Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

 O ora despre nimic

Am aflat că există ceva mai rău decȃt moartea.

  • O să îƫi deapăn o povestire din tren. Cum putea acest om, cunoscut în tren, să preƫuiască viaƫa şi fratele meu…E o oră despre nimic într-o zi mohorȃtă de toamnă care părea că nu se mai termină.
  • -Nu vă supăraƫi! Staƫi pe locul scris pe biletul meu!
  • -Scuzaƫi-mă! Locul meu este cel din faƫa dumneavoastră! M-am aşezat din greşeală. Am văzut compartimentul gol şi nu am mai ƫinut seama!
  • -Doamnă, eu am mai păƫit-o! Nu ştiu cine mă ridică şi eu sunt un om bolnav de inimă, nu pot să dansez în vagon de la un loc la altul. Scrie 33, stau pe 33!Sunt omul care n-a dansat niciodată!
  • Un călător căutȃnd locul de pe bilet într-un vagon gol… aproape gol, căci mai eram eu şi doi colegi de serviciu ce coborau la a doua staƫie, îmi pare cea mai degradantă situaƫie în care poate să ajungă omenirea, gȃndind aşa, la modul global, dar  şi cea mai  tristă imagine pe care puteam să  o iau în  amintire într-o zi  mohorȃtă de toamnă în care mi-a fost frig la picioare, m-a udat ploaia de m-a coşcovit ca pe o haină veche de cȃteva decenii iar amintirea zilei precedente, cȃnd vizitasem pe Lundel, nu mă slăbea deloc: N-ai fumat niciodată şi nu înƫelegi ce e aia, mi-a zis fratele meu, la nici o săptămȃnă de la operaƫia pe cord deschis, pe care o suferise. Dacă nu mai fumează îşi pierde puterea de concentrare. Pe moment nu mai poate conduce maşina, el, şoferul pasionat cu permis de toate categoriile. Conducând maşina, accidentul îl pȃndeşte de la orice intersecƫie. Dacă se lasă, primele zile au tot ceea ce e ataşat sevrajului: mania persecuƫiei-crezi că toţi ar vrea să îţi facă rău, aiurezi şi crezi cȃte şi mai cȃte. Şi ce e mai rău-irascibilitatea te face duşman cu toată lumea. Şi creşte, şi creşte, se umflă precum un balon.
  • – Fratele meu, eşti tȃnăr, dar ƫi-a spus cardiologul că se înfundă stenturile dacă fumezi! Există ceva mai rău decât moartea?  l-aş fi întrebat dar am devenit timidă în faƫa scrumierei …pline, a cȃrnaƫilor scorojiƫi aburinzi,a farfuriei cu hamsii arămii şi a platoului cu pizza şi …
  • – Da, există. Există ceva mai rău decât moartea. O viaƫă netrăită. Să fii paralizat, la pat. Să fii bolnav. Să fii invidios pe cei sănătoşi e tot o boală. Şi numai să fii stăpȃnit de invidie este o boală mai rea decȃt moartea. Nimeni nu s-a născut învăƫat. Dar unii prea ştiu multe. Şi unii îi invidiază. Ha! Cum ar fi să povesteşti „O oră din viaƫa unuia care nu trăieşte, ci există.” E o oră despre nimic. Am trăit mergȃnd cu trenul o oră despre nimic.
  • – Doamnă, ştiu să trăiesc şi în bogăƫie şi în sărăcie dar nu ştiu ce e hoƫia şi nici ce sunt jocurile de noroc. Omul e slab. Ce e mult nu e bun. Pierzi, n-ai somn, vrei să nu ştie statul, să nu-ƫi impoziteze, nici fraƫii, să nu împarƫi cu ei, nici vecinii, căci te reclamă.
  • Inima este destul de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Spui una, faci alta. Nu mai apuci să faci, faci invers. Ştii ce repercursiuni are faptul că eşti nefericit? Că nu eşti bine cu tine? Ai probleme cu tractul intestinal. O singură dată am simƫit o căldură care  mi-a încălzit şi spatele şi pieptul şi mi-a făcut bine. Eu am ştiut că neascultarea e boală. Eu nu îmi puteam stabili niciun scop. Nu aveam voie nici la soare. Toate erau împotriva mea. Nu am avut prieteni, nu am dansat în viaƫa mea, nu am alergat după o fată, nici la iubire nu am avut dreptul. Ar fi fost scopul meu şi mă puteam şi eu îndrăgosti de viaƫă. Între viaƫă şi noapte singurul aievea eram eu. Îmi găsiseră de mic o malformaƫie la inimă.
  • Cȃnd eram mic nu dormeam noaptea mai deloc. Tata era paznic la Spitalul Militar. La patru ani mă lua cu el la servici, noaptea. Îmi plăcea să să mă plimb cu liftul. Noaptea. Noaptea îi mutau şi pe cei ce mureau. Probabil să nu îi deprime pe ceilalƫi bolnavi şi să se descurajeze. Asta ar fi făcut inutile eforturile doctorilor de a lupta cu urȃta de moarte ce pȃndea de la toate colƫurile saloanelor, căci continuu plimbau morƫi cu liftul.
  • Astea pȃnă într-o zi cȃnd un doctor şi-a pus întrebarea: văd eu îngeri, de oboseală, sau continuu este cu noi în lift un copil foarte palid? Al cui eşti, băieƫel?, a întrebat doctorul. Tata e paznicul de la Spital. Ne permiteƫi să îi facem ceva analize să vedem de ce nu are somn?, a întrebat doctorul pe tata. Mi-au descoperit o malformaƫie la inimă. Tata s-a opus operaƫiei. Aflase că alta era vȃrsta recomandată pentru operaƫie. Dar a început pentru mine ,,lista Cardiologului Infarct”: nu ai voie să! Nu ai voie să! Nu ai voie să!  Dormeam mult, cu tratament, ascultam tot. M-au respins la Liceul Militar fiindcă eram înregistrat cu probleme la inimă. După aceasta m-au operat fiindcă venise clipa în care nu am mai putut să urc nici măcar o treaptă de la scara casei noastre. Acesta era momentul pe care îl ştia tata că era recomandat pentru operaƫia malformaƫiei de la inima mea. Listei cu ,,nu ai voie să!” i s-au mai adăugat un lung pomelnic de alƫi ,,nu ai voie să!” Dormeam şi mai mult. Ascultam şi doar ce bănuiam că trebuie. Mă îmbătam cu apă rece şi mă hrăneam cu vise. Nu mă puteam stăpȃni din a invidia pe sora mea, dar mă feream de probleme cu colesterolul, cu picioarele. De picioare se spune că dacă te dor ai o problemă cu sora sau fratele. Eu nu aveam dreptul la probleme cu sora mea. I-aş fi dat orice doar să vorbim amȃndoi, să ne iertăm, să ne iubim. Oricum merg cȃƫiva paşi pe zi şi atȃt. M-a urcat în tren verişoara şi mă aşteaptă, la destinaƫie, tata.
  • Sunt un bărbat potrivit dar nici să vorbesc de iubire nu pot. Slăbiciune şi putere. Mai mult slăbiciune. Totuşi, cȃnd mă gȃndesc la iubire sunt la parametri normali. Simt o căldură, acea căldură pe care copiii de azi nu o vor mai simƫi că au organismele resetate prin hrană. Resetarea asta începe cu …poveştile- trei iezi, cucuieƫi… că mama v-aduce vouă-nu lapte-n ƫȃƫe ci ,,Lacto Mare” de la firma de lapte praf cu prafuri…
  • -Nu-i întrebaƫi niciodată pe maeştri, secretul lor nu trebuie niciodată violat. De ce era laptele în ƫȃƫe şi nu în biberoane? Lăsaƫi-l în ƫȃƫe! Cum vă puneƫi voi să interpretaƫi, să modificaƫi, opera Luceafărului de ziuă? Mă mir că nu scoateƫi şi iezii din poveste, să fie veselie, nu tristeƫe! Oameni buni, zise Steaua Sirius!
  • … aşa-i. Aƫi auzit de resetarea alimentară, să nu mai creştem porci, vaci, găini, să mȃncăm viermi, gȃndaci, carne de cultură… căldura unei emoƫii nu o mai simte tȃnărul, şi că i-au scos-o din cartea de literatură cei ce fac mnuale şi i-au pus prima poezie încă de copil pe cea cu căƫelul ,,un fermier un cȃine-avea / şi Bingo…piei, satană, de ce nu Azor sau Pufi sau simplu căƫelus cu părul creƫ sau, staƫi, nici ăsta, că invaƫă copiii de mici să …fure… iar interpretăm slovele maeştrilor? Bingo îl chema… şi mai ales fiindcă că organismul e…resetat. Aƫi auzit de copii trăiƫi în mediu antiseptic, cu prea mult dero, care au o rezistenƫă la microbi spre zero, nu mai au imunitate, copii de şapte ani, cu ochi frumoşi, sensibili, care ştiu să facă un compliment doctoriƫei: de unde aƫi luat rochiƫa? care spun că trebuie să aleagă între diaree, dacă mănȃncă un aliment, şi vomitat, dacă îl consumă pe celălalt? Toxiinfecƫii alimentare peste toxiinfecƫii. Copii aleg diareea. fiindcă le e foame. E în pragul şocului anafilactic. Un pliculeƫ de ceai, cu chimicalul acela roşu şi aromat îi mai trebuie: îi îngheaƫă mȃinile, se încălzeşte şi se umflă faƫa astfel că ai, pe moment, revelaƫia asemănării lui cu o persoană matură din familie. Copilul însă se simte un zombie…Tu vorbeşti de iubire?…poate n-ai trecut prin ele, mi-a aruncat în faƫă o fată frumoasă, cȃnd i-am spus că sunt pensionat pe caz de boală şi am şi o pensie…
  • – Poate nu am trecut…iartă-mă, ca să fii iertată! E uman să greşeşti! Să ierƫi e divin, i-am spus fetei aceleia. Mă gȃndesc deseori la ea. Niciodată nu o să zic: bine că m-a respins! Nici să o iert nu pot. Acum ce m-o mai durea? Sunt un bărbat potrivit ca înălƫime, cu ochii verzi. Nici să vorbesc de iubire nu pot? Nu mai fac afaceri cu femeile!
  • Şi n-am făcut niciodată nicio treabă. Trăiam un fenomen interesant: sora mea, o  supraponderală ce rămăsese ca un copil mic şi fără judecată şi care mȃnca pe senzaƫie, nu pe foame,  era cea care mă susƫinea cȃnd mă încurajam singur  să caut şi eu serviciu.
  • – Tu, serviciu?
  • – Da, eu, bolnavul de mic ce nu cunoşteam gustul cărnii grase, ce auzisem şi eu ce buni sunt cȃrnaƫii, şi alƫii abuzau lȃngă mine de toate, una ca sora mea, supraponderala. Doar ea mă ajuta cȃnd am fost căzut psihic  din cauză că am primit şi palma asta cu serviciul. Că multe palme am luat! Multe mi s-au întȃmplat şi n-am înƫeles nimic. Ce e mai rău e că de o vreme, cu toate pastilele, cu operaƫia şi cu toate restricƫiile respectate cu stricteƫe,  nu mai pot să dorm. Am fost la Cardiologul Infarct şi l-am întrebat: pot acum să mănȃnc şi eu un cȃrnat? Pot să beau un pahar de ƫuică? Să fumez o ƫigară sau să mȃngȃi o fată? Tot nu dorm. Nu mai dorm.
  • – E adevărat că uneori, să putem dormi, mai şi murim, dar tu nu ai avut niciodată voie să…, să…, nici să…, mi-a spus doctorul.
  • Mai stau şi pe strada Libertăƫii!
  • Porecla Grasul? La o vȃrstă orice om o poate avea. Nici atȃt nu am avut şi eu! Maicii Veta, colegii de şcoală îi spuneau Grasa. Anica, străbunica, i-a aşteptat într-o zi la poartă tocmai cȃnd au venit de la şcoală şi i-a pus la masă pe toƫi, fiecare cu un castron plin de mȃncare în faƫă. Şi unii şi alƫii şi-au mȃncat blidul lui: vedeƫi, tot ca voi mănȃncă şi Veta, dar Veta e veselă, face treabă, paşte vitele, creşte fraƫii. E bucuroasă şi rȃde. Are numai grija ei. Voi? De atunci au uitat cu totul de Grasă.
  • Lui nimeni nu i-a pus batăr o poreclă!, a adăugat sora lui, supraponderala care nu avea nici ea o poreclă. Are dreptate cel ce zice că o viaƫă netrăită e mai urȃtă ca moartea. Dar şi să trăieşti pentru răzbunări, e cam acelaşi lucru. Ambiƫia din răzbunare e vȃnare de vȃnt. Nu aduce nicio bucurie. Sunt oameni care se recunosc a fi Contele… nu de Monte Cristo, de alt tărȃm, alt meleag al zilelor de acum şi fără apelativul ,,conte”, poate cu o poreclă sau un supranume. Mulƫi aleargă după răzbunări. Eu pe cine să mă răzbun? Contele era un răzbunat de destin, deşi exilat de prieteni. Eu …
  • -Nu ai toate datele problemei! Nu poƫi judeca! De pe cer văd în ansamblu, dar nu am toate datele problemei. Nici soarele nu luminează toate văile, spuse Steaua Sirius!                                         


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania