Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

---

Opera Dorei D’Istria

Primit pentru publicare: 08.02.2021
Autor: Crina-Otilia MAZAREANU
Publicat: 15 Febr. 2021
© Crina-Otilia Mazareanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

---

Opera Dorei D’Istria

 

Dora D’Istria este pseudonimul sub care Elena Ghica era recunoscută în marile cercuri europene ale vremii, precum şi numele cu care îşi semnează opera.

Armad Pommier spune despre opera Dorei D’Istria: „opera doamnei contese Dora D’Istria este considerabila; fantezia şi imaginaţia ocupă în ea un spaţiu redus şi aceasta cu atât mai bine. Este un geniu gânditor şi serios, o inima de om de stat, un spirit profund şi asimilator; aceste daruri preţioase şi rare îşi fixează locul alături de nume ilustre din toate frumoasele epoci literare. ’’[1]
Dora scrie în multe ţări pe unde colindă: România, Rusia, Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Albania.
Despre Ţările Române şi România s-a scris în Europa mult, dar nimeni precum Dora D’Istria vorbeşte despre Transilvania: „regiunea Carpaţilor îmi pare despre partea de nord frontaria naturală a marii peninsule orientale.’’

Mai întâi ar trebui să apreciem contribuţia ei la cunoaşterea aspiraţiilor românşti şi a problemelor mari ale României moderne. G. I. Ionescu-Gion contemporan cu scriitoarea scria: „Dora D’Istria, ca şi toţi scriitorii cei mari ai renaşterii Orientului european, de la-nceputul până la sfârşitul carierei lor, au fost întotdeauna conduşi de această idee: să ne facem cunoscuţi…’’[2]

Opera sa a fost împărţită în mai multe prăţi:

1. Istorie Literara:
2. a) Poezia populară a Peninsulei Balcanice: La nationalite roumaine d’apres les chante populaires.
3. b) Poezia populară a finomongolilor: La poesie des Ottomans.
4. c) Epopeele:Les etudes indiennes dans la haute Italie, L’epopea persiana, Les epopees asiatiques.
5. d) Portrete literare Portretele lui Eliade, Literature Roumain, French Literature under the first empire.
6. Chestiuni religioase:

La vie monastique dans L’Eglise orientale, The orhtodox Church, Les roumains et la Papaute.

III.Chestiuni sociale:

a)Chestiuni feminine: Des femmes par une femme,Les femmes en Orient, Les femmes fortes.
b)Chestiuni de polemică în contra razboiului.

1. Chestiuni Artistice: Venise.
2. Chestiuni politice: între 1855-1860: Osservazione sull’organizzazione dei Principati Danubiani, Gli albanesi musulmani.

VII. Istorie: Les Hero de la Roumanie, La Suisse allemande, Gli Albanesi in Rumenia, La nationalite hellenique d’apres les historiens.

VIII. Române: Les proscrit de Biberstein, Eleonore de Haltingen, Ghislaine, La Venitieme.

1. Viaţa orientală: Sărbătorile române 1861, Les Orientaux a Paris, Esquisses Albaneises, Scenes de la vie serbe.
2. Descrieri de călătorie: Excursion en Roumelia et en Moree, Les Alpes, Le Jura, Le Jorat, Les iles ioniennes, Paysage de la Suisse italienne,de la Roumanie.[3]

Dora D’Istria vorbeşte despre români şi România în toate scrierile sale, în special cele dedicate cântecelor populare româneşti, despre eroi naţionali, descrie ţinute din Transilvania şi Bucureşti. Numită de vreme o scriitoare cosmopolită, Dora are un caracter naţional pregnant în întreaga sa operă, literară dar şi publicistică. Fiindu-i dor de locurile natale ea vorbeşte despre Dunare şi de eroismul patriei româneşti.

În opera sa Eroii României, face o comparaţie între marii conducatori din istoria universală şi marii domnitori români: Mircea cel Bătrân, Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Pe marii domni ai Ţărilor Române îi descrie ca fiind viteji, cumpătaţi, înţelepţi, iubitori de ţară, punându-l în frunte pe Mihai Viteazul pe care-l numeşte viteazul vitejilor. În lucrarea Naţionalitatea română de pre cantecile poporane autoarea descrie ţăranul român ca fiind viteaz, pur şi cu suflet nobil, precum şi bunatatea, vrednicia şi frumuseţea femeilor, realizează spectaculose descrieri ale satului român.Tot aici descrie chinurile sociale şi morale ale ţăranului român aflat sub stăpânire străină. Dora D’Istria scoate în evidenţa latinitatea poporului român şi a limbii romane:,, Cântecele populare ale României nu conţin numai o apreciere curioasă a istoriei poporaţiunilor romane: în ele se mai găsesc înca o picătură foarte exactă din caracterul şi din tendinţile Latinilor de la Dunare.’’[4]

În opera sa, Femeile în orient, scrie sub forma unor scrisori expediate din Transilvania unei prietene din Paris şi descrie cu lux de amănunte aspectele sociale şi naţionale, ospitalitatea românilor, viaţa foarte grea a românilor din Transilvania, frumuseţea portului tradiţional român, obiceiurile şi tradiţiile, casele şi bisericile.

„Scrisoarea ce-ţi adresez astăzi probeaza că nu am pierdut din vedere promisiunea mea. Te vei mira poate ca încep în Transilvania corespondenţa ce ţi-am anunţat. Această provincie odinioară locuită numai de români, este astăzi locuită şi de maghiari, de Sekleri,de Sasoni, şi de Români; dar aceştia din urmă formează imensa majoritate a populaţiei; fiinca ei sunt 2.600.000 de locuitori dintre care aproape 2.000.000 de români.Şi pe langa acestea, aici se găsesc hotarele bisericii din Orient. Apoi regiunea ortodoxă este sufletul chiar al poporaţiunilor orientale, pentru că ea este creştinismul indentificat ca naţionalitatea la care ele aparţin. Oricare român din Transilvania care conservează credinţele noastre, rămâne român cu toate cercările ce s-ar întreprinde ca să-l facă să uite originea sa.’’[5]

,,Când popa satului, sărac şi muncitor ca pastorii din timpurile apostolice şi tot aşa de simplu ca şi dânşii apare în târg, unde vine să-şi vândă porumbul dimpreună cu însoţitorii săi de muncă, toată lumea se îmbulzeşte în jurul lui ca să-i sarute mana şi să facă onoare demnităţii sale de cap al unei comunitaţi creştine.’’[6]

Lucrarea e dedicată iubitului sau profesor Alexandru Papadopul:,, Astăzi Occidentul nu-şi mai aduce aminte de ceea ce Orientul a făcut pentru dânsul; el uită lesne şi amintirile timpului vechi şi minunile Renaşterii. Există chiar o şcoală care se învelşunează a înegri pe Orientali, institutiile lor. Femeile n-au fost cruţate. Mă încerc în această carte a răspunde acestor calomniatori.’’[7]

În acestă perioada, Dora este influenţata de Şcoala Ardeleană şi scrie Antica Ardelia în care subliniaza descendenţa românilor din neamul lui Caesar:,, Transilvania nu este singura ţara unde domneşte această rasă ilustra. Opt sau zece milioane de români vieţuiesc în Transilvania, în Temeşania, în districtele vecine, în Bucovina, în România, în Moldova şi în Basarabia. Mai întâmpini grupuri considerabile în Bulgaria, în Serbia, în Macedonia conservând cu fideliate naţionaliatatea, limba, costumul şi tradiţiile lor. Aceasta este Italia din Orient.’’[8]

Constantin Gane spunea despre opera Dorei D’Istria că:,, opera ei e plina de romanitate şi nu accidental, ci principal. În orice domeniu a scris, ţara ei de origine are prioritate în preocupările sale… trăind în meleaguri îndepărtate, inima i-a ramăs totuşi în ţară.”[9]

În Poezia populară a Peninsulei Orientale autoarea dezbate chestiunea Principatelor Române dintre anii 1855-1860. Abordează în mai multe lucrări şi teme religioase: Viaţa monastică în Romania, Romania şi papalitate, Viaţa orientală, precum şi teme istorice, schiţe, studii, biografii româneşti: Sărbătorilor la Români, Istoria principilor Ghica, portrete despre Ion Helliade-Radulescu.[10]

O lucrare de referinţa este Albanezii în România bazată pe documente inedite din arhivele din Veneţia, Viena, Paris, Berlin, Constantinopol şi care descrie istoria principilor Ghica din secolele XVII-XIX. Cele trei cărţi sunt prezentate în succesiune cronologică:
1.Sec.XVII – România înainte de fanarioţi, în care personajele principale sunt domnitorul Grigore I al Moldovei şi Valahiei, Grigore al II-lea, gospodar al Valahiei şi prinţ al Sacrului Imperiu, albanezi de origine.
2.România în timpul fanarioţilor şi prezenţa în peisaj a domitorilor Gregorie, Matei, Alexandru IV, Grigore III.
3.Sec.XIX – România după fanarioţi: Grigore IV, Alexandru X, Grigore Alexandru I.[11]

Dora D’Istria iubindu-şi ţara natală a arătat prin numeroasele sale scrieri faptul că românii prin păstrarea credinţei, a obiceiurilor, a etniei, a unitaţii, sunt centrul ortodoxismului din Centrul şi Vestul Europei.[12]
Bartolomeo Cecchetti a tradus din limba italiană şi franceza lucrările: Gli albanesi in Romania, Storia dei principi Ghika nei secoli 17, 18 e 19 su documenti inediti di Venezia, Parigi, Berlin, Constantinopoli.[13]
Autoarea este recunoscatoare faţa de Bartolomeo Cecchetti, Max Dunker, Van der Bergh, Alfred de Arneth, Ippolito Desparez, personalitaţile care au favorizât-o în cercetarea ei pentru a realiza operele sus menţionate.[14]
În lucrarea La Suisse allemande, Dora’Istria preamăreşte democraţia şi libertatea Elveţiei. Aici asistăm la luptele eroice şi legendare duse de poporul elveţian, pentru eliberarea jugului strain:,, Am lăudat Elveţia că a întemeiat republica democratică, fiindcă o privesc ca o consecinţă naturală a istoriei şi a staruinţei sale sociale.’’[15],,În toate mişcările sociale mari, această naţiune a ştiut să se ferească de influenţa declamatorilor şi utopiştilor, a mers cu tărie către scopul său, fără furie, dar fără slăbiciune.’’[16]

În fruntea acestei opere, autoarea face o dedicaţie,, Fraţilor mei români’’:,, Dacă simţământul este superior cugetări, dacă afecţiunea este mai preţioasă, pentru acei care sunt iubiţi, decât talentele şi ştiinţa, aceste pagini au un merit care nu le poate fi contestat:ele sunt inspirate de devotamentul cel mai sincer.

Nu este o singură zicere, o singură frază care să nu fi fost dictată de inimă, dacă e permis a mă exprima astfel.
Ea m-a facut să iau o pană neîncercată încă.O pasiune superioară pasiunilor omeneşti, amorul patriei, m-a condus şi m-a susţinut. Libertatea, fericirea ţări mele: iată preocupaţiunile ce vor umplea de acum înainte toată viaţa mea. Depărtată de soartă, din copilaria mea, de ţărmurile iubite ale Damboviţei mele, n-am încetat niciodată de a face parte din ţara natală ale cărei destine erau obiectul statornicelor mele meditaţiuni.

Toate visele mele, au fost pentru dansa, toate luptele ce-am început, toate suferinţele ce am îndurat n-am avut decât o singură cauza, un înfocat patriotism, de care nu ma voi dezlipi decat cu viaţa.A ma lupta pentru ţara mea, îmi era atât de dulce ca şi primilor martiri a se lupta pentru sfânta Evanghelie. Amorul ce am avut întotdeauna pentru patria mea, îmi dă poate oare care drepturi. În numele acestor drepturi, înalţ vocea mea şi mă adresez către fratii mei, cărora am consacrat existenţa mea.

Un simţământ adânc, aşa precum exista la femeie, produce câteodată fericite inspiraţiuni.
Români, stramoşii nostri, le acordau o influenţe pe care le-o refuzau mai toate popoarele antichităţi. Vocea lor nu era nesocotită la căminul poporului rege, din care suntem mândri a ne trage. Ca dânsele, pot plânge pentru trista condiţie a unei naţiuni care n-a meritat lanţurile ce i-au legat atât timp nobilele sale mâini. Nu! Fii eroilor lui Crist, nu-şi vor pleca întotdeauna fruntea în pulbere! Românii nu s-au născut sclavi. Sramoşii au fost, sub acvilele lui Traian, domni universului.

Daca ei au slăbit într-o zi, puterile lor au fost secate de lupte teribile.Dar n-am dat ei oare o mie de probe despre curajul lor? Eroismul era o moştenire sacră ce le lăsau parinţi, al căror sânge generos a inundat de atâtea ori, în lupte nemunitoare, pământul superbilor Daci. Uitaţi de neamul lor întreg, ei au dovedit Orientului răpit de admiraţie, că Românii nu numărau inamici lor şi sub stindardele lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazu au respins barbaria triumfatoare…

Dupa secole de încercari amare nu vom mai avea şi noi timpuri mai bune? Toate ne spun ca nu suntem condamnaţi a pieri. Cu toate acestea, exemplele bărbăteşti, întaresc mai mult decât vorbele, pe aceea care ne sunt dragi. Nesimţindu-mă capabilă de a învata pe fraţi mei, am vorbit cel puţin să le arăt un model care să facă mai multă impresie decat teoriile. Am văzut în Alpi un popor fericit şi liber. Această naţiune e Elveţia.

Copiii săi sunt mai puţin numeroşi decât fiii României, ca dânşii şi ei înconjuraţi de ţări imperiuri care totdeauna au dorit să aibă admirabila ţara a Confederaţiilor. M-am înşelat oare de a visa pentru voi o fericire asemenea cu aceea care domneşte în aceiaşi munţi, o independentă ca a acestui popor!

Spre a va îndemna să dobandiţi bunurile nepreţuite de care el se bucura, m-am încercat a descrie, energia sa neînvinsa, acel curaj care nu l-a părăsit la nici o împrejurare, acea credinţa în dreptul său care dă naţiunilor ca şi indivizilor puterea de a strămuta munţii.
Acest spectacol frumos mi s-a părut mai demn de meditaţiunile voastre, decat istoria marilor state, a căror stare se deosebeşte prea mult de a noastra, şi care apoi plătesc adesea cu liberataţile lor religioase şi civile, cele mai preţioase, stralucirea înşelătoare care le înconjoară. Privind admiraţia stăruinta poate sa ne ferim de o descurajare ce nu ne-ar veni bine.

Să nu uităm nicodată că suntem din acea gintă latină care va fi întotdeauna în rândul dintâi. Dacă Franţa a ilustrat-o prin victoriile sale, dacă Italia a făcut-o celebră prin litere şi arte, dacă Piemontul şi Belgia îi dau exemplul instituţiilor liberale, singuri între fiii Latinilor, noi am respins întotdeauna jugul odios al papatului. Să închidem urechea la cuvinte mincinoase ale străinului care ne scade în propria noastră stimă, spre a ne învinge mai lesne.

Nu trebuie să se laude cineva peste masura, spre a nu fi pătruns de periculosul venin al vanităţii, dar iar nu trebuie să se lase a fi dispreţuit de inimici înşelatori. Este dar timpul a ridica capul şi putem privi cerul fără temere. El străluceşte radios pe pământul prea iubit în care ne-am născut. Să mergem toţi ce cu ardoare în calea ce Domnul ne-a tras-o.

Fraţi să ne întoarcem ochii spre Carpaţii noştrii care au adăpostit de atatea ori pe apărătorii naţionalitaţii noastre. Să respiram suflarea libertaţi ce vine din munţii noştri, în care părinţii noştri se armau în contra apăsatorilor cu paloşul înfiorator al lui Traian. Fulgerul spadelor voastre, ca trăsnetul,să gonească în văile nostre avute pe toţi aceea ce ar voi să le cuprindă, oricare ar fi culoarea stindardului lor şi bunăvoinţa prefăcută a vorbelor lor. Biserica voastra să ramâie liberă, ţara voastră independenta şi numele vostru glorios va fi respectat de naţiuni.’’[17]

Prin aceste cuvinte Dora D’Istria exprimă sinceritatea şi trăinicia sentimentelor sale patriotice, iubirea profundă de ţara şi a neamului românesc.
,,Când sunt tristă iau chitara, cânt durerea, acea durere care vibrează în noi ca şi coardele care răsuna sub degete. Acordurile mele devin mai dulci, ca şi suflările îmbălsămate ale nopţilor Orientului. Când amorul patriei, pământul părinţilor mei, gradina în care se va odihni ţărâna mea.

Cât sunt de sfâşietoare aceste imnuri, care se înalţă din sufletul meu. Iubeam în acest moment şi cu mai multă înfocare mândrul mei fluviu, acea Dunare ale căror ape întinse şi aurite, curg între ţărmurile ondulate ale Turciei şi pădurei virgine ale României mele, şi merg de se pierd în adâncurile abisuri ale Marei Negre. Inima mea iubeşte cu patima această ţara binecuvantată, acest fluviu prea iubit. Ce dulce e a dormi pe umedul său nisip, visând cele mai frumose cântece ale privighetorii…

Acolo inima mea ar trăi mai înflorită decat imina strainei sub soarele exilului. Amorul sublim al patrieie vindecă rănile cele mai adânci…Patriotimul este pentru imina un loc purificator…Dacă voim într-adevar să servim ţara noastra trebuie să ne uităm şi pe noi înşine şi prejudecaţile vulgare; să ne împotrivim puterilor uzurpatoare şi să sacrificăm binelui general toate interesele noastre. Trebuie ca şi lucrătorul deosebit şi entusiast, să trăim numai pentru lucrarea noastră, şi să o apărăm cu pericolul vieţii noastre. Atunci simţim renăscandu-se în noi, credinţa şi speranţa. Pământul natal, iată paradisul care ne mângaie de exilul nostru din ceruri.’’[18]

Pe lângă lucrări ample Dora D’Istria a scris şi publicistică în care tratează cele mai acute probleme ale luptei de renaştere culturală şi naţională a popoarelor asuprite, a tendinţei de eliberare şi unitate naţionala, scrise în limbi de circulaţie internaţionala, în special franceză şi italiană. Astfel a publicat în reviste şi ziare prestigioase ale timpului, cum ar fi: Revue des deux mondes, Courier de Paris, Gazette rose, New York Tribune, International Review, Democrazia, Buletinul Institutului de Antichităţi,Revista Europeea, Revista Orientale, In Diritto-Florenta, Actele Atheneului VeneVenetian, Illustrazione universale, Le Jour, Romito, Orient si Observateur Belge, Internationale Revue, Secolul, Pandora, Almanahul Naţional Grec, Mondo Illustrato, Il Diritto-Totino, Illustriste Zeitung, Algemeine Zeitung, Magyar Ujsag, Evridiki.[19]

Din tinereţe Dora a iubit muzica şi pictura, de aceea cand ajunge în Italia ia lectii de canto cu marii cântăreti ai vremii: Ranconi, il Cicarelli şi lecţii de pictură cu Schiavoni. Dora invită toţi artiştii renumiţi ai Italiei în Villa D’Istria. Pentru numeroasele ei scrieri e aleasă membră a mai multor Academii din Italia, Franţa, Germania, Grecia, Turcia, America. În Romania Carol I îi ofera medalia Bene Mereti de aur. Aceasta medalia o aduce pe Dora cu sufletul legat de patria unde se născuse, unde petrecuse 14 ani ai copilariei, unde descoperă natura, arta, literatura, frumuseţea munţilor, cîmpiilor, poezia, portul românesc.

De aceea în operele sale sunt impregnate un puternic spirit românesc, chiar dacă sunt scrise în occident. [20]

Biograful său Armand Pomier a socotit-o pe Dora o personalitate aparţinând în egală măsura şi Orientului şi Occidentului. El mai spune că personaliatea Dorei este înzestrată cu o perseverenţă şi un devotament pentru greci. El spune ca,, originea, naţionalitatea, viaţa, studiile bazate pe caracterul universalităţii fac din Doamna Dora D’Istria una dintre personalitaţile cele mai originale şi mai interesante ale acestei a doua jumătaţi a secolului.’’[21]

,,Unirea raselor, unul dintre principiile doamnei Dora D’Istria este indispensabilă unui triumf; prin ea se contopeşte util ideile şi interesele tuturor. Acestea duc la progresul umanitaţii, la independenţa şi libertatea popoarlor şi nu prin putere şi violenţa, ci prin cultul justiţiei. Sângele învingatorilor lumii este tot una cu sângele doamnei Dora D’Istria contopit cu cel al vitejilor ostaşi ai lui Alexandru cel Mare, Pyrrhus, Scandenberg şi Batsaris. Ghiculeşti sunt într-adevat originari din aceste teritorii care sub numele de Macedonia, Iliria macedonianam şi Albania au dat naştere cuceritorilor Asiei, soldaţi bravi care au facut să se clatine la un moment dat soarta Romei, şi eroilor care au făcut să respingă invazia mahomedană.’’[22]

Prin numeroasele ei scrieiri Dora a stârnit înca din tinereţe admiraţia celor din jur. Alexandru Papadopol spunea:,, geniul ei precoce, bunatatea îngerescă a inimii, o facură obiectul adoraţiunii a lor săi şi podoaba curtii principelui Alexandru.’’ Şerban Cioclescu scria:,, Din familia Ghica, care a dat zece domni în Ţara Românesca şi Moldova sau recrutat numeroşi scriitori şi polihistora, Elena Ghica scriitoare de limba franceză şi italiană, cu inima împarţită între cele doua patrii ale ei.’’[23]

În 1858, Dora publică Revue de deux mondes, unde dedică naţionalităţilor albaneză, română, greacă, turcă, bulgară, maghiară, rusă şi mongolă, cântecele lor populare, adevarate opere. În acest articol îl omagiază pe Vasile Alecsandrii ca fiind cel,, care şi-a consacrat mulți ani pentru a culege cântece populare a căror originalitate şi importanţă l-au impresionat de multe ori. El a parcurs pe jos câmpiile roditoare şi văile solitare ale principatelor, consultând pe bătrânii satelor, vizitând localitaţi unde s-au păstrat amintirea vreunui haiduc vestit, ascultând cu atenţie cântecele păstorilor şi ale tinerelor fete.’’[24]

Tot în această scriere pomeneşte de Traian, precum şi de Meşterul Manole care construieşte Mănăstirea Argeşului:,, Manole este un ideal ca Romulus şi Numa, ca Homer care personifică la Roma şi în Grecia forţa, legea şi pozia. Biserica de la Argeş, amintirea glorioasă a unei renaşteri, este chiar forţa unui popor care păstrează, sub o formă adânc simbolica memoria obstacolelor de tot felul pe care el a trebuit să le învinga,’’[25]

În 1955 la Paris apare lucrarea La vie monastique dans l’eglise orientale unde descrie rolul poporului italian de eliberare a patrie de orice asuprime:, , Pentru a elibera Italia a fost necesară neapărat o insurecţie în masă, întocmai ca aceea din Franţa din 1789, sau în Grecia în 1821. Mulţimile în aceste ţări,din păcate, primesc impuls numai din partea partidului monarhal şi acest partid nu vrea, nu poate să vrea libertatea pământului natal. Sclav intereselor sale, acesta nu ar fi în stare să le sacrifice unei gândiri politice, pe care nici măcar nu o poate întelege.’’[26]

Această lucrare este împarţită în 4 părţi:

1. Introducerea în care ia naşterea monahismului în India şi răspândirea lui în Orient.
2. Un solitar la peşterea Saint-Beat.Aici descrie renumitele mănăstiri din Orient unde luxul şi ignoranţa au ajuns la cote maxime.

III. Un solitar la peştera Saint-Beat Aici descrie viaţa monahala când mănăstirile trăiau în sărăcie, muncă şi credinţă.

1. Scrisori catre D.Acestea conţin cuprinsul adresat apologiştilor instituţiilor monahale.

Într-una dintre scrisorile trimise doamnei D. vorbeşte despre patriotismul călugărilor:,, Orice măsură proprie de a apara şi de a întări naţionaliatatea româna, era banuită în ochii lor de latinism şi catolicism…Urăsc aceste fiinţe, fără inima pe care frumosul soare al României, n-a putut să le încalzească sufletul…Mi se pare arbitrar şi chiar nedrept de a lăuda prea mult meritul lucrătorilor ce ar putea ieşi din mănăstiri, pe când uităm pe cei muncitori ale căror generaţiuni curajoase lucrează spre a rodi pământul nostru c-o neînvinsă energie. Sarcina noastra este de a ridica meritul acestor bravi ţărani. Oare n-au ei, în cel mai înalt grad, virtutea morală, puterea de a lucra un simţământ naţional, care nu s-a dezmintit niciodata. Niciodata!şi aceasta este pentru mine un perpetuu subiect de admiraţie; chiar în împrejurarile grele, nu s-au plecat înaintea vreunei puteri straine.

Urmaşi ai soldaţilor Romei, care au cuprins lumea, ei au păstrat neînvinsă lor barbaţie.

De la noi singuri atârnă viitorul patriei. Toţi aceia care se preocupă de aceasta, ar trebui să destepte într-înşii simţământul puterii lor, pe care un lung şir de nefericiri şi de trisţe exemple a putut negreşit să-l amorţească. Să fie ridicaţi în ochii lor, deprinşi cu triumfurile nedreptăţii şi cu laşitaţile nerecunoştinţei şi se vor găsi adevăraţi muncitori ai viitorului.’’[27]

Ion Breazu dupa ce a lecturat una dintre corespondenţele Dorei D’Istria cu Edgar Quienet, a constatat identitatea lor de păreri liberare anticatolice şi democratice.[28]

,,În 4 februarie 1929, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai culte femei pe care le-a dat Europei România secolului XIX-lea. Evenimentul a trecut neobservat.Un singur articol omagial într-o gazetă din capitală, în doua trei rînduri, dosite printre faptele diverse ale cotidienelor, şi atat.’’[29]

Ion Breazu spune, că la Biblioteca Naţionala din Paris exista 14 scrisori de corespondenţa între Dora si Edgar Quinet. Quinet îi multumeşte Dorei pentru lucrarea La vie monastique dans l’eglise orientale, fiind impresionat de opiniile exprimate în această operă, contrare bisericii catolice şi de partea celor orientale, atribuindu-le virtuţi democratice, umane, şi liberale. Marele istoric francez mai multumeşte Dorei şi pentru lucrarea La suisse allemande, aceasta fiind scrisa in 4 volume.

Datorita numeroselor ei calitaţi, Dora D’Istria a fost aleasă membră a unor numeroase academii din Italia, Franţa, Grecia, Turcia, Asia Mica:membră de onoare a Societaţii Arheologice din Atena (1860),a Societaţii Geografice din Franţa (1866),membră corespondentă a Universitaţii din Veneţia (!868),membră a Academiei de Fizica-matematică şi statistica din Italia (1868),a Academiei Minerva din Torino, membră de onoare a Academiei Syllogos din Atena (1867)preşedinta de onoare a Academiei Elicona din Constantinopole (1860), membră a Academiei Raffaellao din Urbino (1871), a Societaţii pentru L’cremento de Teatro in Italia, din Florenţa (1872), vicepreşedinta de onoare a Academiei femeilor grece (1872), a Academiei Pitagorice din Napoli (1873).[30]

Dora D’Istria a avut o interesantă corespondenţă cu Împăratul brazilian Dom Pedro al II –lea. Angelei Comnene îi datorăm cartea Prietenia şi corespondenţa literara a Împaratului brazilian Dom Pedro II cu cele doua priintese romane, Elena Ghica şi Regina Elisabeta a României.[31]

După 1989, viaţa în România a cunoscut o schimbare profundă cu privire la soarta minoritaţilor albanezilor. Odata cu reluarea tradiţiilor dupa 1989, a contactelor cu cetatenii români de origine albaneză, s-au organizat numeroase activităţi culturale ştiinţifice în care cel mai important rol îl aveau Cercul Doamnelor Albaneze, şi Cercul Literal Ştiinţific al Tineretului Dora D’Istria.

Cea mai spectaculoasă revenire a publicaţiilor editate de Uniunea Culturală a Albanezilor din România au fost prin revistele,, Albanezul’’ şi,, Anuarele Albanezul’’. Aceste publicaţii dezbat contribuţia etnicilor albanezi la dezvoltarea societaţii româneşti şi a celei albaneze. Cu această ocazie Dora D’Istria a fost introdusă din nou în circuitul culturii contemporane şi a personalitaţii scrierilor priinţesei roamâne.

În lucrarea despre albanezi şi Albania, lucrare scrisa de Anton Balota, se aminteste de Dora D’Istria într-o poezie numindu-se Neagra păsărică.Autorul român traduce lucrarea lui C.Sciro, Canti populari D’Albanus:

,,Pe mormântul unui tânăr
Cântă o neagră păsărică:
Trecători cari pe-aici treceţi
Maichii sa nu-i duceţi adevărul:
Fiul tau s-a însurat, maicuţă!
De întrabă ce mireasa a ales feciorul?
Doua gloanţe de sâneaţa!
Unde doarme,- de va vrea să ştie!
Pat pământul, -să-i spuneţi că-i este,
Iar căpătâiul o piatră!
Ce oaspeţi la praznic au fost?
Ciori şi corbi, tot au manca!’’[32]

Autorul spune că Dora d’Istria a publicat, numeroase articole despre literatură şi poporul albanez în Grecia, Les ecrivais Albaneis de l’Italie meridionale, 1867, în Italia, Gli Albanesi Musulmani, 1868, 1870, ca şi în Franţa, Le albanais de Roumanie.’’[33]

Opera sa cuprinde o multitudine de domenii, cum ar fi: drepturile naţionale ale popoarelor asuprite de stăpânirea străină, a popularizari tranziţiilor şi folclorului multor naţionaliataţi precum şi în domeniul luptei pentru emanciparea femeii, în descrierea unor zone superbe din Orient şi Occident cu numeroase date de ordin istoric şi sociologic, depăşind barierele intereselor naţionale. Acestea o plasează printre marile personaliaţi a timpului său.

În Romania, Dora D’Istria este văzută ca una dintre principalele reprezentante ale intelectualiaţii româneşti, care a adus numeroase contribuţii la cultura şi patrimoniul naţional, trezind interesul opiniei publice mondiale pentru aspiraţiile sale.

Am considerat ca reîmprospatarea amintirei Dorei D’Istria este un lucru necesar datorita faptelor sale şi calităţilor sale de bun patriot. Focul patriotismului ei la purtat pretutindeni în lume, iubirea aproapelui şi cauzele drepte ale celorlalţi nu au fost pentru ea simple vorbe ci un adevarat şi sincer crez creştinesc.

A apărat întotdeauna cauza dreapta şi a avut curajul, într-o lume în care mulţi bărbaţi erau contestaţi, să spună punctul de vedere.

Note:

---

[1] Armand Pommier,La contesse D’Istria,sa vie et ses oeuvres,sur la Russie et sur L’Orient,avec un magnifique portrait-gravure d’apres F.Schiavoni,Bruxelles,Sigismond Gerstmann,1863,pp.20-21.

[2] I.G.Ionescu-Gion,op.cit.,p.94.

[3] Ion Breazu, Dora d’Istria şi Edgar Quinet, Editura Cartea Romaneasca,Cluj,1931,p.24.

[4]Operele Doamnei D’Istria: Naţionalitatea Română.Eroi României, vol.II,Trad.Grigorie Peretz, Tipografia Curţii, Bucureşti,1876,p.72.

[5] Dora D’Istria, Les Femmes en Orient, vol.II, Paris, 1859, p.17.

[6] Ibidem, p.18.

[7] A.Vasculescu, op.cit.,p.22.

[8] Constantin Gane, op.cit.,p.392

[9]Ibidem, p.393.

[10] Ibidem, p.394.

[11] George Lăzărescu, op.cit., p.110.

[12] Cristia Maksutovici, op.cit., p.69.

[13] George Lazarescu, op.cit., pp.109-110.

[14] Dora D’Istria, Gli albanesi in rumenia, Ed.Tipografia Editrice dell’Associazone, Firenze, 1873, p.43.

[15] Dora D’Istria, La Suisse allemande, vol.I, Geneve, 1856, p.329.

[16] Ibidem, p.335.

[17] A.Vasculescu, op.cit., pp.14-16.

[18] Ibidem, p.18.

[19] Dora D’Istria, Opere,Editura Curţii,Bucureşti, 1876., p.70.

[20] Constantin Gane, op.cit., p.392.

[21] Armand Pomier, op.cit., p.96.

[22] Ibidem, p.97.

[23],,România Literară’’ anul XIX, nr.5, din 30 ianuarie 1986, p.7.

[24] Dora D’Istria,Gli Albanezzi in Rumenia, p.430.

[25] Ibidem,p.431.

[26] Dora D’Istria, La vie monastique dans l’eglise orientale, Paris,1855,p.107.

[27] A.Vasculescu,op.cit.,p.21.

[28] Ion Breazu,op.cit.,p.62.

[29] Magda Nicolaescu-Ioan, op.cit., p.51.

[30]George Lazareascu, op.cit., pp.114-115.

[31] Angela Comnene, Prietenia şi corespondenţa literară a Împăratului brazilian Dom Pedro II cu cele două priinţese române, Elena Ghica şi Regina Elisabeta a României, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001, p.8.

[32] Anton Balotă, Albania şi albanezii, cu o harta şi 142 figuri, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1936, p.272.

[33] Ibidem, p.347.