•                   Ca șef autopropus, Cosmin  se gândi că această comunitate trebuia să poarte un nume. Iubita lui propuse un nume mobilizator: Speranța. Propunerea fu primită cu aplauze și urale. Pentru a marca acest început, prima duminică fu aleasă ca zi de petrecere, cu dans și grătare cu friptură de bursuci. Aceste animale semisălbatice mișunau peste tot. Se putea spune că odraslele soților Antonică chiar puteau comunica verbal cu acești grăsuni de 15-20 de kilograme.
•        Munca la mină începuse de două zile. Noii ortaci învățau din mers tehnica mineritului. Rămâneau pe munte cinci zile cu program de lucru de 10 ore zilnic. Patronii instalaseră corturi militare.  Plata se făcea lunar în dolari. Un miner harnic putea câștiga 50 de dolari pe săptămână. Nu era mult , dar foamea era mare. De vineri până luni dimineața aveau un pat gratis în colonia „Speranța”.
•          Cei veniți de la mina de neferoase fură repartizați în modulele libere, fiind rugați ca după ce se odihnesc să dea o mână de ajutor la amenajarea ringului de dans prin tasarea pietrișului. Cei mai pricepuți confecționară mese și scaune din bârne. De băutură se ocupa Butucea, care avea deja fermentat niște vin din floare de soc. Ziua de duminică era așteptată cu înfrigurare. Ca buni creștini, au rugat preotul din Boțârlău să binecuvânteze această întemeiere creștinească. Îi promise că va fi preotul lor l a biserica ce va fi ridicată în „Speranța”. Preotul acceptă bucuros, fiind în prag de pensie,
•          Pregătirile pentru a doua zi se prelungiră până târziu în noapte. Somnul venea greu. Bucuria de a beneficia  de o viață normală aici lîngă apa Nărujelului,  le mângâia sufletele chinuite.
•        Zorii veniră parcă mai repede. Alin și Alina obținură de la părinți  niște cutii de conserve tip astronaut. Le distribuiră cu repeziciune. Pentru grătarul de seară aveau ei planurile lor.
•      Pe la ora 4 după amiază , se auziră tobe și trompete. Lăutarii erau surpriza patronului Turturică Năstăsache.Lăutarii cântau „Constantine, Constantine” și improvizatul ring de dans deveni neîncăpător. Te și mirai de unde s-a adunat atâta lume. 
•       Fiind doamne puține, spre disperarea celor care prinse o parteneră, șeful tarafului anunță „Damen-tango”.
•       La această schimbare de procedură, doamnele făceau „fițe”. Treceau țanțoșe prin fața bărbaților, se făceau că se opresc și treceau mai departe.  În sinea lor bărbații jurau răzbunare și-i amenințau cu pumnii pe lăutari. Primul care recepționă amenințarea fu  țambalagiul. Trecu tangoul într-o sârbă drăcească de prin părțile Sovejei, cu bătaie la tureacă. Dansatorii se aruncară în iureșul jocului și uitară de răzbunarea promisă în gând.
•            Țambalagiul intui pericolul. Trecu într-o sârbă ucigătoare de prin părțile Sovejej cu bătaie la podea. Scurtă pauză, o țuică de prune și un joc de doi cu schimbare de partener. Un fel de Brașoveancă adaptată.
•      Chiotele dansatorilor sparseră liniștea muntelui. În jurul dansatorilor se făcură un cerc cu tineri și vârstnici veniți din satele apropiate. „ Speranța” va deveni curând un adevărat „ axis mundi ” pentru vrâncenii de pe Valea Nărujelului, poate chiar loc pentru organizarea festivalurilor folclorice.
•  Obosiți, dar fericiți, dansatorii se retraseră spre camerele-modul. Urma totuși o nouă zi de muncă grea în mină.

    VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR