Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Nu-i niciodată prea târziu…

Primit pentru publicare: 26 Dec. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași
Înlesnirea publicării: Janina PÎRVULESCU
Publicat: 31 Dec. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

           Nu-i niciodată prea târziu…

Parcă așa suna un vers dintr-un cântec de odinioară…
Și suna frumos, pe toate buzele, mai tinere sau mai coapte.

În cazul prozatorului Sergiu Brandea, titlul acestor însemnări are o semnificație ce depășește emoția determinată de un vers dintr-un cântec. Este o realitate înlăuntrul căreia se găsește un destin literar demn de luare-aminte. Lucru care s-a și întâmplat, dealtfel.

Povestea scriitorului Sergiu Brandea are începuturi mai depărtate. Încă din anii de școală, pe când ispita lecturii a început să se înfiripe și să devină certitudine odată cu tinerețea și maturitatea, Bârladul natal i-a fost primul leagăn. Au urmat și altele, la fel de rodnice, toate la un loc prefăcându-se în niște rădăcini temeinic ancorate în solul fertil al culturii scrise. Pe acest ecran a fost ,,proiectat” scriitorul.

Vădit metaforic, dar și cu o încărcătură plină de toate cele pe care existența în sine le pune în cârca omului, titlul noului roman – ,,Rădăcini suspendate”, pe care Sergiu Brandea l-a oferit publicului cititor – din Israel și din România, în primul rând – conține o substanță ideatică și faptică în care destinele își împletesc bucuriile cu dramele, speranțele cu deznădejdile, în cele mai diverse registre mentale și sufletești. Dar toate își caută rădăcinile. Identitatea…

În această categorie, a curioșilor, se înscrie și tânăra Sigal, o ființă deopotrivă rațională și emoțională, incitată să-și descopere rădăcinile, și despre care autorul cărții scrie: ,,La douăzeci și doi de ani, să tot visezi (…). Acum începea adevărata viață. Avea ce visa (…). E înaltă, suplă, blondă (…) are ochii verzi și fața de un oval frumos, cu buze proporțional de cărnoase…” Și, mai departe, portretul fetei capătă noi și importante tușe: ,,… a început să se intereseze mai mult de România (…) în care tatăl ei locuise până a emigrat în Israel (…) voia să știe ce țară este România, cum sunt oamenii…” Cum nici chiar tatăl ei nu i-a furnizat prea multe informații, mai ales că mamei fetei nu-i făcea nici o plăcere să se vorbească despre această țară, Sigal a descoperit alte surse, între care și familia Goldștein, care i-a povestit tot ce-și mai aminteau ei despre locul în care își aveau rădăcinile. Primele. Mai mult, Michael Goldștein i-a pus la dispoziție și niște însemnări, ,,memorii din tinerețea lui bârlădeană”.

,,Rădăcini suspendate” este a patra carte pe care o publică Sergiu Brandea. Și în primele trei – ,,Confidențe”, ,,Strâmba” și ,,Destăinuiri” – rădăcinile (care sunt și ale lui, și ale soției sale, fosta mea colegă de facultate, Rozica) își trag seva din cele două lumi – România și Israel – cu asemănările și deosebirile lor. Iar considerațiile autorului nu lasă motive de respingere, dintr-un motiv esențial. Scriitorul refuză poziția pătimașă în folosul dreptei judecăți. Ceea ce, în zilele de acum, nu e de ici-de colo.  Sergiu Brandea nu stă strâmb și judecă drept. El stă drept și judecă cu dreptate. Așa cum remarcă istoricul literar și criticul Ioan Holban în prefața ,,Fresca socială dintr-un roman de familie”, Sergiu Brandea face în ,,Rădăcini suspendate” (Editura 24:ore, 2019) o radiografie complexă a epocii postbelice, fixată în Bârladul anilor ʼ50 și în realitățile israeliene din Tel-Aviv-ul de azi”.

Câte unii care emit ,,judecăți de valoare” – valoarea lor, intelectuală și morală fiind vizibil îndoielnică – socot că omul trecut de 50 de ani nu mai e bun de nimic. Degeaba mai face umbră pământului… Se înțelege fără nici o greutate faptul că din bagajul de cunoștințe proprii lipsesc informații din care ar putea afla și ei că unele mari personalități ale culturii universale au creat opere nemuritoare și la vârste înaintate. Unele, mult peste baremul stabilit de semidocți. Numai numele lor și titlurile operelor ar umple paginile unei cărți cu mai multe sute de pagini. Și mai este ceva. S-a dovedit, de-a lungul timpului, că nu doar autorii de formațiune filologică sunt în stare să scrie cărți. Pot și medicii, pot și înginerii, pot și preoții, pot și militarii, dar și alții, câte unii chiar fără nici o calificare profesională. Desigur, s-a dovedit și invers: câte unii filologi au demonstrat că nu ,,tot filologul poate fi și scriitor”.

Prin urmare, în materie de creație, indiferent de felul acesteia, cele mai importante sunt chemarea și talentul, completate de inteligență și cultură. Și de alte câteva, fără îndoială. Cum ar fi respectul, față de sine și, îndeosebi, față de publicul iubitor de artă. Sergiu Brandea le cunoaște pe toate acestea, iar cărțile lui depun mărturie. Ca urmare, aprecierile de care se bucură în Israel, din partea autorităților de resort, nu sunt întâmplătoare, ci pe deplin meritate.