Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Necuvantatoarele mele? Superbe rudele noastre-cimpanzeii…cu care ne-a obisnuit Jane Goodall…

Necuvantatoarele mele? Superbe rudele noastre-cimpanzeii…cu care ne-a obisnuit Jane Goodall…

 

Vă aduceți aminte?, este cunoștința noastră de pe timpul când nu eram obligați să rămânem în case, nu aveamnvoie de mască,  dar stăteam pentru că cineva, lane Goodall, la TV ne transmitea documentare interesante despre cimpanzei, viața lor, ea a influiențat într-un fel  scrisul despre animale ale multor autori, inclusiv, poate, Necuvântătorele mele, pe ea însăși cu cartea ei din 1971, actuala reeditare, „În umbra omului”, traducere Veronica Focșeneanu, Editura ART, 2020, 318 pagini, o bijuterie a imagisticii, reliefare a naturii, a lumii animale, a cimpanzeilor….în pădurile Tanzaniei.

Valerie Jane Mooris-Goodall, britanică,   la naștere, 3 aprilie 1934, a celei care va deveni antropolog, etalogă și primatologă, o Mesageră a Păcii din partea Organizației Mondiale, o personalitate considerată azi a fi  cel mai mare expert în studierea vieții familiale și sociale a cimpanzeilor sălbatici din Tanzania, fondatoarea Institutului care îi poartă numele, respectat avocat al conservării naturii, potejării animalelor, ecosistemelor, biomurilor, al habitatelor naturale…

 Datele ei biografice sunt concludente în acest sens:  1957: Călătorește în Kenya și îl cunoaște pe Louis Leakey.; 1960: Înființează o stație de cercetare în GombeTanzania; 1971: Își ia doctoratul la Universitatea din Cambridge; 1977: Înființează Institutul Jane Goodall; 1991: Lansează programul internațional de mediu pentru tineret „Roots and Shoots” (Rădăcini și vlăstare); 1995: Primește Medalia Hubbard.Împreună cu Dian Fossey și Birutte Galdikas face parte din ce se numește gruparea Trimates care evidențiază pe cei mai valoroși primatologi ai lumii la ora acestor mari întrebări.

Încă din coplărie ea visa   să ajungă în Africa pentru a explora lumea junglei, afirmă biografii ei,moment care sosește în 1960, când începem să rămânem în casă, să stăm la telvizor, să umărim… maimuțele. Cimpanzeii aduși lângă noi, și în România,de o…copilă.   Parcă văd rezervația, în Tanzania, locuri muntoase, păduri cum numai Carpații noștri mai are, și cățărată pe stânci, în copaci, când ici-când colea, ca  și urmăriții ei, înarmată doar cu un binoclu, o femeie care, precum și eu procedam în armată, la cercetași, ne arăta  de la distanță,ni se păeea cam cu teamă,ferindu-se, grupurile de  cimpanzei, pe care ni-i aducea cât mai aproape …

În carte ea povestește cum a ajuns să se familiarizeze cu cimpanzeii, cum a prins curaj să și-i apropie, să-i deosebească după fizionomie și  să le stabilească identitatea, preocupările, personalitatea.

Tot la TV, din cărți, din chiar rândurile ”În umbra omului!” am aflat cum obervațiile de zi cu zi ale cercetătoarei au fost făcute note și note, și, ajutată de un fotograf,Hugo van lawick, cameraman îl prezintă – care îi va deveni soț, timis de Național Geographic, vor pune pe hârtie  subiectul a ce va dveni teza ei de doctorat la Cambridge, argumet pentru lumea științifică nu întodeauna receptivă la ce presa și cercetarea relatează.

Teza de doctorat, ca și cartea „În numele omului”, scrisă de Jane Goodall, reeditată în mai 2020, într-un fel operă a celor doi soți,  insistă asupra relațiilor sociale de grup a cimpanzeilor, unde masculii domină, sunt respectați  de femeile obștei, de toți cei mai slabi – bătrâni și copii. Sunt relații de familie, unde mamă și puii –copiii-  frații și surorile se înțeleg bine, își sar în ajutor unul-altuia, dacă este nevoie. Știu ce este prietenia ca și dușmănia, cine le este împotrivă. Cimpanzeii, spune volumul, au manifestări  asemănătoare oamenilor, râd, zâmbesc, se îmbrțișează, se sărută, se  mângăie ca apoi să facă și sex dacă se simt liberi, sunt geloși, stare pe care și-o arată, dacă e cazul.nici plictiseala nu le este stăină. Comunicarea între ei este fapt de viață. Se recunoc și de la distanță,vocea lor poate exprima bucuria revederii.

Documentată, ajutată și de unii colegi, Jane Goodall, în cartea ei, concluzionează ceea ce ne-a spus și în emisiunie ei, în conferințele cu publicul eletist sau amator de nou,cimpanzeii, în totul, 99%,sunt rudele omului, de aceea obligația noastră este să li se garanteze protecția, lor – animalelor – cât și mediului natural ca drepturi de cel de Sus hotărîte, creșteți și vă înmulțiți!

          „Studiul lui Jane Goodall asupra cimpanzeilor reprezintă unul dintre cele mai importante triumfuri ale științei occidentale.” , a scris Stephen Jay Gould.

În România literară Horia Patrașcu scria și dânsul la 9 mai 2020: „…Cimpanzeii împărtășesc aproape toate gesturile fundamentale ale ființei umane: râd, se luptă, se gâdilă, se îmbrățișează, se sărută, se mângâie; formează alianțe, le rup, trăiesc în grupuri ierarhizate, au lideri; își îngrijesc puii aproape tot atât de mult cât își îngrijesc oamenii copiii și etapele dezvoltării lor psiho-somatice sunt similare; la traumele produse de despărțirea de mamă, puii dezvoltă depresii severe, atunci când supraviețuiesc fizic; se plictisesc, se joacă; fabrică unelte (trebuie subliniat că Goodall a fost prima care a documentat folosirea uneltelor de către cimpanezei); sunt receptivi la toți microbii pe care-i poartă oamenii; sunt omnivori; studiile genetice arată că 99% dintre gene ne sunt comune, structura creierului lor fiind cea mai apropiată de structura creierului uman, fiind mult mai asemănători nouă decât gorilele; comunică cu alte specii – remarcându-se chiar prietenii – rare, e drept – formate între cimpanzei și babuini, de pildă; sunt uneori posesivi, geloși, anumiți masculi încercând să țină în captivitate femele; aruncă cu pietre și cu obiecte, bat darabana, încearcă să impresioneze făcând adevărate spectacole de etalare a forței; în sfârșit – de multe ori merg în două picioare – mai ales în cadrul acestor spectacole, dar s-a constatat că unul dintre cimpanzei – atins de o paralizie a membrelor superioare produsă de poliomielită – a adoptat mersul biped. Dorm făcându-și culcușuri pe ramurile înalte (să fie oare obiceiul nostru de a dormi în pat, cu alte cuvinte pe o suprafață situată deasupra solului, podelei – o reminiscență a acestui obicei al maimuțelor de a-și face culcușul noaptea la înălțime, de a nu dormi pe sol niciodată din pricina prădătorilor?). Să mai adăugăm că sunt omnivori, carnea fiind totuși o delicatesă – pe care o mănâncă asezonată cu un mănunchi de frunze (o rădăcină îndepărtată a obiceiului nostru de a consuma carnea însoțită întotdeauna de salată?)…”

Întrebări, întrebări, răspunsuri lămuritoare după achiziționarea și citirea lucrării, după edițiile apărute nu numai libăriile, anticariatele sunt darnice…

Ion N. Oprea, Iași, 24  ianuarie 2021.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5