor dăinuie peste veacuri şi adună în jur spiritele de calitate. Aşa a adunat – după ce a debutat, în premieră, la Dorohoi şi Liveni cu piese de mare popularitate – şi în acest an festivalul ce poartă numele lui George Enescu, numeroşi interpreţi de virtuozitate artistică, multe şi mari orchestre din toată lumea care, timp de aproape o lună, au transformat Bucureştiul într-un centru major al vieţii muzicale mondiale. Au cântat ziua – dar şi la miezul nopţii! – orchestre celebre precum cele din Salsburg, Stockholm, Berlin, Amsterdam, Catalunya, Műnchen, Lucerna, Osaka, Lausanne, Londra, Viena, Moscova, Atena, Veneţia, Paris, Pittsburg, Roma ş.a.m.d., aşadar din elita muzicală a lumii, dar şi orchestre, solişti şi ansambluri valoroase din ţară, la loc de cinste aflându-se Corul Madrigal, cel majestuos ca o curte regală. Aceste adevărate uzine muzicale au interpretat piese celebre, semnate de marii compozitori ai lumii, printre care, desigur, Mozart, Beethowen, Vivaldi,Verdi, Brahms, Ravel, Prokofiev, Liszt, Ceaikowski precum şi Wagner – într-o copleşitoare serie regală. Dar numitorul comun al repertoriului a fost, desigur, titularul festivalului, George Enescu al nostru, cel pe care toţi aceşti semizei ai muzicii înalte a lumii au învăţat să-l preţuiască, să-l interpreteze tot mai nuanţat, să-l aşeze firesc în acest pantheon al nemuritorilor creatori de patrimoniu internaţional. Dar cel mai mare virtuoz al festivalului a fost Publicul Românesc, acela care, în număr de circa 125.000 de spectatori, a fost vrednic să acopere, pe toată această perioadă, capacitatea tuturor marilor săli ale capitalei în care se derulau uneori simultan câte trei sau patru concerte, la Ateneu, la sălile Palatului sau la Operă ş.a. şi, deşi preţul unui bilet putea ajunge la 80 de lei sau mai mult, iar al unui abonament la 1500 lei, greu se găsea un loc chiar şi în picioare lângă perete. Am văzut persoane infirme care, aşezate în cărucior la capătul rândului, ascultau cu evlavie programul fiecărei zile de concert. Acesta era publicul superior pe care-l izvora Bucureştiul, dar pe drumul spre săli am auzit vorbinde-se multe alte limbi căci festivalul a atras şi mulţi auditori străini din zările lumii. In general, starea generală a acestei enorme mase de oameni era una de înaltă şi armonică trăire sufletească, o bucurie colectivă pentru care simţeam cu toţii că merită să trăieşti şi care ne unea cu auditorii tuturor vremurilor în unda aceleiaşi muzici. De aceea, poate, muzicienii mai apar şi azi în fracuri căci, în ciuda atâtor transformări, muzica a străbătut istoria în frac.

Şi la noi, la Botoşani, s-au desfăşurat Zilele George Enescu, aflate la a XXXVII-a ediţie, dar şi aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii prin osârdia avocatului Max Weber. Repertoriul a fost unul echilibrat şi elevat, începând, fireşte, cu Rapsodia română, aceea care nemureşte sonor întinderea ţinutului românesc şi inconfundabilă lui armonie, urmând piese de Mozart, Ceaikowski, Berlioz, Brahms (căci totusi, unora le place Brahms!), interpretate şi dirijate de profesionişti exersaţi precum dirijorii Ilarion Ionescu-Galaţi şi Mihail Secikin şi de interpreţii Florin Ionescu-Galaţi, Mihai Ungureanu şi membrii  Cvartetului „Voces” din Iaşi şi, nu în ultimul rând, de membrii orchestrei botoşănene, dovedind mereu că sunt capabili să execute în chip profesionist orice partitură în tandem cu orice colaborator. Din păcate, cel care a răspuns cel mai puţin cerinţelor acestui eveniment solemn, a fost publicul care, spre deosebire de cel din capitală, a fost, ca de obicei, prea puţin prezent în cele trei zile de concerte, cu excepţia unui grup nu prea numeros de melomani care ştiu conduita acestei împrejurări şi salvează de fiecare dată „onoarea” oraşului. De menţionat totuşi şi prezenţa în sală a prefectului şi a senatorului Grigoraş. De astă dată, publicul botoşănean a mai avut de ales şi între concert şi premiera Prinţesa de la Teatrul Mihai Eminescu (şi acesta, un eveniment special!) şi, nu în ultimul rând, Gala Superkombat, unde au participat mulţi cu elan.

[…]

Articol complet la http://www.monitorulbt.ro/Stiri/Editorial/2013-10-04/Muzica+strabate+istoria+in+frac.html



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    Fara prea multe aplauze si publicitate, un eveniment local de prim rang…

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5