•      Această a doua sâmbătă de când Valea Nărujelului prinsese viață era așteptată cu înfrigurare mai ales de femeile care începuseră deja o aventură de probă. Cu siguranță că trecerea timpului va opera schimbări sentimentale. Bărbații primiseră  deja ceva bănuți pentru prima săptămână în subteran. Cei mai chibzuiți trimiseră banii celor rămași acasă. Aveau părinți, copii și chiar neveste. Nu prea erau șanse să fie atrași în aventuri erotice. Cei fără griji erau dispuși să se distreze la maximum. Sângele tânăr își cerea drepturile.  
•      Se vestea o noapte stranie. Cerul era plin de stele care se alergau una pe alta. Când se ciocneau, se spărgeau în cioburi ca străchinile de lut din gospodăriile țăranilor. Tot cerul era colorat într-un roșu aprins. 
• Aproape de modulele – container niște lungani îmbrăcați în haine multicolore precum clovnii construiau cu sârg o punte metalică peste Nărujelul. Nimeni nu știa la ce va folosi această bucată de fier aruncată peste firicelul de apă cuminte deocamdată. Locatarii „Speranței” începuseră să arunce cu pietricele, ca un fel de joacă. Ciudații de pe pod lucrau de zor și păreau că pietricelele nu-i deranjează.
•      Pe neașteptate, albia Nărujelului se lăți și un val uriaș se abătu peste așezarea  improvizată. Bărbați și femei o luară la fugă spre pădure. Mascații de pe puntea suspendată se prăpădeau de râs și-și vedeau de treabă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
• O ploaie de stele albastre transformă cerul într—un peisaj din „O mie și una de nopți. ”Cei refugiați în umbra brazilor își făceau cruce și murmurau rugăciuni. Un cor de preoți cu voci tinere aruncă o vrajă liturgică peste muntele gemând de ani  și de apăsarea granitului. Unele doamne susțineau că sunt vocile teologilor de la Mânăstirea Putna, care o dată pe an se aud ca în vremea dacilor până la„marea cea mare”, binecuvântându-i pe cei care au apărat fruntariile cele vechi.
•       Puntea suspendată era gata, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Nici picior de păpușar. Cel din vârful prăjinii se depărtase deja, ținând pe umăr bursucul robot, bine echipat tehnic. Era o adevărată uzină cu puteri nucleare. În tot momentul trimitea avertismente. Păpușarii nu-l atingeau de teamă. Doar Păpușarul Șef îl putea dezactiva și soții Antonică atunci când vor considera că e pericol pentru semeni.
•         Lumea era speriată. Nimeni nu mai avea chef de petrecere. Prea multe semne rele. Nimeni nu avea curaj să intre în containere. Apa Nărujelului părea fermecată. Când era doar un firicel, când venea ca un fluviu. Toată suflarea de pe mal rămase în apropierea caselor –modul.
•          Din punctul lor de observație, Alin și Alina erau și ei speriați și nu mai aveau chef să prindă bursuci pentru sacrificare. Li se făcu milă și începură să plângă.
•      Glasul răgușit al preotului venit să alunge duhurile se auzea distorsionat: „Și nu ne duce pe noi în ispită și ne izbăvește de cel viclean. Amin!”
•        Se întunecase urât. Smoală. Prin apa tulbure alergau pești fără cap. Cormoranii planau până la prima captură și apoi se înălțau, refuzând peștii hăcuiți de reptilele din apă. 
•   Un cor de bărbați se auzea din undele  zbuciumate. Pentru prima oară, năzdrăvanii lui Antonică începură să se teamă. Izbucniră într-un plâns sfâșietor. Le era tare dor de părinți. Au înțeles că trebuie să mai crească până a putea să înfrunte vitregiile vieții.

         Vasile lefter, membru UZPR.