Olanda (oficial, Țările de Jos) este situată în Europa de Vest, cu teritorii în Caraibe, fiind formată din 12 provincii și învecinându-se cu Germania la est, Belgia la sud și Marea Nordului la nord-vest. Are o suprafață de 41.543 km2, din care cea a uscatului este de 33.500 km2, și o populație de 17.600.000 de locuitori, ceea ce înseamnă o densitate de 423,7 locuitori/km2. Monarhie constituțională parlamentară cu o structură unitară din anul 1848, țara îl are ca rege pe Willem-Alexander al Țărilor de Jos. Capitala „de jure” este Amsterdam, iar cea „de facto” – Haga, cele mai mari orașe fiind Amsterdam, Rotterdam, Haga și Utrecht. Dintre ele, Amsterdam este cel mai populat și a cincea destinație turistică din Europa, cu peste 4.200.000 de turiști anual. Având o economie avansată de piață mixtă (a patra cea mai competitivă și a 17-a cea mai mare din lume, între primii zece exportatori mondiali și al doilea de produse alimentare și agricole), Olanda are al 11-lea venit pe cap de locuitor⁠ la nivel global și se situează pe locul I în ceea ce privește bunăstarea copiilor din țările bogate. Este a doua cea mai inovatoare țară din lume și al 11-lea cel mai democratic stat, care se clasează pe primele poziții după indicii libertății economice (locul 14 între cele mai libere economii de piață), libertății presei, dezvoltării umane, calității vieții⁠ și fericirii, având și un îndelungat istoric de toleranță socială.

Acum două zile, am revenit dintr-un periplu olandez, țară pe care nu numai că n-o cunoșteam, dar chiar o judecasem a priori în mod greșit. Nivelul nebănuit de civilizație este egalat doar de relaxarea cu care oamenii își trăiesc viața, indiferent de condiția lor. Olandezii sunt extrem de senini și amabili, de lejeri și îndatoritori; dacă-i întrebi ceva sau doar îi atingi în treacăt, zâmbetul le înseninează fața instantaneu și nu mai știu cum să-ți fie de folos sau să-și ceară scuze, după caz. La străbaterea unei străduțe pustii dintr-un sat, am întâlnit un bătrân pe bicicletă care, deși acolo nu era trecere de pietoni, a oprit și a așteptat, până la ultimul, zecile de turiști care traversau, cu toate că s-ar fi putut strecura printre grupurile răzlețe de mai multe ori; când am ajuns în dreptul lui și i-am făcut semn să treacă, mi-a răspuns: „No, sir, after you!” [„Nu, domnule, după dumneavoastră!”] Și scene de acest fel s-au repetat peste tot. Atributele civilizației te întâmpină și te șochează pretutindeni; nimic nu e lăsat la voia întâmplării, totul decurge firesc și în logica bunului-simț. Și vorbesc despre un popor cu care destinul nu a fost prea generos, cel puțin din punct de vedere geografic și, cu excepția gazelor naturale și a solului fertil, al resurselor. Pentru a supraviețui și, ulterior, a ajunge la nivelul la care sunt, olandezii a trebuit să dea dovadă de o mare inventivitate și de o enormă putere de muncă; nimic nu le-a stat în cale pentru a transforma vântul și apele în tot atâtea surse de energie și bunăstare. Civilizația lor impune nu doar admirație, ci, în egală măsură, și respect. Dar să pornim la drum.

Eindhoven

Este un oraș alcătuit din șapte districte, situat în provincia Brabantul de Nord, din sudul țării, la altitudinea de 17 metri deasupra nivelului mării. Are o suprafață de 88,84 km2 și o populație de 210.000 de locuitori, ceea ce reprezintă o densitate de 2.766 locuitori/km2. Găzduiește sediile centrale ale marilor companii Philips (tehnologie diversificată), ASML (semiconductori) și DAF Trucks (camioane), precum și Universitatea Tehnică, înființată în anul 1956. Aici, am aterizat, după care mi-am continuat drumul cu autocarul.

Amsterdam

Capitala oficială a Olandei este împărțită în 15 sectoare administrative, fiind amplasată pe râul Amstel (de aici, și denumirea orașului: „Amstel” + „dam”, care în limba neerlendeză înseamnă baraj), la o altitudine de doi metri sub nivelul mării. Are o suprafață de 219 km2 și o populație de 980.000 de locuitori, ceea ce conduce la o densitate de 4.474,9 locuitori/km2. Odată ajuns aici, nici nu știi încotro să apuci; la tot pasul, te întâmpină magazine, muzee, parcuri, clădiri vechi și arhitectură modernă, monumentală, care, paradoxal, se armonizează perfect, bulevarde largi și străduțe intime, dar, mai ales, rețeaua de peste 100 km de canale artificiale, cu aproximativ 90 de insule și 1.500 de poduri; din acest motiv, orașul este numit „Veneția Nordului”. Nu am văzut nicăieri mașini deplasându-se „bară la bară”; circulația este descongestionată de metrou și, mai ales, de puzderia de biciclete care asigură deplasarea pe străzi sau pe piste speciale. Părinți care pedalează spre sau de la serviciu, la cumpărături ori ducându-și copiii în atașe la grădinițe sau școli reprezintă o imagine obișnuită, după cum la fel de firesc e să întâlnești oameni de toate vârstele alergând de plăcere la orice oră. Pe lângă plimbările obișnuite, am ales o croazieră pe canalele orașului, care mi s-a dezvăluit, o dată plus, în toată splendoarea și diversitatea lui inegalabile. Următoarea destinație a fost un… sat.

Zaanse Schans

Acest mic sălaș de pescari este, de fapt, un cartier al orașului Zaandam din provincia Olanda de Nord, recunoscut pentru colecția sa de mori de vânt și case din lemn, care au fost mutate aici din nordul Amsterdamului pentru conservare. Fiind duminică, satul (având reprezentarea așezărilor noastre rurale, mi-e și jenă să-l numesc astfel!) era complet pustiu; toate magazinele erau închise și nu am întâlnit țipenie de om. Părea nelocuit, dar, în realitate, sătenii se odihneau în cochetele lor căsuțe sau erau plecați la oraș, căci acolo nu există obișnuința taclalelor în drum și nici a promenadelor fără destinație. O tăcere mormântală, spartă, din când în când, doar de trilurile păsărelelor și de unduirea liniștită a apelor lacului sau din canale. După o reculegere de un ceas, am lăsat în urmă uriașele mori de vânt și casele cu ferestre albe și am pornit mai departe.

Marken

Este un port pitoresc din peninsula cu același nume care pătrunde în Lacul Markemeer, aparținând municipalității Waterland din estul provinciei Olanda de Nord. Principala sa atracție sunt căsuțele din lemn, fără curți și garduri, dar de un bun-gust desăvârșit, separate de străduțe înguste, la care se adaugă o salbă de mici magazine de suveniruri, pe care, de astă dată, le-am găsit deschise. Ca peste tot, și aici au pătruns emigranți, care asigură vânzările din aceste elegante prăvălii. Într-un astfel de spațiu, am asistat la o demonstrație de fabricare a celebrilor saboți olandezi, făcută de un… spaniol. Șocat de impactul cu aceste locuri, nu m-am putut abține să nu-i împărtășesc exaltarea mea și unui vânzător de amintiri: „Aveți o țară pe cât de măreață, pe atât de minunată!” „Thank you very much, sir, but I am… chinese!” [„Vă mulțumesc foarte mult, domnule, dar eu sunt… chinez!”] „Fie primit!” – mi-am zis – și am plecat spre următorul popas.

Volendam

Este un bătrân orășel de pescari, port la Marea Nordului, parte componentă a orașului (comunei, în terminologia administrativă olandeză) Edam-Volendam din provincia Olanda de Nord. Cu arhitectura sa tipică și bărcile pescarilor, această așezare cu pronunțate accente turistice pare un decor de film. Magazinele de tot felul se țin lanț – de la restaurante cu specific local și patiserii până la atracțiile obișnuitelor suveniruri. Am intrat într-un muzeu al brânzeturilor, unde am putut urmări procesul tehnologic de preparare a renumitelor sortimente olandeze. Turiștii din toate colțurile lumii se amestecă pretutindeni cu localnicii, pe care-i recunoști ușor după fizionomiile tipice și după limba imposibil de redat pentru un neinițiat. Paralel cu strada de promenadă, se întinde malul mării, cu bărcile acostate la pontoane, dar cu numai o mică porțiune de nisip pe care se poate face plajă doar câteva săptămâni pe an. Am plecat cu percepția vieții care-și urmează aici cursul tihnit, dar cu gândul la obiectivul incitant de a doua zi.

Keukenhof

Cea mai mare grădină de flori din lume, cunoscută și ca Grădina Europei sau capitala mondială a lalelelor, este situată în orășelul Lisse din provincia Olanda de Sud, aproximativ la jumătatea distanței dintre Haga și Amsterdam. Întinzându-se pe o suprafață de 32 de hectare, pe care înfloresc peste 7.000.000 de lalele, parcul este deschis în fiecare an începând din ultima săptămână a lunii martie și până în luna mai. Am avut norocul ca vizita mea să coincidă cu Festivalul Lalelelor, cea mai importantă expoziție de flori din lume, care se organizează în această perioadă din anul 1949. Nesfârșite straturi florale de toate culorile și miresmele, dispuse în diverse forme și ornamente, te încântă la orice pas. O armată de sute de grădinari întreține acest paradis, plantând lalelele bulb cu bulb și îngrijindu-le în fiecare zi. Un lac superb, arbori imenși, gazon „ca-n palmă”, alei discrete și restaurante din loc în loc completează un univers de liniște și frumusețe.

Aceasta a fost Olanda celor patru zile de uimire, pe care cred că am reușit să o percep și să o înțeleg în tot farmecul și unicitatea ei. Olanda, țara în care fiecare suflet are șansa de a se simți el însuși.

Florin Bălănescu