Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

POEM DE MARIN IFRIM. Buzele lor rujate de mirese ale reclamei. La uns s(c)ule fără oase

POEM DE MARIN IFRIM
 

 

Buzele lor rujate de mirese ale reclamei. La uns s(c)ule fără oase


Nu politicienii sunt cele mai toxice ființe din țara asta nebună.
Și nici cine știe ce instituții dotate cu cămăși de forță. Nici câinii
Maidanezi, doctorii, profesorii, vânzătorii de bilete din biroul
WC-urilor cu birou antiatomic. Țara asta ar putea fi normală
Și sănătoasă. Cu rețetă de la Cel de Sus, nu și din reclamele TV.
Țipate cu viteza timpului, de guri pline cu vânturi, reclame pentru
Toate oasele morților, pentru dureri de limbă, pentru
Retorică de pântece, pentru orice înseamnă durere înșelată
De șmenarii alifiilor. Și dacă nu ne lăsăm convinși, ca din senin
Încep să ne doară articulațiile. Cine și când va opri șmecheria
Asta tâmpă a alifiilor, pe cei care întâi ne iau banii, apoi ne
Omoară de-a binelea după care ne fac bine, ca număr de clienți.
Nu cumva de aici ni se trag toate, mă întreb și eu ca orice
Moș Ion Roată și-mi zic să ne încăpățânăm să fim sănătoși și
Să-i lăsam pe de-alde Concurățeanu să-și bage alifiile rujate între
Buzele lor de mirese , ale cuplurilor de unică folosință. La uns s(c)ule
fără oase. Reclamele lor ne-au luat doctorii și ne-au dat aceste
alifii lipsite de profunzime, inutile, cinice, mult mai rele decât
retorica politicienilor unși cu toate alifiile. Nu cumva lucrurile se leagă
între buzele lor celenterate de la mama natură violată de alifiile lor?



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania