Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O călătorie epifanică la Doi metri sub pământ

Primit pentru publicare: 14 Mai 2020
Autor: Dorina RODU, redactor  șef – Revista Luceafărul
Publicat: 15 Mai  2020
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

O călătorie epifanică la Doi metri sub pământ

Una dintre bucuriile de a fi redactor este aceea de a avea norocul să fericești ochiul minții cu anumite cărți care reușesc să te poarte parcă cu totul într-o lume paralelă cu viața reală, în care creionezi noi și noi orizonturi imaginației. O astfel de carte este și aceasta, Doi metri sub pământ, apărută anul acesta, la Editura Arena Cărții (Botoșani) și prinzând viață de sub penelul scriitorului Vasile LEFTER, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și sprijinitor activ al publicației Luceafărul (Botoșani).

Acțiunea romanului este plasată în satul Oroveni „prin mijlocul căruia trece gârla cu un firicel de apă în verele secetoase”, un sătuc în care „[…] nu mai muncea nimeni. Unii nu mai puteau, iar alții erau atinși de lene […]”. Realitatea mediului rural este creată în detaliu cu greutățile, necazurile și problemele de care se împiedică, din păcate, majoritatea satelor din țara noastră: „Dintre cei rămași în Oroveni, puțini au pensie. Primesc ajutor social fără să facă nimic. Primarul Costică Urlatu se tot gândea să-i pună la muncă pe cei asistați social, ca să aibă și el o justificare pentru banii dați ca ajutor.” Acest roman social, publicat sub formă de foileton (ca și cunoscutul roman a lui I. Slavici, Mara), în Revista Luceafărul , încadrează în paginile sale fresca socială a mediului rural unde autorul împletește în mod desăvârșit obiceiuri („E o nuntă ca la curțile marilor voievozi.”, „Flori se oferise cu drag să dea o mână de ajutor la păstrarea ritualului de înmormântare în Oroveni”) și superstiții („Câte ceva despre aceste locuri tainice populate cu morți scheletizați se mai afla de la înfricoșătorii strigoi, care, conform superstițiilor, îi bântuiau pe cei care nu respectau ritualul.”), condimentând pe alocuri cu umor (de unii putând fi considerat umor negru), de exemplu, autorul folosind comicul de nume: „Pentru cimitirul femeilor, poreclit <Gălăgioasele>” și „Gropile pentru cimitirul bărbaților, numit <Amorezii>”.
V. Lefter nu uită nici de diferența dintre clasele sociale, pe care le prezintă atât prin situația financiară a unor personaje („Calicii” satului își făceau probleme în legătură cu porțiile de mâncare. Se vor sătura oare?”), dar și prin caracterul și personalitatea lor, astfel evidențiază discrepanța dintre mentalitatea orovencilor care bârfesc („Bârfe de orovence!”) și cea a personajelor precum Andronache sau Florica („Se întoarse involuntar în anii tineri de studii, când trecuse prin Homer și antichitatea greacă, prin antichitatea romană și prin marile opere ale literaturii lumii. Doamne, ce lucru minunat este să trăiești în lumea cărților!”).
Tot în romanul de față întâlnim iubirea și prezența femeii ideatice, răbdătoare, înțelegătoare, aceasta fiind regăsită în Flori, care cu speranță în suflet, contrar bârfelor, l-a așteptat pe Andro al ei ani la rând, fără a ști nimic de el. Răbdarea fiindu-i răsplătită, însă după grele încercări și obstacole, cu toate acestea autorul îi aduce în cele din urmă în fața altarului pe cei doi, astfel obiceiul nunții fiind prezent pentru a completa lista tradițiilor românești prezente în roman. Misterul care îl învăluie pe Andronache aduce un aer în plus de romantism, însă stârnește și curiozitatea cititorului, iar acest lucru completează latura curioasă a Floricăi și, într-o oarecare măsură, pe lângă prezența migranților, schimbă mersul lucrurilor în sat „De la întoarcerea lui Andronache Țârel în Oroveni, ritmul satului s-a schimbat”.
Ei bine, dar asta nu e totul, în acest roman regăsim și Teoria pământului gol la interior, ea reprezentând un ansamblu sistematic de idei prin care „se presupune că Pământul nu este un corp sferic masiv, ci este gol la interior. Interiorul pământului ar trebui să fie accesibil prin diferite locuri, cum ar fi peșteri, tunele, sau deschideri mari în zona polilor.”[1] Această teorie a mai apărut și în alte lucrări literare de mare valoare, cum ar fi Aventurile lui Arthur Gordon Pym de Edgar Allan Poe, O călătorie în centrul Pământului de Jules Verne, Divina Comedie de Dante Alighieri ș.a. În antichitate, pe teritoriul țării noastre, în legendele dacice și cele tracice se susținea faptul că existau camere subterane ocupate de Zalmoxis.

Autorul romanului cu ajutorul cuvintelor bine alese și cu o imaginație debordantă, ne trimite pe un meleag misterios, ascuns la doi metri sub pământ: „Se pare că la doi metri sub pământ viața satului de pe malul gârlei e foarte agitată și controversată. Ca să ajungi jos, la doi metri sub pământ, unde scheletele aleargă nestingherite de la un sicriu la altul, e nevoie de descântec, de rugăciune, de comuniune cu lumea de dincolo și de un crez ferm că morții sunt încă vii.”.  E un optimism macabru opus funestului din Divina Comedie (D. Alighieri), unde sufletele morților sunt supuse unor chinuri groaznice și unor suferințe greu de imaginat fără cale de scăpare. La Doi metri sub pământ, Vasile Lefter ne poartă cu gândul la sfârșitul vieții, la forfota și toată agitația din subteran unde e o lume plină de vigoare. Autorul, bun  cunoscător al mediului rural, unde superstițiile sunt la ele acasă, exploatează la maximum  ritualurile și descântecele, care de fapt sunt cheia tușării unei valori stilistice deosebite: „Două femei știau de la strămoși descântecele prin care puteai coborî în lumea umbrelor.”. Pe tot parcursul romanului, autorul nu uită nici de tradițiile/ obiceiurile creștine, astfel credința jucând un rol important în viața personajelor (fie ele vii sau moarte): „În zile de sărbătoare, stau și eu mai aproape de norocoșii care sunt tămâiați și în numele cărora se dă de pomană. O boare din mirosul bucatelor date pentru sufletul celor plecați ajunge și la mine. E greu să fii viu, dar nici să fii mort nu-i ușor”. Coborând la Doi metri sub pământ, pentru personajele inițiate din roman, nu înseamnă un sfârșit lugubru, ci o nouă descoperire, un fel de aventură: „Fiind printre ei, voi afla tot ce se întâmplă la doi metri sub pământ. Dacă dau de bine aș putea să-mi vizitez rudele doar în cele 40 de zile. După aceea, îmi văd cu sârg de nemurirea mea. Condiția e să fiu acceptat de morții cu state vechi de moarte. Nu mă tem.”. Opera de față este un roman complex, în care Vasile Lefter împletește într-un mod impecabil stilul romanului social, cu cel de aventură, în care creează portrete și evidențiază realități din mediul rural; autorul folosește inserțiuni filozofice, dar și romantice.

O poveste captivantă! Doi metri sub pământ reprezintă atât o frescă socială, un roman de aventură însă, din punctul meu de vedere, este și un roman epifanic, revelator, în care viața, credința și dragostea se împletește armonios cu aventura, moartea și misterul.

Note
[1] Conform wikipedia.org