O PAGINĂ DIN ISTORIA NESCRISĂ A COMUNEI VLĂSINEŞTI-TOPONIMIA-

Ca peste tot în lume, şi în ţara noastră, formele de relief, apele, localităţile poartă nume proprii, care, adesea, le caracterizează şi le exprimă particularităţile. Faptul este important pentru orientarea în teren, mai ales în zonele colinare, cum este şi aceasta, unde largul întinderii prezintă mai puţine elemente referenţiale.
Alte toponime vorbesc despre întâmplări şi fapte istorice, mai mult sau mai puţin vechi, mai mult sau mai puţin importante care s-au petrecut de-a lungul timpurilor şi au impresionat într-un chip oarecare sufletul oamenilor. „Tot felul de momente din viaţa colectivităţilor – istorice (în sens strict), sociale, economice, politice, psihologice găsesc ecou, adesea foarte prelungit, uneori permanent şi definitiv în toponimie.”1 Numeroase sunt, pretutindeni, în limbajul populaţiei rurale, şi toponimele formate de la numele unor proprietari de sate sau numai ai unor părţi de sat ori ai teritoriului satului, precum şi altele derivate de la numele diferitelor personaje care au jucat un oarecare rol în istoria modestă a satului; multe oglindesc schimbările profunde în raporturile de proprietate, foarte adesea, ca urmare a unor vânzări, a unor mezalianţe sau ca urmare a unor acte abuzive din partea puternicilor vremii. Subdiviziunile moşiei împărţite adaugă la vechiul nume pe acela al noului proprietar, spre a se deosebi astfel de celelalte părţi.
Asemenea circumstanţe şi-au pus amprenta asupra multor toponime încă din timpuri imemorabile, iar unele continuă, şi în prezent, să genereze noi nume, de locuri, mai ales. Este cazul numelor de loturi agricole, constituite în anii din urmă prin cumpărare sau arendare, al numelor de ferme de animale, asociaţii ori sedii patronale, care, de regulă, au preluat numele proprietarilor sau ale întreprinzătorilor.
Aşadar, numele de locuri pe care le constatăm la un moment dat nu au şi nici nu ar putea avea toate aceeaşi vârstă, de vreme ce ele sunt produsul unor condiţii istorice. În masa acestor nume apar mereu alţi termeni, aşa cum se petrec lucrurile în limbă.
Dar vechimea numelor topice poate fi, totuşi, determinată fie pe baza unor analize la care sunt supuse acestea, fie cu ajutorul datelor, atunci când ele apar în izvoare scrise. Studiile astfel întreprinse atestă, totodată, că cea mai bogată toponimie românească este formată pe baza apelativelor de origine latină, care întrece pe toate celelalte, în ordine, toponime formate pe baza apelativelor slave şi apoi toponime formate pe baza apelativelor de alte origini, mult mai reduse ca număr.
În prima categorie de nume topice de origine slavă, mai numeroasă, le aflăm pe cele formate pe baza unor apelative care sunt încă vii în limba română: dealul, podul, iazul, movila ş.a., termeni care s-au putut crea în răstimpul scurt după epoca în care limba autohtonilor din Dacia a primit influenţa slavă.2
Astfel de nume abundă chiar în toponimia acestei comune. Redăm câteva dintre acestea:
Dealul Budăilor: deal situat pe islazul din partea de est a satului Vlăsineşti, aproape de hotarul cu Hăneştii, orientat de la nord la sud, din care izvorăşte pârâul Budăi;
Dealul Steagului: deal lung, situat în partea de est a moşiei Vlăsineşti, orientat vest-sud-est, pe care se află Movila Steag Ciomag. Pe creasta lui este Drumul Steagului;
Dealul Coşare: deal mic, acoperit cu păşuni, situat în partea de sud a satului Vlăsineşti. Aici se aflau câteva coşare în care se depozitau produsele agricole de pe moşia boierului Nicu A. Stoianovici;
Dealu’ Avrămeni: teren arabil, în pantă, situat pe teritoriul satului Sârbi, orientat nord-vest-sud-est de-a lungul hotarului cu moşia Avrămeni;
Dealu’ Borolii: teren în pantă, pe teritoriul satului Sârbi, în hotar cu moşia satului Borolea (comuna Hăneşti);
Dealu’ Bodesei: teren arabil, în pantă, situat în partea de nord a moşiei Sârbi, de-a lungul hotarului cu teritoriul Bodesei (sat aparţinând oraşului Săveni);
Podul lui Creţu: pod mic, de lemn, peste râul Basia, pe drumul ce duce la Saivane. Are numele cetăţeanului care l-a construit;
Podul Tomoaiei (Podul Boingeanu): pod peste părâul Basia, la traversarea şoselei Vlăsineşti-Hăneşti. A luat, mai întâi, numele de la locuitoarea cea mai apropiată, Tomoaia, văduva lui Toma. După Tomoaia, s-a impus, treptat, numele altui locuitor, Boingeanu – pe care podul îl are în prezent;
Iazul Raicului: … în suprafaţă de 6 ha, pe moşia Vlăsineşti, în partea de sud a „Văii Raicului”, loc pe care, cu mulţi ani în urmă, a fost un iaz;
Iazul Nou: iaz, în suprafaţă de 10 ha, situat în partea de sud a satului Vlăsineşti, înnoit (reamenajat) în anii 1960-1961, de fostul C.A.P. Vlăsineşti;
Movila Steag Ciomag: … se află pe tarlaua numită „Steagul lui Ciomag”, aproape de hotarul cu moşia Hăneşti;
Movila Ursului: movilă situată aproape de hotarul cu teritoriul satului Ungureni. Numele ei s-a transmis şi lanului pe care se găseşte. (Se vorbeşte că pe aici s-ar fi oploşit, cândva, un urs rătăcit, care i-a impresionat pe oamenii de atunci);
Movila de pe 30: movilă în Lanul Steagului, în partea de est a satului Vlăsineşti, unde s-au dat câte 30 de prăjini de teren unor cetăţeni, la împroprietărirea din 1864;
Movila Raicului: movilă situată în tarlaua „Raicu”, pe moşia Vlăsineşti;
Movila Stoianovici: movilă situată în lanul „Steagul lui Stoian (-ovici)”. Aici se arbora steagul care indica proprietatea boierului Stoianovici.
Convieţuiesc cu acestea, aproximativ de tot atâta vreme, şi alte toponime minore, formate pe baza unor apelative de alte origini: vale, şes (lat); gârlă, humă (bg.); ţarină (ser.); pârâu (alb.) ş.a.:
Valea Axânciuc: vale mică, la ieşirea din sat, pe drumul Vlăsineşti-Săveni, având numele unui gospodar din această margine a localităţii;
Valea Odăii: teren arabil şi păşune, situat în partea de est a satului Sârbi;
Valea Bodesei: teren, pe teritoriul satului Sârbi, străbătut de pârâul Bodeasa;
Gârla Budăilor: ravenă provocată de scurgerea periodică a apelor din precipitaţii, pe partea de vest a dealului cu acelaşi nume;
Gârla Bodesei: teren degradat, aflat la marginea de est a satului Sârbi, străbătut de pârâul Bodeasa;
Gârla Cumpărăturii (Ciorilor): teren accidentat, aflat în marginea de vest a lanului „Cumpărătura”. Aici, toamna, se adunau multe ciori;
Humăria: loc, în partea de est a satului Vlăsineşti, de unde, cu ani în urmă, se scotea humă – o argilă de culoare gri, folosită pentru spoitul pereţilor;
Ţarină: teren arabil şi păşune, situat în marginea de est a satului Vlăsineşti (aproape);
Pârâul Basia: pârâu mic, pe teritoriul satului Vlăsineşti, care îşi adună apele din tarlaua „Sărături”, curge spre est, apoi, ajuns la marginea satului, coteşte spre nord, strecurându-se de-a lungul satului; traversează şesul şi se varsă în Başeu, în dreptul satului Bozieni. (Originea cuvântului „Basia” rămâne necunoscută);
Pârâul Budăi: … izvorăşte din „Dealul Budăi”, străbate, pe o distanţă de câteva sute de metri islazul, traversează şoseaua Vlăsineşti-Hăneşti, vărsându-se, apoi, în Iazul Hăneşti. Pe cursul lui, au fost instalate uluce – adăposturi pentru animale. („Budăi”: Trunchi scobit, întrebuinţat ca ghizd la fântână. – Din magh. bödön);
Pârâul Glodul Alb: îşi adună apele din lanul „Mihăluţ”, curge spre vest, părăseşte apoi teritoriul moşiei Vlăsineşti, urmându-şi cursul pe moşia Ştiubieni. Când scade debitul acestui pârâu, mâlul/glodul din albia lui ia culoarea sării, albindu-se. („Glod”: noroi – din magh. „galad”; rus „gluda”);
Pârâul Bodeasa: izvorăşte din teritoriul satului Puţureni (comuna Coţuşca), străbate şesul satului Bodeasa (aparţinând oraşului Săveni), căruia i-a şi împrumutat numele, străbate, apoi, moşia satului Sârbi, până la intrarea în satul Miron Costin, unde se varsă în Başeu.
Dar, oricare ar fi originea diferitelor nume de locuri, cea mai mare parte a acestora au punctul de plecare în forma, aşezarea şi alte însuşiri ale lor, precum şi numele unor persoane care s-au afirmat, în vreun fel, în viaţa fiecărui sat, în parte. Sunt elocvente, în acest sens, toponimele la a căror apariţie o contribuţie deosebită şi-a adus-o mentalitatea practică a locuitorilor, care au căutat să-şi reprezinte cât mai corect şi concret noţiunile întâlnite arareori sau în viaţa de fiecare zi,3 precum:
La Bordei: loc situat pe islazul Vlăsineşti, în partea de est a satului. Aici a fost un bordei în care a locuit, mulţi ani, un bătrân, Dumitru Hacman, păstorul turmei de tineret bovin a boierului. În prezent, se păstrează doar numele acelui adăpost. (Etimologie necunoscută);
Odaia Ciomag: teren arabil, aflat în hotarul de sud al satului Vlăsineşti cu moşiile Dângeni şi Ungureni. Aici îşi avea boierul Garabet Ciomag grajdurile pentru animalele de muncă, magazii pentru unelte, fânăria ş.a. şi tot aici locuiau slujbaşii acestui sector al moşiei;
Steagul Ciomag: teren arabil, situat în partea de est a satului Vlăsineşti. A luat numele de la steagul ce se arbora pe movila din marginea de nord-est a acestui teren, care delimita proprietatea lui Ciomag;
Lanul Casian (Coşare Stoianovici): teren arabil, situat în partea de sud-vest a moşiei Vlăsineşti, unde se aflau coşarele în care se depozitau cerealele proprietarului moşiei, Stoianovici, şi locuinţa unui slujbaş, pe nume Casian;
La Calancea: loc în partea de sud a moşiei Vlăsineşti, pe marginea drumului de câmp Vlăsineşti-Dângeni, unde a fost, multă vreme gospodăria cetăţeanului Petru Calancea;
Lanul Cumpărăturii: teren arabil, aflat în sud-vestul moşiei Vlăsineşti, rămas, după expropierea din 1921-1922, în proprietatea lui Garabet Ciomag şi, apoi, vândut, în 1926, sătenilor (care l-au „cumpărat”);
Calul Alb: teren arabil, de factură argiloasă aflat în partea de sud a moşiei Vlăsineşti. (Nu se ştie de ce poartă acest nume.);
La Cimitir: teren aflat la marginea de sud-vest a satului Vlăsineşti, zonă în care se găseşte şi cimitirul;
În Clin: teren arabil, cuprins între pârâul Basia şi „Dealul Ciritei”, de forma unei fâşii (clin);
La Cătină: fâşie îngustă de teren, pe marginea de sud-vest a satului Vlăsineşti, unde creşte multă cătină, dăinuind încă de când a fost plantată pe şanţul ce despărţea vatra satului de proprietatea boierului;
La Ciritei: teren arabil, denivelat, situat în partea de vest a satului Vlăsineşti. Mai de mult, o mare parte a acestui teren era acoperită cu diferiţi arbuşti, care, în vremea din urmă, au fost defrişaţi;
Coasta Popii: teren arabil, înclinat, situat în partea de sud-est a satului Vlăsineşti, cândva proprietatea bisericii, administrat de preot (popă);
Moara Cojocaru: locul unde a fost prima moară pe teritoriul satului Vlăsineşti, situat în partea de est a satului, la cca. 500 de metri distanţă de acesta. I-a rămas numele fostului proprietar, Dumitru Cojocaru;
Drumul La Saivane: … porneşte de la Podul lui Creţu şi continuă până la saivanele fostului C.A.P. Vlăsineşti. (Aici au fost şi saivanele/iernaticele boierului N. Stoianovici);
Drumul Raicului: drum care străbate Valea Raicului – în partea de sud-est a satului Vlăsineşti – şi trece, apoi, pe teritoriul comunei Dângeni;
Drumul La Livadă: … porneşte din drumul Vlăsineşti-Dângeni, continuă la est spre Drumul Raicului, până la locul unde a fost livada boierului Garabet Ciomag;
Fântâna Şoldana: fântână veche, situată pe islazul „Mihăluţ”, la sud de locul numit „Calul Alb”. Este posibil ca numele ei să vină de la numele unei femei pe cheltuiala căreia a fost făcută;
Fântâna Zamfir: fântână aflată la marginea de vest a Lanului Cumpărăturii, păstrând numele proprietarului terenului pe care a fost construită;
Glodul Alb: locul unde se află podul şi valea podului „Glodului Alb”, menţionată în Uricul de la Petru Rareş, la 11 aprilie 1546;
Hăţaş: drum râpos pe care merg vitele către imaşul de la „Negruţ”, care porneşte din partea de sud-est a moşiei Vlăsineşti, trece peste pârâul Basia şi continuă printre lanurile „Steag Stoian” şi „La Duzi”, până la hotarul acestora cu imaşul de la „Negruţ”;
Lanul Fânaţului: teren arabil şi păşune, situat în partea de sud a satului Vlăsineşti, folosit, preponderent, ca fâneaţă;
Lanul Islaz: teren situat în partea de sud-est a satului Vlăsineşti, de-a lungul căruia se întinde până la hotarul cu moşia Hăneşti;
Lănuţ: teren arabil situat în partea de sud-est a satului, pe partea stângă a drumului din câmp, Vlăsineşti-Dângeni, cel mai mic lan de pe moşia Vlăsineşti;
Lanul Negruţ (Prisacă): teren arabil şi păşune, situat în partea de sud-est a satului Vlăsineşti, unde se afla prisaca boierului Stoianovici, pe prisecar îl chema Negruţ;
Raicu: teren situat în partea de sud-est a moşiei Vlăsineşti, care se întinde până la hotarul cu moşia Dângeni. (Etimologie necunoscută);
La Rateş (La Ratoş): loc situat la marginea de vest a teritoriului satului Vlăsineşti, la întâlnirea drumului Vlăsineşti-Săveni cu drumul Săveni-Botoşani. Aici a fost cândva un han mare, un rateş. (Crâşmă şi adăpost: han);
La Ţugui: teren aflat în sudul satului Vlăsineşti, unde şi-a avut gospodărie un binecunoscut locuitor, Ţugui, slujbaş al boierului Nicu A. Stoianovici;
Fundul Bodesei: teren arabil situat pe teritoriul satului Sârbi, în hotar cu moşiile Avrămeni şi Bodeasa;
La Roată: loc, pe teritoriul Sârbi, la marginea de nord-vest a iazului Hăneşti, unde, multă vreme, a fost grădină de legume care se iriga cu apă scoasă din iaz cu ajutorul unei roţi cu cupe, acţionată mecanic şi manual;
La Şipot: loc, pe teritoriul satului Sârbi, situat la nord de fântâna lui Stoian, unde a fost amenajat un şipot cu apă foarte bună (cf. bg. şipot: „murmur”);
La Tăpşan: teren arabil şi păşune, de forma unui podiş, situat la sud-estul teritoriului Sârbi, în dreapta pârâului Bodeasa;
Lanu’ Clin: teren arabil, de forma unui triunghi, situat în partea de nord a teritoriului Sârbi;
La Porcărie: teren arabil, situat în partea de est a teritoriului Sârbi, unde a funcţionat o mare crescătorie de porci a proprietarului Pillat;
La Cişmea/Cişmeaua: amenajare situată în partea de vest a satului Vlăsineşti, unde apa, captată în câteva puţuri bine protejate, aflate mai sus, după calea ferată, ajunge, printr-o instalaţie de aducţiune, la capătul căreia este adăugată o ţeavă metalică prin care apa curge fără întrerupere, menţinând, mereu plin, un uluc de beton, din care se adaugă animalele. Aici este cea mai bună apă din sat.
Într-un testament (legalizat) al locuitorului Dumitru Butnariuc, din Vlăsineşti, datat 14 ian. 1913, printre altele, este stipulată ,,obligaţia fiului său Costache D. Butnariuc şi a nepoatei sale. Floarea C. Clapon (fiica defunctului Mihai D. Butnariuc – alt fiu al testamentarului) de a îngriji cişmeau ce am (a) făcut-o la locul numit ,,În capătul ţarinei”, de la marginea satului Vlăsineşti.”
Cetăţeanul Neculai Velniciuc, care s-a născut (în 1921) şi a copilărit în preajma acestui loc, completează informaţia de mai sus cu o legenda despre bisericuţa care a existat, până nu de mult, alături de cişmea. Cică, pe vremea bunicului său…, un jandarm escorta un arestat. Erau pe câmp. Arestatul a reuşit să scape de sub escortă şi s-a ascuns într-un lan cu floarea-soarelui. A fost urmărit şi, la ieşirea din lan, jandarmul l-a împuşcat. Chinuit de păcatul pe care l-a săvârşit, jandarmul a construit o bisericuţă, chiar pe locul unde victima şi-a dat sufletul. De atunci, apa care venea printr-o conductă de ceramică din trei fântâniţe săpate de neamul Butnăricenilor, în grădina lui Petrea Velniciuc, trecea şi pe sub acel mic lăcaş, în care se aflau câteva iconiţe, o măsuţă şi un sfeşnic cu lumânări mereu arzând. Cei care ăşi potoleau setea aici sau îşi adăpau animalele la ulucul instalat de aceiaşi oameni de bine, făceau semnul sfintei cruci, mulţumindu-i lui Dumnezeu că le-a dat gândul şi puterea de a face această pomană semenilor lor.
Petrea C. Butnariuc a îngrijit bisericuţa şi cişmeaua până la trecerea sa în nefiinţă. Au urmat câţiva ani în care aceste amenajări au fost neglijate. Bisericuţa s-a autodemolat, cişmeaua ajunsese nefuncţională, iar terenul din preajmă s-a împărăginit. Această stare a durat până prin anii 1975, când consăteanul nostru, Costică Şuba (omul care a făcut multe fapte caritabile în viaţa sa) a refăcut, pe proprie cheltuială, întreaga reţea de aducţiune a apei, prelungind-o până la stradă, a împrejmuit terenul, a construit locaşul din imagine, înzestrându-l cu câteva obiecte de mobilier, icoane, sfeşnic ş.a. – un interior care inspiră smerenie – şi a amenajat un părculeţ cu pomi şi arbuşti, cu mese, bănci şi umbrare, un confortabil loc de popas, mulţi ani recunoscut „domeniu public”.
După 1989, terenul respectiv a fost revendicat de moştenitori (o dispută care încă nu s-a sfârşit), iar părculeţul a fost devastat. Cişmeaua, însă, a rămas.4
Am preferat ca, tocmai acum, să supun atenţiei cititorilor alţi câţiva termeni din toponimia majoră a comunei, nu pentru că aceasta este mai redusă faţă de toponimia minoră, ci, dimpotrivă, pentru a le oferi, la finalul lecturii, plăcerea de a face cunoştinţă cu numele satelor din acest teritoriu, cele mai însemnate toponime pentru păstrarea legăturii noastre cu istoria, cu strămoşii şi a imaginii vechimii şi permanenţei noastre pe aceste planuri :
Vlăsineşti: numele satului (reşedinţă de comună), menţionat în Uricul de la Ştefan Voievod, la 20 iunie 1446, prezentat ca act de atestare a localităţii.
După părerea istoricilor, este un toponim derivat de la antroponimul „Vlaşin”, desemnând o familie de vechi boieri moldoveni.5
Victor Tufescu este de părere că numele satului provine de la o „vlăsie” care a existat în această zonă. Este singura localitate din ţară cu acest nume;
Sârbi: sat, în comuna Vlăsineşti. Denumirea veche: Sârba. Menţiune documentară: 3 sept. 1603; H. 1835, D.I.R., A. Moldova, XVII, V.I., p. 115; C.C. Giurescu, P.R., p. 229.6
Miron Costin: sat, în comuna Vlăsineşti, înfiinţat în urma împroprietăririi din 1921, când o parte din locuitorii satului Sârbi s-au mutat în câmp, unde au primit pământ, întemeindu-şi case. A luat numele cronicarului Miron Costin, sugerat de faptul că una din fetele Toma Cantacuzino, care a fost stăpân pe moşia Sârbi, s-a cunoscut cu fratele mai puţin cunoscut al cronicarului Velicio Costin (devenit, astfel, şi el stăpân pe această moşie);7
Vlăsineştii Noi: un grup de 73 de case, peste pârâul Basia, în partea de sud a satului Vlăsineşti, unde, la împroprietărirea din 1921, tot atâtea familii au primit câte 15 ari de teren pe care şi-au întemeiat gospodării. După 1968, Legea sistematizării i-a constrâns pe locuitorii de aici să se mute în satul vechi (Vlăsineşti) şi, astfel, în câţiva ani acest sat s-a dezafectat.8
Evităm să ne referim explicit şi la cele 11 aşezări menţionate în documentele din perioadele medievală şi modernă, dar ulterior dispărute de pe teritoriul actual al comunei (Budeşti/Bodeşti, Iugani, Petinea, Logofeteni, Iteşti, Giurgeşti, Brănişteri, Clucereşti, Dâneşti, Dreslivele şi Brâneşti), deoarece niciuna nu se mai regăseşte în toponimia actuală.
Fără pretenţia de a fi reuşit, nici pe departe, să realizez un studiu complet asupra temei propuse, voi primi, cu recunoştinţă, aprecierile celor care vor găsi în textul de faţă acele crâmpeie din arhiva nescrisă a meleagului vlăsineştean, mărturii din viaţa înaintaşilor mei, a căror importanţă n-a putut fi atenuată de vreme.

BIBLIOGRAFIE:

1. Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1963, p. 2,3
2. Gheorghe Burac, Toponimia comunei Avrămeni (Lucrare de diplomă), 1976, p. 25
3. Ibidem, p. 28
4. Gheorghe Burac (şi colaboratori), Monografia comunei Vlăsineşti, Ed. Agata, Botoşani, 2005, p. 47-53
5. Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare (1438-1456), Iaşi, 1932, p. 259-266
6. D.I.R., A. Moldova, XVII, V. I., p. 115; C.C. Giurescu, P.R., p. 229
7.Gheorghe Burac (şi colaboratori), op.cit., p. 47
8. Idem