Tot, pe urmele scrierii dacilor…

După interviurile din Contemporanul din 1975 şi din alte publicaţii, în revista „Analele de istorie nr-1/1979, anul XXV, Viorica Mihai avea să-şi publice o sinteză a studiilor sale intitulată „Puncte de vedere privind scrierea dacilor” (p.95-130).

Era aşteptată cartea ei, atunci în manuscris, cu titlul „Mesaje din epoca bronzului – Dacia, Creta, Valea Indusului” cu referate de susţinere ale cercetătorilor prof.univ.dr. Ariton Vraciu – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza Iaşi; prof. univ. dr. Cicerone Poghirc, Universitatea Bucureşti, Ion Corvin Sângeorzan, astronom, directorul Observatorului astronomic popular Bucureşti, cu aprecieri ale academicianului Ştefan Milcu, după dezbateri cu specialiştii din universităţile de la Iaşi, Bucureşti şi Cluj.

— Din 1975, când m-am informat din Contemporanul, între timp nu am mai întâlnit nici un material de al dumneavoastră pe probleme în discuţie, ceea ce m-a făcut să cred că aţi renunţat, o invită la o discuţie pe cercetătoare  cronicarul (Corneliu Olaru) de la Publicaţia „Convingeri comuniste” nr.3/1979, unde se publica o largă convorbire cu titlul „Pe urmele scrierii dacilor.”

—   După cum vedeţi nu am renunţat! Iar între timp au mai apărut în presă referiri la cercetările mele.

—    Sunt dovezi arheologice şi istoriografice care atestă clar cunoaşterea scrisului de către geto-daci. Am fost însă adesea întrebat, vă întreb şi eu acum, de ce, dacă strămoşii noştri cunoşteau scrisul, nu ne-au rămas de la ei, cum au rămas în alte părţi ale lumii antice urmele unei largi răspândiri a acesteia, arhive, de exemplu?

—  Asemenea arhive, după părerea mea, nu au fost încă descoperite. Noi nu am ştiut nici să citim ceea ce avem ca urme scrise.

Studiul publicat în „Analele de istorie” este doar un fragment dintr-o lucrare ceva mai mare, care sper să fie publicată în curând, iar aici eu am demonstrat că dacii cunoşteau scrisul de milenii, că scrierea lor a evoluat un timp foarte îndelungat, chiar către timpurile mai recente.

Rădăcinile acestei scrieri a dacilor se leagă, se împletesc cu rădăcinile scrierii la alte popoare contemporane lor, existând legături, influenţări reciproce, poate mai mari dinspre daci spre scrierile sudice decât invers. O scriere cu mult mai înainte de greci şi romani, de la care nu se mai poate afirma că ar fi împrumutat geto-dacii scrisul.

—  Ipoteza avansată de dumneavoastră, încă din 1974, că ceramica tip Gârla Mare nu ar prezenta un decor, ci o scriere, poate naşte dubii? Există, totuşi, dubii?
—  Foarte multe scrieri străvechi au fost considerate decoruri, în baza părerilor exprimate sumar de autorităţi ştiinţifice ale timpurilor respective, până când cineva a avut îndrăzneala, cunoştinţele şi răbdarea să demonstreze că respectivele semne sunt scrieri, nu decor. Dacă vă pot convinge prin aceasta, pot să vă spun că lingvişti de renume, specialişti în scrierile vechi, având preocupări şi publicaţii apreciate prin valoarea lor în lumea ştiinţifică contemporană, români şi străini, sunt de acord că am descifrat scrierile respective.
—  Câteva nume ale specialiştilor, vă rog!
—  Profesorul universitar dr. Cicerone Poghirc, apoi profesorul univ.dr. Ariton Vraciu, lingvişti de reputaţie mondială. Dar mai sunt şi mulţi alţii.

Motivele de pe obiectele descoperite la Gârla Mare pe vase, dar şi pe pereţii unor peşteri, pot fi decoruri doar pentru cei care nu ştiu ce înseamnă o scriere veche. Un amănunt interesant: atunci când arheologii s-au străduit să explice „decorurile” de pe vasele în cauză, s-a făcut apel la comparaţii cu litere de alfabet, spunând despre unele motive că ar avea forma literei M, de pildă.

—  Aţi ajuns la descifrarea scrierii geto-dacilor prin descifrarea altor scrieri, bizuindu-vă pe simultanietatea lor istorică?
—   Remarcam evoluţia scrierii pe o arie foarte largă, din care scrierea strămoşilor noştri este doar un aspect. Pentru comparare, cam aceleaşi erau raporturile ca între schimbările alfabete care au la bază pe cel latin, de exemplu.

Pornind de la această tratare globală a răspândirii şi evoluţiei scrierilor cunoscute pe un spaţiu foarte larg, de la Dunăre pe Valea Indusului, prin comparaţie, pot afirma că în epoca bronzului exista o scriere silabică într-o limbă indo- europeană, apropiată de limbile luviană şi hitită; din această scriere provine scrierea daco – moesică, exemplificată prin inscripţiile arătate în studiul amintit.

Însemnările din cadrul culturii Gârla Mare (1600-1150 î.e.n.) merg în continuitate până la calendarul de la Sarmisegetuza, fiind însă remarcate încă din neolitic la cultura Boian I. Este de remarcat calitatea, nivelul înalt atins în dezvoltare de către civilizaţia daco-getică, pentru că era statornică, adânc implantată în vatra sa de locuire.

Dar cei care vor amănuntele, citească studiul din „Analele de istorie” nr.1/1979, ori cartea „Mesaje din epoca bronzului – Dacia, Creta, Valea Indusului” – autor Viorica Enăchiuc Mihai.