Primit pentru publicare: 29 nov. 2016
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 30 nov. 2016
Editor: Ion ISTRATE
Cititorii revistei „Luceafarul”, au avut prilejul să citească în câteva numere din anul trecut, poezii semnate de un nume necunoscut în peisajul literar. Autorul acestora este botoșăneanul Simon Glasberg, un domn care-și împarte timpul, nu întotdeauna în mod egal, între România, țara în care s-a născut și a trăit până dincolo de ieșirea la pensie și Israel, unde este stabilită fiica sa, alături de care a decis să-și petreacă ultima parte a vieții.
Născut în anul 1939 la Rădăuți, județul Suceava, absolvent al Liceului „ Eudoxiu Hurmuzachi” din localitate și apoi a două instituții de învățământ superior – Facultatea de Agricultură din Iași și Facultatea Tehnico – Economică din București, domnul Simon Glasberg s-a stabilit de tânăr la Botoșani, lucrând la început ca inginer agronom la Roma și Corni, ocupând apoi funcții de conducere în cadrul Consiliului Agricol Raional și Direcției Județene pentru Agricultură, iar în ultima parte a activității conducând Oficiul Județean Pentru Studii Pedologice și Agrochimice.
A fost căsătorit cu Marioara Glasberg, una dintre cele mai cunoscute bibliotecare ale Bibliotecii „Mihai Eminescu” și este tatăl a doi copii, ambii absolvenți de studii superioare –Marius, stabilit la Botoșani și Simona, căsătorită la Haifa, în Israel.
Debutul literar l-a făcut la vârsta de 76 de ani, în revista “Luceafărul”, călcând apăsat pe urmele multor alți botoșăneni care au făcut același lucru după pensionare, precum Ovidiu Chelaru, Maria Bucataru și Maria Moisoiu și recuperând timpul pierdut prin publicarea, în anii 2015 și 2016 , la editurile “Arena Cărților” și “Agata” din Botoșani, a două volume de versuri: “Inspirații poetice” și “Versul meu”.
Cu câtva timp în urmă, pe la sfârșitul lunii septembrie, m-am întâlnit întâmplător, cu domnul Simon Glasberg, în Parcul “Eminescu”, prilej cu care am schimbat câteva vorbe, iar domnia sa mi-a promis că-mi va dărui cele două cărți de poezie, pe care le-a publicat, cu rugămintea de a-mi spune părerea despre acestea. La câteva zile de la această scurtă întâlnire, am primit cărțile promise, dar imposibilitatea autorului acestora de a mai putea rămâne la Botoșani, a făcut să nu-i pot satisface rugămintea. Mă achit acum de această plăcută sarcină, sperând că această primă cronică dedicată operei domnului Simon Glasberg să fie de bun augur și să-l stimuleze în activitatea atât de frumoasă și de plină de folos pentru suflet, care este scrisul.
De la început, trebuie remarcat faptul că, un cititor obișnuit cu lectura, poate sesiza lipsa de exercițiu a autorului în domeniul poeziei. Domnul Simon Glasberg nu a dat, în cursul vieții sale, o atenție deosebită scrisului, deși, în cele câteva rânduri scrise pe ultima copertă a celor două volume, mărturisește că a scris versuri încă din anii studenției, dar acestea, neavând “orientare politică”, n-au putut fi publicate. A început să scrie constant, nu de foarte multă vreme, după pierderea soției și stabilirea în Israel, din nevoia de a-și umple singurătatea, prin exprimarea în versuri a trăirilor sale, dar nu numai acesta este motivul pentru care s-a decis să se dedice poeziei. Un altul, și mai credibil, ne este devoalat de proaspăt venitul în lumea poeților în poezia “M-am întrebat” : ”M-am întrebat uneori, în răstimpuri,/ ce mi-a venit să scriu din nou, poezie,/ căci omul are din mai vechi timpuri,/ multe alte ocupații plăcute, o mie …/ Am căutat mult adevăratul motiv,/ în noianul de de vorbe ce se pot grăi …/ Unul singur cred că e cel potrivit:/ că am regăsit bucuria de a trăi …/.
Poetul este convins că producțiile sale nu se ridică la valoarea autorilor consacrați, preocupările și traiectul vieții sale nedându-i prilejul să se exerseze în domeniul poeziei: “ De nu ești filolog ca pregătire/ ci doar îndrăgostit de poezie/ nu ai criterii clare de gândire/ să alegi rima, ritmul, verbul/ să fie toate în aceeași armonie/” (“ Despre poezie”) , dar acest fapt nu-l împiedică să dea formă poetică trăirilor sale. Ne-o confirmă din plin, cele peste 200 de poezii, cuprinse în volumele menționate mai sus.
Autorul celor două volume aste un om cult, cu un orizont de cultură remarcabil, un bun cunoscător al psihicului uman, o fire sensibilă, care crede cu tărie că viața, cu bune și cu rele, trebuie trăită cu demnitate, iar oamenii, de orice nație și credință ar fi, pot și trebuie să se respecte unii pe alții, găsind calea care să ferească lumea de noi conflicte militare majore, care, în actualele condiții, ar pune în pericol însăși planeta pe care o populăm. Plecat dintr-o Românie unde liniștea și calmul constituie o realitate pe care nimeni nu o contestă, în Israel, țară frământată de nesfârșitul conflict cu palestinienii, autorul înțelege mai bine decât mulți alții cât de importante sunt valorile umane, pe care cu toți suntem datori să le apărăm, iar o mare parte a poeziilor sale fac pledoarie acestui deziderat.
Poeziile domnului Simon Glasberg au o tematică extrem de variată, propriile trăiri, evocarea ființelor dragi – soția, copiii, nepoții – cultura și istoria celor două țări între care-și pendulează existența, frumusețea naturii și multitudinea de probleme cu care este confruntată lumea de astăzi, fiind abordate în cea mai mare parte a acestora.
Reținem din lectura scrierilor poetice ale domnului Simon Glasberg, dragostea pe care o poartă României, unde revine de fiecare dată cu bucuria reîntoarcerii acasă: “La revedere România”, “Acolo”, “Iunie, în munții României”, dar și afecțiunea pe care o poartă Israelului, unde-și petrece cea mai mare parte a timpului: “Bună ziua Israel”, “Iarna în Israel”, “ Din nou în Țara Sfântă”, “Reîntoarcere în Țara Sfântă”, “Ianuarie în Israel”, “Orașul port Haifa”. Găsim exprimat fără echivoc acest sentiment, în poezia “Țara Sfântă” în care, evocând revenirea în România, după stabilirea în Israel, poetul constată că ambele patrii îi sunt la fel de aproape: “Și iată-mă din nou pe țărmul de plecare,/ patria adoptivă nu m-a renegat,/ iubirea mea o împart egal la fiecare,/ de ambele mă simt pe veci legat/”.
Multe dintre poeziile cuprinse în cele două volume, au caracter autobiografic, autorul evocând momente semnificative din trecerea sa prin lume: copilăria, marcată pentru totdeauna de deportarea, împreună cu membrii comunității evreești din Rădăuți în Transnistria – “Transnistria”- anii de școală – “Rădăuțiul meu natal”, sau perioada maturității – „Am trăit într-o țară comunistă”, “Scrisoare către destin”, “Agronomul”.
Viața i-a oferit momente dramatice, ani de restriște și privațiuni, dar și bucuria de a se realiza pe plan profesional și familial și oportunitatea de a vedea lumi și civilizații diferite și de a cunoaște direct ce înseamnă războiul și discriminarea sub multiplele ei fațete. Aceste atât de variate și profunde experiențe, stau la baza poeziilor în care, pledează cu patos și insistență pentru armonie socială, pentru înțelegere între națiuni și pentru evitarea, cu orice sacrificiu a conflictelor armate: “Două lumi”, “Răsună sirene”, “Pace și război”, Un gând de pace”, sau “Să ne iubim planeta”, sunt doar câteva dintre acestea. Poetul este convins că este loc pentru toți în această lume și speră că generațiile care vor veni, vor avea parte de liniște, pentru a duce mai departe progresul și civilizația umană. Două strofe din ultima poezie citată sunt edificatoare în acest sens: …”Și totuși, nu planeta ne este vrăjmașă,/ ci omul, sie însăși, adesea e dușman…/ În loc s-o iubească, să fie mai frumoasă,/ pare că redevine tot mai puțin uman…/… “Îmi vine să fac rost de un megafon mare,/ să fac apel omenirii: să ne iubim planeta,/ să respectăm omul și viața la oricare…/ Dă-i morții ura dintre oameni, nu planeta!”
Dintre numeroasele poezii cuprinse în cele două volume, câteva sunt dedicate soției, de care destinul a făcut să fie despărțit mult prea devreme: “Scrisoare către soția mea”, “Să nu crezi”, “ Grea mantaua de zăpadă”, “Adesea mă gândesc la tine” și“Comemorare”, alte câteva celor doi copii, Marius și Simona: “Am cunoscut iubirea”, nepoților din România și Israel: “Lui Sandra”, “Mă- ntorc mereu”, sau doamnei Zili, prietena alături de care trăiește în Haifa: “N-am crezut”și “Prima mea iubire”, versurile punându-i în evidență sensibilitatea și duioșia sufletească cu care- și ocrotește familia și pe toți cei apropiați.
În același rând cu poeziile amintite mai sus, pot fi incluse și cele dedicate unor personalități cărora poetul le poartă o deosebită considerație. Între acestea se numără Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, scriitorul Cătălin Mihuleac, istoricii Hendrik W. van Loon și Iohan Daisne și rabinul Șlomo Sorin Rosen. Reținem, dintre poeziile dedicate lui Mihai Eminescu, pe care îl consideră modelul și inspiratorul scrisului său și căruia nu ezită să-i declare recunoștința, prima și ultima strofă a poeziei “Nu întâmplător”:”Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,/ poetul idol pentru generații…/ Sunt dintre cei care l-au recitit mereu,/ să găsesc răspunsuri și noi înțelesuri,/ la cele sufletești vibrații…/” … “Nu întâmplător îl visez pe Eminescu,/ și acum poetul idol pentru generații…/ Visele lui m-au transpus și-n alte vise/ iar gândirea lui rămâne plină de ecouri,/ și azi, în ale minții mele vibrații./
Trebuie să amintim în aceste scurte rânduri și poeziile în care este descrisă natura, în special cele inspirate din Israel, nu numai pentru căldura cu care sunt evocate ci și pentru admirația modului în care locuitorii unei țări în mare parte aridă, știu să ocrotească fiecare palmă de pămînt și să transforme deșerturile în adevărate grădini. “Vin norii”, “Pe jos prin Haifa”, “Din fuga trenului” sau “O familie vegetală”, sunt doar câteva dintre aceste poezii.
Nu putem încheia, fără a menționa faptul că cele două volume, conțin și câteva poezii care ni-l relevă pe domnul Simon Glasberg și ca pe un fin umorist. O dovadă a acestui fapt o constituie poezia “Einstein și Chaplin”, al cărei final îl redăm în cele ce urmează: Einstein către Chaplin: / “Apreciez în tăria artei d-tale,/ universalitatea ei de laudă…/ Dumneata nu scoți o vorbă/ și toată lumea te-nțelege,/ râde-n hohot și te aplaudă…/” Chaplin către Einstein: “ Faima ta mondială, în cotă,/ e mult mai mare ca a mea…/ Toată lumea te admiră,/ dar fără a-nțelege o iotă,/ din toată teoria ta…/.
Considerațiile pe marginea poeziilor domnului Simon Glasberg pot fi, desigur extinse, acest prim articol fiind doar o rapidă trecere în revistă a creației sale. Nu ne-am referit la stilistica autorului, și n-am intrat în ceeea ce înseamnă analiza literară a creației sale, lăsând unor oameni specializați în acest domeniu să o facă. În ce ne privește, apreciem creația literară a domnului Simon Glasberg pe care o dorim cuprinsă în cât mai multe volume și suntem întru totul de acord cu explicația pe care o dă demersului său poetic, exprimată clar în poezia “Versul meu”, pe care o reproducem integral, în finalul acestui articol: “Am spus-o și o spun din nou:/ eu nu-s poet de “meserie”,/ la ceea ce simt sau judec eu/ versul meu e doar un ecou,/ la ce și cum aș fi dorit a scrie…/ E ca un cal din “rasa”nărăvaș,/ ascultător doar când e flămând./ Îl încalec doar în câte-un ceas/ și atunci scapără idei – răvaș,/din care aștern un rând, un gând…/ Așa că nu pun preț pe formă,/ dar arzând țin la al ei mesaj,/ ce, indiferent ce subiect are,/ să fie real și clar ca înșirare,/ fiind desprins chiar din peisaj./ Și-l las în pas adesea neprelucrat,/ rugând pe cititor să-l șlefuiască/ iar de-i născut cu tâlc complicat/ sau poate în sens neadecvat,/ poate să-l răstălmăcească…/ Eu știu, că și tu stimate cititor/ ai sigur un filon de scriitor, poet,/ doar că găsești c-a spune tuturor/ tot ce simți și toate ce gândești,/ ar fi nepotrivit și poate desuet…/
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
buna ziua…..sunt nascuta in Botosani in anul 1945….am invatat la scoala nr 4 de pe Karl Max si apoi un an la liceu Eminescu
am emigrat in Israel in 1961
cum a-si putea primi si eu revista prin e-mail
multumesc anticipat
Ediana Aldea(Segal)
Buna ziua!
Va acordăm dreptul de a o descarca, fără vreo pretenție. Pentru forma tipărită, va rugăm, e necesară adresa de corespondență. Redactia,