NOTE, COMENTARII, IDEI

S.O.S. – MONUMENTELE BOTOŞANILOR

 De cele mai multe ori, când situaţia economică (de la noi) impune tăieri salariale,de pensii, ajutoare sociale, atenţia opiniei publice nu se mai canalizează către alte cele, precum protejarea şi promovarea monumentelor istorice şi de arhitectură reprezentative ale judeţului Botoşani. O bună parte a acestora se încadrează, din punct de vedere al valorii istorice şi arhitecturale în categoria edificiilor eclesiastice importante, atât la nivel zonal cât şi naţional. În acest sens, este puţin cunoscută existenţa şi valoarea bisericilor din lemn din localităţile Cerviceşti, Hilişeu-Crişan, Rădăuţi-Prut, Băluşeni, localnicii din zonele respective fiind singurele persoane care compun categoria „publicului larg”, persoane care mai ştiu de existenţa acestor monumente. Jalnică este starea Ansamblului Mănăstirii Coşula, datând din 1535, care dă să ducĂ la ruină, fiind greu de crezut a mai oferi ceva vizitatorilor, înafara lăcaşului de cult, celelalte elemente constitutive ale complexului, cum ar fi „Casa egumenească”, riscând să se prăbuşească, în condiţiile unor căderi masive de zăpadă, în cursul iernii. În stare avansată de degradare se află şi biserica veche a Mănăstirii Zosin. Aici, contrastantă este starea precară a bisericii vechi şi statura impunătoare a noii biserici şi a ansamblului monahal.

Anticipând opinii de tipul „lumea moare de foame şi alţii nu mai pot de soarta monumentelor”, ţinem să le transmitem celor cu astfel de idei că, peste tot în Europa, clădirile cu rezonanţă istorică beneficiază de o atenţie mărită, orice deteriorare a stării monumentului, atrăgând reparaţie şi restaurare, din raţiuni economice şi turistice. Mai mult, în cadrul Programului Operaţional Regional, Uniunea Europeană a introdus un domeniu major de intervenţie, constituit de restaurarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu şi infrastructurii conexe, în scopul promovării turistice a acestor obiective, oferind finanţare pentru astfel de proiecte.

Poate că un efort comun din partea proprietarilor monumentelor istorice de factură eclesiastică pentru includerea acestora în proiecte coerente de restaurare şi promovare, finanţate prin accesarea fondurilor europene, ar fi o şansă nesperată de readucere la viaţă a lăcaşelor de cult susamintite. Firesc, este nevoie de primul pas.