Primit pentru publicare: 12 ian.2016
Autor: Gheorghe BURAC, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 12 ian.2016

 

 

 

bpt
O carte de actualitate, oricând

M. EMINESCU
                                                   POEZII

 

” Nimic nu exprimă mai întreg legătura acestui poet național cu ființa poporului său decât cuvintele pe care el însuși le-a scris, într-o clipă din acelea rare de conștiință lucidă asupra geniului său atât de reprezentativ:
« Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar » ” (Zoe Dumitrescu Bușulenga)

Avem în față un frumos DAR al  Editurii LITERA, publicat în 2014 (cu ISBN  978-606-686-594-4 și cu o prefață semnată de acad. Eugen Simion) în cunoscuta Colecție ”Biblioteca pentru toți”, angajată într-o Campanie de Promovare a Culturii, susținută și realizată în cooperare cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, asumare despre care aflăm câteva lămuriri de la publicistul Marius Tucă, directorul ”Jurnalului național”, sub a cărui egidă a apărut cartea: ”Colecția «Biblioteca pentru toți» le-a oferit cititorilor români vreme de o sută de ani capodoperele literaturii române și universale, iar în 2009 s-a relansat cu gândul de a reedita titlurile clasice ale literaturii române. Îi vom reciti pe autorii ale căror opere ne-au însoțit viața și le vom lăsa de aici înainte moștenire celor dragi nouă, cărțile devenirii noastre și ale devenirii lor”…Una dintre acestea este și cartea asupra căreia ne-am oprit acum: M. EMINESCU. POEZII, ale cărei pagini – 392 la număr – sunt astfel destinate: 10, Cronologia; 4, Prefața; 350, Poezii; 10, Referințe critice. Nu ne vom referi însă, în acest articol, la întregul ei cuprins, întrucât, dorind ca aceste rânduri să constituie un omagiu adresat celui care avea să ajungă cel  mai înalt PISC AL POEZIEI ROMÂNEȘTI, la 166 de ani de la naștere, am ales doar să reproducem, în cele ce urmează, selecțiuni din prima parte a volumului, apte să satisfacă interesul de informare sau curiozitatea cititorului cu privire la momentele semnificative din viața și activitatea Poetului nostru Național, Nepereche.

CRONOLOGIE

1850

Pe 15 ianuarie, la Botoșani, se naște Mihail, fiul Ralucăi (născută Iurașcu) și al căminarului Gheorghe Eminovici, din Ipotești. «Străbunicul după tată, țăranul iobag  Petrea Iminovici (1736 – ?), Vasile (1780- 1844), fiul acestuia, care deveni cântăreț de strană și pătrunse în tagma răzeșească, apoi cei șapte copii ai săi – între care Gheorghe, întâiul născut (1812 – 1884) era părintele poetului – sunt menționați mai bine de un secol în registrele parohiale ale satului Călinești din Bucovina.
Pe linia maternă, știrile sigure încep tot de la străbunicul poetului, boiernașul de țară Ion Iurașcu, continuând cu fiul său, stolnicul Vasile Iurașcu din Joldești, și sfârșind cu una dintre numeroasele fiice ale stolnicului, Rareșa (1816 – 1876), sau Raluca, Ralù, cum îi ziceau cunoscuții – dulcea mamă». (George Munteanu, Hyperion, I, Viața lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1973, p. 21)
Copiii familiei Gheorghe Eminovici sunt numeroși: Șerban (n. 1841), Nicolae (n. 1843), Gheorghe (n. 1844), Ruxandra (n. 1845), Ilie ( 1846), Maria (1848), Mihai (1850), Aglaia (1852), Harieta (1854), Matei (n. 1856), Vasile (?); dar Ruxandra, Maria și Vasile mor la vârste foarte fragede, pe când ceilalți, cu singura excepție a lui Matei, mor tineri și, în câteva cazuri, alienați mintal…

1858

În octombrie, Mihail este înscris în clasa a treia la Național – Hauptschule  din Cernăuți; primele două clase fuseseră trecute, probabil, în particular. Școala primară o termină în anul următor, în 1859.

1860

Înscris în clasa întâi la Ober Gymnasium, din Cernăuți (unde studiaseră sau studiau încă frații săi Șerban, Nicolae și Gheorghe), Mihail îl va avea profesor de română pe Aron Pumnul, autorul crestomației de texte românești în patru volume, Lepturariu românesc… Mihail are dificultăți școlare la matematică și latină…

1862

Rămâne repetent în clasa a II-a de gimnaziu.

1863

În aprilie  renunță la Ober – Gymnasium. Situația sa școlară va rămâne neclară.

1864

Din noiembrie (până în martie 1865) lucrează ca ”scrietor al Cancelariei” la Consiliul permanent al județului Botoșani.

1866

Poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul” îi este inclusă în volumul ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști din Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul răpăusat într-a 12/24 ianuarie 1866.
Adevăratul său debut are loc însă în februarie, când revista ”Familia” (scoasă de Iosif Vulcan la Pesta) îi publică poezia ”De-aș avea”…
În cursul acestui an îi vor apărea, în ”Familia”, poeziile ”O călărire în zori”, ”Din străinătate”, ”La Bucovina”, ”Speranța”, ”Misterele nopții”; de asemenea, poezia ”Asta vreau, dragul meu!” i-a fost publicată în ”Umoristul” (revistă scoasă tot de Iosif Vulcan). Între aprilie și octombrie călătorește în Transilvania, ajungând la Tărgu Mureș și apoi la Blaj.

1867

În prima parte a anului se află la Cernăuți, iar din octombrie intră ca un fel de secretar – în trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale. Apar, în ”Familia”, poeziile ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și ”La Heliade”.

1868

Între martie și septembrie face parte, ca ”sufleur II și copist”, din trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, împreună  cu care ajunge din nou în Transilvania (trupa dă spectacole la Brașov, Sibiu, Lugoj, Timișoara, Arad, Oravița).
Publică în ”Familia”, poeziile ”La o artistă” și ”Amorul unei marmure”.
În septembrie ajunge în București, unde, recomandat de Pascaly, este angajat sufleor la Teatrul Național.

1869

În ”Familia” apar poeziile ”Junii corupți” și ”Amicului  F.I.”, iar într-o foaie volantă, ”La moartea principelui Știrbey”.

În octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de Filozofie din Viena; neavând bacalaureatul, el nu poate fi decât ”auditor extraordinar”…Aici, îl cunoscu pe Slavici; urmă cursurile ecletic (filozofie, istorie, drept, economie politică, anatomie), ”citind mai mult în casă” (George  Călinescu, ”Istoria literaturii române de la origini până în perezent (1941)”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ed. Minerva, Buc., 1985, p. 444).

1870

În aprilie, ”Convorbiri literare” (revista societății și cenaclului ”Junimea”, din Iași, îi publică poezia ”Venere și Madonă”; apoi, tot acolo, apar ”Epigonii” și basmul ”Făt Frumos din lacrimă”.

1871

La 1 aprilie, la Viena, ia ființă Societatea Academică Social-Literară ”România jună”, asociație studențească în cadrul căreia Eminescu a fost ales bibliotecar (Slavici fiind președinte).
Între 26 și 28 august, Eminescu participă la marea serbare a studenților români de la Viena, organizată la Putna, pentru a celebra împlinirea a 400 de ani de la sfințirea mănăstirii ridicate, acolo, de Ștefan cel Mare.
Publică în ”Convorbiri literare ” poeziile ”Înger de pază” și ”Noaptea”.
În octombrie se înscrie la Facultatea de Drept din Viena. Titu Maiorescu publică, în ”Convorbiri literare”, studiul ”Direcția nouă în poezia și proza română”, unde Eminescu este apreciat drept ”Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum așa de puțin format încât ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului”.

1872

Primăvara, Eminescu o cunoaște la Viena pe Veronica Micle.
În septembrie citește la ”Junimea” nuvela fantastică ”Sărmanul Dionis” și poemele ”Egipetul”, Înger și demon” și ”Floare albastră” ( care vor fi publicate apoi în ”Convorbiri literare”).
Primind o bursă de la Ministerul Cultelor și Instrucției Publice (condus de Titu Maiorescu), se înscrie, în decembrie, la Facultatea de Filozofie din Berlin.
Există încă anumite controverse privind în ce condiții și dacă Eminescu își trecuse totuși bacalaureatul .

1874

Începe să traducă din Kant (Critica rațiunii pure).
În pofida insistențelor lui Maiorescu, renunță să-și dea doctoratul.
Întors în țară, poetul este numit, printr-un ordin al Consiliului de Miniștri, director la Biblioteca Centrală din Iași.

1875

În urma unor intrigi, este destituit din postul de la Biblioteca Centrală, fiind numit (în iulie) revizor școlar (…pe două județe, Iași și Vaslui).
În această perioadă, Eminescu îl cunoaște pe Ion Creangă, de care îl va lega o trainică și frumoasă prietenie.

1876

Guvernul liberal nou instalat îl demite pe Eminescu din funcția de revizor școlar.
Intră în redacția ziarului ”Curierul de Iași” (”foaia vitelor de pripas”, cum desconsidera el gazeta la care îi era dat să lucreze).
Moare mama sa, Raluca Eminovici (15 august).
În ”Convorbiri literare” apar poeziile ”Melancolie”, ”Craiasa din povești”, ”Lacul”, ”Dorința” și ”Călin”.

1877

În octombrie, în urma unui conflict cu directorul tipografiei, părăsește forțat ”Curierul de Iași”.
Curând i se găsește un post de redactor la ziarul bucureștean ”Timpul”, al Partidului Conservator (unde îi are colegi pe Caragiale și pe Slavici, la care poetul va locui o vreme, după ce schimbase mai multe gazde). Mutat la București, în anii următori a desfășurat o bogată și intensă activitate publicistică .

1879

Apar în ”Convorbiri literare” poeziile ” De câte ori, iubito”, ”Rugăciunea uni dac”, ”Atât de fragedă”, ”Afară-i toamnă”, ”Sunt ani la mijloc”, ”Când însuși gândul”, ”Freamăt de codru”, ”Revedere”, ”Foaia veștedă”, ”Despărțire”.

1880

Este numit redactor  șef  la ”Timpul”.
Apare poezia ”O, mamă” în ”Convorbiri literare”.

1881

În ”Convorbiri literare” apar ”Scrisoarea I”, ”Scrisoarea II”, ”Scrisoarea III” și ”Scrisoarea IV”.

1882

În ”Timpul” este numit redactor-șef Grigore G. Păucescu, iar Eminescu se vede marginalizat în cadrul redacției.
În aprilie, citește la ”Junimea” poemul ”Luceafărul” .

1883

În aprilie, apare ”Luceafărul”, în Almanahul Societății Academice Social-Literare ”România  jună” din Viena.
În iunie, ia parte, la Iași, la dezvelirea unei statui a lui Ștefan cel Mare.
Pe 28 iunie, la București, se produce criza în urma căreia Eminescu e declarat alienat mintal, fiind internat, prin grija și ajutorul lui Maiorescu, la Sanatoriul ”Caritas” al doctorului Alexandru Șuțu.
Pe 1 noiembrie, poetul, însoțit de vechiul prieten Alexandru Chibrici Revneanu, este trimis la Viena, la Institutul de la Ober Döbling al doctorului Oberstein.
La sfârșitul anului apare, la Editura Socec, sub îngrijirea și cu prefața lui Titu Maiorescu, volumul ”Poezii” – primul și singurul publicat în timpul vieții lui Eminescu. Publicarea se face în lipsa poetului din Țară.
Sunt publicate poeziile ”Doină” ( în ”Convorbiri literare”) și ”S-a dus amorul”, ”Când amintirile”…, ”Ce e amorul?”, ”Pe lângă plopii fără soț”, ”Și dacă…” (în ”Familia”)…

1884

În ianuarie, moare Gheorghe Eminovici, tatăl poetului.
Boala lui Eminescu dă semne de ameliorare.
În februarie, însoțit tot de prietenul Chibrici Revneanu, pleacă într-o călătorie prin Italia.
La sfârșitul anului, este numit bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași.
Apar poeziile ”Diana” (în ”Convorbiri literare” și ”Din noaptea” (în ”Familia”).

1885

În ”Convorbiri literare” apare ”Sara pe deal”.

1886

Către sfârșitul anului, boala recidivează. Poetul este internat la ospiciul de la Mănăstirea Neamț.
În ”Convorbiri literare” apare ”La steaua”.

1887

După câteva luni de ședere la Mănăstirea Neamț, se mută la Botoșani, încredințându-se îngrijirii surorii sale Harieta.

1888

În aprilie se întoarce la București, împreună cu Veronica Micle.
Își reia activitatea publicistică, semnând articole în ”România literară” și în proaspătul ziar ”Fântâna Blanduziei”.
Iacob Negruzzi cere, în Camera Deputaților, acordarea unei pensii viagere poetului…, unul din talentele noastre poetice cele mai mari, lovit de o boală grea și cumplită și, în același timp, aflat în cea mai mare sărăcie…

1889

În februarie, poetul e internat din nou – la ospiciul Mărcuța și apoi la Caritas, din București.
În dimineața zilei de 15 iunie, MIHAI EMINESCU SE STINGE DIN VIAȚĂ. ”În după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 iunie, la orele 6, cortegiul însoțit de un număr mare de studenți, gazetari și prieteni, în fruntea cărora se aflau primul-ministru Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, M. Kogălniceanu, Th. Rosetti, Aug. Laurian și alții, porni spre cimitirul Bellu, trecând pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și Câmpia Filaretului. O ploaie măruntă pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, în dreptul Universității și la mormânt, se ținură cuvântări îndurerate și banale, după care, pe înserate, coșciugul fu coborât în groapă, între un  tei și un brad”.

(G. Călinescu, Viața…, p. 29).

Ianuarie,  2016
  A consemnat  prof. Gh. Burac