Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Patria este ceea ce este…


Unii se pun și înșiră în scrierile lor câte sunt pe pământ, în ape și în aer sub percepția că ce e patria. Scriind că patria este ba țarina, ba lanuri de grâu, sau de alte culturi agricole, vatra satului și lumina din lampă și câte le mai trec prin gând: cărțile din biblioteci sau din arhive cu tot ce este relatat în ele, păduri, ape line sau tulburi, oi și vaci, păsări și flori, badea cu tractorul etc.
Oameni buni, dacă relatați asemenea aspecte, nu înseamnă că ați scris poezii, ci doar sunt menționate simplu unele lucruri care ne înconjoară.
Pe lângă naivități de genul celor de mai sus, cineva a scris că: „Patria e gagica pe care o pupă adesea”. Păi, dacă nu ar pupa-o, nu tot din patrie ar face parte? Sau că unul mai scrie: „Patria e tăria(țuica) pe care o beau.” Putea spune că patria este țuica pe care nu o bea, că în sensul acesta nu a redat nimic în esență poetică. Altul spune că: ” Patria e casa în care a crescut”. Altul a scris că ”Patria este pământul pe care l-am dobândit cu sângele vărsat de strămoșii noștri în războaie”. În acest sens poți spune că patria e și altceva, dar să redai aceste elemente în stil poetic nu doar că vei relata simplu ce s-a întâmplat, sau ce se întâmplă. Cine vă amăgește că toate aceste spuse simplu despre patrie sunt poezii, acela nu e poet ci doar cititor care apreciază după sentimente, nu în plan poetic o scriere. Deși ne produc sentimente/simțăminte de iubire aceste descrieri redate în mod simplist, sunt doar descrieri sufletești fie pe linie geografică ori în alte planuri și pot fi încadrate la diferite secțiuni literare, fie povești, povestiri, eseuri, proză etc, însă nici pe departe la secțiunea poezie. Degeaba dorim” tam-nesam” prin foc și apă să promovăm prin cunoștințe pe cineva prin asta că e poet, însă asemenea descrieri simple, să nu spun simpliste despre ce vedem, ce simțim, ce iubim sau ce auzim,, căci cei care au har de la Dumnezeu de a ”detecta” ce este și ce este poezie, nu vor spune niciodată lucruri false despre așa ceva,adică să încadreze asemenea scrieri la altă secțiune literară ci numai atunci când sunt ”cumpărați/constrânși” prin ceva pentru a spune minciuni. Mai putem spune ” Patria e și locul unor șpăgari, corupți, vicleni, hapsâni, nu doar a celor cinstiți, sau că patria este și pământul rămas pe alocuri pustiu(pârloage), nu doar cel cultivat. Însă asemenea relatări, cum spuneam, nu sunt poezii dacă sunt redate simplu. Indiferent că vei relata toate acestea prin versificări puse sau nu pe rimă, ca o povestire anume, înseamnă că doar ai redat simplu o stare despre ceva, nimic poetic. Un text doar pentru că e pus pe rimă, indiferent ce este redat în el, gen elemente simple descrise mai sus, fără figuri de stil poetic , metafore, nu poate fi numit poezie, cum versurile unor anumite cântece, nu sunt poezii, adică ”Mi-am pus flori la pălărie/ca să-i placă la Mărie”. Unde este poezie aici? Doar este spus fad ce și cum despre pălăria respectivă, nimic altceva. Sau: ”Mândru mi-am gătat catrința/ca să-i placă la bădița. Aici ce anume este poezie? Nimic. Doar se spune ”sec” cum este ”gătată” haina respectivă. Așa prin cunoștințe sunt ”promovați” unii așa numiți ”poeți populari” care în versificările lor doar relatează despre nunți, elemente de vestimentație, tradiții, ”bădița și mândruța” doar că au relatat simplu așa cum ai pune pe rimă o discuție simplă între două persoane care s-au întâlnit pe stradă, dar fără nimic poetic în descriere. Doar povești. Este adevărat că nici măcar 1% din populație nu a scris niciodată o poezie, iar dintre aceștia nici jumătate nu știu nici măcar ce este și ce nu este poezie. Majoritatea analizează o scriere doar după sentimente. Însă în acest aspect doar cel cuprins de har de la Dumnezeu știe ce sunt elementele de stil poetic, metaforele, nu oricine. Am primit cândva 4 cărți de la doi așa ziși ”poeți” , în care erau scrise sute de versificări despre ce au făcut, ce au auzit, sau ce au simțit despre ceva, cum și despre activitatea altora, însă din sutele de versificări fade redate în acele cărți, cât că le-a pus pe rimă, nici în glumă sau cu indulgență n-as putea spune că una singură măcar e poezie. Nici vorbă.
Poveștile marilor scriitori Creangă și Anderson, îmi plac foarte mult luate ca atare, dar numai prin faptul că le vom pune acestora rimă nu vor deveni poezii, tot povești vor rămâne dacă nu le vom adăuga și elemente de stil poetic, prin care un text devine poezie.
Dacă marele poet Nicolae Labiș ar fi scris simplu că a mers în pădure cu tatăl său și a/au împușcat căprioara (căpriorul) pentru că este foamete în lume și pentru că sora sa este bolnavă, chiar dacă ar fi pus pe rimă în acest aspect simplist descrierile respective, nu ar fi fost nici pe departe considerate poezie, însă elementele de stil poetic îmbinate în mod excepțional de marele poet menționat mai sus, au făcut din „Moartea căprioarei” a fi o capodoperă a literaturii române. 

Vasile Dan MARCHIȘ,
ofițer de presă la Ligii Scriitorilor din România
Fondatorul revistei Sintagme codrene. 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania