Pe urmele lui Mihai Eminescu (XII):
MIHAI EMINESCU LA IAŞI (II)
-Continuare din numărul trecut-
Autor, ing.Nicolae IOSUB

Majoritatea criticilor literari, exegeţi ai operei eminesciene, sunt de acord că perioada cât poetul a fost bibliotecar şi revizor şcolar a fost cea mai prolifică a creaţiei sale. Fie că Iaşul ,,Junimii” cu împrejurimile, parcurile şi teii săi se potriveau cu firea sa romantică, fie apropierea de vechii săi prieteni şi Veronica Micle, în perioada şederii sale în ,,dulcele târg”, Eminescu a compus şi publicat cele mai frumoase poezii ale sale lăsându-ne moştenire adevărate mărgăritare de limbă, armonii şi simţire românească.

Cu ocazia consfătuirii învăţătorilor, din iunie-august 1875, Eminescu l-a cunoscut pe Ion Creangă, prietenul său cel mai bun. La destituirea sa din funcţia de revizor şcolar, în iunie 1876, Creangă îi va oferi găzduire în Bojdeuca sa din mahalaua Ţicăului.

Mihai Eminescu a fost acela care şi-a dat seama de uriaşul talent de povestitor a lui Creangă, şi-l îndeamnă să scrie aşa după cum povesteşte.

Tot Eminescu este cel ce l-a adus pe Ion Creangă la şedinţele ,,Junimii”, aşa după cum afirmă I. Negruzzi: ,,Eminescu veni cu el ( Ion Creangă) într-o sâmbătă seara la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturora…Ce fericită achiziţie pentru Societatea noastră, acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă! Tobă de anecdote, el avea totdeauna câte una disponibilă, fiind mai ales cele ,,corosive” specialitatea sa, spre marele haz a lui Pogor, a lui Lambrior, ba se poate zice- afară de Naum- a tuturor junimiştilor. Când râdea Creangă, ce hohot puternic, plin, sonor, din toată inima, care făcea să se cutremure păreţii!”.

La insistenţele lui Eminescu, Ion Creangă reuşeşte să scrie prima sa poveste ,,Soacra cu trei nurori”, poveste ce a fost prezentată la ,,Junimea” şi apoi publicată în Convorbiri literare, la 1 octombrie 1875. După ea a urmat ,,Capra cu trei iezi” ce apare la 1 decembrie 1875, Eminescu îndrumându-l şi încurajându-l permanent: ,,Scrie, măi tată Iancule, scrie tot ce-ai spus s-o audă şi alţii, că e minunat de bine!” şi mai apoi: ,,Lasă, Creangă, ai să citeşti în ,,Junimea”, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni!”.

Prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă era un exemplu de prietenie totală, ei deschizându-şi sufletele unuia altuia, făceau împreună planuri de viitor, petreceau împreună zile întregi. Amândoi erau oameni ce proveneau de la ţară, cunoşteau bine viaţa grea a ţăranului român dar şi obiceiurile şi tradiţiile populare. Aşa după cum arată şi George Panu: ,,Câteodată Creangă şi Eminescu dispăreau câte trei-patru zile; nu se ştia ce au devenit. În timpul acesta ei ieşeau din oraş pe jos, cutreerau Galata cu târguşorul, treceau înspre bariera Păcurarilor, făceau înconjorul pe la Copou şi Aroneanu, dormeau pe o laviţă la vreun han sau la vreo crâşmă, mâncau ce găseau şi erau fericiţi”.

Ion Creangă l-a apreciat în mod deosebit pe Eminescu şi opera sa, astfel că în anul 1878, îl considera ca fiind cel mai mare poet al românilor. Pe cartea dăruită de Eminescu, ,,De obşte geografie”, Creangă consemnează: ,,Din cărţile subscri-sului, Ion Creangă, 1878. Dăruită mie de d-l Mihail Eminescu, eminentul scriitor şi cel mai mare poet al românilor. Nu lipseşte din ea nici-o filă. I. Cr.”.
*
Matei Eminescu, fratele poetului, se înscrie la Şcoala de Ofiţeri din Iaşi, la 20 octombrie 1872. La 4 mai 1873 primeşte gradul de caporal, la 10 decembrie 1873, pe cel de sergent şi termină şcoala de ofiţeri la 16 iulie 1876, cu gradul de sublocotenent. Generalul Racoviţă îl aprecia astfel, în 1890: ,,De o capacitate şi calităţi rari, fără nici un viciu. Foarte cinstit şi foarte inteligent, se prezantă bine, cunoaşte foarte bine regulamentele pe care le dezvoltă cu multă pricepere…Incapabil de a tăgădui un adevăr, chiar de i-ar fi nefavorabil”.

Din luna august 1874 şi până la 16 iulie 1876, Matei şi Mihai Eminescu locuiesc împreună în Iaşi, având posibilitatea să petreacă de multe ori clipe plăcute, să meargă la teatru sau la un pahar de vin, depănând amintiri din copilăria lor de la Ipoteşti. Aceasta a fost ultima perioadă din viaţa lor când vor mai fi împreună, având prilejul să se ajute reciproc, deşi, ne-au rămas puţine referiri din partea unuia sau altuia despre aceast lucru.
*
În perioada, cât Eminescu a trăit şi muncit la Iaşi, a frecventat cel mai mult Copoul (strada Carol), cu locurile care-i plăceau cel mai mult: Parcul Copou, Teatrul Vechi (azi pe acel loc e Universitatea), Casa Pogor unde se ţineau şedinţele ,,Junimii” (azi Muzeul Literaturii Române) şi Liceul Militar, unde fratele său Matei era elev.

Grădina Copou din Iaşi este plină de amintiri ale trecerii poetului prin acest colţ de natură, grădină publică amenajată în anul 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturza. Acest plan de amenajare s-a datorat arhitectului F. Rebhun, care a prevăzut amenajarea a două zone plantate, de câte 50 metri fiecare, cu alei pentru trăsuri, cu ronduri şi peluze cu arbori şi flori. În mijlocul parcului, Gh. Asachi a ridicat în 1834 ,,Obeliscul cu lei”, constituind punctul de atracţie pentru cei ce se plimbau prin parc.

Astăzi, centrul principal de atracţie al vizitatorilor este ,,Teiul lui Eminescu”, numit aşa încă de când poetul era la Iaşi, tei plantat la amenajarea parcului. Sub acest tei măreţ a poposit Eminescu, de multe ori, în aşteptarea Veronicăi Micle, stând pe una din băncile ce înconjurau tulpina teiului rămuros şi ascultând muzica fanfarei militare.

Înfruntând deceniile care i-au adăugat noi şi noi cercuri în trunchi, acest tei veghează şi astăzi, ca şi în veacul trecut, paşii şi visele îndrăgostiţilor. Omul nu l-a lăsat să moară, l-a protejat şi cu seva lui a dat în fiecare an noi şi noi ramuri, rămânând peste veacuri ca să amintească oamenilor de Luceafăr.
În apropiere se află statuia poetului, sculptată de Ion Mateescu în anul 1934, statuia Veronicăi Micle, sculptură de Ion Irimescu şi a lui Ion Creangă de Dumitriu Bârlad.

În clădirea fostei cofetării din parc s-a amenajat un frumos muzeu dedicat lui Mihai Eminescu cu documente, cărţi- ediţii rare- picturi şi sculpturi.

Cât priveşte locul în care a funcţionat Biblioteca Centrală trebuie spus că spre norocul municipiului edificiul s-a păstrat, la exterior cel puţin, exact ca acum 130 de ani. Clădirea cu un singur etaj era împrejmuită cu gard din piatră din care se mai păstrează astăzi o mică porţiune precum şi o poartă masivă cu boltă bine conservată la care se mai observă încastrate în zid balamalele groase din fier de care erau fixate uşile din fier forjat. În partea superioară poarta avea şi un înscris care nu s-a păstrat. În anul 1993, acad. Constantin Ciopraga şi-a dat girul pe un proiect de placă comemorativă dar ea a fost dezvelită cu înscrisul puţin modificat faţă de proiect: ,, ÎN ACEASTĂ CLĂDIRE ÎNTRE ANII 1874-1875 A FUNCŢIONAT CA BIBLIOTECAR MIHAI EMINESCU ,,LUCEAFĂ-RUL POEZIEI ROMÂNEŞTI”.

În momentul de faţă în fosta bibliotecă se află Rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Gr. T. Popa” din Iaşi.

Cu prilejul venirii la Iaşi a regelui Ferdinand la inaugurarea noului Palat Administrativ (11 oct. 1925) primarul de atunci, Constantin Toma, i-a sugerat suveranului ,,…să eternizeze numele şi glorioasa lui domnie la Iaşi printr-o Fundaţie Regală, aşa cum făcuse şi regele Carol I la Bucureşti, înălţând monumentala fundaţie ce-i poartă numele…”.

Regele Ferdinand s-a arătat entuziasmat de ideie hotărând chiar locul amplasării adică la intersecţia străzii Păcurari cu bulevardul Carol I. Lucrările au început în anul 1930 şi au fost terminate în anul 1933, proiectantul şi conducătorul lucrării fiind arhitectul Jotzu iar noul edificiu s-a numit ,,Fundaţia Regele Ferdinand I “.

În momentul de faţă aici îşi are sediu Biblioteca Centrală Universitară ,,Mihai Eminescu”, având în latura dinspre bulevardul Carol, cunoscutul monument al Luceafărului iar după lucrările de modernizarea pieţii din vecinătate i s-a dat de asemeni numele de Piaţa ,,Mihai Eminescu”. În partea superioară a faţadei bibliotecii se află un număr de 10 medalioane cu chipurile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Miron Costin, Ion Creangă, Ion Neculce, Bogdan Petriceico Haşdeu, Titu Maiorescu, Petru Poni, A.D. Xenopol şi Gh. Asachi.
Alături este amplasată statuia lui MIhai Eminescu, operă a sculptorului Ioan Schmidt-Faur, în anul 1929.
*
Din iniţiativa junimiştilor Vasile Alecsandri, Nicu Gane, Iacob Negruzzi, Scarlat Pastia şi a altora, se hotărăşte ca prin subscripţie naţională să se realizeze la Iaşi statuia ecvestră în bronz a voievodului Ştefan cel Mare care să fie amplasată în faţa fostului palat al ocârmuirii. Lucrarea a fost încredinţată sculptorului francez Emanoil Fremiet pentru suma de 135.000 lei fără fundaţii.

În ziua de 5 iunie 1883, în uralele mulţimii din faţa palatului şi a 21 salve de tun, patru plăieşi dezvelesc statuia după care urmează discursuri, depunerea coroanelor şi defilarea în acordurile ,,Cântecului ostăşesc” compus de Teodor T. Burada pe un text, potrivit legendei din vremea lui Ştefan cel Mare.

S-a mai depus şi o coroană sculptată în lemn care ulterior s-a turnat în bronz fiind aşezată pe piedestalul statuii în faţă. Din partea regelui au fost dăruite două tunuri turnate în Germania la vestitele uzine ,,Krupp” care flanchează până azi monumentul.

Eminescu, venit cu trenul la Iaşi cu o zi înainte, s-a dus direct în Ţicău la prietenul său Creangă unde a înnoptat la ,,Bojdeucă”, însă a doua zi nu a participat la festivitate preferând să rămână singur cu un pahar de Cotnar pe masă în hruba răcoroasă de la ,,Bolta Rece”.

Explicaţia dată de poet, aşa cum îşi amintea Ion Slavici în lucrarea ,,Lumea prin care am trecut” că ,,Nu mi-am citit la dezvelire poezia fiindcă nu mă simţeam bine şi eram chinuit de temerea ca nu cumva să zic sau să fac ceva nepotrivit, încât lumea să râdă de mine” este fără îndoială una de complezenţă deoarece în nici-un caz Eminescu nu ar fi spus vre-o banalitate care să-l ridiculizeze în timp ce citirea ,,Doinei” ar fi putut declanşa un scandal care să întineze memoria marelui voievod. Ori aşa ceva era de neconceput la Eminescu.

Cu totul altceva era însă adunarea junimiştilor programată în casa lui I. Negruzzi, unde, după cum acesta îşi amintea, Eminescu îşi regăsi atunci prietenii săi intimi pe Creangă, pe Miron Pompiliu, pe ceilalţi, cu care petrecu vreo zece zile (după alţii doar patru): ,,În o Junime numeroasă ce se ţinu la mine, el ne citi, în aplauzele entuziaste ale societăţii, cunoscutele sale versuri în formă de Doină…”.

Strada Lăpuşneanu din Iaşi este locul unde fiecare clădire, fiecare intersecţie amintesc de trecerea lui Mihai Eminescu prin acest loc de cultură şi promenadă al ieşenilor. Strada începe cu Hotelul Traian, frecventat de poet, Editura şi Librăria Şaraga, Librăria de muzică Cosma, Palatul Domnesc- azi Muzeul Unirii- băcănia lui Ermacov, Berăria Bragadiru, Hanul Binder, Restaurantul Baroţi, Casele M-me Alexandre cu gradină şi cofetarie, atelierul de fotografiat a lui Nestor Heck, multe cofetarii, anticariate, librarii şi magazine muzicale.

O clădire ce există şi astăzi este fostul Han Binder, în restaurantul căruia s-au ţinut aniversările ,,Junimii” în mai multe rânduri. La a XIX-a aniversare, din 7 noiembrie 1882, este citit poemul ,,Luceafărul”.

La Hotelul Traian, la centenarul morţii lui Horia, pe 21 octombrie 1884, s-a ţinut un banchet la care au participat Eminescu şi Creangă. S-au ţinut cuvântări entuziaste şi s-au închinat pahare în amintirea tuturor bunilor români şi în special a celor din Ardeal care au luptat pentru unitate naţională. În toiul petrecerii,
Creangă s-a urcat pe o masă şi a toastat pentru poetul Mihai Eminescu, spunând: ,,D-apoi bine, domnilor, s-a băut în sănătatea cutăruia…şi cutăruia…Să-mi daţi voie să amintesc că numai în sănătatea aceluia care a făcut poezia (şi cită o cunoscută compunere în stil popular) nu s-a băut. Beau deci în sănătatea lui Mihai Eminescu”.

Era o recunoaştere a talentului poetic a lui Eminescu şi a activităţii sale ca jurnalist pusă în slujba unirii tuturor românilor pentru o Dacie Mare. În replică, Eminescu închină paharul pentru ,,ţărănimea românească”.

La restaurantul Baroţi, lua deseori masa şi Mihai Eminescu, în a doua parte a şederii sale la Iaşi, împreună cu Petru Novleanu, V. Grigoriu, Paicu, Vîrcolici şi Ion Creangă. Ducând dorul amicilor, când se afla la tratament la Odesa, Eminescu scrie: ,,Salutări, multe companiei calomnioase de la Barothy, cuibul negru de suspiciuni asupra caracterului călugăresc al celui ce semnează cu toată afecţiunea. Al tău M. Eminescu”( Scrisoare către P. Novleanu din 15 august 1885).

În luna ianuarie 1885, Eminescu este externat de la Spitalul Sf. Spiridon şi este găzduit în una din cele 28 de camere de la etajul III al clădirii M-me Alexandre. La parterul clădirii era o cofetărie şi poetul era deranjat deseori de zgomotul de aici şi de repetiţiile unei cântăreţe.

La fotograful Nestor Heck, cu atelierul pe Str. Lăpuşneanu la Nr. 44, cel mai mare fotograf ieşean, premiat la Expoziţia de la Paris din 1889, se va fotografia atât Mihai Eminescu dar şi Ion Creangă, Veronica Micle şi I. L. Caragiale.

Este a III-a fotografie rămasă posterităţii de la Mihai Eminescu care se fotografiază în vara anului 1884, la îndemul prietenilor săi, Wilhelm Humpel şi Petru V. Grigoriu.

Iaşul este oraşul unde fiecare stradă, fiecare clădire veche, fiecare loc poartă amprenta poetului care a trăit şi creat, în cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale, lăsându-ne cele mai frumoase poezii ale sale.

Pentru Mihai Eminescu ,,epoca şederii la Iaşi în apropierea Junimii a fost cea mai rodnică din viaţa poetului din punctul de vedere al creaţiunii artistice”, în viziunea lui George Călinescu.

Iată de ce, trebuie să avem mereu în minte îndemnul lui Tudor Arghezi:
,,Păşiţi încet cu grijă, tăcută, feţii mei
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat s-aline din toţi şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr”.

BIBLIOGRAFIE:
Augustin Z. N. Pop Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu -Ed. Academiei R.P.R.-1962.
G. Călinescu-Viaţa lui Mihai Eminescu – Ed. Eminescu – 1973.
Ion Mitican-Cu Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin târgul Ieşilor- Ed. pentru turism Bucureşti, 1990
Ion Mitican-Ne întâlnim cu Veronica Micle- Ed. Tehnopress Iaşi, 2005
Vasile Ilucă-Iaşii lui Eminescu- Ed. Helios Iaşi, 2003
Constantin-Liviu Rusu, Olga Rusu- Mihai Eminescu o monografie în imagini-Ed. Junimea, Iaşi -2000

(Continuare în numărul viitor)