Primit pentru publicare: 08 nov.2015
Autor: Prof.Dr. Dan PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 09 nov.2015

O evocare a evoluţiei paraşutismului militar românesc în secolul al XX – lea, realizată de generalul Grigore Baştan

Paraşutistul militar erou Grigore Baştan a fost primul general al armatei române, arma parasitism, primul comandant al primului batalion post-belic de paraşutişti militari, între 1950 – 1964, cel mai îndelungat stagiu de comandă la frâiele (“corzile”) acelei unităţi militare speciale, de elită, teoretician, practician şi inventator în domeniul paraşutismului, președinte al Comisiei Centrale de Parașutism din România. Grigore Baştan, nume predestinat de lider, cu rezonanţă otomano – tătară, însemnând: “cel de la capăt”, “cel de la început”, “cel din frunte”, “comandant, şef, cap al unui grup, formaţii, unităţi”.  În această calitate şi funcţie, cu o experienţă teoretică şi practică în aviaţie – paraşutism de peste patru decenii, Grigore Baştan a scris prima monografie a evoluţiei paraşutiştilor militari români: Istoria paraşutismului militar din România, Fundaţia “General Grigore Baştan”, Editura Porto – Franco, Galaţi, 1997, 177 p.

Dar înainte de prezentarea cărţii, câteva informaţii despre autor. Grigore Baștan (n. 23 ianuarie 1922, Coşcodeni, județul Bălți, Basarabia, atunci în România Mare – d. 8 februarie 1983, București) a făcut parte din prima promoție de parașutiști ai României, înființată în timpul celui de-al Doilea război mondial, în 1941, la ordinul generalului Ion Antonescu. A participat la eliberarea de sub ocupație nazistă a aeroportului Băneasa și a zonei de Nord a Bucureștiului (23 – 28 august 1944). A absolvit, în prestigioasa sa carieră: Şcoala de paraşutişti (iunie – octombrie 1941); Şcoala de Subofiţeri de Infanterie de pe lângă Regimentului de Gardă al Conducătorului Statului – detaşat la Şcoala de Subofiţeri Pionieri (octombrie 1942 – septembrie 1943); Cursul de pregătire educatori ECP de companii la Centrul de Instrucţie ECP Breaza (octombrie 1945 – februarie 1946); Şcoala de lectori superiori ai DSPA de pe lângă Academia Militară Generală (februarie – august 1949); Cursul scurt de observatori aerieni pentru ofiţeri politici de pe lângă Centrul de Instrucţie al Forţelor Aeriene (iunie – decembrie 1950); Cursul academic superior de pe lângă Academia Militară Generală (decembrie 1953 – septembrie 1954); Academia Militară Generală (octombrie 1964 – august 1967).

Grigore Baştan a parcurs următoarele grade militare: soldat voluntar – 23 aprilie 1939, la doar 17 ani şi 3 luni; fruntaş – 1 mai 1939; caporal – 15 septembrie 1939; sergent – 15 octombrie 1940; sergent major (adjutant stagiar) – 1 septembrie 1943; adjutant paraşutist – 23 august 1945; adjutant major – 2 octombrie 1948; sublocotenent – 30 decembrie 1948; locotenent – 23 august 1949; locotenent major – 30 decembrie 1949; căpitan – 2 mai 1951; maior – 24 mai 1952; locotenent colonel – 21 iulie 1955; colonel – 30 decembrie 1961; general maior (general de brigadă) – 6 mai 1971, la 49 de ani şi 4 luni; trecut în retragere – 7 martie 1979.

Înaintările succesive în grad s-au realizat în paralel cu ocuparea unor funcţii militare tot mai importante: voluntar în Centrul de Instrucţie al Aeronauticii (15 decembrie 1938), puşcaş în Compania trupă din cadrul Şcolii Militare de Pilotaj (23 aprilie 1939), în Compania de paraşutişti (octombrie 1941 – septembrie 1942), subofiţer cu armamentul în Compania 8 Paraşutişti (decembrie 1943), comandant secund al Plutonului de acţiuni speciale din Batalionul 4 Paraşutişti (1944) devenit Batalionul 4 Pază (octombrie – decembrie 1944), comandant pluton în Compania 32 Pază (decembrie 1944 – aprilie 1945) şi Grupul 2 Aviaţie de legătură (aprilie – mai 1945), secretar la Biroul I din Secţia I a Statului Major al Aerului (mai – octombrie 1945), comandant secund pentru ECP de companie la Regimentul 1 Transmisiuni aero (februarie 1946 – februarie 1947), detaşat la Atelierul Auto al Grupării Depozitelor de Aviaţie nr. 2 (februarie 1947 – septembrie 1948) şi Şcoala Militară de Pilotaj (septembrie – decembrie 1948), locţiitor politic al comandantului Centrului de Instrucţie al Aviaţiei (decembrie 1948 – februarie 1949), instructor de partid (septembrie 1949 – aprilie 1950), şef Birou organizare şi instructaj (februarie – mai 1950) şi ofiţer cu planificarea muncii politice în Direcţia Politică a CFAM (septembrie -octombrie 1950), şef de stat major al Batalionului 1 Paraşutişti (noiembrie 1950 – aprilie 1952), şef de stat major (aprilie – decembrie 1952) şi girant al comandantului (martie – iunie 1951, decembrie 1951 – iulie 1952), comandant al Batalionului 597 Paraşutişti (iulie – decembrie 1952), comandant al Regimentului 246 Desant – Paraşutare (decembrie 1952 – septembrie 1955), Batalionului 1025 Desant – Paraşutare (septembrie 1955 – februarie 1959), Batalionului 36 Desant – Paraşutare (februarie 1959 – iulie 1963) şi Regimentului 60 Paraşutişti (iulie 1963 -octombrie 1964), locţiitor pentru Desant aerian al şefului de stat major al Armatei a 2-a (octombrie 1967 – august 1969), locţiitor şef Secţie PL, Infanterie, VM şi Desant – Paraşutare al comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (august 1969 – februarie 1973), locţiitor pentru Desant – Paraşutare  al comandantului CAAT (februarie 1973 – mai 1977) şi al comandantului Aviaţiei Militare (mai 1977 – martie 1979).

Paraşutistul – erou a primit, pentru realizările din impresionanta sa carieră, diverse decoraţii, ordine, medalii: Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1950), Medalia „A 5-a aniversare a RPR” (1952), Ordinul „Steaua RPR” (1953), Medalia „10 ani de la înfiinţarea primelor unităţi ale Armatei RPR” (1953), Medalia „Meritul militar” cls. a II-a (1953), Medalia „Meritul militar” cls. I (1954), Ordinul „Muncii” clasa a III-a (1957), Medalia „Virtutea ostăşească” (1959), Ordinul „Meritul militar” cls. a III-a (1959), Medalia „40 de ani de la înfiinţarea PCR” (1961), Ordinul „23 August” cls. a V-a (1964), Ordinul „Meritul militar” cls. a II-a (1964), Medalia „A XX-a aniversare a Forţelor Armate ale RPR” (1963) şi „A XX-a aniversare a eliberării patriei” (1964), Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării patriei” (1969), Ordinul „Meritul militar” cls. I (1969), Medalia „A 50-a aniversare a P.C.R.” (1971), Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii ” (1972), Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974) şi Medalia „A XXX-a aniversare a Zilei Armatei RSR” (1974).

Comandantul de batalion / regiment a fost dublat, cu succes, de către inventatorul Grigore Baştan, care a revoluţionat tehnicile şi instrumentele de paraşutare, obţinând brevete pentru noutăţile şi inovaţiile sale: Certificatul de autor nr. 281/41559 din 26 octombrie 1961 pentru “Dispozitivul de largare a paraşutei” (Brevet de invenţie nr. 2458 din 9 iulie 1960, în colaborare cu ing. Marcel Feinstein), eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii; Certificatele de inovator nr. 74 din 12.10.1959 pentru “Dispozitivul de detaşare rapidă a paraşutei în aer sau la sol” (în colaborare cu ing. Marcel Feinstein) şi nr. 74 din 30.11.1963 pentru “Confecţionarea unei paraşute de siguranţă (abdomen) cu calităţi aerodinamice superioare şi la un preţ de cost scăzut faţă de paraşuta de siguranţă Aurel Vlaicu” (în colaborare cu cpt. Ion Enache), eliberate de MFA; Certificat de inovator nr. 1 din 06.08.1969 pentru Inovaţia “TP – 160 – Paraşută abdomen de siguranţă şi TP – 161 – Paraşuta de spate (specială) pentru lansarea desantului aerian echipat complet”, eliberat de MFA; Certificat de inovator nr. 107 din 1978 pentru “Paraşuta principală pentru desant BG – 7M şi Paraşuta de siguranţă BG – 3M” eliberat de MApN.

Grigore Baştan a efectuat, în cariera sa,  677 lansări cu paraşuta în toate condiţiile meteo, pe uscat, pe apă, în toate anotimpurile, în toate zonele de relief: luncă, câmpie, deal, podiş, munte. La 20 august 1970 a stabilit recordul național de parașutare de la mare înălţime, de la 10.000 de metri, cu o cădere liberă de aproximativ 7.000 de metri. Recordul, rămas nedoborât până acum, a fost realizat utilizând cele două modele de parașute gândite și proiectate el – BG – 7M și BG – 3M. În semn de prețuire a rolului său la dezvoltarea parașutismului în România, Aeroclubul “Șoimii Bucovinei” din Suceava a primit denumirea de Aeroclubul „Grigore Baștan”. Aeroclubul îi pregăteşte, atât teoretic, cât și practice, pe amatorii de parașutism, planorism, zbor cu balonul și zbor cu motor. Sediul aeroclubului este pe Str. Dragoș Vodă 12, iar terenul de zbor lângă orașul Salcea, unde se află și aeroportul Suceava (informaţii preluate de pe site-ul Fundaţiei “General Grigore Baştan” – Bucureşti).

Monografia paraşutismului militar românesc cuprinde: Avertismentul lui Dumitru Ion Dincă, Cuvântul – înainte al generalului de divizie aeriană Iosif Rus, cinci capitole cronologico – tematice, o Postfaţă a comandorului inginer Marius Baştan, fiul autorului, o Bibliografie tematică selectivă. D.I. Dincă, editorul cărţii, a precizat că, „(…) tot ceea ce a aşternut pe hârtie generalul Baştan este rodul unei îndelungate experienţe, de pionierat aş spune, ca paraşutist şi comandant, experienţă trecută prin filtrul unei conştiinţe exemplare. La toate acestea se mai adaugă lirismul pe care-l degajă numeroase pagini, reflex al personalităţii capabile să perceapă nuanţat realitatea şi universul uman, marcată în acelaşi timp de generozitate şi de aventură” (p. 5). Prezentând personalitatea autorului, comandant, teoretician, practician şi inventator militar, şi importanţa cărţii, gen. Iosif Rus a subliniat ca fiind „consistentă în substanţă şi structură, cartea este singulară şi poate unica lucrare ce abordează în exclusivitate istoria paraşutismului militar din România. (…) Grigore Baştan este deocamdată singurul care a avut ambiţia şi care a reuşit să realizeze o istorie asupra paraşutismului militar din România” – (p. 8).

În Capitolul I, De la mituri şi legende, la realităţile moderne (pp. 11 – 19), generalul Grigore Baştan a enumerat principalele repere ale istoriei paraşutei, balonului, avionului şi zborului în relaţia cu războiul local, continental sau mondial. După Primul Război Mondial, în care s-au folosit baloane, paraşute şi avioane, inclusiv pe frontul românesc din sudul Moldovei, cu lupte aeriene şi zboruri cu paraşuta, în perioada interbelică s-au înfiinţat companii şi batalioane de paraşutişti militari, în URSS (1935), Germania (1936), Franţa (1937), Italia (1938), Anglia, SUA (1940), România (1941). În prima companie de paraşutişti militari români s-a aflat şi tânărul subofiţer, pe atunci, Grigore Baştan.

Începuturile paraşutismului în România, evoluţia şi progresul între anii 1918 – 1948  au fost analizate de autor în Cap. II, pp. 21 – 45. Gen. G. Baştan a insistat în mod deosebit asupra evoluţiei tehnice şi funcţionale a paraşutei aviatorilor şi, ulterior, a militarilor paraşutişti, reconfirmând dictonul: „Paraşuta îşi face mereu datoria în mod conştiincios”. Dezvoltarea caracteristicilor complexe ale paraşutei a determinat expansiunea paraşutismului sportiv şi a celui militar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Trupele aeropurtate de paraşutişti militari au devenit, pe lângă blindate, vârful de lance al războiului modern, rapid, manevrier, distrugător, cu luptători lansaţi din avioane, în spatele frontului, ameninţând şi distrugând conexiunile complexe ale armatei duşmane de pe front cu interiorul propriei ţări.

Organizarea trupelor de paraşutişti din armata română [1940 – 1945], pp. 47 – 76, este capitolul care prezintă „actul de naştere” şi „copilăria” unităţilor de combatanţi paraşutişti din armata naţională. Astfel, în perioada 5 septembrie 1940 – 10 iunie 1941, în condiţiile derulării evenimentelor militare – politice – diplomatice ale celui de-al Doilea Război Mondial şi ale iminenţei declanşării războiului anti – sovietic, MStM al armatei române a aprobat înfiinţarea unei companii de paraşutişti militari, conform Directivei de Luptă nr. 93/10 iunie 1941, cu următoarele efective: 17 ofiţeri, 18 subofiţeri, 98 de militari în termen. Primul comandant al primei companii de paraşutişti militari a fost locotenentul Şoverth Ştefan (pp. 50 – 51). Printre sergenţii de companie s-a numărat şi tânărul sergent de doar 19 ani, Grigore Baştan.

Compania de paraşutişti militari avea ca misiuni principale „sabotajul”, concretizat în distrugerea unor obiective fixe şi mobile izolate din teritoriul inamic, din spatele frontului, cu revenire în liniile proprii şi „cucerirea capului de pod”, adică atacarea, ocuparea şi păstrarea unui obiectiv militar / civil duşman, în spatele frontului inamic, până la sosirea propriilor forţe armate, aflate în ofensivă sau în contra-ofensivă. Unitatea de paraşutişti a fost campată pe aerodromul Popeşti – Leordeni, în SE Bucureştiului. După antrenamente specifice dure şi continui, la 1 octombrie 1941 tot efectivul companiei a primit brevet de paraşutist militar. La 25 februarie 1942, MStM al Armatei Regale Române a aprobat înfiinţarea Batalionului de paraşutişti militari, cu un efectiv de aprox. 1.200 de combatanţi, cu nucleu de formare – compania de paraşutişti militari, subordonat Flotilei 1 Aero-locaţie, dislocată în Pădurea Pantelimon. Luptătorii batalionului s-au instruit continuu, temeinic, specific armei, în august 1944 fiind pregătiţi de luptă.

Participarea batalionului de paraşutişti la insurecţia armată din august 1944 (cap. IV, pp. 77 – 108) a fost proba de foc pe care au trecut-o cu eroism combatanţii unităţii de paraşutişti, condusă de căpitanul – comandor Dobre Teodor, pe drumul lor către profesionalism şi nemurire. Ei au avut o contribuţie importantă la eliberarea aeroporturilor Băneasa, Pipera, Otopeni şi Boteni de sub ocupaţia armatei hitleriste în perioada 23 – 28 august 1944. Autorul, pe atunci plutonierul – adjutant Baştan Grigore, participant direct la acele evenimente militare, a povestit detaliat desfăşurarea luptelor din localităţile enumerate anterior, cu numeroase fapte de vitejie personale sau de grup. De asemenea, a adunat mărturiile scrise ale unor paraşutişti militari veterani, despre luptele grele, sângeroase, anti-germane din 23 – 28 august 1944. În februarie 1945, sub puternica presiune a comandamentului trupelor sovietice de ocupaţie din România, Batalionul de paraşutişti militari a fost desfiinţat, membrii fostei unităţi de elită fiind repartizaţi la diferite unităţi ale Aeronauticii Regale Române.

Dar o experienţă de 5 ani şi, mai ales, o necesitate stringentă a dezvoltării şi profesionalizării armatei române post-belice nu puteau fi ignorate de către conducerea armatei române comuniste. Ca urmare, la 29 noiembrie 1950 s-a înfiinţat Batalionul nr. 597 paraşutişti militari, cu garnizoana la Tecuci, comandat de Vasile Cosma (noiembrie 1950 – iunie 1951), comandor, şi de locotenentul major Baştan Grigore, şef de stat major (noiembrie 1950 – decembrie 1952). Ca urmare a subordonării Batalionul nr. 597  Regiunii I Militare / Zona Moldova (de ce?), în perioada 6 februarie – mai 1951 unitatea specială a avut garnizoana la Botoşani, în cazarma de pe Str. Sucevei, în NV oraşului. De ce la Botoşani? m-am întrebat, citind paragrafele respective. Pentru că aici era o cazarmă disponibilă şi existau facilităţi, de diferite categorii, pentru instrucţia specifică, de armă? Nu, pentru că facilităţile nu existau iar  unitatea specială a părăsit oraşul doar după aproape patru luni de şedere aici şi instrucţie la sol. Pentru a fi supravegheată de aproape de consilierii sovietici şi a se putea interveni lejer, în forţă, împotriva ei, în caz extrem, de peste Prut, din Basarabia reocupată de Armata Roşie în prima parte a anului 1944, între Prut – Botoşani fiind doar 50 km? Este o ipoteză ce trebuie analizată cu atenţie şi cu răspundere! În sens invers, pentru a supraveghea unităţile Armatei Roşii de pe linia basarabeană a Prutului şi a interveni rapid împotriva lor, în caz de trecere brutală a frontierei? Puţin probabil, aproape imposibil în 1951. Este posibil ca fostul comandant de batalion din perioada 1950 – 1952,  locotenentul major Baştan Grigore, să fi ştiut răspunsul la întrebare, dar s-a eschivat să lămurească aspectul, în manuscrisul redactat în 1980 – 1981.

Foarte sugestive sunt amintirile lui G. Baştan referitoare la secvenţa temporală botoşăneană a carierei sale: „La 6 februarie 1951 batalionul iese din subordinele CFAM şi trece în subordinele Regiunii I Militare. Primul efect al noii subordonări a fost schimbarea Garnizoanei Tecuci cu Botoşani. Acest lucru s-a materializat prin îmbarcarea în 8 vagoane, batalionul şi întreaga sa zestre tehnico – materială, intendenţă şi gospodărie şi începerea marşului pe calea ferată spre Nord. Pe timpul deplasării statul major a organizat un program cultural – artistic, care a avut drept rezultat un moral ridicat al efectivelor, precum şi închegarea unei echipe artistice şi de dansuri cu un program corespunzător, apreciat mai târziu pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, de către efectivele garnizoanei şi locuitorii oraşului. Am ajuns în noua garnizoană după patru zile.

Era după-amiază şi ploua. În Gara Botoşani am fost întâmpinaţi de către şeful comenduirii de garnizoană, însoţit de un grup de ofiţeri din Regimentul 9 Infanterie, comandantul garnizoanei fiind colonelul Eremia, comandantul R. 9 I. Prin ordinul Regiunii 1 Militare, transmis de şeful comenduirii garnizoanei, a fost destinată pentru Batalionul de paraşutişti Cazarma „Ştefan cel Mare”, care se găsea la 4 – 500 m de gara unde debarcasem. Neavând mijloace de transport necesare, toate materialele şi tehnica unităţii au fost transportate cu braţele de către întregul efectiv al batalionului – cadre şi militari în termen. Operaţiunea de debarcare, transport şi instalare în noua cazarmă a durat 16 ore. După 2 ore de odihnă a început programul în noua garnizoană. Era 9 februarie 1951. Câte o grupă de militari sub comanda plutonierilor de companii au rămas în cazarmă pentru definitivarea instalării şi ordinii interioare, iar subunităţile s-au deplasat la instrucţie.

Comandantul batalionului cu statul major s-au prezentat la comandantul garnizoanei, colonel Eremia. După prezentările regulamentare, comandantul garnizoanei a pus câteva întrebări privitoare la modul de instruire al paraşutiştilor militari, la care lt. major Baştan Grigore i-a făcut o amplă expunere, reuşind să-i formeze o imagine completă asupra caracterului şi particularităţilor instrucţiei paraşutiştilor militari. (…) În toată luna aprilie şi mai, s-au executat aplicaţii tactice. Două din ele s-au executat în cooperare cu R. 9 I. şi cu unităţile M.I. Rezultatele au fost foarte bune. Acest lucru a încurajat, stimulat şi mobilizat atât statul major, cât şi ofiţerii din subunităţi, gradaţii şi soldaţii. (…) Se apropia primăvara, timp optim pentru începerea instrucţiei aeriene – zbor şi paraşutări. Comandantul unittăţii era îngrijorat că aşa-zisul „aerodrom” din Botoşani era impropriu decolării şi aterizării avioanelor pentru instrucţia paraşutiştilor, iar R. I M. întârzia să răspundă la numeroasele intervenţii ale comandantului privind soluţionarea începerii şi executarea acestei importante categorii de instrucţie. Ceea ce a depins de unitate s-a realizat integral şi la un nivel superior, chiar în condiţiile unei baze materiale de instrucţie improvizate (…)” – pp. 116 – 117; 122.

Din iunie 1951, Batalionul nr. 597 paraşutişti militari a fost relocat în Garnizoana Buzău, iar de la 20 noiembrie 1952 detaşamentul de elită a fost transformat în Regimentul nr. 246 aero-desant, subordonat CFAM din România, comandant fiind reconfirmat maiorul Baştan Grigore. În paginile următoare ale monografiei, autorul a conturat istoria unităţii de elită pe care a condus-o 13 ani (între 1950 – 1964), până în 1980 – 1981, cu toate reuşitele şi realizările, dar şi cu problemele şi provocările punctuale, depăşite din mişcare sau din zbor, pe pământ sau în aer. Unii paraşutişti militari, ofiţeri, subofiţeri, trupă, cu dotări tehnice adecvate, au avut o contribuţie importantă la turnarea filmului artistic Paraşutiştii (1972), cu Florin Piersic, Silviu Stănculescu şi Valeria Seciu în rolurile principale. Gen. Grigore Baştan a fost consultantul tehnic al echipei de filmare.

O Postfaţă, pp. 171 – 173, semnată de comandor ing. Marius Baştan, şi o Bibliografie tematică selectivă, pp. 175 – 176, încheie o monografie valoroasă despre visul, realizat de altfel, al paraşutistului de a zbura în văzduh şi de a se lansa cu paraşuta către pământ, pe care să aterizeze în siguranţă. Cartea gen. Grigore Baştan este o contribuţie originală, rezultantă a intersecţiei dintre abordarea ştiinţifico – tehnică şi genul evocator – memorialistic. Cartea se citeşte cu uşurinţă, amintirile sunt restituite la persoana a III-a singular sau plural, într-un cadru tehnicist, militar, în care întâlnim ordine şi dispoziţii ale eşaloanelor militare superioare, alături de înzestrarea militară de bază a paraşutiştilor, de la pistoale Beretta, Parabellum şi Walther, până la avioane Junkers-52 sau Antonov-26, lângă care se evocă impresiile uşor halucinante, ireale, ale paraşutiştilor, după un zbor la 2.000 m altitudine şi un salt reuşit cu paraşuta. Fotografiile individuale şi de grup întregesc, prin imagine, mesajul textului. Cărţii îi lipseşte, însă, un rezumat într-o limbă străină, un indice general, antroponimic, toponimic, hidronimic, care să faciliteze consultarea rapidă a lucrării şi, mai ales, o biografie post-mortem a autorului, un pionier al paraşutismului militar românesc. Ulterior, în 2011, Fundaţia General Grigore Baştan a realizat un DVD tematic, intitulat Comandanţi ai Batalionului 60 de Paraşutişti „Băneasa – Otopeni”, 1950 – 2011, cu informaţii şi imagini inedite, care întregesc mesajul cărţii generalului – paraşutist.

La peste trei decenii de la elaborare, manuscrisul original necesită o nouă ediţie, cu sprijinul unui specialist în domeniu, completată şi actualizată informaţional şi imagistic.