Lhana ROMA-NOVA

OH, VOI, PĂSĂRI CĂLĂTOARE!…

Am scris acest poem inspirată fiind de un citat biblic:
“HOTARELE NEAMURILOR AU FOST STATORNICITE DUPĂ NUMĂRUL ÎNGERILOR LUI DUMNEZEU” și cer îngăduința de a medita fiecare dintre noi la hotarele ce-am încălcat…
Diaspora desemnează totalitatea comunităților evreiești dispersate și stabilite în afara Palestinei ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului, mai ales în urma captivității babiloniene.
În vocabularul grecesc cuvântul se compune din DIA – ce desemnează „împrejurul” și SPORA – cuvânt ce înseamnă a „împrăștia”.

––––––

Oh, voi , păsări călătoare ce-ați zburat – la zei, datoare – către flori otrăvitoare,
cum gândit-ați că se poate a trăi viață, nu moarte, într-un pat al altor gloate
când adus-ați jertfă sfântă unor demoni ce înspăimântă? lira lor, în voi și-o împlântă!
Ați iubit viața caducă… n-ați văzut cum se usucă floarea în spicul de bursucă?
N-ați simțit rânjind păcatul când v-a cotropit căscatul și ați înghițit ducatul?
Pentru ce-ați ales arginții blestemați și ei de sfinții la care se -nchină prinții?

Ați uitat cum zis-a Domnul?

– O să vă răpesc tot somnul
când nu-i rob, nici liber omul!

Voi trimite asupra voastră
printr-o cetină măiastră
dinți de fiare într-o buiastră
și venin de târâtoare
într-o zi de sărbătoare
prin voinic, la cingătoare!

Azi, din muntele Sinai,
coborât-am cu alai
la feciori cu păr bălai,
iar în dreapta Mea duceam
focul legii – străluceam
când, deodată, mă cruceam…

Ați aprins a Mea mânie…
M-ați umplut de gelozie
când treceam pe la chindie
și-am văzut că vă închinați
unor dumnezei minați,
sufletul… vi-l ruinați!

Pentru ce M-ați părăsit
și-ați pus grâul la prăsit,
pieile – la argăsit
într-o țarină străină
de-al Meu gând, de-a Mea inimă,
nu gândiți că asta-i crimă?

Beți din scorpion veninul…
Vă înșelați, nu-i ăsta vinul,
mai amar decât pelinul,
via lor – vița Sodomei
și din șesurile Gomorei…
Vinul vostru, al Diasporei!

Pierzătoare de aspidă
e otrava din omidă…
Inodoră, insipidă!
Dar, a Mea e răzbunarea
când veți cere lumânarea
ca să vă aflați iertarea!…

Și, a Mea e răsplătirea
când vă va durea privirea
să găsească mântuirea,
căci v-am zis să semănați,
grâul vost’ să-l legănați,
vorba să nu-mi clătinați…

Eu v-am spus c-a’ fi pieire
când picioru’ dă de știre
printr-o mare poticnire
și v-am spus c-a’ fi urgie
când scrisoare pe hârtie
nu vrea nimeni a mai scrie…

Milostiv aș vrea să fiu
dar acum e prea târziu,
cerul tot e purpuriu,
fiindcă ard în taină îngeri
care-au suferit înfrângeri…
Ați înfipt în ei străpungeri!

Noi statorniceam hotare
pentru îngeri cu chitare,
semănam mărgăritare,
îngeri să vă păstorească,
lira lor vă preaslăvească,
ființa… v-o desăvârșească!

Însă voi, păsări viclene,
v-ați umflat degrab’ în pene
și v-ați îmbuibat de lene,
n-ați mai vrut ara ogorul,
v-ați luat traista și piciorul…
Ați uitat cine-i Păstorul!

Oh, voi, păsări călătoare ce-ați zburat – la zei, datoare – către flori otrăvitoare,
cum gândit-ați că și Eu aș iubi alt dumnezeu pentru voi, pui de ateu,
când lăsat-ați ca să crească prin pădure numai iască? fluturii nu pot s-o pască!
Ai mei fluturi de lumină ard pe cer și nu au vină că fugit-ați din grădină;
acum țarina e plină de tâlhari… și de neghină, s-o smulgem din rădăcină!

TU, cel ce-ai citit acestea și ai înțeles povestea,
poți să spui fără păcat ce hotare-ai încălcat?
– hotarul iubirii?…
– hotarul credinței?…
– hotarul adevărului?…
– hotarul dreptății?…
– hotarul virtuții?…
– hotarul luminii?…
– hotarul amintirilor?…
– hotarul viselor?…
– hotarul florilor?…
– hotarul fluturilor?…
– hotarul zilei de mâine?…
– hotarul fericirii?
– hotarul speranțelor?…
– hotarul dragonilor?…
– … hotarul?… hotarul?… hotarul lui Dumnezeu?…
(25. 03. 2020)