Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 27 Mai 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 28 Mai 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

  Doi metri sub pământ
 (roman foileton) 
 1

        Într-o zi de duminică, la tradiționalul „radio-șanț”, suratele satului Oroveni, prin mijlocul căruia trece gârla cu un firicel de apă în verele secetoase, guraliva Măndița, văduvă de o bună bucată de vreme, le povesti suratelor din vecini, că bărbatul ei Anton, mort de vreo zece ani, o călărește în fiecare noapte, cerându-i să mai nască o dată, să mai facă o fată, care să-l tămâieze și pe el în zilele pentru pomenirea morților. Măndița îi promite că îi va îndeplini voia. Dimineața se trezește speriată și își pipăie zgârieturile de pe gât.

-Și al meu mă bântuie după cântatul cocoșilor. Am la îndemână tămâie și busuioc și pleacă repede. De câte ori apare noaptea îmi tot spune că l-am înșelat cu toți nenorociții, începând cu vremea când era în armată. Cea mai mare ciudă o are pe Timofte, văcarul satului, căruia i s-a dus vestea printre vădanele din trei sate. Îmi tot spune că se pregătește de o răzbunare pe măsură, când ne va avea printre cei din sicrie. Deja mă tem. Chiar mi-e frică să mor. Poate mai uită cea care intrase în vorbă era încă frumoasă. Nu împlinise cincizeci de ani. Tot se mai întâlnea cu văcarul în lanul de porumb sau sub sălciile din susul apei. Știa tot satul. Ea își vedea nepăsătoare de ale ei. Femeile îi aminteau mereu că nu va scăpa ușor de ciudatul văcar al satului, care se spurcase la tain de-a gata.

-Guralivelor, nu mai mâniați pe Dumnezeu. Și voi vă descurcați cu puținii bărbați rămași în sat. Nu știu de ce vă speriați de strigoi. V-a spus preotul că ei sunt doar în mintea voastră bolnavă, interveni ghicitoarea Curmare.

Se adunase la șanț mai toată ulița spre disperarea bărbaților rămași în ogrăzi, cu speranța că vor mânca ceva ca lumea în sfânta zi de duminică. Lumea care fusese la bisericuța din lemn, la slujba de duminică, nu avusese parte nici măcar de vreun covrig. Sărăcie lucie! Predica lui Aristide, plictisitoare ca de obicei, le aminti enoriașilor să nu-și piardă credința în Cel de Sus. Încercă să-i liniștească și în ceea ce privește duhurile rele, care tulburau somnul oamenilor. Și el era bântuit uneori de preoteasa pe care o îngropase curând. Era păcătos părintele! Nici nu se uscase bine iarba de pe mormânt și Melania, Cucuveaua, se și strecură în patul prea cucernicului, pentru a-i ține de urât și a-l feri de strigoaică. Știa tot satul  că se iubiseră de pe vremea când preacuviosul era un biet seminarist. N-a luat-o de nevastă, fiindcă era sărăntoacă și-i cam plăcea dragostea prin grădini. Nu se cuvenea ca un viitor slujitor al Domnului să fie în coada gospodarilor. Zestre nu, pământ nu, cu ce să trăiești în Oroveni? Preacredincioșii se prefăceau că nu văd stricăciunea preotului lor. Toleranța era la ea acasă. Era bărbat și el, nu?

Preotul Aristide al  Gălinei le spune oamenilor să nu se teamă. Duhurile celor morți rămân la locurile lor de veci, dar pentru asta trebuie niscaiva slujbe și ceva ofrande. Morții nu mănâncă, dar mirosurile îmbietoare ale bucatelor însoțite de fumul aromat al tămâii ajung până la ultimul nefericit, odată cu vorbele bocetelor femeilor văduve, care uneori așteaptă lângă cruci să iasă cel pe care l-a iubit ca pe lumina ochilor. Acesta nu e musai să fie fostul soț. Păcatele în lumea asta vrăjmașă sunt câtă frunză și iarbă  și de neiertat. Multe dintre ele, dintre bocitoarele îngenunchiate lângă cruci, au dus viață de sclave la casa lor. În afara căminului conjugal, n-a fost chiar așa de rău.

Nici bărbații supraviețuitori nu procedează altfel. Ei nu prea plâng lângă cruci la cimitirul femeilor, botezat în bătaie de joc „Guralivele” . Vorbe de clacă într-o lume pustiită de griji și singurătate, nici preotului nu-i mai vine să slujească în așa parohie săracă, fără nunți, fără botezuri, doar cu înmormântări calice, la care nu ai să vezi mulți cerșetori. Cine să le dea pomană?

În satul Oroveni, nu mai muncea nimeni. Unii nu mai puteau, iar alții erau atinși de lene. Cel mai tânăr orovean avea 60 de ani împliniți. Cel mai vârstnic trecuse binișor de 90. Tinerii părăsiseră satul cam cu 10 ani în urmă. Unii au fost ademeniți  cu salariul de miner, iar alții au luat drumul căpșunarilor, fiind acum la casele lor de prin satele Spaniei. Vara mai vin pe la părinți și bunici, maimuțărindu-se că nu mai știu bine românește.

Dintre cei rămași în Oroveni, puțini au pensie. Primesc  ajutor social fără să facă nimic. Primarul Costică Urlatu se tot gândea să-i pună la muncă pe cei asistați social, ca să aibă și el o justificare pentru banii dați ca ajutor.

Într-o ședință de consiliu local, cineva propuse ca soluție săparea de gropi în cele trei cimitire ale satului. Au fost voci ale Opoziției, care nu vedeau ce rost ar avea săparea unor gropi pentru viitorii morți. Reprezentanții  Puterii la nivel local au venit cu argumente irefutabile. La Oroveni, iernile sunt aspre. Pământul e argilos și plini de bolovani. Când îngheață, sare cazmaua ca din piatră. Cine să sape o groapă în asemenea condiții?

Se pare că cei din consiliul local au priceput rostul săpării unor gropi pe timp de vreme bună. Nu moare nimeni, cu atât mai bine. Groapa rămasă nefolosită nu se uzează și nici nu cere de mâncare.

Singura nedumerire a aleșilor locali era legată de gropile din cimitirul copiilor numit inspirat „Glas de îngeri”. Aici nu se punea problema săpării de gropi. Satul nu avea copii. Ca să nu se creeze dezechilibru, consilierii votară transferarea celor cinci gropi finanțate deja prin proiect în cimitirul „Gălăgioasele”, rezervat exclusiv suratelor a căror guriță melița cât e ziulica de mare.

-Ne doriți moartea, ticăloșilor! Ne săpații mai multe gropi ca să fiți siguri că nu vă mai batem la cap. Vom vedea! După această ieșire nervoasă, Stanca se așeză liniștită, rușinându-se de această ieșire țâțoasă, cu toate că era tratată ca o doamnă, oricând la dispoziția organului.

-Dragă colegă ! Nu am vrut să aducem afront nimănui, preciză primarul. Ideea se bazează pe o realitate obiectivă. În satul nostru, numărul doamnelor în viață este mai mare decât numărul domnilor. Sunt o sută de femei și doar douăzeci de bărbați. Fiecare trece la cela veșnice când vrea Domnul. E bine să fim pregătiți. Pentru noi, netrebnicii de bărbați,  e bine că femeile sunt de cinci ori mai multe. Are cine să ne plângă și să învârtă un tăciune aprins cu puțină tămâie.

Hrana de bază a supraviețuitorilor din Oroveni  este una sănătoasă. Nu cumpără fasole, nici roșii, nici mărar, nici usturoi. Pun și ei în pământ de toate. Dacă Dumnezeu dă ploaie , să fie binecuvântat. Dacă nu ,nimeni nu se supără pe Cel de Sus, Nu sunt prea bisericoși sătenii de pe malul Gârlei Mari.  Râul are un firicel de apă pe timpul verii. De două trei ori pe an, gârla vine mare și aduce lemne din munte. Unii aruncă năvodul și prind câteva fâțe pe care le frig pe jar și le mănâncă tacticos, de ai zice vă e somon. Multă saramură, multă mămăligă! Sunt veri  în care pescari de la baltă vin cu pește în căruțe cu coviltir, făcând troc. O oală de pește, o oală de boabe de porumb! Cine are și cine își permite luxul de a da porumb din leasa de multe ori goală. Oricum, pește tot mănâncă!

Dacă e ceva de remarcat în Oroveni, sunt câinii, lăsați să hălăduiască pe ulițele cu praf și gropi. Trăiesc și ei după o zi pe alta. Ai putea crede că sunt vegetarieni. Mâncare multă de la stăpâni nu prea au de primit. Gârlenii țin post lunea ,miercurea și vinerea, cu speranța că dincolo vor avea parte numai de bunătăți. Copiii și rudele vor avea grijă să le dea de pomană, rostindu-le numele ca să nu se încurce pomenirea. Preotul îi așteaptă la slujbă. Duminica, uneori în biserică, afară de el și de paracliser,  mai sunt trei-patru bătrânele, care pleacă de acasă că nu au televizor. De multe ori nici nu-i mai vine să meargă la biserică. Trăiește și el după o zi pe alta. Sat bogat, slujbă frumoasă. Sat sărac, slujbă scurtă și de ochii lumii. Preotul are trei fete plecate prin Africa. Nu le-a văzut de doi ani. S-au măritat cu niște neica nimeni, crezând că au dat lovitura. Fiecare dintre ele are câte cinci copii. Părintele nu i-a văzut nici în poză. În Gârleni – Oroveni nu există telefoane mobile. Nu e semnal. Ba, mai mult, e un bruiaj al trupelor speciale amplasate la doi pași. Numai necazuri. Toate se întâmplă parcă în acest loc de pe  care Dumnezeu și-a luat mâna.

Se întunecase de-a binelea. Și cum ordinea de zi a ședinței ordinare a consiliului local nu se epuizaseși, s-a  luat hotărârea să se reunească a doua zi la ora 8 dimineața.

Va urma…