Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu: POEME. Ninsoare peste amintiri…

    Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

     

    POEME

     

    Ninsoare peste amintiri

    Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
    mă strecor pe cărări uitate de stele,
    până la tine mai este un veac de orgolii
    pe care le înving pe rând.

    Degeaba înfrigurată te frămânţi,
    norii apăsători împart straturi de ceaţă.
    O să te chem acolo dincolo de umbre
    şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
    cu inimile rănite de o cruda înfometare
    de aerul tras în piept pe nerăsuflate
    ca după O fugă prin colbul câmpiei
    unde ne-am însămânţat dragostea.

    Orice privire mi se pare uitucă
    şi încearcă acum să te cuprindă goală
    în casa nunţii tale de taină.
    Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
    pentru o iubire fără contur
    din care plouă cu îngeri de hârtie
    pe umerii tăi albi de crin înflorit,
    de unde nu cade nicio petală
    şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
    în pieţele publice ale oraşului de iarnă
    unde o să ningă peste amintiri.

    Cândva cerul o să împartă lumini,
    am să le strâng în paharele goale
    unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
    în care mă-nvăluie nepăsător timpul
    şi tu o să fugi
    sau poate rămâi.

    Dincolo de toate frustrările


    Numai din dragoste suferinţa-i umilitoare
    ca o piatră căzută pe suflet ce n-o poţi ridica,
    te rogi la copaci să te ierte de nepăsare
    şi le respiri aerul.

    Cerul tău nu mai are alţi ochi
    şi-ţi blestemi lipsa de aripi, lipsa de tine
    cu respiraţia tăiată de aşteptări,
    mutilat de dorinţe şi ameninţări închipuite
    dincolo de toate frustrările
    este o imensă fericire şi mult surâs.

    Izbânda face cărare prin gânduri,
    te umple cu răsadul iubirii,
    au mai rămas câteva ape de trecut
    fără punţi de trecere,
    mi-e frică de vâltori ori furtuni violente
    dar niciodată nu mă vor învinge
    când iubesc.

    Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

    De pe un balcon s-a aruncat în gol,
    n-a văzut nimeni isprava,
    dar nici n-a murit.
    A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
    dar s-a vindecat de cel mintal
    şi vrea să trăiască.
    Ce absurditate mai e şi asta,
    nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

    Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
    are şi buruieni cât cuprinde,
    flori, unele chiar carnivore
    şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
    dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

    Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
    celor cu minţile întunecate,
    ăştia sunt nişte animale de luptă
    pentru nimicul din ei
    şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
    de fapt nu ştiu de ce,
    unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
    e de multe ori simpatică şi naivă,
    răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

    Dumnezeu îi ştie pe indivizi
    şi ce le poate capul,
    dar nu intervine,
    îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
    pentru ai chema la iertare.

    De cele mai multe ori nu vin
    apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
    pe restul îi cheamă la judecata aspră.

    Şi sângele apă nu se face

    Tu ai rămas nehotărâtă
    în oraşul trecut peste mări,
    să cauţi alt orizont
    printre străinii mult prea străini.

    Eu călătoresc spre casa din ţara de suflet
    cu inima pe un munte de sănătate
    unde locurile mă cunosc
    şi sângele apă nu se face.

    Te aştept adăugând câte o zi de tristeţe
    până la punctul terminus,
    înlăuntrul tău descurajat de himere
    sângerează rănită dragostea
    şi se preface-n strânsoare.

    Lumile noastre nu simt diferenţa,
    ea naşte singurătate şi orgoliu
    ce într-o zi se pierde definitiv
    şi zorii ei îmi bat la geam.

    Simt pornirea spre ură

    Când gândesc să fac un rău
    am o privire crudă şi întunecată,
    mă las păgubaş
    şi din lăuntru răsare lumina pe faţă,

    atunci mă birui
    capăt alură de învingător.

    Simt pornirea spre ură,
    e un şarpe veninos
    călcat unde-l doare.

    În oameni se ascunde necuratul
    care te îndeamnă la păcat,
    dar pe urme merge şi Dumnezeu
    ce te cheamă să-i intri sub piele,
    eşti asemeni lui.

    Totul pare o derulare din amintiri

    Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
    eu îl caut prin cotloanele gândului,
    nu găsesc decât umbra unui fulger
    care mi-a spintecat norii.
    Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
    ai alte smulgeri din trupul câmpiei
    îţi văd pălăria prin grâu,
    o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

    Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
    şi rupi din fiecare câte o poveste,
    să mi-o spui când beau cafeaua amară.
    Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
    să respiri încântarea lascivă şi udă
    cu sufletul dincolo de împrejurare
    şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

    Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
    mai tare,
    nu văd unde vom ajunge,
    dar sigur vom străbate drumul
    până te declari obosită şi dormi.

    Te veghez până-n târziul oftat,
    las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
    şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
    ce se deschid miraţi după un surâs.

    Dimineaţa când eşti plină de mofturi
    sunt mulţumit şi somnoros,
    totul pare o derulare din amintiri.

    De dragul cuvintelor şoptite

    M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
    de dragul cuvintelor şoptite,
    gândurile îmbrăcate de sărbătoare
    hoinăresc prin imaginile admirate.

    Nopţile din culori adorm în tablouri,
    întunericul se preface în umbre de fantome
    pierdute-n extaz de plăcere.
    Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
    încerc să adun de pe miriştea timpului
    în care se aprind lămpi de stele
    şi mai departe moartea face tumbe
    de bucuria veşniciei rămasă acasă.

    Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
    de mă apasă şi-n somn,
    visele încearcă să-mi arate raiul
    şi mă trezesc înainte să-l văd.

    Nimeni nu răspunde

    Cântă la viori din lemn fulgerat
    cu acordul muzelor pădurii
    până la întruparea în faun.

    De o vreme încornoratul stă şi priveşte turmele
    şi în cântec de fluier tânguitor
    îşi duce viaţa însemnând pe un băţ
    trecerile stelelor pe deasupra capului.

    Din când în când întreabă;
    în ce lume să se nască pentru totdeauna
    să nu-i mai sece izvoarele minţii
    şi să devină altcineva?
    Nimeni nu răspunde.

    Tu nu mă laşi din strânsoare

    De la o întâmplare, la zeci, sute
    timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
    poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
    căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
    să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
    şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
    în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
    după pofta inimii.

    Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
    o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
    cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
    limba are toate mesajele de rugă
    puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

    Tu nu mă laşi din strânsoare,
    să mă privesc în vrajba oglinzii
    nici să am clipele dezlipite de gânduri
    în care se contopesc pe neobservate.

    Vorbele calde şi tot ce vor să spună
    îmi adaugă lumina ce străbate noaptea
    cu raze de lună-n ferestre
    prin fiecare geam al sufletului.

     

    Dle. director Ion Istrate, v-am trimis  9 poeme  pentru publicare în revista de cultură ” Luceafărul ” din Botoşani.
    Cu multă consideraţie,
                Nicolae Vălăreanu Sârbu

                               Sibiu,  29.09.2017.   

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5