Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Noul poem, la masculin

    Marieva A. Demetrescu

    Cenaclul de vineri (articol publicat în Revista literară La Ac, nr.5/iulie 2021)

     

     


    Noul poem, la masculin

    Am afirmat de-a lungul timpului suficiente lucruri despre artiști și, cu precădere, despre poeți, fiindcă e principalul meu loc de întâlnire cu Marea și Adevărata Artă. I-am definit pe indefinibili în diferite ipostaze, în diferite metafore, cu greu cuprinzându-i în cuvinte. Și, deși o lume întreagă încearcă fără prea mari reușite să găsească o definiție artistului în cuvinte, artistul reușește, în mod constant, să definească lumea întreagă printr-un cuvânt.

    Rubrica reunește astăzi trei debuturi masculine remarcabile prin diferențele lor, unele față de celelalte, de la poezie la poezie. Și, deși recunosc că, undeva, orgoliul feminin există, nu pot decât să afirm în dreptul celor trei magi ce conduc la Steaua poeziei decât o reușită pe un drum greu, dar care le aparține și pe care, evident, și-l asumă.

    Tudor Avieriței, Renaldo Chisăliță și Raoul Alexis Ipate sunt cele trei nume care își aduc sentimentele în paginile revistei. Toți trei liceeni frumoși, activi în societatea botoșăneană.

    Tudor Avieriței este elev în clasa a XII-a la Colegiului Național ”A.T. Laurian”.
    Terminând școala gimnazială la Liceul de Artă, acesta îmbină de multe ori muzica – în mod expres, chitara – cu o poezie ce însăși este muzicală, tânără, inocentă. Inocentă, însă își îndeplinește menirea, adică plantează o sămânță roditoare în sufletul cititorului. Pe când poezia sa este una clară, de dragoste, ba chiar am putea s-o încadrăm, după Labiș, în vremea ”Primelor iubiri”, ceea ce impresionează în debutul său este fabula, pe care reușește să o construiască într-un stil tradițional, însă care pune probleme actuale. Vorbind despre conflictul dintre frumosul Rege Păun și obișnuitul Corb, aceasta naște în inima cititorului întrebarea: care e sensul vieții? Libertatea sau frumosul?
    Libertatea s-a demonstrat, de-a lungul istoriei, a fi de multe ori dăunătoare sufletului, frumosului; frumosul (și nu cel estetic, ci acela viu, moral) de multe ori a constrâns libertatea umană, într-un fel sau altul.

    Ceea ce este important, însă, aici, este demnitatea. Un păun este luat, asemenea unui rege ce abia se naște, și dedicat unei cauze nobile, unui popor, unei țări. Niciodată nu va putea avea aceeași libertate pe care un om obișnuit o asumă. Și, totuși, menirea lui este completă. În aceasta constă demnitatea umană, în a cunoaște propria ta fire și a o asuma drept fiind a ta. Căci un păun, asemenea unui rege, este dintotdeauna dedicate spre folosul și bucuria omului; corbul, însă, trăiește pentru el însuși, se ridică pe sine oricât de sus, căci are o libertate neștirbită. Totuși, niciodată nu va putea asuma rolul unui păun, așa cum nici păunul nu va putea vreodată să treacă drept corb, căci firea și menirea sa îl diferențiază.

    Așadar, dintr-un conflict aparent capitalist, Tudor Avieriței reușește, cu multă înțelepciune pentru vârsta sa, să împlinească sensul fabulei, ba chiar să nască idei după idei în mintea cititorului.

    Renaldo Chisăliță este, probabil, cel mai vulnerabil poet debutant al revistei. Elev în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”, acesta face din actul creației ceva tainic, sfânt, o dezbrăcare a sufletului ce îi este plin de sentimente veritabile.
    Renaldo Chisăliță se prezintă a fi un artist ce, rămânând boem, își oferă sentimentele pe tavă oricărui cititor, cu speranța că îi vor ajunge direct la suflet și că, într-o lume ideal-culturală, vor schimba ceva și îi vor oferi nemurirea.

    Rămâne totuși foarte ancorat în lumea fizică – vorbește despre aparențe cât și despre apariții, precizează detalii ce impresionează. Vrând să rămână realist, sentimentele i-o iau înainte de multe ori, și curentul gândului îl duce și îl readuce la propriile principii artistice. Este, totuși, un vizionar, care face din dragostea pe care o trăiește lumesc, fizic, un mod ideal de a trăi. Vede poezia din lucruri, din fapt, din oameni.

    Apogeul debutului său îl reprezintă poemul Priéres a Saint Luc, în care, cu o copilărească invidie, artistul încearcă să dea un alt sens lui Dumnezeu, realizând că are, ca și El, aceeași putere creatoare pe care o consumă, inocent, chiar în dragoste, și în nimic mai mult. Oscilează printre rime și versuri albe, printre ritm și fraze alungite, dând senzația unui copil ce se joacă pe clapele unui pian, atunci când mama nu îl poate vedea.

    Raoul Alexis Ipate, pe de altă parte, se demonstrează a fi conservatorul cultural; proaspăt absolvent și premiant al Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, se îndreaptă spre facultatea de Teatru cu mare potențial și sigur de ceea ce își dorește. Copilărind prin teatrul de la Botoșani, acesta a dat dovadă de multe proiecte fascinante, cum ar fi one-man-show-ul ”Balerinul”, după Denis Panfilov, care și-a avut premiera la Casa Tineretului, în finele anului 2019.

    Pe când Renaldo Chisăliță privește la uman, la fizic, la lumesc, Raoul Ipate își îndreaptă perspectivele mereu la mai mult; undeva, în zona de visare astrală, și-ar găsi locul perfect pentru ideile sale poetice. Surprinde printr-un limbaj elaborat, dezvoltat, foarte cult și studiat, aducând o atmosferă cu mult mai gotică decât aceea creată de ceilalți doi poeți dinaintea lui. Un adevărat pesimist, dă senzația ușoară a unui șoarece de bibliotecă fermecător prin stilul clasic pe care îl păstrează cu desăvârșire în fiecare strofă pe care o așterne pe hârtie. Se vede clar aplecarea spre filosofie a tânărului artist, exprimând în ideile poetice fraze bine structurate; principii filosofice rumegate, citite și recitite, subiectizate pentru a rezona cu propria lui personalitate.

    Acești trei tineri surprind nu doar vremurile, ci totodată și genul masculin, demonstrând o sensibilitate rară ce pare, în acest secol, tare pierdută. Prin această remarcabilitate sufletească ne pot face să spunem: da, cu adevărat, mai există iubire! Da, cu adevărat, să iubim!

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5