Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pesta porcină, Combinatul, economie, despre porc şi tradiţii, jocuri de cuvinte

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 30 Iul. 2018
Autor: Constantin NIȚU, General de brigadă (r.), prof. univ. dr. ing. Constantin NIȚU,
Cenaclul la distanță
Publicat: 31 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Pesta porcină, Combinatul, economie, despre porc şi tradiţii, jocuri de cuvinte

(https://webdidacticanova.blogspot.com/2018/07/jocuri-de-cuvinteporcul.html)
(postarea precedentă)

Moto 1: „Nu vă puneţi cu porcii
Când un şoim v-ar ajuta
Chiar orice puteţi vâna,
Însă-i cert că nu puteţi
Să vânaţi şi porci mistreţi.”
epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere
de Florea Ştefănescu

Moto 2: „Am învăţat, cu mult timp în urmă, să nu mă lupt niciodată cu porcii.
Nu faci decât să te murdăreşti şi, în plus, porcilor chiar le place asta.” citat
clasic din George Bernard Shaw

Porcul este foarte important pentru români, ferme de porci existând peste tot, inclusiv în Teleorman. Că se iau unii de ferma fiului unui politician,nezicând nimic de punerea pe butuci a marelui combinat de creștere a porcilor de lângă Timișoara după îngrămădeala aia de pe străzi din decembrie 1989, după care tocmai apărea în Ungaria vecină un combinat de vreo patru ori mai mare, nu-i bai!

Comtim Group a fost fondat în anul 1967. Era un combinat agricol din Timiș, cel mai mare producător industrial de carne de porc din România și cel mai mare combinat de prelucrare a cărnii de porc din sud-estul Europei, la care în 1989 lucrau 15.000 de oameni. Timp de 28 de ani, director general al companiei a fost Florentin Cârpanu, până în 1999. Creşteau aici anual 1,5.milioane de capete porci. Gestiona 26 de societăţi în patru mari complexe de creşterea porcilor – Beregsău, Birda, Pădureni şi Gătaia, plus trei complexe de îngrăşare pentru taurine cu un efectiv de 40.000 capete.

La acestea se adăugau: societatea de construcţii zootehnice; societatea de transporturi; reţeaua comercială pentru piaţa externă cu parteneri din URSS, Iugoslavia, Germania, Armata Americană din Europa şi câteva ţări arabe; reţeaua cu magazine proprii de desfacere din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi capitala ţării Bucureşti, toate sub sigla Comtim, care era un brand  de ţară.

Ce era românesc, nu mai era bun, asta deoarece profitul rămânea în întregime în România și ca atare Comtim Timișoara a fost pus pe butuci, adică  falimentat în 2004. Și așa a apărut ca din pământ compania Smithfield Ferme, acum cu doar 1000 de salariați, parte a cumpărătorului „strategic”, concernul american Smithfield Foods.

Principalul obiect de activitate al companiei este producția și creșterea porcinelor, Smithfield Ferme fiind unul dintre cei mai importanți cumpărători de cereale de pe piața autohtonă. Fermele dețin peste 50.000 de scroafe și cresc peste 850.000 de porci comerciali pe an. Și mai deține 20.000 hectare  teren agricol în județele Timiș și Arad, operează două fabrici de nutrețuri combinate, printre cele mai moderne din sud-estul Europei din punct de vedere tehnologic. Așadar, în loc de brand românesc avem brand american! Ce comisioane se vor fi încasat și de cine?

Ca să fim disciplinați ca întotdeauna, consultăm dicționarele și enciclopediile de orice fel, analogice sau digitale, referitoare la regnul „porc”, fără a face referiri la porcii de politicieni și la cocinile lor din beton armat, inclusiv cu piscine, de pe la Cornu, Snagov sau Mamaia și alte locuri. Brazilia, Costa Rica sau statul ăla african, Madagascar, că jignim porcii porci!

Că mic fiind eu când am început să înțeleg lumea, rămas mereu cu „dor de acasă”, porcul era mereu prezent, nu liber, ci în cocina sa, în curtea casei unde m-am născut și am copilărit.

Așa aflăm că: „PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de altceva, pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri. A mâna porcii la jir = a sforăi tare în somn. Nam păzit (sau n-am păscut) porcii împreună, se spune cuiva pentru a-i atrage  atenția că își permite gesturi de familiaritate.

A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recupereze în ultimul moment timpul pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) foarte tare; a batjocori cu vorbe grele. ♦ P. restr. Carne de porc (1).

♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare,sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți,veninoși (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus. sursa: DEX ’09 (2009)”.

Și deoarece porcii trăiesc în cocină, se zice că împrumutarăm noi de la bulgari și sârbi, că probabil dacii erau ocupați cu viile și sucul ăla de struguri fermentat și tras în butoaie: „cócină sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ni / E: bg кoчинa, srb kočina] 1-2 Adăpost sau coteț pentru porci. 3-4 Cameră sau locuință foarte murdară și neîngrijită. 4 (Pes; reg; pan) Împletituri mari și puternice care se pun acolo unde apa e mai mare și curentul mai repede.

Sursa: MDA2 (2010)”; „COCINĂ s. (pop.) porcăreață, (reg.) porcărie, (Mold. și Bucov.) coștereață, (Mold.) poiată. (~ de porci.). sursa: Sinonime82 (1982)”. Multe învățarăm de aici. Și pentru unii care, zicem noi că „se comportă ca niște porci”, am impresia că jignim porcul (popular râmător, râtan, învechit sfin, adus de sași! Și iată că moștenirăm cuvântul în latină de la romani. Dar oare  domniile lor nu îl luară de undeva? Așadar, în latină e porcus în < protoitalică *porkos, în greaca antică πόρκος (pórkos). Este înrudit cu cuvintele din alte limbi – în aromână porcu, în asturiană puercu, în catalană porc, în corsicană porcu, în dalmată puarc, în friuliană purcit, în galiciană porco, în italiană porco, în liguriană porco, în occitană porc, în franceză porc, în portugheză porco, în retoromană portg, în sardă porcu, în siciliană porcu, în spaniolă puerco și în venețiană porco. Măi să fie!

Englezii au două cuvinte, unul pentru porcul viu, neînjungheat sau neasomat (pig), unul pentru porcul asomat și tranșat (pork). Și știți de ce? Pentru că luară cuvântul din două surse, „pig” de la ciobanii și porcarii germani, care ziceau stimatului porc un nume împrumutat sau nu (acum îi zic Schwein,vezi învechit la noi sfin) și „pork” de la bucătarii francezi.

Și animalul ăsta viu, pig (sus scrofa domestica), ar proveni din cuvântul englezesc al evului mediu („pig, pigling”) (inițial un termen pentru un purceluș, porcii adulți devenind swine, din vecchiul cuvânt englez swīn, cu alternativele swin, swein,swynne, zuin, swyn, swyne, sweyne, swiyn, suin, sqwyne, din proto-germanicul *swīną, aparent din engleza veche *picga (atestat numai în cuvinte compuse, cum ar fi picgbrēad („porci furajați”). Comparați cu pogge, puggen, pegsken („purceluș”) din olandeza evului mediu. Uneori se propune o legătură sau conexiune cu cuvântul olandez modern bigge, actualmente big („piglet”), cu vest-frisianul bigge („purceluș”) și termeni asemănători în limba germană veche. Hai, că ne încurcarăm rău!

Și cuvântul german Schwein analizat separat, se pare că provine din cuvântul swīn din germana veche (omolog cu swin din saxona veche, de unde a venit la noi ca sfin, adus de înaintașii unuia adunător de cocini), din proto-Germanicul *swīną, dintr-o formă adjectivală a proto-indo-europeanului *sū-.Și deoarece repetiția e mama învățăturii, comparați din nou cu Swin, Swien, Schwien (Schweyn) din dialectul Nederduits (Low German), cu olandezul zwijn, cu englezul swine descris mai sus, cu danezul svin (comparabil și cu portughezul suíno și polonezul świnia), că doar porcul face parte din clasa  „suinelor”!

Și nu putem sări peste vecinii noștri, care numesc preafericitul porc: croații și bosniacii svinjetina, bulgarii прасе, прасета (prase, plural praseta) dar cărnii de porc îi zic свинско месо (svinko meso), cehii prase, slovacii prasa, slovenii prašiča, finlandezii sianliha, grecii χοιρινό (choirinó), letonii cūkgaļa, lituanienii kiauliena, macedonenii свиња (svinja), ungurii disznó, polonezii świnia, rușii свинья (svin’ya), ucrainenii свинина (svynyna), sârbii свиња (svinja), spaniolii cerdo, turcii domuz.

Așa că noi navigăm între suină și porc, suina fiind o porcină! Că pentru suină avem: „SUINĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici, precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. sursa: DEX ’09 (2009)”, tot latinii fiind baza; „SUINĂ s. (ZOOL.) porcină. sursa: Sinonime82 (1982)”. Așadar, tot latinii dădură cuvântul, suinus provenind din sus, din proto-indo-europeanul *suH-. Comparați cu vechiul cuvânt grecesc ὗς (hus, în: Liddell & Scott, 1940. A Greek– English Lexicon, Oxford: Clarendon Press), cu cuvintele englezești swine, sow de care pomenirăm! Cred că nu ne învârtim în cerc!

Și ca să nu se supere (a domnului porc) „sex(ul) frumos, un pisc de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos când faci pe alpinistul caraghios”, există și scroafa, devenit și el peiorativ: „SCROAFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela porcului; purcea (cu purcei). Lupul sărise peste tohoarca lui și năzuise la scroafele din fundul șurii. SADOVEANU, B. 103. Puterea mea, zise… stă într-o scroafă care se tăvălește cît e ziulica într-o lăcoviște de lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Călușerii de pe Tîrnavă Cu ochii de scroafă neagră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416.

◊ Expr. S-a urcat scroafa in copac, se spune despre un parvenit înfumurat. Eu nu mai lucrez. Mi-ajunge de cînd tot pui potloage. Cu cît îmi trimite băiatul, pot să trăiesc. S-a urcat scroafa-n copac, fu încheierea țaței Niculina, gîndindu- se la norocul omului. PAS, Z. I 202. ◊ Compus: scroafămistreață = femela porcului mistreț.

♦ Fig. Proiectil de artilerie, bombă. Iaca, mă!… din parapete Vine-o scroafă ca să fete Opt godaci ș-un godăcel, Toți cu rîtul de oțel. ALECSANDRI, P. III 458. 2. Compuse: scroafă-de-baltă = pasăre din ordinul picioroangelor, cu penele de culoare roșcată și pe alocuri negre (Ardettaminuta); scrofiță; scroafa-cu-purcei = constelație din emisfera boreală. Steaua Aldebaran este numită luceafărul porcesc sau porcar, care are alături vierii,porcii sau scroafa-cu-purcei. PAMFILE, CER. 170. 3. Lovitură la jocul de biliard, jucată rău, dar izbutită din întîmplare. sursa: DLRLC (1955-1957)”. oameni, cam acum 9000 de ani. În Europa și Orientul

Îndepărtat, carnea de porc este preferată de inșii carnivori. Numărul porcilor domestici este de aproximativ un miliard de exemplare, din care 190 de milioane în Europa și vreo 500 de milioane în China. Dacă am fi miloși cu dumnealui, porcul, durata naturală de viață a insului ar fi de circa 12 ani, dar foamea e mare. Unele religii (islamul, iudaismul și cultul adventist de Ziua a Șaptea) interzic consumul cărnii de porc.

Și să știți că există mai multe rase de porci, inclusiv pe la noi, mai cunoscute fiind porcul de Bazna, Negru de Strei, Marele alb, Mangalița. Porcul de Bazna s-a format în urma unor încrucișări nedirijate între scroafe de rasă Mangalița și vieri de rasă Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna, din Transilvania, utilizându-se și consangvinitatea (raport de rudenie între persoane care au același tată, dar nu  și aceeași mamă. – Din fr. consanguinite. sursa: DEX ’09 – 2009).

Bazna, la nord-vest de Mediaș. Produșii rezultați s-au răspândit în scurt timp în jurul orașelor Mediaș,Sighișoara, Sibiu și Făgăraș. Au mai fost utilizate episodic, pentru infuzie,rasele Yorkshire și Sattelschwein. În ultimii 30 de ani s-a ameliorat prin  utilizarea rasei Wessex. Rasa Bazna a fost recunoscută oficial ca rasă de sine stătătoare în anul 1948, după care s-au înființat câteva nuclee de selecție. Care o fi situația după 1989, după falimenarea institutelor de cercetări din agricultură nu știm…
Strei (maplandia.com)

Porcul Negru de Strei este româneasc, ca și porcul de Bazna, rasă redusă la un efectiv de 2000-3000 animale, formată în depresiunea Hațegului, de-a lungul râului Strei (județul Hunedoara). S-a format începând din anul 1870 prin încrucișări nedirijate ale rasei locale Stocli cu rasele Mangalița, Cornwall, Berk. Este apreciat pentru rezistență organică și rusticitate.

          Marele alb (sau yorkul mare) este o rasă de porci creată în Anglia ce aparține tipului pentru carne. Mangalița este o rasă de proveniență maghiară șiconsiderată ca făcând parte din patrimoniul național. Rasa a fost obținută prin

încrucișarea porcului sârbesc de Sumandija de talie mare, cu părul lung și creț și a diferitor specii de porci domestici din regiunea Salontei ((în maghiară  agyszalonta, sau Szalonta, municipiu în județul Bihor, Crișana, România) și munții Bakony cu mistreți, la sfârșitul secolul al XVIII-a. Este o rasă specializată pentru producția de grăsime.

Și ar fi păcat să nu pomenim și de mistreț, (Sus scrofa), mamifer sălbatic omnivor, în general vesperian precum amatorii de cluburi, adică nocturn, răspândit în întreaga Europă, nordul Africii, în Asia.În România populează pădurile, începând cu Delta și Lunca Dunării, până îndesișurile Carpaților, dar atacă și culturile din anumite zone de deal sau de munte. Nu îi punem pe cei ai lui Țiriac de la Balc, fvânați anual de miliardarii lumii.

Dar ce le place aproape tuturor românilor nu este creșterea acestei vietăți, ci mai ales pomana porcului (aici vedeți tot procesul tehnologoc din Bucovina), un vechi obicei, transferat și politicienilor care tranșează porcii prin curțile obiectivelor SRI, cu acceptul și participarea celor din capul DNA, probabil după încheierea protocoalelor de care ambasadorul român la Washington tace ca porcul în păpuriș și Po(a)nta e că mulți se fac că nu știu.

Pomana asta constă în oferirea unei mese de mulțumire pentru ajutorul primit la tăierea porcului de la rude, vecini și prieteni, după terminarea  treburilor de către gazdă. La politicieni ajutorul nu e dat la înjungherea, tranșarea și consrvarea produselor rezultate, ci probabil în alte domenii… De,alte dosare!

Înaintea Crăciunului, adică a sărbătoririi Nașterii Domnului Iisus Hristos,

de Ignat, gospodarii creștini obișnuiesc să taie porcul crescut întregul an sau acum și cumpărat din piețe specializate sau nespecializate, în vederea obținerii cărnii și a preparatelor din carne necesare praznicului Nașterii Domnului.După înjunghere, zice-se neagreată de UE sau de iubitorii de animale, după „asomare” sau după pârlirea cu foc de paie sau cu mijloace mai sofisticate, după terminarea tăierii, tranșării, preparării specialităților din carnea de porc, gazda casei sau politicianul „măcelar” și donator îi invită la masă pe toți oamenii care au ajutat la tăierea porcului, dar și pe cei care doar au privit și au făcut bancuri. Felul de mâncare tradițional, numit Pomana porcului, este obținut prin prăjirea bucăților de carne (bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă, reprezentând toate părțile animalului sacrificat) în grăsime.

Tradițional, masa se așează afară după spălarea și curățarea tuturor urmelor sacrificiului sau ale procesului de preparare a tobei, cârnaților, sângeretului, caltaboșilor etc. Se mănâncă în picioare și alături de mâncare se servește țuică tradițională de cazan, fiartă. Că țuica asta se cam degustă pe tot procesul de la înjunghere, pârlire, sortare, depinde de zonă. Pe la mine prin Muscel, se tot degustă, iar carnea se pune în putini speciale, cu sare, procesul tehnologic de preparare durând și în zilele următoare. Ardelenii nu se lasă până nu finalizează prepararea cârnaților, lebărului etc., până la sfârșitul zilei și pomana porcului, preparând și așa numitul „sângerete”, după ce un copil a „recoltat” într-un vas sângele scurs la

înjungherea insului porc. Chiar și în decembrie 1989 ardeleanca Viorica a plecat, ca în fiecare an, pe la mijlocul lunii cu avionul la Arad, a cumpărat un porc, a convocat echipa de lucru formată dintr-un neamț, Karl, atunci maistru la fabrica de ceasuri Victoria, un român, Marcel, profesor de sport la un liceu și un alt prieten neamț, Fredi, muncitor calificat undeva, care de dimineața până seara au efectuat ardelenește toate operațiunile, au dat preparate pentru cina porcului, au degustat palinca doar la cină, iar a doua zi după amiază Viorica a luat avionul spre capitală, cu două geamantane pline, biletul la avion costând atunci 108 lei, cât biletul de tren pentru clasa întâi și cât întreținerea pe acea lună pentru apartamentul de două camere! Și mi-a povestit ce a văzut scris pe dolma de lângă cimitirul Pomenirea, împotriva lui Ceaușescu, scris ce a dispărut în câteva ore. Și am așteptat-o seara la aeroportul Băneasa! Era luna sacrificiilor unora, de care au profitat alții!

Și cum noi suntem navigatori printre cuvinte, aflăm că nu mai există în noile dicționare „a înjunghea”, noroc cu vechii romani și cu Scriban: „injunghĭ, a -ghea v. tr. (d. lat. júgulo, -áre, a tăĭa gîtu, a gîtui, a asasina. – Vechĭ junghĭ.sursa: criban (1939)”. Uite că doar noi am copiat pe romani, restul nu, că folosesc „ucidere”, astfel croații și slovenii folosesc ubijanje, macedonenii убиството (ubistvoto), bulgarii убиване (ubivane), sârbii убиј, убити (ubij,ubiti). rușii убийство, убивать (ubiystvo, ubivati), ucrainenii вбивство(vbyvstvo), englezii kill, francezii tuer, germanii töten, italienii uccisione, maghiarii gyilkolás, maltezii qtil, polonezii zabicie, portughezii și spaniolii matança, respectiv matanza, de unde vine  atadorul âla pe care UE nu îl ceartă, slovacii zabitie, cehii zabití etc.

         Și cum se bea țuică (fiartă, „coaptă”), să vedem cum zic alte etnii țuicii (probabil de etimologie sârbo-croată cujka): germanii îi zic Sliwowitz (inspirat de la slavi), bosniacii šljivovica, bulgarii сливова ракия (slivova rakiya, rachiu de prune), macedonenii сливова ракија (slivova rakija), slovacii slivovice, slovenii slivovka , croații šljivovica, polonezii śliwowica, rușii сливовица (slivovitsa),sârbii шљивовица (šljivovica), ucrainenii сливовиця (slyvovytsya). Englezii plum brandy, danezii blommebrandevin, finlandezii luumubrandya, francezii alcool de prune, italienii acquavite di prugne, latinii Prunus sublimatum, maghiarii szilvapálinka, luând szilva de la slavi, olandezii pruimenbrandewijn, catalanii aiguardent de pruna, norvegienii plomme konjakk, portughezii conhaque de ameixa, spaniolii aguardiente de ciruela, spaniolii plommon brandy, turcii erik brendi etc. Și observați că avem și noi șliboviță, care provine  din polonezul šliwowica, sârbo-croatul šljiwowica! Asta pentru că în limbile slave slivo înseamnă prună, din slava veche inspirându-se și germanii și ungurii!

Gustos imediat după pârlire și spălare și la pomana insului este produsul „șorici”. Să ne spună măcelarul Ragnea și asistentul său Onta dacă nu e așa cum zice dicționarul: „ȘORICI s. n. Piele de porc care, după tăierea animalului (chiar și în curtea SRI, nn), se pîrlește sau se opărește pentru a fi curățată de păr și a servi în alimentație. Oamenii se întinseră mai bine peste pat, mîncînd din coșnița plină cu gogoși și șorici, pe care o adusese nevasta omului. PREDA, Î. 110. Fumul focurilor de paie care-i părpăleau [pe porci] pînă la șorici acoperea cerul mahalalei ca o ceață deasă și fără căpătîi. DELAVRANCEA, S. 218. Dați-ne cîte-un șorici, Că noi nu plecăm d-aici. TEODORESCU, P. F. 12. – Variante: (Mold.) cioric (CREANGĂ, P. 88, I. CR. III 333), (Mold., Transilv.) șoric s. n. sursa: DLRLC (1955-1957)”. Că noi, vlahii, nu mai confecționăm opinci din piele porcului!

Ne doare că etimologia e necunoscută. Săpăm noi! Că albanezii îl denumesc lëkurë, armenii (keghev), bosniacii și կեղեւ croații kora, bulgarii și sârbii кора (kora), cehii kůra, slovacii kôra, slovenii skorja, danezii skorpe, francezii écorce, germanii Schwarte (din germanul vechi swarte, din germanul *swarta; cognat cu englezul evului mediu sward, din frisianul de vest swarde, vechiul german nordic (norse) svǫr.r, vechiul cuvânt  englez sweard, danezul jord-, olandezul zwoord, englezul sward, goticul *swardus), italienii scorza, latinii cortice, maghiarii kéreg (scoarță, coajă, crustă), olandezii schors, polonezii skórka, rușii кожура (kojura), ucrainenii шкірка (shkirka). Observați peste tot rădăcina „kor”. Așadar, săpăm!

Kora este originar din proto-slavicul *kora, care derivă din proto-indoeuropeanul *(s)ker-. Este cognat cu latinul corium, cu sanskritul चरर्मनन (cárman).Și cuvântul ăsta sanscrit ar veni din proto-indo-arianul *ćárma, din proto-ndoiranianul.*čárma, din proto-indo-europeanul *(s)kérmnn („piele, ascunziș, copleșitor”); este cognat cu vechiul persan  (carman) (de unde vine persanul ر م . چ čarm”), latinul corium („piele”), proto-slavicul *kora („a lătra”). Grea săpătură de la pielea asta…Și fiindcă servim apoi la o gustare sângerete, amintim că e tot „un cârnat umplut și cu sânge. – Sangera + suf. -ete. sursa: DEX ’09 (2009)” Blutwurst în germană, кървавица (kŭrvavitsa) în bulgară, krvavice în slovenă și croată, крв кобасица (krv kobasica) în sârbă, крв колбас (krv kolbas) în macedoneană,
kaszanka în poloneză, кровяная колбасаm (krovyanaya kolbasa) în rusă, кров’яна ковбаса (krov’yana kovbasa) în ucraineană, véres hurka în maghiară etc.

Cârnați făcuți de Viorica, cea care a întrecut „echipa” din decembrie 1989 din Arad, formată din prietenii noștri, doi nemți și un român, conduși de Karl.Și dacă sunt gata și cârnații, ca la prietenii ardeleni, degustăm și așa ceva, doar puțin, prăjit și încă nu afumat, amintindu-ne că vine din latina evului mediu, „carnacius”, preparat din carne tocată și condimente, introduse în intestine de porc, de oaie sau într-un înveliș de material sintetic…., existând și vorbele de duh „6 (Îe) A ploua cu ~ați A fi belșug mare, ca-n basme. 7 (Pop; îe) A lungi ~ul A trage de timp. 8 (Pop; îe) A fi sătul ~ A fi foarte sătul Si: carabă, tobă. … 10 (Fam) Om de nimic. sursa: MDA2 (2010)”.

Și cârnaților le zic ungurii kolbász, recunoscând că l-au preluat de la slavi,din klobasa, bosniacii și croații kobasica, sarbii кобасица (kobasica),cehii și slovacii klobasa, slovenii klobasa, macedonenii колбас (kolbas), polonezii kiełbasa , rușii колбаса (kolbasa), bulgarii наденица (nadenitsa), germanii Wurst , olandezii worst , estonienii vorst, italienii salsiccia, portughezii salsicha, spaniolii salchicha, doar noi inspirandu-ne din „carnacius” sau cumva romanii de la daci? Deși italienii, portughezii ii zic cărnii tot „carne”, carnați le zicem numai noi romanii, așa, de-ai naibii.Că din tobă nu gustăm, că asta trebuie pusă la svântat, apoi la fum, dar ținând minte că e un mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului, mulțumindu-le prietenilor maghiari. [Var.: (înv. și pop.) dobă s. f.] – Din magh. dob. sursa: DEX ’09 (2009).

Și tot un preparat pentru mai târziu este caltaboșul sau maioșul, un fel de cârnat făcut din măruntaie de porc, amestecate cu orez și mirodenii.

             Sursa: MDA2 (2010) – кобасица (kobasica) în sârbă, kolbász în maghiară, Wurst în germană; maioșul ardelenesc este preluat de la șogorii maghiari (májos).

„Cocină” cu piscină și heliport, pe malul lacului Snagov, a unui politician pesedist, Truică, degustător de Patricia Kaas, fost secretar general al guvernului, preaînchisului Năstase.Politicieni, lipsește Ghiță, Sebastian Ghiţă.  Un ziarist cu o poreclă legată de temă, dar care nu a scris de porc, ci de găina care a născut pui vii, Ion Cristoiu.

Tot acum s-a făcut și lebărul, abreviație de la LEBĂRVURST s. n., din pateu de ficat de porc; lebăr. [Pr.: -vurșt. – Var.: lebărvurșt (pl. lebărvurști) s. n.]
– Din germ. Leberwurst. Dar nu ne grăbim cu degustatul din toate! Ceva slănină tot vom tăia mărunt, fiecare ardelean cu brișca lui, cuvânt pe care zice DEX-ul că l-am preluat de la bulgari și sârbi: „…strat de grăsime între pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] – Din bg., sb. slanina. sursa: DEX ’09 (2009)”(szalonna în maghiară, acum bulgarii s-au axat pe neologismul бекон – bekon, slanina în croată, cehă și slovacă, slanino în slovenă, сланина – slanina în sârbă etc.).

Așadar, ce facem? Ne mai certăm pe originea cuvintelor sau terminăm în liniște și pace cina porcului în acest al III-lea mileniu, adică în al XXI-lea secol, când sărbătorim, în liniște și pace, 100 de ani de la formarea României Mari?

Tochitură ardelenească și mămăligă. Porcului i se spune familiar Ghiță. Nu este vinovat de calitățile fostului deputat ploieștean cu același nume, zis și Sebastian, devenit acum belgrădean, cu preocupări de programare computațională, dar și cu pasiuni baschetbalistice și de party-uri în vie, precum Onta și Ovesi! Cum care Ghiță? Ăla așteptat de Ovesi la portiță. Că așteptăm cam mult până publică Ghiță filmulețul. Vorbe!

Un vin bun. Și să nu credeți că la pomana porcului nu se asortează și un vin bun! Dar despre vin în altă postare. Poftă bună! Și după afumarea produselor, ca să salivați, să vedem cum arată o cămară țara fagilor, în Bucovina. Cămară în Bucovina? Tot pe altădată!

Să fiți iubiți!

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi Izgoniți.” Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 28 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5