Ion Radu Zăgreanu se numără printre acei profesori de limbă şi literatură română care, pe lângă lecţiile  sale de la catedră, şi-a înmuiat condeiul în cerneala sufletului, scriind poezii cu rezonanţe emoţionale. Cel dintâi volum se numeşte ,,Dulcea povară’’ (1997), iar al doilea ,,Linia orizontului’’, apărut la Editura ,,George Coşbuc’’, Bistriţa, 2022, cu o prefaţă semnată de criticul literar Ion Buzaşi, iar coperta şi grafica  de excepţie, realizate de fiica lui, Maria Silvana Zăgreanu Kulyk. Noua carte este o confirmare a expresiei  sale lirice ajunsă la stabilitatea şi maturitatea  poetică. Volumul cuprinde trei secvenţe tematice : Naşterea eului liric, Linia orizontului şi Timpul oprit. Spectrul liricii  lui Radu Zăgreanu este amplu, viziunea încărcată de sens şi deschisă spre sugestiile realului şi imaginarului. Titlul volumului exprimă drumul ,,devenirii sale poetice’’, ,,demonstrează virtuţile literare ale lui Ion Radu Zăgreanu’’, cum spune prefaţatorul cărţii, dar are şi semnificaţii existenţiale : ,,Orizontul este locul/ unde ni se pare/ că cerul se uneşte/ cu pământul…/ cu pământul’’( Cuvintele). Gândul mă duce la magistrala operă a lui Constantin Brâncuşi, ,,Coloana infinitului’’prin care autorul sugerează aceeaşi idee :  cerul  se uneşte cu pământul. Sintagma  care dă titlul volumului şi îl motivează pe deplin, o întâlnim de mai multe ori în poeziile sale : ,,Linia orizontului este locul unde mi se pare că cerul se întâlneşte cu o locomotivă’’ (vezi imaginea de pe copertă) , ,,Eram gelos pe linia orizontului’’ sau  orizontul este ,, Linia …pe care se odihneşte Dumnezeu’’. Dincolo de  definiţia şcolărească a acestui termen, devenit aici un laitmotiv, versurile sunt o adevărată  provocare spre meditaţia filozofică şi religioasă. Volumul se deschide cu câteva poeme în care se întâlnesc elemente autobiografice  : ,,M-am născut normal,/ la nouă luni/ de la eliberarea tatălui meu din închisoare/ Probabil că de aceea nu am putut şterge / de pe pielea mea/ toamna roşie a istoriei’’ ( Autobiografie) . El reciteşte trecutul istoric prin ochii prezentului. Uneori devine un răzvrătit asupra tăcerii care i-a fost impusă în vremea comunismului. Dureroase sunt amintirile despre tatăl său, preotul greco-catolic Grigore Zăgrean, ,,alungat de la altar în 1948’’şi nevoit să lucreze ca muncitor ceferist : ,,tata celebra liturghii pe ascuns,/ acolo, în cantonul CFR nr.41/ şi rezema uşa de la intrare/ cu un par gros…’’/  (Recviem pentru casa noastră ). Poetul îşi caută cuvintele, le alege, se joacă cu ele şi apoi le pune ,,căpăstru’’, pentru a le da sens, culoare şi o sensibilitate aparte : ,,Când le aleg,/ ele se bucură./Când le înlănţuiesc/ unele cu altele,/ încep să zburde./Aşteaptă apoi cuminţi,/să le repartizez/ câte un epitet,/ să le îmbrac în armura unei metafore,/…’’Se vede că autorul nu îşi dezminte profesia de truditor pe ogorul limbii române şi îmbracă în haină poetică instrmentele sale de lucru : analiza literară, figurile de stil, lucrările de control, etc :,, o viaţă, mai exact 45 de ani/ a corectat pe alţii, cu stiloul cu cerneală roşie,/ sau pixul cu pastă de aceeaşi culoare./ O diplomă îi dădea acest drept/ ea îl împuternicise’’ (Râul roşu), sau ,,Despărţiţi în silabe cuvintele…/ indicaţi şi regula folosită’’ ( Despărţirea toamnei în silabe). Ion Radu Zăgreanu este un poet al metaforei. Şlefuieşte cuvintele, le pune în contexte  de-o aleasă frumuseţe stilistică :  ,,cuvinte cu aripi’’, ,,pereţii cuvintelor’’, ,,acoperişul silabelor’’, ,,curelele silabelor’’, camera albă a silabelor’’etc. Se exprimă liber, fără constrângeri canonice, promovând o poezie modernă. În ipostaza de nostalgic după anii petrecuţi la Şcoala din Parva, Ion Radu Zăgreanu ne dezvăluie emoţiile trăite la începutul fiecărui an şcolar : ,,Septembrie iar,/ cu o frunză în mână,/ coboară de pe dealuri/ în curtea şcolii,/ poleieşte inimile şcolarilor, părinţilor, bunicilor,/ cu aerul emoţiilor,/ aşază peste ochiul obosit al verii/ amintirile estivale’’ (Septembrie iar I ) ; ,,Septembrie iar – an de an,/ mă salută din ghiozdan’’. Nu uită să se adreseze  în stil poetic comunei şi şcolii în care a profesat mai mulţi ani : ,,Adio. La Parva’’. Tematic, Ion Radu Zăgreanu este un poet al trăirilor. Multă vreme a cunoscut viaţa citadină, iar când timpul didactic s-a oprit,  s-a refugiat în spaţiul rural, la Malin, într-un alt orizont care îi permite să viseze la un nou capăt al drumului. Poeziile din acest capitol îl aşază în rândul îndrăgostiţilor de natură şi de sat : ,, Satul din palma dealurilor-/ casă cu amintiri,/ cameră ,, de parade’’/ cu miros de copilărie/ luminând într-o toamnă coaptă,/ ca o gutuie./ Pe uliţele lui,/ ţăranii întorcându-se eminescian,/ de la câmp,/ amurguri trăgând clopotul bisericii,/ cirezi cu ugerele grele/ atârnînd prin colbul drumului./ Noaptea bătând cu degetul/ în oblonul liniştii./ Focul din coşbuciana vatră a tindei,/ poveştile toarse/ la timpul trecut./ Sufletul meu gata să se înece/ în nostalgii rurale’’ (Pastel cu amintiri). Iată un pastel de toată frumuseţea. Prin acest volum şi cine ştie câte o să mai apară de acum încolo, Ion Radu Zăgreanu îşi deschide larg  sufletul pe orizontul poeziei sale.

Mircea Daroşi