Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Omul politic Titu Maiorescu

Primit pentru a fi publicat de la autor, prof.dr. Dan PRODAN, 16 AUG.2014.
Sursa foto: http://www.cetateadescaun.ro/en/shop/product/history/titu-maiorescu-omul-politic

Editor: Ion Istrate, 17 aug.2014.

Omul politic Titu Maiorescu

             O altă faţă a personalităţii şi activităţii multi-sectoriale ale lui Titu Maiorescu, pe lângă cele deja cunoscute, analizate şi prezentate în ultimii 125 de ani, a fost cea de om politic (membru şi lider al unui partid politic: gruparea junimistă, Partidul Conservator; GManole,coperta [320x200]parlamentar; ministru; prim-ministru). În ultimul deceniu, d-l Gică Manole a pregătit, a susţinut un doctorat (acordat cu Magna cum Laudae) şi a publicat o carte cu această temă: Titu Maiorescu. Omul politic, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014, 348 p. Monografia conţine: Introducere (pp. 7 – 16), patru capitole tematice (pp. 17 – 325), Concluzii (pp. 326 – 328), Index de nume (pp. 329 – 337), Bibliografie (pp. 338 – 348).

În Introducere, Gică Manole a prezentat şi a analizat critic principalele repere bibliografice directe sau conexe referitoare la Titu Maiorescu – omul politic,a rezumat concluziile pe capitole ale demersului său istoriografic şi a precizat că tema investigată rămâne deschisă cercetărilor următoare, în special pentru anii 1914 – 1917, când bătrânul lider a fost doar un martor pasiv, dar consecvent practicii consemnărilor în jurnalul său, al evenimentelor complexe din România şi din Europa în primii doi ani şi jumătate ai Primului Război Mondial.

Un om politic real, de marcă, articulează, rămâne fidel şi aplică constant o Concepţiepolitică proprie, în consonanţă cu realităţile şi spiritul politic ale vremii sale ori ale grupului / partidului politic din care face parte. A fost cazul, evident, şi al lui Titu Maiorescu (Capitolul I, pp. 17 – 96). Astfel, Gică Manole a evidenţiat Resorturile intelectuale ale demersului politic maiorescian (pp. 17 – 44), a explicat Teoria formelor fără fond în sfera politicii (pp. 45 – 72), conform interpretării lui Maiorescu, a prezentat Junimismul conservator. Impulsuri maioresciene (pp. 73 – 96) sau fluxul maiorescian în accederea către activitatea politică a unui (iniţial!) curent şi club cultural – literar – ideologic. Modelul social – politic – cultural maiorescian, de factură evoluţionistă – organicistă, s-a format în perioada studenţiei sale în Germania şi s-a completat în următoarea jumătate de secol a activităţii lui Maiorescu în România. Aplicând teoria sa a formelor fără fond în viaţa politică românească din a doua jumătate a secolului XIX, Titu Maiorescu a criticat şi a destructurat, pe de o parte, a construit, a propus şi a aplicat, pe de altă parte, cu finalitatea exprimată de a instituţionaliza principii şi realităţi ale civilizaţiei moderne vest-europene în România, conform profilului extracarpatic autohton românesc.Toate acestea se puteau realiza prin aportul maiorescian la activitatea politică junimistă conservatoare, caracterizat prin adoptarea şi aplicarea unor reforme graduale în societatea românească aflată pe calea modernizării europene, prin respingerea variantei revoluţionare a înnoirilor şi progresului în societatea autohtonă.

Titu Maiorescu, ca lider politic (Capitolul II, pp. 97 – 182), s-a impus în cadrul Junimii,club politic (pp. 97 – 125), în relaţiile cu P.P. Carp, liderul conservator, care au evoluat De laamiciţie la rivalitate (pp. 126 – 176), estompându-se în ultimii trei ani ai vieţii, dar şi ai singurătăţii olimpiene a fostului lider (pp. 167 – 182). În cadrul Junimii politice, s-a cristalizat programul social – politic – economic – educaţional, la a cărui sedimentare şi limpezire a contribuit decisiv Titu Maiorescu, liderul Junimii până prin 1885. Junimea politică, în frunte cu Mentorul său, aflată la guvernare sau în opoziţie, a promovat consolidarea unui stat românesc modern, cu principii şi instituţii democratice vest-europene, adaptate societăţii româneşti în evoluţie, conform caracteristicilor ei specifice. Conflictul P.P. Carp – Titu Maiorescus-a acutizat în 1912, când s-a produs şi ruptura definitivă între ei, după o jumătate de secol de colaborare şi consonanţă politico – doctrinară. Prim-ministru şi preşedinte al Partidului Conservator (1912 – 1914), retras glorios şi apoteotic din viaţa politică antebelică românească, Titu Maiorescu s-a izolat într-o singurătate, solitudine olimpiană, în ultimii ani ai vieţii sale (1914 – 1917).

Activitatea politică a lui Titu Maiorescu s-a manifestat pe două coordonate: parlamentară şi guvernamentală. Prima dintre ele, Activitatea parlamentară (Capitolul III, pp. 183 – 238), s-a evidenţiat prin: Discursul parlamentar maiorescian: înălţime ideatică şi abordări critice de probleme (pp. 183 – 213), completat cu Iniţiative legislative în dezbaterea Adunării Deputaţilor (pp. 214 – 238). Parlamentar în mai multe rânduri, Maiorescu a avut diverse intervenţii parlamentare, în care o atitudine, un stil rasat de exprimare, conform principiilor sale politico – legislative raţionale, moderniste, s-au intersectat magistral în abordarea critică, fără ură şi părtinire, a unor probleme complexe ale societăţii moderne româneşti din a doua jumătate a secolului XIX.

Mentorul – ministru al Junimii politice a depus în Parlament proiecte de legi ale învăţământului (1876, 1891), prin care voia să reformeze, să actualizeze la nivelul sfârşitului secolului XIX vechea lege specifică adoptată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în august 1864. Dar nu a găsit sprijin în „majoritatea politică variabilă” parlamentară a vremii iar proiectele de legi au fost respinse. Peste un deceniu, în 1900, de data aceasta ca ministru al Justiţiei, a depus în Parlament alte proiecte de legi, fiind aprobate şi devenind legi: inamovibilitatea membrilor Curţii de Casaţie şi modificarea Regulamentului de administraţiune publică (pentru portărei, tribunale, taxare acte de procedură şi executare juridică), fiind însă respinsă iniţiativa legislativă referitoare la interdicţia profesării avocaturii timp de 5 ani, după ministeriat, aplicabilă foştilor miniştri de Justiţie.

Activitatea guvernamentală (Capitolul IV, pp. 239 – 325), a fost corolarulactivităţii politice a lui Titu Maiorescu, concretizată în funcţia de ministru (în mai multe ministere) şi de prim – ministru (martie 1912 – decembrie 1913, stil vechi). Astfel, el a fost ministru de şase ori: de Culte şi Instrucţiune Publică de trei ori (între: aprilie 1874 – ianuarie 1876, în Guvernul Lascăr Catargiu; martie 1888 – martie 1889, în Guvernul Theodor Rosetti; noiembrie 1890 – februarie 1891, în Guvernul G. Manu II); de Justiţie, o dată, între: iulie 1900 – februarie 1901, în Guvernul P.P. Carp I; de Externe, de două ori (între: decembrie 1910 -ianuarie 1912, în Guvernul  P.P. Carp II; martie 1912 – decembrie 1913, în Guvernul T. Maiorescu). Prim – ministru în perioada martie 1912 – decembrie 1913 / stil vechi. Gică Manole a conchis că, prin Pacea de la Bucureşti (28 iulie / 10 august 1913) şi urmările acesteia, Titu Maiorescu şi-a trăit din plin apoteoza. Un triumftârziu, dar meritat, al carierei sale politice, pentru care a făcut compromisuri, a renunţat la prietenia şi la colaborarea politică cu P.P. Carp. Dar acest triumf a fost efemer, pentru că evenimentele balcanice, europene şi interne dintre anii 1914 – 1916 – 1918 l-au anulat, aşezându-l pe Maiorescu în galeria învingătorilor de moment şi a perdanţilor în perspectivă (p. 325).

Concluziile cărţii (pp. 326 – 328) reunesc încheierile la care a ajuns autorul în urma unor temeinice cercetări de durată, Indexul de nume (pp. 329 – 337) oferă posibilitatea cititorului de a se orienta rapid în paginile cărţii, Bibliografia (pp. 329 – 348) include izvoarele istorice, de diferite categorii, şi contribuţiile istoriografice utilizate de Gică Manole în elaborarea monografiei Titu Maiorescu. Omul politic.

În eventualitatea unei ediţii a II-a a cărţii, câteva aspecte perfectibile trebuie remediate: greşeli gramaticale şi de tehnoredactare; fraze-paragraf prea întinse; uneori stilul de exprimare este greoi, stufos, alambicat; exces de citate din izvoarele istorice utilizate şi note de subsol; introducerea unui cuprins şi a unui rezumat într-o limbă străină,Prefaţă scrisă de un universitar, fotografii ale lui Maiorescu în diferite momente ale carierei sale politice.

Temeinica şi îndelung muncita monografie a lui Gică Manole rămâne singulară, deocamdată, în istoriografia temei. Ea este cea mai bună carte scrisă de autor până acum!(Vezi contribuţiile istoriografice ale lui Gică Manole la p. 2!)  S-a bucurat de o bună primire în peisajul istoriografic românesc. Acad. Alexandru Zub a apreciat că „(…) prof. Gică Manole, ajuns aproape de un neverosimil sexagenat, însă  păstrându-şi mai toată fervoarea tinereţii spirituale, constituie un bun exemplu de căutare neostoită a unui bun acord între ideile directoare şi proiectul meliorist. Titu Maiorescu mai poate inspira noile generaţii”. Ion Bulei, unul din referenţii ştiinţifici ai cărţii, remarcă, printre altele, faptul că, referitor la diferendul Carp – Maiorescu, primul „refuză jocul regal, mult prea direct şi total, în succesiunea guvernamentală, pe când Maiorescu îl acceptă. De dragul puterii? Nu doar, ne spune d-l Manole, ci din necesitatea de a da ţării un guvern tare într-un moment extern dificil” (Coperta IV).

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Deosebit!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5