SCHIMB DE EXPERIENȚĂ-MIJLOC DE CUNOAȘTERE Sub acest generic s-a desfășurat întrunirea Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, în Sala Armelor din Cercul Militar, Cluj Napoca. În deschiderea întrunirii secretarul general al Ligii Scriitorilor din România, scriitorul col. rez. Gavril Moisa, (de această dată ca moderator,…
Vasile Dan MARCHIȘ Mai imprevizibilă ca oricând, muza m-a întâmpinat astfel: ”Dacă prima formă de a muri liniștit și împăcat nu reușește nimănui, va reuși a doua sau a zecea oară? Cine moare liniștit și împlinit? Odată, ai vrut să mori îngânând poezia;…
Unii se pun și înșiră în scrierile lor câte sunt pe pământ, în ape și în aer sub percepția că ce e patria. Scriind că patria este ba țarina, ba lanuri de grâu, sau de alte culturi agricole, vatra satului și lumina din lampă și…
Sâmbătă 25 mai 2024 în sala "Ion Burnar" din cadrul Bibliotecii județene "Petre Dulfu" din Baia Mare, a avut loc o nouă întrunire a Cenaclului Ligii Scriitorilor din România, Filiala Maramureș, condus de scriitoarea Carmena Băințan, care a adresat un salut cordial tuturor participanților…
LA CENACLUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, FILIALA MARAMUREȘ Sâmbătă 27 aprilie 2024, în Sala "Ion Burnar" din cadrul Bibliotecii județene "PIN MEMORIAM: OCTAVIAN GOGA- POETUL PĂTIMIRII NOASTRE etre Dulfu" din Baia Mare, a avut loc o nouă întrunire a Cenaclului Ligii Scriitorilor, filiala Baia Mare,…
Joi 25 mai, la orele 17, la Cercul Militar din Cluj Napoca, a avut loc ședința lunară a cenaclului Ligii Scriitorilor, condus de scriitoarea prof. Voichița Pălăcean Vereș, care în deschiderea evenimentului a salutat cordial prezența scriitorilor veniți din diferite zone ale țării și a…
În deschiderea evenimentului care s-a desfășurat în data de 14 aprilie în Sala ”Ion Burnar” din cadrul Bibliotecii județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, scriitoarea Carmena Băințan, președinta Filialei Maramureș, a acordat un salut cordial tuturor participanților, iar prezența tot mai mare de la o…
La mijlocul lunii Martie, pe 15 martie 2024, când natura prinde viață din plin, a fost momentul prielnic să se aducă în actualitate impresionantele rondeluri despre flori, scrise de marele poet Alexandru Macedonski, în cadrul ședinței cenaclului Ligii Scriitorilor din România, Filiala Maramureș, desfășurat la…
Sub acest generic s-a desfășurat în data de 29 februarie 2024 ședința de cenaclu a Ligii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, în Sala Armelor de la Cercul Militar din Cluj Napoca. La începutul întrunirii în prezența unui număr impresionant de scriitori veniți din diferite județe…
Poetul Ion Cristofor vorbind despre poezia interbelică - un regal de analiză Cum rar s-a mai văzut o prezență atât de numeroasă în Sala Armelor de la Cercul Militar din Cluj Napoca unde în data de 23 noiembrie 2023 s-a desfășurat ședința cenaclului Ligii Scriitorilor…
Revista trimestrială AGORA LITERARĂ constituită sub egida Ligii Scriitorilor din România, coordonată de Al. Florin Țene, director, și Iulian Patca, redactor șef, are în cuprinsul ei valoroase materiale literare alcătuite de scriitori remarcați pe plan național și nu numai, de la cronici, eseuri, poezie, prezentări…
La Cenaclul literar ”Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români Medalionul literar “Policromia toamnei din creațiile noastre“ Joi 26 octombrie 2023 s-a desfășurat ședința Ligii Scriitorilor Români, ca de obicei în Sala Armelor de la Cercul Militar din Cluj Napoca. Î n prezența unui auditoriu numeros…
UN FACTOR ESENȚIAL ÎN REVIGORAREA SUFLETULUI PENTRU TOATE VÂRSTELE Când talentul, harul și muza vin de la Dumnezeu, nu de la oameni se poate spune în acest context că nu există limită de vârstă în care să se țină cont că frecventezi clasele primare sau…