Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

PĂRINŢII NEAMULUI ROMÂNESC (Pagini alese ale Istoriei, religiei şi mitologiei  românillor) a Pr. prof. Nicolae FEIER

PĂRINŢII NEAMULUI ROMÂNESC (Pagini alese ale Istoriei, religiei şi mitologiei  românillor) a Pr. prof. Nicolae FEIER

 

Avem o lucrare cu adevărat monumentală, atât în formă cât şi în conţinut, masivă  „ca Biblia”, cum se exprimă părintele Vasile Beni (coleg de slujire la Sf Altar), autentică performanţă editorială a Editurii Nosa Nostra.

Avem în fapt un compendiu suis-generis, o sinteză sincretică revăzută, a studiilor şi cercetărilor de istorie, a gândirii  teologice şi de apologetică a Părintelui Nicolae, în adiacenţele lor cu mitologia naţională şi universală.

Am avut privilegiul ca în ultimii treizeci de ani să fiu martor la prodigioasa  şi multilaterala activitate a domniei sale, într-un crescendo care mi-a provocat bucurie şi uimire, fortificând în lumea noastră credinţa dreptmăritoare şi iubirea de neam – aceste două coordonate ale spiritelor mari.

Câmpul tematic abordat de autor, a stârnit dintodeauna interes şi admiraţie, aşa cum mărturiseşte C. Giurăscu (citat ca motto):

,,Religia dacilor a fost întotdeauna un prilej de admiraţie pentru scriitorii din lumea greco-romană. Vitejia şi dispreţul de moarte al dacilor, de asemenea.”

,,Viaţa religioasă a ardelenilor -scrie şi N. Iorga- este nesfârşit superioară celei de la noi (din Regatul vechi). La ardeleni, în locul voievodului a răsărit vlădica, în locul cneazului, protopopul, în locul soldaţilor, preotul şi dascălul.”

Părintele profesor bistriţean nu este un solitar în studiu şi meditaţie istorică şi teologică, ci în permanentă consultare cu cercetătorii istoriei şi arheologi, de la nivelul judeţului sau din arealul transilvan, aşa cum mărturiseşte acad. pr. Mircea Păcurariu:

,,Sper să văd tipărită această carte (era atunci în manuscris-n.n.), în alcătuirea căreia am fost consultat des, lucrare care abordează într-o manieră îndrăzneaţă sacerdotalitatea şi regalitatea neamului nostru, încă din zorii istoriei.”

Distinsul academician apreciază superlativ insistenţa cu care Părintele bistriţean promovează ideea de Romanitate  a Imperiului lui Constantin cel Mare, citându-l pe prof. Ioannis Romanides de la Univ. din Boston şi Balamand:

,,Cei pe care îi numim azi bizantini nu au avut niciodată conştiinţa că sunt bizantini, nici elini, ci romani. Se revendicau de la ,,Romania”, adică de la Imperiul Roman creştinat de Constantin cel Mare.”  Şi, în continuare, un mare adevăr: ,,divergenţale dintre Apus şi Răsărit nu au apărut între ,,grecii” din Răsărit şi ,,Romanii” din Apus, ci între romanitatea ortodoxă estică şi vestică şi populaţiile franco-germanice din nord, care au ocupat Imperiul Roman de Apus.”

Această măreaţă reaiizare statală, Imperiul Roman de Răsărit, care a durat un mileniu, s-a retras de pe scena istoriei, rămânând  ,,doar  cea din spaţiul carpato-danubiano-pontic”, adică Ţările Române. După ce ne sunt prezentate toate documentele ce atestă  imbatabil ,,succesiunea princiară a tuturor domnitorilor noştri, în descendenţă sanguină directă, prinţi romani din Răsărit”, suntem întrebaţi triumfător: ,,Acum înţelegeţi de ce ne numim români şi de ce ţara noastră se numeşte România? De aceea, noi n-am avut regat, fiindcă aveam Imperiu. Priviţi doar tabloul votiv de la Cozia al lui Mircea . Avea insemnele imperiale bizantine la picioare… Am dobândit Regat şi  Patriarhie abia când le-am renegat pe cele vechi şi ne-am afiliat unei alte dinastii şi culturi, de data aceasta occidentală.”

O parte substanţială a masivei lucrări este rezervată BESSILOR, ,,aceşti leviţi….preoţi şi regi ai vechimii noastre…reprezentanţi ai culturii aristocratice a tracilor”(apud D.Stăniloaie). ,,Părintele istoriei, Herodot, îi defineşte ca ,neam preoţesc, asemenea leviţilor evrei şi ai druzilor la celţi”, consemnează Părintele profesor, amintind de acele posesiuni de penitenţă ascetică, ,,silvae blachorum et bessenorul”(păduri ale vlahilor şi bessilor).  Luăm  cunoştinţă că bessi ,,au dat numele bassileilor” şi mai mult, că ei înşişi se numeau ,basilei” şi că erau f. numeroşi în arealul traco-getic”. O altă parte, subsecventă acestei teme, este consacrată demolării aserţiunii că besii au fost pecenego-cumani, opinie devenită actualmente caducă la modul absolut.

O reuşită ideatică majoră reuşeşte Părintele profesor NF prin documentarea asocierii simfonice stat şi biserică din cele mai vechi timpuri, de altfel o caracteristică generală a Răsăritului. Această conlucrare a făcut posibilă dăinuirea noastră în istorie, credinţa, legea strămoşească” fiind -atunci şi acum- un factor identitar al neamului.

Besso-geţii, amintiţi de latinul Ovidiu în exilul său tomitan, sunt identificaţi cu însuşi Ares, zeul războiului, pentru care şi aveau un cult. Aceşti bessi aveau ca totem  LEUL, ,,aşa cum îi atestă un document al lui Iancu de Hunedoara din 1477″ scrie Părintele profesor şi în care este amintit şi ţinutul nostru, Ţara Bistriţei (,,Terra Walachorum de Besseyere, dicta Besstercze”. De remarcat distanţa de majestate dintre totemul leonin şi cea a struţului de sorginte angevină.)

Ni se readuce aminte că ,,în anul căderii Constantinopolului, 1453, Iancu de Hunedoara a primit de la regele Ladislau Postumul titlul de ,,conte perpetuu de Bistriţa, ocazie ce  l-a făcut să-şi asume în în stema sa nobliară stema Bistriţei, adică doi lei afrontaţi.”(p.104)

,,Atunci când regele Matei Corvinul a fost acuzat că nu are în vinele sale sânge aristocratic unguresc, el le-a răspuns că are sângele bazileilor, prin Basarabi şi Cantacuzini”. Descendenţa şi consanguinitatea domnilor români cu a basileilor Imperiului lui Constantin, şi a celor ce, români fiind, au slujit străinilor, a fost socotită mereu cea ma înaltă şi distinsă marcă de nobilitate. Însăşi Poarta otomană, ce se socotea o continuare (măcar locativă) a marelui Imperiu roman estic, îl socotea pe domnul moldav Petru Rareş ,,nu ca serv, ci fiu al nostru”.

Ni se pare că citim pagini de epopee, atunci când aflăm despre magistralul răspuns, mostră de demnitate, a lui Menumorut către regele Arpad sau despre stăpânirea lui Osul cel Mare, care s-a războit în marea bătălie de la Chiraleş (1068) cu Solmon, regele maghiar.

Războaiele ţin zile sau săptămâni, dar eroica, adevărata epopee este lupta de secole a străbunilor noştri pentru a dăinui în confruntarea cu forţe invadatoare ostile, hegemoniste şi rapace, în spaţiul terestru sau în cel al păstrării credinţei ortodoxe dreptmăritoare.

Cum voi putea eu aduna în acest succint material referenţial atâtea fapte şi biruinţe ideatice ce se conţin pe aproape 700 de pagini, adevărat everest informaţional al istoriei şi dăinuirii noastre? Cunoscătorii vor afla aici date de mare preţ, o bogăţie informaţională ce ne copleşeşte adesea prin vastitate şi elocinţă. Autorul este la curent cu cele mai noi informaţii din spaţiul naţional şi străin în egală măsură, totdeauna exhaustiv în documentare şi astfel convingător în demersul integral. Obişnuinţa de a cita toate sursele şi apoi de a aduce o opinie proprie îi justifică cutezanţa abordării celor mai dificile şi controversate probleme.

Ca profesor de Limba Naţională, nu voi putea încheia fără a semnala ţinuta academică a lucrării, a capacităţilor înalte de exprimare, a stilului propriu, cu fraza de largă respiraţie a lui Odobescu sau Bălcescu, cu patosul ardent al acestuia din urmă. Spre deosebire de mulţi autori pe care i-am lecturat, niciodată nu ai impresia că autorul ar fi vrut să spună multe, dar nu a avut mijloace de comunicare. Aici este transpus în paginile cărţii tot ce are în minte Părintele profesor, tot sufletul lui, din a cărui văpaie simţi că te încălzeşti, sporindu-ţi dragostea cea fără de apus de Dumnezeu şi de neamul tău.

Folosirea stilului indirect liber exilează orice piedică între autor şi cititorul  potenţial, făcând din savanta informare istorico-religioasă, prilej de meditaţie şi de reevaluare a sinelui. Parcurgem atâtea documente inestimabile ca preţ, asemenea unui roman captivant, ştiind că de fapt istoria neamului nostru şi a omenirii întregi este cea mai formidabilă lucrare ce s-a scris vreodată şi al cărei autor este însuşi Dumnezeu.

,,Amemus Patriam!” scria Tacitus: ,,Să ne iubim Patria atâta vreme cât o avem, ca nu cumva pierzând-o, să ni se sfâşie inima de dorul ei.” Înainte de a ne-o spune nouă, şi Tacitus şi Părintele Nicolae Feier, care îl citează, au asumată cugetarea întâi în existenţa proprie şi astfel o pot impune şi acceptului nostru integral.

Am putea spune că întreaga activitate a Părintelui profesor Nicolae Feier s-a  desfăşurat urmând cuvintele neuitatului mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania:

,,Să fim atenţi la cei ce ne scriu istoria; atenţie la cei ce ne educă pruncii. Acestea ar fi bine să le facem noi, nu alţii. Am binecuvântat studiile Părintelui profesor nu numai asupra sfinţilor năsăudeni, ci şi asupra acelor ,,bessi-raby”-,,învăţătorii bessi, care au fost leviţii tuturor tracilor (aşa îi numea şi părintele Dumitru Stăniloaie) miezul aristocraţiei lor sacerdotale şi a urmaşilor acestora, românii. Îmi place lămurirea sa asupra spaţiului lor de vieţuire religioasă, descris de Herodot în relaţie sinergetică cu Cerul: TERRA BESTES -pământul sfânt al bessilor, de unde vine numele lor, TARABOSTES.”

Recomandăm distinsului autor să înceapă demersurile necesare pentru a edita această lucrare în una-două limbi de circulaţie, având certitudinea că ar stârni un legitim interes în spaţiul occidental.

Felicităm afectuos pe autor pentru această  piatră de hotar a realizărilor domniei sale, care încă de multă vreme sunt integrate în simţirea noastră a tuturor, ca bun naţional.

prof. Vasile GĂUREAN

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.665 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5